De ce m-au legitimat, ieri, jandarmii, la protestul pe care nu l-ați văzut la TV. Domnule Burduja, chiar așa de fricos sunteți?

Manifestările și protestele legate de ziua de naștere a ”omului lui Dumnezeu” au umplut, ieri, presa, online, TV, radio, bonus rețelele sociale. Tot ieri, a mai avut loc un protest, în fața sediului Ministerului Energiei, în care s-a cerut demisia lui Sebastian Burduja. Seara, am găsit vreo două știri. N-a fost vreo surpriză că nu s-au înghesuit jurnaliștii la un protest pentru apele și pădurile României și n-am fi fost mai mulți nici dacă nu erau, la aceeași oră, proteste pentru ”omul lui Dumnezeu”.

Ce n-am anticipat, însă, e că voi ajunge să fiu legitimat, ”preventiv”, de către Jandarmerie. Deși ar fi trebuit să mă aștept și la asta, că nu sunt, de ieri, de azi, în domeniu – să nu știu că jurnaliștii de mediu, la fel ca activiștii de mediu, sunt tratați de unele autorități ca potențiali ”teroriști”. Mai ales că doar de vreo 3-4 zile s-a lansat la apă și dezinformarea că ministrul Burduja ar fi fost atacat fizic (cu vopsea și fumigene!) de către activiști.

Dar, adevărul e că fricile domnului Burduja au și un temei real. Și nu e vorba de mesajele și protestele unor activiști, de ce scrie un jurnalist de mediu, ori fantasmele cu ”teroriști” din capetele unora care au dat degeaba pe la școală, ci de procesele (unele au și început) împotriva distrugerilor de arii naturale protejate. Pentru că la cât de ilegale sunt, nu e de mirare domnul Burduja apelează la măsuri disperate.

În ciuda presupunerii jandarmului, nu venisem să protestez, ci să scriu niște rânduri despre protest. Am făcut niște fotografii, înregistrări video și selfie-uri cu activiștii și probabil că asta îi era suficient omului să mă considere și pe mine protestatar. Că vorba aia, ce jurnalist e ăla care vine să relateze de la un protest pentru ape și păduri, unde s-au strâns o mână de oameni, și nu se duce la manifestările alea cu mii de participanți (că erau la aceeași oră) care celebrau ziua de naștere a ”omului lui Dumnezeu”? Cu siguranță că doar protestatar trebuie să fie un asemenea jurnalist, ba încă unul dintre cei periculoși.

De cuvinte, nu de atacuri fizice să le fie frică

Adevărul e că și domnul Burduja, și cei care au mai ventilat raha**l ăsta și altele pe rețelele sociale, ba și unii jandarmi, au de ce să le fie frică. Cuvintele sunt mai periculoase decât pietrele smulse din caldarâm. Dor mai tare și sunt mai eficiente. Bolovanii sparg niște capete și schimbă viața victimelor și ale familiilor lor. Dar, cuvintele trezesc conștiințe, mobilizează, schimbă mentalități într-o întreagă societate. Cei care văd în mesajul ”activism is not a crime” (care, zic eu, n-are nevoie de vreo traducere, că e aproape la fel ca în română) un ”atac fizic” ”cu vopseluri și trei petarde fumigene” au toate motivele să se teamă de cuvinte.

După o asemenea ”încălzire” nu e de mirare că jandarmii s-au apucat să-i legitimeze ”preventiv” pe cei care se află în ”zona” Ministerului Energiei, într-o dimineață de primăvară, când activiști de la Declic și Greenpeace au venit cu alte bannere (aoleu!), ba și cu un balon mascotă sub formă de rahat, maroniu, zâmbăreț, dar, totuși, nu suficient de mirositor să se simtă până în biroul domnului ministru.

Așadar, nimic nou sub soare. Dacă cineva crede că domnul Sebastian Burduja și specialiștii în comunicare și PR care se pun în slujba ar fi mari creativi se înșală – toate atacurile la adresa activiștilor de mediu sunt narațiuni copy-paste născute în laboratoare de propagat ura, dar care ar cădea flagrant în ridicol dacă ar mai exista și niște jurnaliști care să surprindă penibilul fabulos al transformării unui mesaj de pe un banner ”activism is not a crime” într-un ”atac cu fumigene și vopseluri”.

