Romania Curată

Ce măsuri vor reprezentanții tinerilor să-și asume liderii partidelor politice

Organizațiile de tineret vor avea în perioada următoare mai multe întâlniri cu liderii partidelor politice pentru ca aceștia să-și asume o serie de măsuri referitoare la susținerea antreprenoriatului, educație, combaterea discriminării etc, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Tineretului din România.

”Principalele organizații de tineret neguvernamentale, sindicale și patronale din România, semnatare ale Rezoluției Tinerilor, se vor întâlni în perioada următoare cu liderii partidelor politice, cărora le cer asumarea unei serii de măsuri în domeniul tineretului. Acestea vizează creșterea natalității, educația, condițiile de muncă, susținerea antreprenoriatului, voluntariatul, sportul școlar și universitar, mediul, combaterea discriminării și cultura, precum și o abordare integrată a acestora și un ministru al viitorului Guvern care să răspundă de tineret. Rezoluția a fost adoptată în cadrul Summitului Tinerilor, cel mai important eveniment anual al mișcării de tineret, coordonat de Consiliul Tineretului din România și poate fi consultată (aici).

Inițiatorii Rezoluției Tinerilor reunesc peste 80.000 de membri în structurile lor, desfășoară activități care au impact asupra altor câteva sute de mii anual și luptă pentru interesele a peste 3 milioane de tineri. Până în acest moment sunt programate întâlniri la nivel de (co)președinte de partid cu Partidul Alianța Liberalilor și Democraților – ALDE (luni, 28 noiembrie), Partidul Național Liberal – PNL (marți, 29 noiembrie) și Partidul Mișcarea Populară – PMP (miercuri, 30 noiembrie) și inițiatorii sunt în discuții și cu Partidul Social Democrat (PSD), Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) și Uniunea Salvați România (USR), care și-au manifestat deschiderea și urmează să fie stabilite detaliile viitoarei întâlniri. Reprezentanții tinerilor au solicitat întâlniri cu partidele care participă la alegerile parlamentare și cu președinții camerelor Parlamentului, Prim-ministrul și Președintele României.

„Tinerii sunt esențiali pentru progresul României pe termen lung. Dacă măsurile care îi vizează au succes, vom vedea o creștere a natalității, mai mulți tineri care își deschid afaceri, tineri care reușesc să se angajeze, mai multă toleranță și, în general, bunăstare. Dacă nu sunt implementate măsurile necesare vom vedea din ce în ce mai mulți tineri plecați din țară, fără ocupație, extremism de diferite tipuri. România nu are o viziune clară referitoare la ce are de făcut pentru ca tinerii să ducă la dezvoltarea pe termen lung a României. Prin Rezoluția Tinerilor, ne-am propus să determinăm construirea unei astfel de viziuni, plecând de la expertiza noastră, a organizațiilor de tineret. Ne-am adresat liderilor partidelor politice și principalilor decidenți din stat și ne așteptăm ca ei să își asume direcțiile și măsurile propuse de noi, iar ulterior să le și implementeze.” – Mihai Dragoș, Președintele Consiliului Tineretului din România”, se arată în comunicatul CTR.

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Ce măsuri vor reprezentanții tinerilor să-și asume liderii partidelor politice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *