
Procurorii DNA au finalizat ancheta în dosarul gripei aviare şi au trimis în judecată 14 persoane, în legătură cu un prejudiciu adus bugetului de stat de aproximativ 5,8 milioane de euro. Printre cei trimişi în judecată se numără Victor Butean, director al Direcţiei Sanitar-Veterinare din cadrul Agenţiei de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor, Tonel Ursachi, administrator al SC Lumi SRL Iaşi, Mihaela Sorina Hîncu, director general al Agenţiei de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Transporturilor.
Victor Butean a fost trimis în judecată pentru luare de mită, complicitate la dare de mită, efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituire de grup infracţional organizat, spălare de bani, instigare la cesionare fictivă de acţiuni şi părţi sociale, toate în formă continuată. Tonel Ursachi este acuzat de dare de mită, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, aderare şi constituire de grup infracţional organizat şi spălare de bani toate în formă continuată, iar Mihaela Sorina Hîncu este acuzată de luare de mită, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, aderare la grup infracţional organizat, toate în formă continuată.
Au fost deferiţi justiţiei şi Traian Preoteasa, director general CNCFR, Florina Consuela Ivănescu, director genereal adjunct economic al CNCFR, Traian Papa, director al Direcţiei de asistenţă juridică a CNCFR, Dorina Voicu, director al direcţiei comerciale a CNCFR, Aurel Băluţ, fost directorul general al CNADR , şi Laura Lupu, şefa oficiului juridic din cadrul CNADR, toţi sub acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, toate în formă continuată. Vor fi judecaţi şi trei administratori de firme. Valică Afrăsinei – deţinător al SC Agrozoovet Consult-Impex SRL şi aflat în relaţie de rudenie cu Tonel Ursachi – este acuzat de spălare de bani şi aderare la grup infracţional organizat, ambele în formă continuată. Andrei Maftei, administrator al SC Radu Market SRL Iaşi, este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului, iar Scarlat Orzesete, administrator al SC Mior SRL, va fi judecat pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată.
Dezinfecţii finanţate din bani publici pentru o firmă cu un singur angajat şi niciun utilaj
Procurorii arată, în rechizitoriul întocmit, că, în cursul lunii octombrie 2005, în contextul apariţiei gripei aviare în România, Mihaela Sorina Hîncu a acţionat astfel încât firma S.C. Lumi SRL Iaşi, aparţinând lui Tonel Ursachi, să obţină, în mod nelegal, contracte supraevaluate de prestări de servicii de dezinfecţie, în condiţiile în care respectiva firmă nu era aptă să efectueze asemenea activităţi. Potrivit DNA, într-o primă etapă, Ursachi, Butean şi Hîncu, toţi trei medici veterinari cu cunoştinţe de specialitate în domeniu, profitând de situaţia creată, au dezinformat autorităţile, reuşind să determine alocarea unor sume de bani nejustificat de mari şi în mod inutil unor societăţi comerciale private, în vederea efectuării aşa-zisei dezinfecţii în unele puncte rutiere şi feroviare.
Practic, firma administrată de Tonel Ursachi a primit contracte de dezinfecţie în puncte feroviare şi rutiere, finanţate din bani publici, atât de la Compania Naţională Căile Ferate Române (CNCFR), cât şi de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România (CNADR). Din partea CNCFR, contractul cu S.C. Lumi S.R.L a fost semnat, cu încălcarea prevederilor legale, de directorul general Traian Preoteasa, împreună cu Florina Consuela Ivănescu, Dorina Voicu şi Traian Papa, persoane din conducerea companiei la acea vreme. Din partea CNADR, contractul cu SC Lumi SRL a fost semnat cu încălcarea prevederilor legale de director general Aurel Băluţ şi de şefa Oficiului Juridic, Laura Lupu.
Prejudiciul cauzat în dauna CNCFR şi a CNADR se ridică la suma de 20.425.975 de lei, adică aproximativ 5.835.992 de euro, iar firma SC Lumi SRL Iaşi a înregistrat un profit net de aproximativ 6.088.278 de euro.
Ursachi, Butean şi Hîncu au constituit un grup infracţional organizat, coordonat de Victor Butean, în care a fost atras ulterior şi Adrian Lăzărică Apetri, grup care a acţionat în toată perioada derulării contractelor, şi anume octombrie 2005 – martie 2006. Infracţiunile au fost comise în contextul în care direcţiile sanitar-veterinare controlau fenomenul şi nu era necesară intervenţia unor firme private, spun procurorii anticorupţie. Potrivit rechizitoriului, la data respectivă, SC Lumi SRL avea un singur angajat şi niciun fel de utilaje, iar activităţile stabilite prin contractele de dezinfecţie au fost efectuate de 12 firme subcontractante şi nu în toate situaţiile într-o manieră satisfăcătoare. Mai precis, activităţile de dezinfecţie pe care, în virtutea contractelor ar fi trebuit să le execute SC Lumi SRL au fost subcontractate de către SC Mior SRL, deşi prevederile stipulau clar că subcontractarea este nepermisă.
