Mihai Vasile

Amânarea Venitului Minim de Incluziune și indiferența Guvernului față de populația vulnerabilă

Auzim, de dimineață până seara, în presa scrisă și la televizor, despre cum statul „dă ajutoare sociale unor leneși care nu vor să muncească”. Statul, desigur, nu se apără nici pe el și nici beneficiarii de asistență socială, deși minciunile, manipulările și falsurile legat de acest subiect sunt ușor de demontat.

Beneficiarii de asistență socială sunt folosiți ca țintă ușoară pentru politicienii populiști, în speranța unui câștig electoral facil

Am putea însă spune că statul nu are obligația să apere demnitatea celor mai vulnerabili oameni (deși Legea Asistenței Sociale spune altceva), că are lucruri mai importante de făcut, inclusiv să ia măsuri care să scoată persoanele vulnerabile din situațiile dificile în care se află. În mod surprinzător, statul are o astfel de măsură, legea Venitului Minim de Incluziune, adoptată de Parlament încă din 2016 și care ar fi trebuit să intre în vigoare din aprilie 2018.

Guvernul a anunțat însă recent că a fost propusă amânarea intrării în vigoare a Venitului Minim de Incluziune (VMI) cu un an de zile. Desigur, deloc surprinzător, acestă măsură nu a fost pe agenda publică, deși afectează sute de mii de persoane vulnerabile.

VMI ar adresa trei dintre cele mai dificile probleme cu care se confruntă asistența socială acum:

  1. Va permite combinarea veniturilor din muncă cu beneficiile sociale. Adică oamenii vor putea să își păstreze ajutoarele dacă se angajează formal, ba chiar le va crește ajutorul. Conform Strategiei Naționale privind incluziunea socială, „VMI va avea o formulă de calcul a beneficiului care va exclude din evaluarea resurselor disponibile 50% din veniturile de natură salarială și 25% din profitul agricol estimat. Aceasta înseamnă că, pentru familiile care beneficiază de un venit formal, cu cât vor lucra mai mult, cu atât mai mare va fi pragul de eligibilitate și implicit cuantumul beneficiului.” (p.46). Astfel, nu doar că va permite oamenilor să muncească și să își primească în continuare sprijinul de care au nevoie, ci îi va încuraja să muncească mai mult.
  2. Va lua pixul primarului, mutând decizia de acordare a beneficiilor de la nivelul primăriei la nivelul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS), reducând semnificativ capacitatea primarului de a mai se folosi politic sau în alt mod de acordarea sau neacordarea ajutoarelor sociale.
  3. Va putea răspunde mai eficient nevoilor celor mai săraci cinci milioane de români, reducând birocrația, costurile administrative și persoane și având un sistem de identificare a persoanelor vulnerabile mai performant.

Introducerea Venitului Minim de Inserție (VMI) reprezintă o prioritate a Strategiei Naționale privind incluziunea socială, fiind văzută ca o măsură esențială pentru eficientizarea sistemului de transferuri sociale (bani dați direct beneficiarilor) și creșterea rolului acestuia de activare (adică angajare) a grupurilor vulnerabile. Pe scurt, VMI unește cele trei programe bazate pe evaluarea mijloacelor de trai (adică pe baza unei anchete sociale): ajutorul social pentru asigurarea venitului minim garantat, alocația pentru susținerea familiei și ajutorul de încălzire.

Sigur, sunt destule probleme pe care VMI nu le rezolvă (e.g. nu este reformată procedura privind programul de activități pentru orele pe care trebuie să le facă beneficiarii de ajutor social apți de muncă și nici nu este afectată procedura de la agențiile teritoriale pentru ocuparea forțelor de muncă, ceea ce înseamnă că integrarea în forța de muncă a beneficiarilor și includerea lor în cursuri de formare profesională vor continua să aibă de suferit), dar este în mod cert un pas necesar înspre mai bine.

Deși acest program este în lucru de mai bine de 2 ani, deși legea a fost adoptată cu unanimitate de voturi încă din 2016, software-ul necesar pentru implementarea sa nu este gata. Ministerul Muncii nu precizează stadiul în care se află lucrul la el, dar dacă dezvoltarea lui nu a început încă, această amânare de un an de zile va fi doar prima dintr-o posibilă lungă serie.

În tot acest timp, beneficiarii de asistență socială sunt folosiți ca țintă ușoară pentru politicienii populiști, în speranța unui câștig electoral facil. PNL, ALDE și acum și PSD n-au nicio jenă să stigmatizeze cea mai vulnerabilă parte a populației, propagând și întărind mituri din presă despre asistența socială. Miturile persistă, în ciuda faptului că am arătat cu câtă nerușinare minte presa și cât de puțin înțelege PNL din sistemul actual de asistență socială și cât de proastă este propunerea lor.

Într-un material viitor, voi demonta miturile sociale existente în România, unul câte unul. Momentan, atrag atenția asupra celor câteva exerciții similare, prea puțin băgate în seamă de mai marii din presă. Mai reamintesc acum doar că în ciuda obsesiilor politicienilor și a unei bune părți din presă, ajutor social pentru asigurarea venitului minim garantat primesc mai puțin de 250 de mii de persoane singure sau familii, bugetul total în 2016 a fost de 180 de milioane de euro, adică în jur de 7% din totalul bugetului asigurat de Ministerul Muncii pentru asistență socială și, cel mai important, iar toți cei care primesc acest ajutor sunt obligați (1) să presteze muncă pentru primărie în cuantumul ajutorului, la rata salariului minim pe economie și (2) să își caute un loc de muncă prin intermediul agențiilor teritoriale de ocupare a forței de muncă. Nu pot primi ajutorul dacă li se oferă un loc de muncă sau un curs de formare și ei refuză, iar după ce devin beneficiari, pot refuza de maxim trei ori un loc oferit. Din 2013 și până în prezent, doar 0,3% din beneficiari au refuzat un loc de muncă oferit. Așadar, care va fi efectul acestor schimbări pe care le doresc și le tot anunță toate partidele? Pe cine va ajuta, în ce fel, și ce mare nedreptate vor opri sau preveni?

Toate aceste exerciții de populism nu doar că nu ajută, dar fac mult rău. Ce este și mai grav este că asistența socială în România are probleme majore, sărăcia și inegalitatea se adâncesc, dar nimănui nu pare să-i pese, nici măcar atunci când, așa cum este cazul cu programul VMI, există soluții care pot schimba lucrurile în bine.


Articole recente

Recomandări

8 thoughts on “Amânarea Venitului Minim de Incluziune și indiferența Guvernului față de populația vulnerabilă

  1. hermes

    Cand te duci la o fabrica sa te angajezi(tu care poti avea varsta de 63 de ani!)-ca sa nu mai iei ‘ajutor social”:
    1. patronii te intreaba ce calificare ai, trebuie sa ai diploma de calificare pentru postul respectiv.Nu ai, nu te angajeaza si te intorci la “ajutorul social”.
    Ar trebui ca guvernul in loc sa-I critice pe cei ce primesc o mizerie de ajutor social sa-I angajeze la calificarea pe care oamenii déjà o au!

    2. te intreaba ce varsta ai.Daca esti batran, pa!!

    Pentru mizeria de 142 lei pe luna-o persoana-SE MUNCESTE!!!SE MUNCESTE CU LOPATA, CU GREBLA ETC., nu pe degeaba!!!!!!(In Canada nu e nevoie sa prestezi munca, in fine…)Se vede ca politicienii nu cunosc realitatea!O vad numai din birou!
    Si ce sa faca omul cu 142 pe luna?Cand trebuie platite toate cele,intretinere, alimente, medicamente,facturi?!
    Apoi, acesti bani nu sunt ‘ajutor”, ci un fel de RETRIBUIRE pentru munca, pentru munca prestata!!!Daca e munca, nu mai e “ajutor’, ci retribuire(mizera) Acele persoane pe care le insulti zicandu-le ‘asistati”si le dispretuiesti de moarte sunt fostii disponibilizati din minerit-la ordinul FMI-, apoi cei de la Oltchim, de la Lukoil etc.etc. oameni care au imbatranit si sunt bolnavi, patronii nu-I mai angajeaza, oameni care au cotizat cat timp au muncit!
    Cand te duci la o fabrica sa te angajezi-ca sa nu mai iei ‘ajutor social”:
    1. patronii te intreaba ce calificare ai, trebuie sa ai diploma de calificare pentru postul respectiv.Nu ai, nu te angajeaza si te intorci la “ajutorul social”.
    2. te intreaba ce varsta ai.Daca esti batran, pa!!

    Reply
  2. Titel

    Romania Curata, despre asta chiar nu vrea sa vorbeasca nimeni, ca ne-am saturat de articolele despre asistatii oficiali. Parerea mea este ca, despre acesti “asistati” deluxe, societatea se face ca nu-i vede, dar efectele indolentei si ale ignorantetei ei, vor fi cu mult mai nocive decat in cazul celor dezavantajati de soarta.
    http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/romania-are-aproape-un-milion-de-tineri-care-nici-nu-muncesc-dar-nici-nu-merg-la-c-coala.html

    Reply
    • hermes

      Intrebare capitala: pentru aceste probleme grave, semnalate chiar de Romania curata, de ce nu se iese in strada, asa cum se iese pentru alte chestii?!De ce?Aceasta nu e o problema grava, fiind vorba de oameni?!De ce nu se iese in strada pentru a protesta impotriva amanarii Venitului Minim de Insertie in 2019, lege care a mai fost amanata de vreo 3 ori?!?!

      Reply
    • hermes

      Sintagma “dezavantajati de soarta” este un sofism manipulatoriu, fiindca “o dă” pe mistica.Nu exista “soarta”, ci exista patroni care au disponibilizat, au dat afara muncitori cu familii grele, cu copii, bolnavi,batrani.Sintagma perversa de mai sus e menita a deroba de responsabilitate pe cei vinovati pentru ca sute de mii de oameni au avut “soarta” de a deveni ‘asistati”.

      p.s. Bun. Deci daca “Romania curata” doreste cu adevarat sa schimbe ceva in Romania , atunci sa iasa in strada, macar simbolic-cateva persoane- si sa manifesteze-chemand si ceva televiziuni- pentru rezolvarea problemei ‘asistatilor”( cum batjocoritor au fost denumiti, si ne mai dam ‘crestini”,”intelectuali”!!)

      Reply
  3. N. C.

    ”Din 2013 și până în prezent, doar 0,3% din beneficiari au refuzat un loc de muncă oferit”.
    Acum să nu cădem nici în extrema cealaltă să se înțeleagă că beneficiarii VMG se înghesuie să se angajeze. Puteți să verificați la orice AJOFM câți dintre funcționari verifică dacă există locuri de muncă declarate vacante în localitatea din care provine beneficiarul de VMG care cere avizul lunar (ca să nu mai vorbim că majoritatea angajatorilor nu anunță posturile vacante la AJOFM). Într-adevăr, majoritatea acestor oameni nu doresc să se angajeze pentru un venit (salariu minim pe economie de regulă) care nu le îmbunătățește sensibil (iar uneori deloc) situația materială. Majoritatea beneficiarilor de VMG vă pot demonstra că din economia informală pe care o practică familia lor câștigă mai mult decât dacă unul dintre ei s-ar angaja pe salariul minim pe economie și ar pierde VMG. Desigur, este o abordare pe termen prea scurt ca să poată fi considerată pragmatică în adevăratul sens al cuvântului, dar după ce au supraviețuit ani de zile de pe o zi pe alta nu cred că le putem cere să fie (dintr-odată) vizionari și strategici și să renunțe de bună voie la un câștig imediat real (VMG + prestații sociale) sau potențial (posibilitatea valorificării timpului ce le rămâne la dispoziție ca persoane neangajate). Ca să nu mai vorbim că ”obișnuința este a doua natură” (chiar și celor mai harnici le este greu să se adapteze la disciplina unui loc de muncă formal după ani de flexibilitate).

    Reply
    • Mihai Vasile

      Mulțumesc pentru răspuns. Sigur, n-am spus că se înghesuie nimeni la AJOFM, am să revin cu mai multe articole pe tema asta. Ideea era că modificările propuse de PNL sunt inutile și populiste, întrucât nu adresează o problemă reală. Realitatea este că avem o populație marginalizată, care nu are acces la piața muncii formale și nici la servicii de sănătate, educație sau sociale de calitate, iar mecanismele curente care ar trebui să facă acest lucru nu funcționează. Blamând și stigmatizând oamenii nu facem nimic decât să-i marginalizăm și mai tare și să adâncim inechitatea socială, ceea ce poate duce la dezechilibre majore în societate.

      Reply
      • hermes

        ‘Blamând și stigmatizând oamenii”, BINE ZIS.

        DE CE NU IESITI IN STRADA, VOI, ROMANIA CURATA,

        pentru amanarea Venitului de Insertie?!?!
        Sau iesiti numai pentru “abstractiuni” ca Ordonanta 13( de care e satula si plictisita lumea)?!
        Oamenii au ALTE probleme cotidiene grave!

        Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *