Astăzi, DNA a intrat cu acțiuni în trei județe diferite: Bistrița, Sălaj, Iași. Trei târâmuri politice diferite, trei grupări, dar observăm același reflex public, mai ales că zilele astea se discută despre facerea unui nou Guvern: “sigur e un joc politic”. Doar că, de data asta, explicația pare mai puțin spectaculoasă și ceva mai sănătoasă: niște dosare erau gata, dar erau puse la păstrare. Și cineva le-o fi spus procurorilor că ar fi cazul, ca regulă generală, să nu mai stea.
După numirea noilor șefi la parchete, mesajul pare să fi fost simplu: faceți-vă treaba și nu mai țineți cauzele în sertare până când “se aliniază astrele”. Într-o țară în care ne-am obișnuit ca anumite dosare să apară fix când trebuie și să dispară când nu mai trebuie, faptul că apar pur și simplu deodată e aproape neobișnuit. Și trebuie să observați că au fost călcați și unii de la PSD, și unii de la PNL, pentru echilibru – iarăși un semnal bun.
Viorel Cerbu (DNA), Cristina Chiriac (Parchet), Codrin Miron (DIICOT)
Nicușor Dan: nici ca unii, nici ca ceilalți până acum
În paralel, am văzut o campanie destul de agresivă împotriva președintelui Nicușor Dan în ultimele zile. Și aici lucrurile sunt mai simple decât par. Deranjează pentru că nu ascultă.
A făcut niște numiri în justiție fără să țină cont de presiunea unor grupuri. Nu a mers pe pilot automat în politica externă doar pentru că așa se poartă acum în Europa. Nu a numit pe repede înainte șefi la servicii pe baza unor sugestii “pe surse”. Nu a forțat Constituția când i s-a cerut – și vedem că i se solicită zilele astea ca să salveze/să facă guverne. Și, poate cel mai enervant pentru unii, chiar citește legile adoptate și le mai și trimite înapoi la Parlament sau la CCR dacă sunt prost făcute sau, cum e cazul unor acte normative adoptate pe fondul presiunii populare, exagerate.
De aici vine și iritarea. Pentru unii e prea independent. Pentru alții nu e independent în direcția corectă. Unii l-ar vrea tuns mai scurt, alții mai aranjat. Dar ceea ce contează e că nu reacționează la fiecare presiune publică sau de culise.
Pericolul tribunalelor populare
Și asta ne duce la o problemă mai mare, care începe să se vadă din ce în ce mai clar: tentația de a transforma justiția într-un fel de tribunal popular. Ideea că, dacă e suficientă presiune în spațiul public, dacă există destulă emoție și suficient zgomot, atunci putem decide cine conduce parchetele, cine pleacă din funcții și, implicit, cine are dreptate în dosare. E o pantă periculoasă. Pentru că, odată ce intri acolo, nu mai contează legea, contează cine strigă mai tare.
Sigur că sunt probleme în sistem. Sigur că sunt unele înțelegeri și legături locale ciudate. Nimeni serios nu neagă asta. Dar soluția nu e să generalizăm pe baza unor cazuri izolate, împachetate bine mediatic și prezentate ca dovadă a unui sistem complet putred, cum ni s-a prezentat în iarnă. Fiecare caz în parte trebuie tratat diferit.
Dacă te uiți un pic la date, vezi că dosarele prescrise sunt puține și în scădere. Cele de corupție, și mai puține. Iar acolo unde există probleme, de multe ori ele țin de întârzieri sau de legi prost făcute sau nefăcute de politicieni. Nu rezolvi asta cu furie colectivă și nici cu presiune pusă pe magistrați să decidă “cum trebuie” (iar apoi să se laude pe Facebook că i-a tras unuia o condamnare de 30 de ani, ura!), ci cu măsuri așezate, nu în comitete improvizate, cu oameni care vor să legifereze lozinci în loc de politici bazate pe date.
În tot contextul ăsta, faptul că președintele nu cedează la genul ăsta de presiuni e o gură de aer, căci pare că ia decizii după ce se uită dincolo de trend și dincolo de cine e mai vocal într-o zi sau alta. A ieșit, a vorbit cu protestatarii, a ascultat, dar nu a schimbat direcția doar ca să liniștească lucrurile. A vorbit cu toată lumea, a explicat ce și cum a făcut, acum să vedem rezultatele.
Până la urmă, discuția reală nu e dacă justiția trebuie reformată, îmbunătățită în multe privințe. Evident că trebuie. Întrebarea e cum. Cu reguli sau cu impulsuri, cu exaltări de moment? Cu instituții sau cu campanii? Eu găsesc foarte interesant faptul că toată dezbaterea, protestele, comitetele, scrisorile deschise despre justiție au încetat odată cu numirea noilor procurori șefi. Ce coincidență!
Faptul că vedem dosare scoase din sertar e un semn bun. Cele valorificate azi prin percheziții și comunicate clar nu au fost făcute peste noapte, existau deja. Faptul că există presiune să se ia decizii “pe placul publicului” în domeniul justiției nu e ideal, dar așa e în democrație. Și undeva între astea două se joacă, din nou, direcția justiției din România. Iar nordul cred că ar trebui să fie o justiție făcută la timpul ei, nu selectiv, nu în momente alese strategic de un parchet sau altul. Monitorizând-o cu date, cine știe, poate vom reuși.
