Romania Curată

IESIM IN STRADA PENTRU UN PARLAMENT CURAT

Echipa Alianţa pentru o Românie Curată va ieşi la proteste, duminică, 15 decembrie, ora 16, în zona La Fântâni, din Piaţa Universităţii, pentru a cere un Parlament Curat.

Vă invităm să ieşiţi în stradă, oriunde v-aţi afla, pentru a cere parlamentarilor să respecte statul de drept.

Cu cât mai multă influenţă, cu atât mai mare riscul de trafic de influenţă.

Parlamentarii par să nu facă acum decât să pună în operă motivele reale pentru care au intrat în Parlament, programul electoral nedeclarat, dar pe care toți îl știm, acela de a fura cât cuprinde atunci când sunt la putere. Ca cetățeni ai acestei țări, avem obligatia să le cerem să respecte agenda pentru care au fost votaţi, si nu agenda pentru care au dorit ei sa fie votaţi.

Articole recente

Recomandări

9 thoughts on “IESIM IN STRADA PENTRU UN PARLAMENT CURAT

  1. Analistul

    Cei trei capi printre deputaţii care puneau la cale spolierea Justiţiei, Bogdan Ciuca, Valeriu Zgonea si Sebastian Ghita trebuie sa demisioneze din Parlament cat mai urgent daca nu o fac ei din initiativa proprie ii vor fugarii demonstrantii care nu vor fi deloc putini. Acesti trei IDIOTI si TICALOSI pot declansa inconstienti fiind alegeri parlamentare anticipate si nu ar fi deloc rau pt viitorul Ro.

    Reply
  2. alinaMP

    Ne vedem cu totii la fantani. Ce sa cerem, sa isi ia modificarile inapoi. Cum sa facem sa avem oa lta comisie juridica e o discutie mai complicata, ne gindim si revenim. Dati idei. Nu ca o asemenea comisie nu e reprezentativa pentru majoritate- este, si era in precedentele Parlamente, mereu am avut necazuri cu ea, dar totusi ar fi bine macar pentru imaginea externa sa plateasca careva. Ca dam voturi la euroscepticii radicali din Anglia si Franta si Olanda de nu o sa le putem duce peste un an-doi

    Reply
  3. Ion

    Comisiile juridice care” lucreaza” in schimbul de noapte trebuiesc desfiintate.Furtul sub “protectia” legii trebuie aspru pedepsit, dar cine sa faca aceste lucruri ????????

    Reply
  4. Vlad Ionescu

    Cateva idei, rapid:
    – adoptarea in regim de urgenta a unor reguli mult mai ferme si mai clare de transparenta decizionala, care sa acopere si zonele mai marginale de decizie. Constiturea urgenta a unui forum ad-hoc care sa dezbata impreuna cu parlamentarii aceste reguli. Printre altele, obligatia de transmitere in direct si inregistrari audio-video ale tuturor dezbaterilor. Stabilirea unor termene minime intre luarea la cunostinta si vot. Toti parlamentarii care mai zic ca ei nu se pricep sa citeasca o lege si sa o interpreteze, stiu doar sa voteze, sa demisioneze de indata din parlament!
    – consolidarea regulilor si practicilor de dezbatere publica si de implicare a societatii civile (nu ii lasa pe oameni nici sa participe la sedinte de la balcon)
    – adoptarea de urgenta a unor reguli elementare care sa asigure respectarea drepturilor si libertatilor: abrogarea legii 60/91 si, daca vor o alta sa se faca numai cu un larg consens din partea societatii civile; spargerea cartelului politic prin liberalizarea radicala a legislatiei; constituirea unui cadru larg de consultare autentica pe probleme de maxim interes public: exploatarea resurselor naturale, reformele politice, inclisiv electorale, reforma justitiei, etc.

    Reply
  5. nelu

    Idei:
    1- pentru schimbarea (improspatarea) clasei politice: modificarea legislatiei partidelor, astfel incat un numar minim de persoane sa poata infiinta un partid, cu costuri minime; modificarea pragurilor electorale pentru alegerile (locale, nationale); maxim 1% si nici un fel de alte conditionari zonale. Partidele actuale sunt iremediabil compromise; “lupii tineri” promovati din organizatiile de tineret ale acestor partide sunt chintesenta “ethos-ului” acestor clanuri penale. Concurenta cat mai larga va aduce un suflu nou; si in timp va duce la schimbarea clasei politice.
    2 – pentru limitarea coruptiei:consolidarea (in sens economic) a oricaror activitati sau servicii pe care o institutie publica le achizitioneaza de la entitati private. De exemplu orice primarie sau consiliu judetean poate avea propriul departament de asfaltari, pus borduri, deszapezire, pus termopane la scoli, zugravit spitale, etc. La fel colectarea gunoiului, parcari, programe IT, arhivare, relatii publice, controlul daunatorilor s.a.m.d. De ce primariile care au in subordine politie locala angajaza firme de paza? De ce angajaza CFR firme de curatenie dupa ce a dat afara propriile femei de servici? Plateste CFR mai putin pentru curatenie?De ce spitalele publice au “externalizat” spalatul rufelor, paza, bucataria, pana si laboratoarele? Platesc spitalele mai putin aceste servicii decat inainte cand le aveau in propria curte? Prin lege, furnizorii de servicii publice (de ex. RATB) ar trebui sa cumpere materii prime (consumabile) direct de la producator. Astfel curentul electric, combustibilul, piesele de schimb ar fi cumparate fara intermediari.
    Ori de cate ori o institutie publica incheie un contract cu o entitate privata pentru prestarea de servicii, entitatea publica sufera o pierdere de bunastare egala cu profitul acelui privat. Pentru ca acel privat are un monopol punctual pentru acel serviciu; castigat prin licitatie sau incredintare directa. Asta e ABC-ul economiei normative.

