Ne aflăm, ca societate, într-o nouă etapă de dezvoltare istorică. S-a terminat privatizarea câştigurilor şi a avuţiei naţionale şi am intrat în etapa naţionalizării pierderilor. „Elitele” au luat tot ce s-a putut lua şi acum se izolează ca să se bucure în linişte de ceea ce au. Iar ţara recţionează după chipul şi asemănarea „elitelor”. Elitele politice şi economice româneşti nu mai aparţin comunităţii naţionale. Nu-i văd pe stradă, la teatru sau la concert; copiii lor nu merg la aceeaşi şcoală cu copii mei; părinţii lor nu se internează la acelaşi spital cu părinţii mei. Toţi locuiesc în afara oraşelor, pe proprietăţi fortificate cu ziduri şi supravegheate de camere de televiziune.
Peste tot vezi numai ziduri! Vile înconjurate de ziduri, cartiere izolate de ziduri, până şi Preafericitul Daniel şi-a înconjurat cu zid de cetate grădina patriarhiei din centrul Bucureştiului. Catedrala mântuirii neamului va fi construită în curtea păzită de ziduri a Casei poporului. România se află pe drumul glorios spre evul mediu! Acum înţeleg rezultatul anchetelor care arată că românii au mai mare încredere în Uniune Europeană decât în Guvernul sau Parlamentul naţional. În aceste condiţii. mi se pare normal să am mai multă încredere în funcţionarul anonim de la Bruxelles care merge la serviciu pe bicicletă şi mănâncă la cantina Comisiei Europene.
Măcar el e ca mine şi sunt mari şanse să gândim şi să reacţionăm la fel. Elitele îmi cer să fiu patriot, adică să plătesc impozit şi pe aerul pe care-l respir, în timp ce ei îşi votează scutiri de taxe, ştergeri de datorii, sau îşi mută averile în străinătate. Din impozitele mele firmele lor construiesc săli de sport în sate fără copii, iar pe banii lor îşi fac biserici pentru veşnica lor pomenire. Care este atunci binele public pe care îl produce elita românească? De la Max Weber încoace am înţeles că inegalităţile sociale sunt inevitabile. Dacă pur şi simplu extindem principiul evoluţionist de la biologie la societate ajungem la aceeaşi concluzie. În plus, egalitarismul perfect nu este sănătos nici pentru sănătatea biologică nici pentru cea socială. Recunoaşterea acestui fapt nu înseamnă însă că trebuie să încurajăm prin legi şi programe sociale adâncirea inegalităţii. Diferenţele accentuate de status social duc la mari tulburări şi este suficient să vă uitaţi la lumea arabă ca să înţelegeţi.
Orice guvern responsabil trebuie să promoveze universalismul ca valoare şi egalitatea de şanse ca obiectiv politic. Guvernele de până acum ale României, ca reprezentante ale elitei, au uitat complet acest lucru. Au militat pentru intrarea în spaţiul Schengen în două trepte, pe treapta întâi, cei cu bani de avion nu sunt controlaţi, pe treapta a doua, cei cu bani de autobuz sunt controlaţi până la piele. Au încercat o lege a asistenţei de urgenţă cu două viteze: pentru cetăţenii de categoria întâi din bulevardul Primăverii, salvare privată pe bani publici, pentru cei de categoria a doua din Ferentari, salvare de stat din ce bani mai rămân. Şi exemplele pot continua… În faţa acestor dovezi mă întreb cum de toţi înţelepţii de la televiziuni au putut să spună că manifestatia din Piaţa Universităţii este incoerentă? Probabil că bieţii analişti, cu ochii pe cei de la clasa I-a, n-au văzut focul de la clasa a II-a. Piaţa a pus de fapt o unică şi stringentă întrebare: Care mai e temeiul solidarităţii naţionale? Sunt dispus să pariez cu oricine că Piaţa nu se va linisti până ce nu vom găsi un răspuns credibil la această întrebare. „Carta albă a bunei guvernări” propusă de Alianța pentru o Românie Curată poate reprezenta o schiță de răspuns.
