Nu trebuie să faci mari eforturi de observație, analiză și interpretare ca să constați că, la un sfert de veac de la schimbare, condiția femeii din România nu este deloc de invidiat. Deși avem legi care asigură, în principiu, egalitatea de gen, discriminările continuă să funcționeze în toate planurile, de la cel al promovării sociale și salarizării la mentalitatea publică. Este chiar interesant că politicianul care a făcut cel mai mult pentru condiția femeii și împotriva violenței familiale, Mona Muscă, a fost eliminată din jocul politic pentru culpe care altora le-a adus promovări și poziții importante în stat. Băsescu a ajuns președinte, Ghișe candidează la președinție, iar Felix a ajuns în pîrnaie nu pentru fals repetat în declarații privind colaborarea cu Securitatea, ca poliție politică, ci pentru banale, dar babane furăciuni. În ciuda legilor, discriminarea e în toate planurile, dar poate cel mai dramatic psihologic este ceea ce se întîmplă la nivelul mentalului public, unde nu sînt semne să fi ieșit din Evul de Mijloc. Chiar dacă are un serviciu, femeia oricum mai ține unul și acasă, că bărbatul n-o să se coboare – El, Supremul! – la muncile casnice, la îngrijirea copiilor! Și nici nu e așa de simplu – dacă nu muncește, e rău, că nu aduce bani în casă. Dacă muncește e tot rău, că nu are haidamacul mîncare caldă, arunci făcută, la toate mesele! Pe stradă, o femeie într-o ţinută – să-i spun – sexy are toate şansele să fie fluierată şi întîmpinată cu comentarii suburbane. Cum însă bărbatul român discriminează femeia în raport cu el însuşi, dar nu face acelaşi lucru şi între femei!, de acelaşi tratament va avea parte şi o tînără doamnă îmbrăcată în ţinută strictă de avocat, femeie de afaceri – îmi place cum sună formula asta şi nu cred că este discriminatorie, ba din contra! – sau cadru cu responsabilităţi. Nu promovează partidele noastre femeia? Cum să nu, însă exclusiv după interesele şi gusturile bărbaţilor care permit – chiar încurajează! – promovarea, altfel nu se umplea lumea politică de ebe, ritzi-pitzi şi alde udre şi vidre. Cînd comuniştii au promovat femeia, dincolo de prima soţie a ţării!, le-a acordat funcţii decorative de conducere, dar mai abitir le-au promovat în fabrici şi uzine şi pe schelele patriei, să simtă şi ele ce e aceea egalitate. Cot la cot cu bărbaţii, îmbrăcate în salopete şi pufoaice defeminizante, munceau, dar împărţeau şi paharul în ziua de salariu poreclit retribuţie. În construcţii salariul se dădeau o dată pe lună, că vreo trei zile durau întîlnirile cu Bacchus. Şi dacă tot munceau şi consumau alcool împreună, tot împreună strigau de pe schele după cîte o pereche de tineri: pup-o uoăi! Dar s-a întîmplat să aud şi îndemnuri mai directe la copulaţie în acelaşi dulce grai moldovenesc! Cum moldovenii mei umpluseră schelele din toată ţara, era accentul cel mai răspîndit pe toate șantierele României. Cînd îi vezi pe burtoşii noştri falocraţi, parcă te apucă aşa un fel de dor de matriarhat!