Însă, dincolo de ridicolul monumental al unei asemenea bazaconii (pe care, din păcate, unii, totuși, o cred), dacă ar mai exista niște jurnaliști mai specializați pe zona de mediu ar ajunge și la întrebarea de fond: de ce le-a cerut domnul Burduja subordonaților din companiile de stat să ceară daune și cheltuieli de judecată uriașe?

Domnului Burduja îi e cu adevărat frică. De procese și aplicarea legilor pentru apărarea apelor și pădurilor României

Iar răspunsul e simplu: Pentru că mai mult decât de niște mesaje pe bannere, domnului Burduja îi e o frică teribilă de procesele care se anunță pentru proiectele ilegale din arii naturale protejate.

Total ineficiente energetic, cu costuri de construcție uriașe, de sute de milioane de euro (doar pentru ”restul” rămas”), bani care vor ajunge la firme precum cea a fostului ministru PSD Dan Ioan Popescu ori a unui condamnat penal definitiv pentru manipularea Bursei, cu distrugeri de mediu iremediabile mai ales după ce ar fi finalizate, desființate de experți internaționali în domeniul apei, dar promovate cu dezinformări și minciuni pe bandă rulantă, proiectele astea NU pot fi autorizate legal.

Se împlinesc aproape zece ani de când s-au dat mai mult legi cu dedicație (inclusiv legi declarate neconstituționale), s-au făcut presiuni pe instituții publice subordonate, se anunță (încă) un proiect legislativ, dar tot degeaba. Ca să devină legale, trebuie modificate limite ale unor situri Natura 2000. Hidroelectrica a încercat, pe plan intern, marea cu sarea, în cazul Răstolița, într-un proces în care a pierdut, însă, definitiv, la Înalta Curte. Ca să modifice limite de situri Natura 2000, au nevoie de derogare de la Comisia Europeană. Comisie Europeană care a transmis clar, deja de vreo 3-4 ani, că ne paște infringementul dacă vrem să facem proiectele astea. La care se adaugă faptul că mai există și o Directivă EIA, transpusă și în legislația autohtonă, care nu permite evaluare de mediu pentru proiecte deja începute sau finalizate

De unde și șmecheria cu Răstolița, unde s-a dat aviz de mediu pentru defrișarea pădurilor, nu pentru proiect în sine, că proiectul nu poate primi; mă rog, și avizul ăla cu defrișarea valorează doi bani găuriți, atâta vreme cât pădurile fac parte dintr-un sit Natura 2000, și o să plătim noi, contribuabilii, nu domnul Burduja și domnul condamnat penal definitiv, amenda pe care ne-o vom lua de la CJUE pentru asta.

Ăsta e motivul pentru care domnul Burduja a început să ventileze ceea ce i-au adus, ieri, activiștii de la Declic și de la Greenpeace înapoi – cu îndemnarea șefilor de companii din subordinea lui să ceară cheltuieli de de judecată și despăgubiri uriașe. Pur și simplu, domnul ministru e atât de disperat, atât de speriat, atât de temător și înfricoșat că vor începe procesele (unele au și început) care vor declara proiectele ca fiind ilegale (cum s-a mai întâmplat deja cu unele dintre ele), încât încearcă orice, doar, doar se sperie cineva și renunță la acțiunile în Justiție. Inclusiv să împroaște cu mizerii în stânga și în dreapta, cu riscul de a i întoarce înapoi, cum s-a întâmplat ieri.

Domnule Burduja, am o veste proastă pentru d-voastră: proiectele astea nu scapă de procese. Oricât de mulți activiști ori jurnaliști se vor apuca să legitimeze, preventiv, jandarmii.

PS: Povestea cu ”reaua-credință”. Cine se aseamănă

Ah, da… să nu uit. Zice domnul Burduja că acțiunile în Justiție pentru protejarea apelor și pădurilor de distrugerile care vor umple conturile unor condamnați penali definitiv și foști colegi ai tatălui lui din departamentul de comerț exterior al fostei Securități comuniste, ar fi făcute ”cu rea credință”. Știți cine mai spune asta? Ei bine, avocata Schweighofer, fostă deputată PNL și colegă de partid cu domnul Burduja, Cristina Trăilă. Exact asta invocă și doamna Trăilă în procesul în care m-a dat în judecată pentru că am scris că lua bani de la Schweighofer în vreme ce vota în Parlamentul pentru respingerea legii de înființare a ”DNA-ului Pădurilor”. Credeți că e o ”simplă coincidență”?

Crin Antonescu, tot un Călin Georgescu. Declarația care îl îngroapă pe candidatul Coaliției de guvernare