Interviu Timpolis: Justitia nu trebuie nicicum controlata de politic

Se anunţă un an cu mize mari.
Numirea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – care, în
ultima vreme, prin sentinţele date, i-a năucit pe unii şi, prin dosarele
pe care le are pe rol şi care se apropie de final, creează panică în
rândul altora, toţi sus-puşi. Numirea procurorului general al României
şi a procurorilor-şefi ai D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. Modificarea
Constituţiei, care ar putea conferi, şi formal, independenţă
procurorilor, ceea ce, în concepţia unora, sună periculos de-a dreptul.
Un rol important îl joacă, în toate aceste faze, C.S.M. Să fie ăsta
motivul pentru care această instituţie, de fapt, membri ai săi au
devenit, peste noapte, personaje indezirabile, cărora li se cere
revocarea pe motive care fie nu au tangenţă cu legea, fie nu pot fi
argumentate coerent? Ce spune, însă, despre aceste lucruri judecătorul
Cristi Danileţ, membru al C.S.M., devenit şi el persona non-grata?
Multe. Concluzia este, de fapt, un avertisment: „Dacă Justiţia nu poate
fi controlată prin acţiuni de intimidare, prin presiune media ori
atacuri politice, se va încerca modificarea legislaţiei”. Interviu TIMPOLIS Timisoara.

“Dezbaterea pe statutul procurorului a fost o diversiune”

Domnule Danileţ, de ce
„fierb” C.S.M.-ul şi Jus­tiţia – cel puţin asta este impre­sia din
exterior –, după ale­gerea în func­ţie a doam­nei Oana Schimdt-Hăineală?

Pentru că, după ce ani de zile a fost
ales în funcţia de preşe­din­te un judecător, acum a surprins pe mulţi
faptul că un procuror a fost ales în această funcţie. Dar Constituţia
permite ca preşedin­tele C.S.M. să fie ales şi din rândul procurorilor.
Cu toate acestea, mai mulţi ju­de­cători au dezvoltat pe forumu­rile
magistraţilor o re­acţie ne­gativă faţă de o astfel de alege­re, pe
considerentul că un pro­curor nu ar avea acelaşi statut ca un judecător
sau că doamna Hăineală nu ar fi suficient de in­dicată pentru această
funcţie.

Din acest mediu informal au pornit apoi
solicitările de revo­care a unor membri C.S.M. Sin­cer, nu m-am aşteptat
la o pro­cedură de revocare desfă­şurată într-un ter­men aşa de scurt.
Dar, până la ur­mă, este nemul­ţumirea unor jude­cători faţă de
activitatea unor mem­bri C.S.­M. Plenul va analiza dacă pro­ce­dura de
revocare a fost res­pectată. Legea spune că poţi ce­re, după o anumită
proce­du­ră, revo­carea pentru neînde­pli­nirea sau îndeplinirea
necores­punzătoare a atribuţiilor de membru C.S.M.

A fost legală, la câteva zile
de la alegere, soli­ci­tatea de revocarea preşe­din­telui C.S.M., în
con­diţiile în care nu a apu­cat să-şi desfăşoare acti­vitatea?

Revocarea doamnei Hăi­nea­lă a fost
cerută, la două săp­tămâni după alegeri, chiar de către unii membri ai
C.S.M. Dar acest lucru, după cum ştiţi, a fost respins cu majoritate de
vo­turi. Din acel mo­ment, nimeni nu mai are nici mă­car dreptul moral
să ridice vreo problemă de legitimitate a preşe­dintelui de anul acesta
al C.S.M.

Au fost voci care au afir­mat că numirea ei nu ar fi fost legală…

Numirea este constituţio­nală, fără doar
şi poate. Dar, re­pet, schimbându-se această „cu­tumă” cu numirea unui
judecă­tor la şefia C.S.M., mai mulţi judecători au spus că nu ar fi
adecvat ca preşe­dintele C.S.M. să fie un procuror. Este de reţi­nut că
în hotărârile de revo­ca­re nu se menţionează acest lucru, deci
dezbaterea declan­şată pe statutul procurorului a fost o diversiune.

După părerea mea, este un an extrem de
important, în ca­re avem de numit preşedintele la Înalta Curte, avem de
numit pro­curorul general al României, pro­curorii-şefi ai D.N.A. şi
D.I.I.­C.O.T., avem de făcut faţă unei revizuiri a Constituţiei şi
consider că este indicat ca pre­şedintele C.S.M. să fie o per­soa­nă
care a dovedit că poate fi activă în spa­ţiul public. Iar doam­na
Hăineală este una dintre persoanele care s-au remarcat vara trecută,
prin acele reacţii împotriva unor acţiuni neper­mi­se ale unei părţi a
clasei politice care au pus în pericol statul de drept.

“Regret confuzia între apărarea în spaţiul public a unor valori civice şi reacţiile politice”

V-aţi retras din cursa pen­tru un loc de vicepre­şe­dinte al C.S.M. De ce?

Legea spune că, dacă pre­şe­dinte al
C.S.M. este un jude­cător, vicepreşedinte trebuie să fie un judecător.
Şi invers. Anul acesta, având un preşedinte pro­­curor, ne-am înscris
iniţial pen­tru postul de vicepreşedinte doi judecători: doamna Alina
Ghica şi eu. Însă, până să se decidă asupra candi­daturii noastre, au
fost declanşate procedurile de revocare din C.S.M. a mea şi a doamnei
Ghica. Deci, atâta vre­me cât se pune în discu­ţie statu­tul meu de
membru C.S.­M., mi s-a părut de bun simţ să nu mai can­didez la funcţia
de vice­pre­şedinte.

Ce motive concrete au fost
aduse ca argument la solicitările de revo­ca­re a dumneavoastră din
C.S.­M., atât din partea instanţe­lor, cât şi a Uniu­nii Na­ţio­nale a
Judecăto­rilor şi a Asociaţiei Ma­gistraţilor din România?

Motivele adunărilor gene­rale sunt
exprimate general, insufi­cient pentru a afla eu sau alţii ce a
nemulţumit pe o parte însem­nată a colegilor mei. Nu mi se im­pută în
concret o anu­mită acţiune, o anumită faptă, o anumită decla­raţie.
Opinia mea este că unii au fost nemulţumiţi de faptul că am votat cu un
pro­curor la condu­ce­rea C.S.M., iar alţii că am avut mai multe
reac­ţii publice, începând cu vara anu­lui trecut, declaraţii care au
ge­nerat dezbateri aprinse în me­dia. Motiv pentru care au spus că sunt
declaraţii politice. Or, eu cred în acele reacţii şi doar regret
confuzia între apărarea în spaţiul public a unor valori civice şi
reac­ţiile politice.

Mi se pare o poziţie cel
puţin interesantă venită dintre voci ale celei de-a treia Puteri în
stat. Adi­că, dacă aperi statul de drept, independenţa Jus­­tiţiei,
respectarea ideii de sepa­raţie a puterilor în stat şi iei poziţie faţă
de abuzu­rile îndreptate îm­­potriva acestora se nu­meşte că interferezi
cu o zonă sau alta a po­li­ticului?

Eu sunt convins că nu. Ba, mai mult, eu
ca magistrat sunt obli­gat de Codul Deontologic să promo­vez şi să
susţin supre­maţia legii şi a statului de drept. În plus, C.S.M. este
obligat de Constituţie să fie garantul inde­pendenţei Justiţiei. Or,
atunci când Justiţia este afec­tată la ni­velul declaraţiilor politi­ce,
reac­ţiile noastre cele mai adec­vate trebuie să fie tot publice.
Altfel nu ai cum să reacţionezi şi, în orice caz, ar fi total
ineficient.

E adevărat că judecătorii nu sunt
obişnuiţi cu astfel de tipuri de reacţie. Eu practic am intrat în
contradicţie cu politi­cieni în spa­ţiul public, lucru ca­re este normal
să sperie şi poate chiar să trezeas­că dezaprobare. De regulă,
discu­ţiile nu se poar­tă de la politician la membru C.­S.M. sau de la
politi­cian la jude­cător, ci de la instituţie politică la instituţie
juridică. Ei, eveni­mentele de astă-vară, desfă­şu­rându-se foarte
rapid, au impus reacţii individuale ale unor mem­brii din C.S.M. Şi
atunci, intrând în acest tip de dezbatere, unii jude­cători au catalogat
drept reacţii politice declaraţiile me­le. În reali­tate, ele au fost
con­stante de-a lungul anilor şi au privit strict aten­ţionarea – e
ade­vărat că acum foarte voca­lă, dar numai aşa a dat roade – a
politicului cu privire la nece­sitatea respectării indepen­den­ţei
justiţiei ca valoare supre­mă într-un stat democratic.

“În statele în care procurorii sunt controlaţi politic, Justiţia nu este eficientă şi egală pentru toţi”

Potrivit ministrului Jus­tiţiei, procurorii nu sunt independenţi şi nu fac parte din pute­rea jude­cătorească…

Interesant… În legea noas­tră scrie că
Parchetele sunt in­dependente de orice autoritate, că procurorii sunt
indepen­denţi în soluţiile adoptate şi cred că nimeni nu pretinde că
procurorii fac parte din Pute­rea judecăto­rească. Ci ei fac parte din
Puterea judiciară – sintagmă care acoperă atât judecătorii, cât şi
procurorii.

În Europa s-a constatat că, în statele în
care procu­rorii sunt controlaţi politic, Justiţia nu este eficientă şi
egală pen­tru toţi. Trendul european este ca procurorul să aibă un
statut similar cu al judecătorului, chiar dacă până în final
indepen­den­ţa procurorului nu este iden­tică cu cea a judecătorului.
Mie, ca judecător, nu poate să-mi dea nimeni ordin, eu nu duc sen­tinţa
mea la confirmare la ni­meni. Eu dau o hotărâre care poate fi contestată
apoi prin căile de atac. La procu­rori, da­torită sistemului pira­midal
în baza căruia e orga­nizat Minis­terul Public, e normal ca şeful lor
ierarhic să aibă o implicare în anche­ta care se desfăşoară, însă
ordinele trebuie date în scris şi să fie în conformitate cu legea. Aici e
diferenţa între procurori şi judecători. În rest, cariera unuia este
iden­tică cu a celuilalt: suntem ma­gistraţi ca­re absolvim ace­eaşi
facultate, acelaşi Institut de pregătire a magistraţilor, avem acelaşi
tip de promo­vare în funcţie, ur­măm ace­eaşi carieră, avem ace­laşi
salariu. Ceea ce diferă este numirea conducerii la έnal­ta Curte faţă
de conducerea Mi­nisterului Public. Condu­cerea Î.C.C.J. este numită de
preşe­dintele ţării la propu­nerea C.­S.M., pe când con­du­cerea
Par­chetului Gene­ral, a D.N.A.-ului şi a D.I.I.­C.O.T.-ului este
numi­tă de preşedintele ţării, la propu­nerea ministrului Justiţiei, cu
avizul consultativ al C.S.M. Cred că dacă, în ceea ce priveş­­te
pro­curorii, din Constituţie ar dispă­­rea acea sintagmă “sub
auto­ritatea ministrului Justiţiei”, nu ar mai fi niciun motiv să
păs­trăm acea pro­punere din par­tea ministrului pentru numirea în
funcţiile de conducere ale Ministeru­lui Public. Sau, dacă nu se renunţă
la acest aspect, cred că e necesar ca avizul C.­S.M. să fie unul
conform.

“Politicienii vor să controleze Justiţia, pe orice cale”

Urmărind problemele penale pe
care le au mulţi membri ai Puterii, urmărindu-le reacţii­le, directe,
indirecte, institu­ţionale, care nu fac decât să în­cerce să-i protejeze
de răs­pun­dere penală, urmărind stadiul în care au ajuns dosarele,
mul­­te la Înalta Curte de Ca­saţie şi Justiţie, nu cumva “bă­tălia”
as­ta pe C.S.M., acum, are de fapt o altă miză – şi anu­me, nu­mi­rea
preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Jus­tiţie şi chiar modificarea
Con­stituţiei?