Bun, acum ne ducem în trecut. Spre surpriza noastră, condiţia femeii este una din puţinele zone în care în ultimele două sute de ani s-au înregistrat nişte progrese! Dacă ne întoarcem la călătorii străini în Principate, dacă, pe urmele excepţionalei cărţi În şalvari şi cu işlic de Constanţa Vintilă – Ghiţulescu (Humanitas, 2012), căutăm în arhivele ecleseastice după zapise de împăcare, foi de zestre, cărţi de despărţire etc, aflăm lucruri pe care nu ne puteam imagina că se puteau petrece în Europa ce-şi trăia modernizarea. Ca să fixăm cadrul, reamintesc că prima Constituţie din Principate a sosit odată cu Regulamentele Organice şi abia după aceea a început să se nască pe aceste meleaguri un drept laic, cu ramurile sale, civil, penal, al familiei etc. Pînă atunci dreptatea era împărţită de Vodă, eventual asistat de un divan/ sfat, iar toate chestiunile privind dreptul familiei ţineau de Vlădică, mai mult sau mai puţin asistat de un sobor. Biserica era cea care reglementa supravegherea vieţii conjugale şi stabilea condiţia femeii. Dacă în Vest, statul laic a preluat controlul familiei după Revoluţia Franceză şi Codurile lui Napoleon, aici întreg secolul al XVIII-lea şi aproape jumătate din cel următor, biserica este arbitrul moravurilor. Foile de zestre, zapisele de împăcare, cărţile de despărţire sînt emise de cancelaria Mitropoliei şi poartă pecetea acesteia. Consulul englez la Bucureşti, Wilkinson, constată să fetele erau măritate la 12 – 13 ani, prin negociere între părinţi, după măritiş putîndu-se „bucura” de toate drepturile unei femei. Care erau acestea? Spicuind prin însemnările de călătorie, prin actele reproduse în cartea amintită, trec cîteva în revistă: femeia nu avea voie să iasă din casă neînsoţită de soţ sau de o rudă foarte apropiată (mama soţului era cea mai potrivită, de unde probabil şi eterna poveste soacre-nurori!), bărbatul îşi putea bate oricînd soţia fără vreun motiv (cum biserica era miloasă se precizează că fără a-i cauza vătămături!), o femeie numai bănuită de adulter, absolut fără nici o probă – de parcă probele ar schimba esenţa problemei! – putea fi ucisă pe loc de soţ sau, dacă acesta nu era prezent, de rudele acestuia… E destul? Mie îmi ajunge! Cine mai vrea, poate consulta cartea sau poate merge direct la arhivele ecleseale…
Acum, vor sări patrioţii şi vor vorbi despre influenţa orientală, despre rolul nefast al turcilor ş. a. m. d. Oricît ar fi de curios, autorităţile turceşti erau mai degrabă speriate de aceste barbarii şi aveau adesea intervenţii moderatoare. În memoriile sale, Principele Şuţu aminteşte cazul unui comandant de ieniceri turc, celebru prin cruzimea cu care a reprimat banditismul de pe aceste frumoase meleaguri, care i-ar fi spus, cînd l-a îndemnat la un pic de blîndeţe: eu vreau ca în această zonă, o femeie îmbrăcată în aur să poată trece singură, nestingherită de nimeni… Doar că biata femeie moldo-valahă n-ar fi putut trece singură nici măcar îmbrăcată în pînză de sac! E astăzi diferită condiţia femeii? Legislativ şi faptic fără îndoială, nu foarte mult însă la nivel de mentalitate. Numai că violenţa fizică – încă foarte răspîndită, de altfel, mai ales în mediile populare – este substituită, în mediile mai elevate, de multiplele forme ale violenţei simbolice, unele de un rafinament diabolic. Asta nu înseamnă că, uneori, „Domnul”, dacă îşi iese din pepeni, nu-i poate trînti cîteva palme, un picior în burtă sau cîţiva pumni după ceafă soţiei, logodnicei, iubitei, prietenei sale. Că obiceiurile bune nu pot fi părăsite în numai vreo 200 de ani!
Citește și primele trei episoade din Dovezile continuității – (1) O nație de netrebnici, (2) Eterna chestiune a câinilor comunitari și (3) Nu cu români! pe antonesei.revistatimpul.ro
***
Foto: ”Der Muse Reicht’s” (Muzei i-a ajuns), lucrare de Iris Andrashek, Universitatea din Viena (detalii aici)
Mi se pare putin exagerata expunerea. Fara indoiala ca mai sunt multe de facut in planul mentalului colectiv. Dar haideti sa nu vedem lucrurile mai negre decat sunt in realitate: cate femei sunt figuri proeminente in media, in magistratura, in educatie, in sanatate? Foarte multe, as zice. Nici macar in politica nu sunt doar ebe si udre, mai sunt si rovane, norici si monici. In universitati sunt mai multe fete decat baieti. Iar diferente de salarii intre femei si barbati eu nu am auzit sa fie. Deasemenea vad in jurul meu destui barbati tineri care se ocupa de copii in masura timpului pe care-l au la dispozitie, care mai dau cu aspiratorul si stiu sa-si faca o omleta. Deci lucrurile se schimba totusi. Sigur, exista inca multa violenta domestica cu tot ce implica ea. Dar ma gandesc si ca barbatii care refuza sa duca o lingura la chiuveta si asteapta ca sotia sau prietena sa fie pres la picioarele lor – ei sunt fiii unor mame, nu? Mame pentru care “baiatul mamii” trebuie rasfatat si bibilit inclusiv de sotie, ca doar ele nu l-au crescut ca sa fie exploatati de cine stie ce cutra de nevasta care le-ar putea cere, horribile dictu, sa spele doua farfurii. Oricum, cel putin la generatiile mai tinere si in mediul urban lucrurile se schimba si inca destul de vizibil.
Ioana, este foarte drăguț si pozitiv comentariul tău, însă pot să iti confirm ca acum vreo 3-4 ani când am mers la un interviu mi s-a spus clar că preferă totusi un bărbat pentru poziția respectivă, si că da, știe că femeile pot munci uneori chiar mai mult si mai bine ca bărbații, însă, nu ne place să calatorim si vrem copiii…deci omul ala atunci ma vedea prima data, nu ma cunostea, dar deja îmi planifica viața! :)))
Să iti mai spun că anul trecut am descoperit că salariul unui coleg dde serviciu angajat pe acelasi post era mai mare ca al meu cu un procent destul de insemnat? :)))
Si să iti spun si că este suficient să precizez că sunt feministă daca vreau să “scap” de un tip? Nu contează că explic că pentru mine feminismul înseamnă sanse si oportunități egale, ca tot fug cât văd cu ochii cei mai multi bărbați. :)))
Asa că, dacă e sa ma întrebi pe mine, o femeie de 30 de ani care locuieste într-unul din cele mai dezvoltate orașe din Ardeal, pot să iti spun că DA, uneori este frustrant să vezi atâta inegalitate.
Din fericire am învățat să mă profit tocmai de stereotipiile si prejudecățile din societate vis-a-vis femei si să mă folosesc de ele pentru a echilibra balanța in favoarea mea însă stau uneori și mă întreb daca vreau să îmi cresc copiii intr-o tara cu o mentalitate ca aici sau mai bine emigrez….
:) Nu am spus ca nu ar mai fi probleme de rezolvat si ca totul e perfect. Acum in ceea ce proveste ce ai spus tu: desigur, e absurd ca omul ti-a “planificat” viata fara sa te cunoasca, dar poate ca a actionat pe baza unor experiente, nu? Adevarul este ca majoritatea femeilor isi doresc la un moment dat o familie si copii si tot un adevar este ca ele nasc si alapteaza copiii daca se hotarasc sa-i aibe. Deci probabil ca omul pur si simplu a ales solutia care i se parea lui mai convenabila si nu cred ca poate fi acuzat de discriminare. Era dreptul lui sa se asigure ca isi ia omul potrivit. Condamnabil ar fi devenit daca te-ar fi angajat si apoi te-ar fi amenintat ca te da afara daca ramai insarcinata. Cat priveste salariul, depinde cum a negociat colegul tau si pe baza caroro criterii s-a stabilit salariul. In sistemul de stat nu exista diferente salariale motivate de sex si nu cred ca legea permite asa ceva. Daca esti sigura ca e vorba de discriminare, poti apela la lege. Cred ca asta e calea de a lupta cu nedreptatil din astea si de schimba lucrurile – poti sa-l dai in judecata pentru discriminare. Metoda asta de a “profita” de stereotipii si, inteleg, de atributiile tipic feminine la care achieseaza barbatii, si de a te plange apoi tocmai de aceste stereotipii mi se pare cam contraproductiva. Nu echilibrezi balanta, ci doar contribui ca ea sa ramana in dezechilibru.
@anonima: Ce povestiti dvs. se intampla destul de des si-n America. Intreaga umanitate este inca misogina, in diverse grade. (Traiesc in SUA.) Romania este mai degraba comparabila cu tarile dezvoltate din punctul asta de vedere–din pacate, in partea de jos a esalonului. (La capatul opus sunt, fireste, nordicii, Olanda etc.) Dar s-au schimbat enorm de multe lucruri dupa al doilea razboi, si se mai schimba inca, acum, cu noile generatii. Este insa adevarat ca atitudinile mitocanesti fata de femei abunda si in mediile “superioare”, in timp ce in mediile muncitoresti si rurale, situatia este inca si mai trista.
