Ministrul Justiţiei Raluca Prună a renunţat la propunerea procurorului Bogdan Licu ca adjunct al Procurorului General al României după ce dezvăluirile României Curate de acum o lună au stârnit reacţii negative în presă şi pe reţelele de socializare.
Potrivit unor surse guvernamentale, ministrul Prună s-a hotărât să nu-şi mai asume numirile pentru poziţiile de prim adjunct şi adjunct ale PG şi să lase decizia pe umerii noului ministru al Justiţiei, care va veni după alegerile generale din această toamnă.
Problema e că pe 9 noiembrie expiră cele 6 luni de interimat ale prim-adjunctului Laura Oprean şi adjunctului Bogdan Licu. Potrivit legii, delegările celor doi pot fi prelungite cu încă 6 luni.
Deşi iniţial s-a căutat altă soluţie cum ar fi cea a delegării procurorului Romulus Varga – anchetatorul din dosarele Elodia, Hexipharma şi băieţelul sfâşiat de câini – până la urmă procurorul general Augustin Lazăr a decis să le prelungească celor doi, Laura Oprean şi Bogdan Licu, delegările cu încă 6 luni.
“Confirm. Echipa aceasta şi-a asumat obiectivele soluţionării marilor dosare aflate în curs şi avem nevoie de continuitate pentru aceasta. Motivele (prelungirii delegării – n.r.) sunt cele comunicate anterior la delegare privind performanţele manageriale ale celor 2 cum ar fi redeschiderea dosarului Revoluţiei şi altele”, a confirmat procurorul general Augustin Lazăr informaţiile României Curate.
Cine e Bogdan Licu
Procurorul Bogdan Licu a ocupat poziţia de prim adjunct al PG pentru un mandat de 3 ani şi, din luna mai, ocupă ca interimar poziţia de adjunct al PG.
Acuzat de plagiat
Procurorul Bogdan Licu a fost acuzat de plagiat de jurnalista Emilia Şercan, însă nu are un verdict din partea CNATDCU. El ar fi copiat mai bine de jumătate din teza sa, printre care şi de la judecătorul CSM Cristi Danileţ.
A vrut să renunţe la titlul de doctor
În plus, Licu a făcut cerere de renunţare la titlul academic, alături de alţi doctori făcuţi la şcoala SRI a lui Gabriel Oprea, cerere considerată imposibilă de către Ministerul Educaţiei.
Vizat de o plângere penală
Bogdan Licu este vizat indirect de o plângere penală formulată de un general la adresa fostului conducător de doctorat Gabriel Oprea, care l-ar fi instigat la plagiat pe Bogdan Licu.
Împrumut de la prietenul şi naşul lui, un om de afaceri anchetat pentru corupţie
Nu e singurul scandal legat de procurorul general adjunct interimar. Potrivit declaraţiilor sale de avere, Licu a împrumutat 300.000 de euro de la prietenul şi naşul lui, un om de afaceri inculpat pentru corupţie de DNA.
Citeşte mai multe aici.