Eu nu m-aş gândi chiar aşa de de­parte.
Cert este că în C.S.M. am avut o problemă în legătură cu formarea unei
opinii convergente în ceea ce priveşte conducerea de anul acesta a
C.S.M. Nu aş pune neapărat neînţelegerea asta a noastră în legătură cu
scena politică. Este adevărat, însă, că politicienii vor să controleze
Justiţia, pe orice cale. Justiţia îi sperie ca urmare a dosarelor care
se instrumentează împotriva unor oameni politici, a unor oameni de
afa­ceri, interlopi puternici, oameni care, până de curând, erau
consideraţi de neatins.

Dacă Justiţia nu poate fi contro­lată
prin acţiuni de intimidare, prin presiune prin intermediul mass-media
ori atacuri politice, se va încerca mo­di­ficarea legislaţiei. Sunt
diverse iniţia­tive – aproape în fiecare an avem câte o iniţiativă a
unui parlamentar – prin care se încearcă afectarea statutului
procurorilor, al judecătorilor şi, posibil, al membrilor C.S.M.
Revizuirea Consti­tuţiei poate fi un moment în care să se repună pe
tapet independenţa Justiţiei, statutul magistraţilor, componenţa
C.­S.M., aspecte pe care, de altfel, unii po­liticieni le-au şi anunţat
în mod expres.

Consider însă că problema din C.­S.M., cu
privire la numirea condu­cerii, este o chestiune internă,
adminis­tra­tivă, în care politicul nu ar fi trebuit să interfereze. Dar
a făcut-o – începând cu ministrul Justiţiei, care a avut de­claraţii
nepermise cu privire la condu­cerea C.S.M., până la premier care, cu o
zi-două înainte, aproape că dădea dispoziţii cine să fie ales şi cine să
nu fie ales în C.S.M.

Iar în ceea ce priveşte intenţiile
politicienilor de modificare a legislaţiei noastre, cu siguranţă, şi
societatea ci­vilă, şi magistraţii trebuie să fie extrem de atenţi
pentru a se vedea în ce mă­sură modificările propuse respectă sau nu
independenţa Justiţiei. Căci dacă aceasta nu este respectată, eu aştept o
coalizare a societăţii civile şi, eventual, respingerea de către
populaţie, la refe­rendum, a proiectului de revizuire.

“Sintagma «procurorul acţionează sub autoritatea ministrului Justiţiei» ar trebui eliminată din Constituţie”

Puterea a anunţat că, în
câ­te­va zile, vor începe discuţiile pentru modificarea Constitu­ţiei.
C.S.M. i s-a cerut punctul de vedere?

Doar în 2011, când preşedintele ţării a
propus un proiect de revizuire a Constituţiei, am fost consultaţi şi
ne-am exprimat punctul de vedere. Erau câteva articole care interesau în
mod expres Justiţia şi C.S.M. şi chiar am criticat negativ anumite
propuneri. Nu ştiu acum ce proiect se va dezbate în Parlament. Nu am
fost contactaţi oficial, dar suntem pregătiţi să ne implicăm în orice
dezbatere. De altfel, pe componenta de justiţie doar C.S.M., Curtea
Constituţională şi asociaţiile profesionale ale magistaţilor pot spune
în ce măsură modificările preconizate sunt admisibile sau nu.

Raportându-ne la Constituţia
în vigoare – că despre pro­iec­tul din 2011 nu mai vorbeşte nimeni –, ce
trebuie schimbat, din punc­tul dumneavoastră de vedere?

Să scoatem şi formal procurorul de sub
autoritatea ministrului Justiţiei. Este menţinută, din 1991, acea
sintag­mă “procurorul acţionează sub autori­ta­tea ministrului
Justiţiei”, şi tot timpul este interpretată în defavoarea
inde­pen­denţei Justiţiei. Ea ar trebui eli­minată din Constituţie. În
rest, dacă nu se atinge nimeni de C.S.M., de com­ponenţa şi rolul său,
nu avem alte pro­puneri de modificare a legii fundamen­tale. Poate dacă
se gândeşte reforma­rea compo­nenţei Curţii Constituţio­nale, atunci să
se includă şi repre­zen­tanţi ai noştri – până la urmă, C.C.R. rezolvă
conflicte între Puteri, dar nimeni din Puterea judiciară nu este
reprezentat acolo.

“Sunt pentru pentru libertatea presei, însă orice libertate are limite”

Ce înseamnă o instituţie
vul­nerabilizată de campanii me­diatice fără acoperire? Ce pre­supune o
Justiţie timorată de pe urma unor astfel de atacuri mediatice succesive,
viru­len­te?

Din start vă spun că sunt pentru
libertatea de exprimare şi pentru libertatea presei. Însă orice
libertate are limite: ea nu poate încălca un drept sau o altă libertate.
Sunt lucruri care nu pot fi făcute publice de către presă, cum ar fi
aspectele ce ţin de siguranţa naţională sau nişte date cu caracter
personal. Dacă un jurnalist ia cunoştinţă de astfel de secrete ori date
confidenţiale şi le dezvăluie public, poate răspunde civil sau chiar
penal. De asemenea, Convenţia Europeană ocroteşte dreptul la imagine,
viaţa privată, demnitatea persoanelor, iar acestea sunt chiar limite ale
libertăţii de exprimare.

În România, din cauza evoluţiei
societăţii, a eliminării insultei şi calom­niei din Codul Penal şi
datorită dezvol­tării puternice a unor trusturi de presă, au început să
apară aceste campanii mediatice îndreptate împotriva unor instituţii ale
Statului. Iniţial s-a justificat că, în baza transparenţei şi
responsa­bilităţii, ar fi vorba de dezvăluirea unor abuzuri ale
instituţiilor. În scurt timp am văzut cu toţii că, în baza unor interese
meschine, era vorba de a pune presiune asupra oamenilor din instituţii.

În postura aceasta s-au aflat Curtea
Constituţională, A.N.I., C.S.M., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
D.N.A. Instituţiile astea funcţionează în baza unor legi, dar se bazează
şi pe o anu­mită legitimitate, pe încrederea popu­laţiei.

În momentul în care există o cam­panie
mediatică împotriva unui om, nu toţi reacţionează la fel. Suntem mulţi
care avem verticalitate, dar sunt şi unii care, în timp, devin mai
vulnerabili, poate nu pot fi veşnic curajoşi şi dispuşi să fie “carne de
tun”. Iar astfel de cam­­panii sunt menite să-i timoreze, să-i preseze,
să-i ameninţe. Un judecător se simte extrem de inconfortabil în
momentul în care, cu o zi înainte de a pronunţa o soluţie într-un caz
impor­tant, dosarul său este disecat public, dar mai ales dacă se vede
terfelit în media, judecat pe aspecte de morali­tate, de viaţă privată,
nu neapărat de viaţă publică, de funcţie.

În Occident, nu se admite un ast­fel de
atac. Orice formă de presiu­ne, de ameninţare, de imixtiune în Justiţie
sunt aspru sancţionate, indiferent din partea cui vin, că vorbim despre
oa­meni politici, nepolitici sau de presă. Chiar există state unde
astfel de com­portamente sunt catalogate drept in­fracţiuni.

Atacurile care s-au dus împotriva unor
membri ai C.S.M. au avut meni­rea să dezvăluie publicului presupuse
partipris-uri politice sau anumite as­pecte de viaţă privată care i-ar
face în ochii publicului cel puţin imorali pe cei vizaţi. Campaniile
acestea împotriva C.S.M. au avut şi un alt efect. Apariţia repetată a
subiectului pe anumite televiziuni nu a convenit judecătorilor. Sistemul
de justiţie este, în general, alcătuit din judecători cărora nu le
place publicitatea de niciun fel. Or, în momentul în care ajungi tu,
procuror sau judecător, să devii subiect de campanie mediatică, acest
lucru gene­rează o mişcare de repulsie. Poate aşa se şi explică multe
dintre hotărârile adunărilor generale ale membrilor C.S.M. În orice caz,
pentru mine este o lecţie.

Să vorbim şi despre judecătorii de la
Înalta Curte care soluţionează, zilele acestea, dosare importante, de
mare corupţie, cu oameni importanţi. Fieca­re dintre magistraţii aceştia
sunt luaţi în parte şi “tocaţi” pe anumite tele­vi­ziuni. Probabil,
cineva îşi închipuie că, batjocorindu-i, insultându-i, speculând diverse
relaţii ale lor, îi poate influenţa în soluţiile pe care le dau. Eu nu
cred că se întâmplă aşa ceva. Dar dacă într-o zi o să se întâmple?
Înseamnă că această campanie şi-a atins scopul. Înseamnă că, mâine, cine
conduce un trust media poate conduce, de fapt, Justiţia. Şi, iată, am
descoperit un nou mod de control al Justiţiei, nu cel politic, cel
mediatic.

Control mediatic, generat de controlul politic…

Da, pentru că o parte a media a fost
preluată de politic. Spuneam însă că sunt adeptul libertăţii presei. Dar
presa trebuie să fie liberă inclusiv de factorul politic. Pentru că aşa
cum cetăţenii îşi doresc o Justiţie inde­pen­dentă, tot aşa, cetăţenii
trebuie să-şi dorească o presă liberă, în care jurna­listul să fie liber
să scrie articolele pe care le consideră necesare, nu să scrie la
comandă. Şi mai ales să nu fie obli­gat să semneze, odată cu contractul
de angajare – aşa cum se întâmplă azi la unele trusturi care coboară în
derizoriu ideea de presă –, renunţarea la clauza de conştiinţă, ori să
îşi asume obligaţia de a nu ataca conducerea trustului cât timp este
angajat al instituţiei şi chiar ulterior. Or, asta înseamnă că tu, ca şi
jurnalist, nu poţi scrie liber, ci devii un umil servitor al unor
interese din mediul de afaceri, din mediul politic. În momentul
respectiv, nu mai vorbim despre jurnalişti liberi. De fapt, acesta nu
mai este jurnalism, ci propagandă de joasă speţă sau chiar terorism
mediatic, menit să dezinformeze în mod ordinar, să manipuleze masele şi
să distrugă vieţi, la propriu. Aşa cum, având judecători timoraţi,
politic sau mediatic, putem spune că nu mai avem Justiţie independentă,
ci Justiţie la comandă sau Justiţie cumpărată. Adi­că, injustiţie.

Cum vedeţi rezolvarea acestei
probleme, adusă acum în dis­cuţie şi de ultimul raport MCV, care practic
a tras un semnal de alarmă faţă de o problemă ridicată, acasă, încă de
acum trei ani, în Strategia Naţională de Apărare?

La starea actuală a unei părţi a presei,
eu cred că ne e clar tuturor că autoreglementarea nu a dat rezultate.
Pentru că noi avem coduri deontolo­gice care nu sunt cunoscute şi
aplicate, avem organisme deontologice doar pe hârtie, avem un C.N.A.
care, în mo­men­tul de faţă, are membrii numiţi po­litic, ceea ce s-a
dovedit că nu este toc­mai adecvat, căci prin incapacitatea sa de a lua
măsuri ferme, când s-ar fi im­pus, a încurajat de fapt perpetuarea
comportamentului ilegal al unor oa­meni de presă. Şi, oricum, dacă
pentru audio-vizual există un organism care ar trebui să regleze
calitatea emisiunilor din perspectiva discutată mai sus, pen­tru presa
scrisă chiar nu există niciun fel de reguli. De aceea, cred că este
necesară o reglementare nu pentru a cenzura presa – nici vorbă –, ci
pentru stabilirea statutului jurnalismului, pen­tru a explicita scopul
libertăţii de expri­mare şi a dezvolta limitele acestei li­bertăţi. Să
reţinem că a fi jurnalist nu înseamnă a scrie ce vrei, despre cine vrei
şi când vrei, încălcând alte drep­turi expres ocrotite de lege. Pentru
că presa e o activitate de interes public şi publicul are dreptul la o
presă sănă­toasă, responsabilă.