Mă bucură optimismul tău Ioana. Situația femeii în România s-a îmbunătățit. În orașe există multe femei care au un impact mare în societate în aproape toate domeniile. Stereotipurile și prejudecățile față de rolul și potențialul femeii se clatină,
Însă mai avem obstacole uriașe de depășit. Conform unui articol de pe http://www.romaniatv.net publicat la data de 28 iulie 2014, „Anual, în România, 600.000 de femei cad victime ale abuzurilor sexuale şi violenţei domestice, arată o anchetă a Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene. […] Situaţia este cu atât mai gravă cu cât doar 1.500 dintre cazurile de abuzuri sexuale şi violenţe domestice sunt raportate. Diferența dintre ceea ce ajunge în statisticile poliției și viața de zi cu zi a femeilor, unde hărțuirile și agresiunile sexuale se înmulţesc, este învăluită în tăcere și acoperită de tabu-uri, prejudecăți și teamă.”
Cum ajungem la aceste persoane?
Sursă: http://www.romaniatv.net/date-alarmante-anual-600-000-de-romance-cad-victime-ale-violentei-domestice_161112.html#ixzz3CtjaATWr
(In advans, imi pare rau daca scriu cu greseli, eu nu mai scriu prea bine in romana)
Sunt complet de acord ca ezista o problema cu violenta si tabu-urile legate de siguranta sociala a unei victime de abuz. Aditional, acest comentariu nu adreseaza comentariul tau decat foarte putin, si articolul mai mult…dar fiind relevant si legat de comentariul tau, il pun aici.
Din nefericire, adevarata sursa a acestor violente si abuzuri nu este asa de mult atitudinea misogina, cat pur si simplu rautatea si confortul oferit de faptul ca o mita mica aici, una acolo, poate sa rezolve o pedeapsa pentru abuz sau viol.
Eu am crescut in Romania si acum traiesc in Australia, unde si aici femelie striga sexism la cam orice…din pacate, aici femeile mi se par putin cam nereprezentate in functiile tipice masculine gen politica, inginerie, infrastructura etc. Dar pe de alta parte, aici mi se pare ca e si cazul cainelui care latra si nu musca, ca asa de multe feministe sunt si totusi tot ce au reusit e sa ne enerveze pe restul femeilor spunandu-ne ca daca ne radem picioarele sau zonele asunse, ne supunem fortelor patriarhiei. Ma rog.
Putinii ani de copilarit in Romania, in schimb, mi-au dezvoltat un simt egalitarian nu la modul de el-are-ea-nu, dar mai degraba cine face cel mai bine este mai bine recunoscut/platit/pretuit. Am lucrat cot la cot in scoala romaneasca fara sa vina cate un “guest speaker” sa imi spuna cum trebuie sa sparg tavanul de sticla si sa fiu puternica. Aici, in schimb, sunt bombardata zilnic de diferenta dintre salariile barbatilor si ale femeilor, de acuze sexiste samd. Intradevar, nu cred majoritatea pentru ca aici lumea se plange foarte mult cam de orice (dar si activism bun avem!), dar comparativ cu Romania, Australia sta mult mai prost.
Personal, si asta este numai o opinie, eu cred ca trecutul problematic comunist al Romaniei a unit oamenii muncii si a depasit stereotipurile bazate be sex. Da, violenta si abuzul inca sunt comune, dar nu numai catre femei sau in familii. Doar deschide geamul in trafic in Bucuresti si o sa auzi amenintari si insulte mai colorate decat un pachet de creioane. Alt exemplu – “bullying”, o notiune nu foarte extinsa in Romania, dar exprimata de copiii care isi bat joc unii de altii bazati pe etnicitate, inaltime, greutate sau ce model de telefon ai. Lumea nu e exact rea exclusiv catre femei, dar catre toata lumea. Un cuvant bun in engleza pentru aceasta stare este ca lumea este “bitter”. Amara si nervoasa, frustrata de problemele care nu le pot controla, traind in dispret, indiferenta sau ura catre coruptie si furtul pe fata inca practicat de multi politicieni.
Romania se misca bine in directia egalitatii sexelor, este parerea mea.
Bravo,pt tema abordata.Asa este.Trebuie sa luam lucrurile in adevarata lor valoare,nu exceptiile din politica.Civilizatia unei tari,se vede dupa conditia femeii.