    Reply
  6. DanBruma

    Sint perfect de acord cu Nelu, de altfel eram pornit sa propun acelasi lucru, si anume sa se modifice legea infiintarii partidelor politice pentru ca noi partide sa se poata infiinta mult mai usor decat se poate acum. Oferta politica trebuie sa creasca altfel nu cred ca se poate depasi criza politica permanenta din RO.

    Reply
  7. Pilat

    Pentru determinarea nr. de parlamentari, care in mod ciudat ii dublu fata de nr. aprobat prin Referendumul din 2009 si dimensionarea corecta a serviciilor necesare celor doua camere ale Prlamnentului trebuie sa se aiba in vedere atat criteriile de eficienta operationala cat si de cheltuirea economicoasa a fondurilor publice precum si algoritmii sau normele standard utilizate de parlamentele tarilor europene, care au si PIB-ul pe cap de locuitor asemanator cu cel din Romania.
    In Romania, in ciuda cerintelor obiective impuse de progresul national si bine cunoscute din mosi stramosi, sunt infiintate si supradimensionate multe organizatii (unele parazitare) sau institutii administrative ale statului pe care P.I.B. nu le mai poate sustine cu resurse, fiind necesare impruputuri externe, de la FMI, B.E.I. etc pentru a realiza consumuri inutile, ceea ce duce la indatorarea nejustificata a generatiilor viitoare. Imprumuturile externe sunt recomandate a fi folosite doar pentru investitii productive, altfel ele duc la saracire nationala……
    – Despre calitatea alesului, in ultimii 23 de ani, se poate spune ca aceasta va creste cand, pentru candidatura sa se va impune respectarea unui minim de criterii de valoare referitoare la competente si integritate morala. Se va impune obligatoriu legitimitatea alesului adica acesta sa aiba 50% plus unu din voturile electorilor aflati pe listele votantilor si sa dea dovada de responsabilitate dandu-si demisia atunci cand greseste sau isi incalca statutul, altfel vom avea, primari, consilieri si un Parlament dominat de submediocritati cu consecintele de rigoare.
    Pentru intarirea moralitatii functiei publice este necesar retragerea avizului politic si sprijinul civic din partea Societatii Civile prin scoaterea din viata publica a celor care aflindu-se in cadru structurilor de putere publica si a domeniilor rezervate sau pe pozitii de lideri ai societatii civile, au beneficiat de castiguri financiare, participind la jocuri piramidale tip Caritas si fonduri de investitii prin care în mod constient au fost pauperizati milioane de cetateni. Ori au luat de la banci cu capital de stat imprumuturi lesnicioase acordate abuziv pe care nu le-au rambursat, mai ales de la cele falimentate sau exista suspiciuni ca au comis fapte ilicite inclusiv daca se regasesc in situatii de conflict de interese.

    Reply
  8. Petre Opris

    Prima actiune: schimbarea regulamentelor celor doua camere ale Parlamentului. Cine mai calca pe bec va decadea automat din drepturile de parlamentar si locul sau in organul legislativ va fi blocat pana la viitoarele alegeri. In acest fel, partidele vor fi fortate sa nu mai trimita pe nea Aschiuta Coruptul in Parlament si liderii partidelor vor fi mult mai atenti cu nominalizarile pe propriile liste electorale. Liderilor respectivi nu le va conveni sa vada cum scade numarul de parlamentari si, eventual, sa constate ca legile pe care doresc sa le promoveze nu mai pot fi adoptate din lipsa de sustinatori oficiali.

    Reply
  9. Mihai Popa

    A spera ca demnitarii actuali sa respecte “agenda pentru care au fost votati” este nu o naivitate, nici o prostie este o crima cu premeditare. Este clar ca acesti demnitari nu sunt interesati decat de spolierea bugetului in siguranta data de modificarile la Codul Penal.
    Doecamdata criza declansata de comportamentul subversiv al membrilor Comisiei Juridice a Camerei Deputatilor a fost inghetata pana cand CCR va lua o Hotarare fiind sesizata de ICCJ in speta Codului Penal al Grupului Infractional Organizat din Parlament, sau pana cand Parlamentul isi va da consuma o a doua sansa in speta Legii Amnistiei si Gratierii.
    Ma intreb: de fiecare data cand acesti iresponsabili vor atenta la Statul de Drept va trebui sa iesim in strada ?
    Boala lunga, moarte sigura.
    Se impune o alta abordare. Desigur, sunt constient ca cea mai sanatoasa abordare o constituie respectarea sistemului Alegerilor.
    Deocamdata in Romania nu exista alegeri libere pentru ca nu exista certitudinea ca fraudele sunt imposibile.
    Chiar daca ar exista aceasta certitudine tot ne-am vedea in fata intrebarii: cui ne adresam ? Unde este electoratul care va sustine un Parlament Curat ? Daca exista acest electorat atunci care sunt asteptarile sale ?
    Cine discuta cu acest electorat ?
    De iesit in strada trebuie sa iesim doar pentru a bloca tentativele de agresare a statului de drept si pentru a transmitem un mesaj de lupta catre acest electorat.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *