Procurorii militari ai DNA l-au reţinut pe colonelul STS Ştefan Enache, detaşat de la UM 02999 la Secretariatul General al Guvernului. Militarul este acuzat de trafic de influenţă după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 30.000 de euro. El a fost prezentat Tribunalului Militar Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Potrivit unor surse judiciare, colonelul STS Ştefan Enache era detaşat la SGG de mai bine de 10 ani.
Potrivit DNA, pe 8 decembrie, Ştefan Enache a cerut unei persoane (denunţătoare în dosar) 10.000 euro ca să intervină la directorul Regiei Autonome – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS). Denunţătorul era interesat să câştige la licitaţie un imobil din Bucureşti la un preţ mult subevaluat.
“Imobilul astfel achiziţionat urma să fie valorificat ulterior, iar profitul să fie împărţit între inculpat şi persoana respectivă”, arată procurorii.
Pe 14 decembrie, colonelul Ştefan Enache a primit 30.000 euro de la un intermediar, moment în care s-a realizat flagrantul. Suma ar fi fost pentru două imobile. Rămâne ca ancheta să stabilească dacă banii urmau să ajungă şi la directorul interimar al RAAPPS, Marius Grăjdan.
Directorul RAAPPS Marius Grăjdan a fost director tehnic al regiei şi a fost numit director general interimar în mai acest an, după ce directorul Gabriel Surdu a fost suspendat din funcţie. Surdu a fost arestat în dosarul în care este suspectat că i-a cerut şefului CJ Buzău, Cristinel Bîgiu, să faciliteze firmei sale obţinerea unui contract pentru lucrări de canalizare în valoare de aproape 11 milioane euro.












Domnule Alex Costache verificati incrucisat pe actualul ministru secretar de stat IULIAN JUGAN care dintr-un simplu maior de pompieri , putator de cunant la ISU NEAMT, fost “profesor” la o scoala tehnica din Piatra Neamt, seful corpului de control al altui “savant” ANGHELUTA prefect PSD de Neamt,a fost dat fara de la ISU nu ca si-a dat el demisia a fost pus de PSD pe aceasta functie!! este prea mare palaria pentru un asemenea cap!!!Colonelul NITICA seful ISU Neamt, stie care sunt adevaratele motive ale “demisiei” lui JUGAN!! cica le-ar sti si 2,15!!!stiu si foarte multi colegi cinstiti din sistemul ISU!!!