În calitate de administrator la SC Mior SRL, Scarlat Orzescu, care a subcontractat activităţile altor 12 societăţi comerciale, a prezentat facturi şi devize de plată neconforme pentru a ascunde lipsa de activitate a SC Lumi SRL, dar şi prestaţiile subcontractanţilor. În acest fel, a permis continuarea efectuării de plăţi nejustificate de către autorităţile contractante.
Spălătoriile de bani
Pentru a asigura protecţia şi a favoriza firma S.C. Lumi SRL, mai ales pe perioada desfăşurării activităţilor contractate, respectiv în perioada martie – august 2006, Victor Butean a beneficiat direct sau indirect de suma totală de 61.800 de lei, adică aproximativ 20.000 de euro la cursul mediu de 3,5 lei/euro din acea perioadă, potrivit rechizitoriului. În acelaşi timp, Mihaela Sorina Hîncu, coordonându-se cu Victor Butean, nu a făcut controale şi a permis firmei SC Lumi SRL să încaseze sume de bani în mod nejustificat, a dezinformat în permanenţă factorii de decizie, determinând semnarea şi menţinerea contractului cu SC Lumi SRL.
La rândul său, Andrei Maftei a dat o declaraţie mincinoasă şi a prezentat organelor de urmărire penală un document fals, în încercarea de a-l ajuta pe Buteanu să justifice sumele de bani primite cu titlu de mită. Pentru a disimula provenienţa sumelor de bani din contractele de dezinfecţie, Butean s-a folosit de firma SC Elis 96 Comprod Impex SRL (firmă pe care o controla prin intermediul lui Apetri), cumpărând prin intermediul acesteia acţiuni la SC Azur TC SA Baia Mare. De asemenea, pentru a face pierdută urma sumelor de bani, folosind persoane din grupul infracţional organizat creat de el, a acţionat în sensul cesionării fictive, în mod repetat, a părţilor sociale, respectiv a acţiunilor deţinute de SC Elis 96 Comprod Impex SRL.
Pentru a obţine o parte banii alocaţi pentru combaterea gripei aviare, a fost introdusă SC Elis 96 Comprod Impex SRL în mod artificial în lanţul de furnizori de substanţe dezinfectante. Astfel, firma controlată de Victor Butean a încasat de la SC Lumi SRL Iaşi suma totală de 7.127.811 de lei, ceea ce la cursul mediu de la acea vreme înseamnă peste 2 milioane de euro. Este vorba chiar de banii primiţi de la CNCFR şi CNADNR prin contractele nelegale încheiate, se arată în rechizitoriul DNA. Toate acestea s-au prod
us prin efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută de către Victor Butean.
În perioada desfăşurării acestor activităţi, Butean a avut calitatea de medic veterinar, angajat succesiv ca funcţionar în cadrul Ministerului Transporturilor cu rang de director şi apoi în ANSVSA cu rang de consilier superior, membru al Corpului de Control, informează DNA. Tonel Ursachi a acţionat într-o manieră similară; s-a prevalat de presupuse servicii ale unei firme de consultanţă înfiinţată în acest sens – SC Agrozoovet Consult-Impex SRL (la care asociaţi erau cumnatul şi nepotul, respectiv Valică Afrăsinei şi Andrei Lucian Ursache) – pentru a efectua retrageri în numerar în numele său şi al nepotului său. Banii au fost doar „rotiţi” prin SC Agrozoovet Consult-Impex SRL şi au reintrat în posesia lui Tonel Ursachi.
În acest sens, acesta a constituit el însuşi un grup infracţional organizat, separat, pe care l-a coordonat şi din care au făcut parte Andrei Lucian Ursache şi Vălică Afrăsinei.
Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, precum şi a confiscării sumelor de bani obţinute prin săvârşirea infracţiunii, s-au luat măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor, respectiv bunuri imobile în valoare totală de 2.163.031 de lei, conturi bancare în valoare totală de 1.336.902 de lei şi de 170.625 de euro. În data de 11 decembrie 2010, Tribunalul Bucureşti a dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Bucureşti faţă de Victor Butean şi măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara faţă de inculpatul Tonel Ursachi.
În urma recursului declarat de procurori, la aceeaşi dată, Curtea de Apel Bucureşti a dispus măsura arestării preventive pentru 29 de zile a celor doi. Ulterior, la data de 10 ianuarie 2011, instanţa a dispus punerea in libertate a celor doi inculpaţi. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti.
Citeste si despre: bani publici, spalare de bani, Tribunalul Bucuresti, arestare preventiva, inculpat.
Articole cu aceeasi tema:
O firma protejata de toate partidele reabiliteaza trotuarele la Pitesti
Modernizare a doua parcuri in Timisoara: peste 3 milioane de euro
Cum arata risipa banului public la Primaria Cluj Napoca












De ce nu se pomeneste nimic de adevaratii beneficiari ai banilor cei care au inventat acesta gripa aviara? ptr ce s-au taiat gainile oamenilor necajiti si s-au cheltuit banii nostrii ai tuturor,in timp ce fluturii zboara liberii ? E incredibil ce se intapla in tara asta!