Nicusor Dan

5 teme pentru campania electorală

Propun pentru dezbaterea electorală cele 5 teme care urmează, pe care le consider esențiale pentru România azi. Vă invit să dezbatem împreună care sunt temele esențiale pentru România. Sunt foarte interesat de dezbatere. Programul și statutul partidului pe care ne pregătim să îl înființăm se vor inspira din rezultatul acestei dezbateri.

 1. Legea partidelor și legile electorale

Situația. Clasa politică actuală împiedică prin aceste legi accesul la decizie al altor cetățeni, asigurându-și monopolul deciziei. Un partid se constituie cu 25.000 de membri din 18 județe (prin comparație, în Rusia lui Putin cu 500, în multe țări occidentale cu 3 membri). Nu există posibilitatea înființării de partide locale. Pentru ca un partid să poată candida în toate colegiile la alegerile parlamentare trebuie să plătească 400.000 euro. Pentru ca un independent să candideze la alegeri locale sau naționale trebuie să strângă zeci sau sute de mii de semnături. Reprezentantul unui partid poate câștiga un colegiu parlamentar cu oricâte voturi, un independent doar cu 50% din voturi. Nu există un al doilea tur de alegeri la alegerile locale.

Soluția. Toate aceste legi trebuie relaxate astfel încât să permită accesul egal al cetățenilor la decizie. Un partid local să poata fi constituit cu 20 de semnături, un partid național cu 500 de semnături.

2. Gazele de șist

 Situația. Studii publicate în cele mai importante reviste internaționale atestă poluarea apelor prin exploatarea gazelor de șist, consecințele asupra sănătății populației și pericolele de cutremure. Explorarea nu se poate face fără o exploatare experimentală, care prezintă aceleași riscuri, în special în zone seismice sau carstice. Franța a interzis explorarea și exploatarea, iar Germania a impus condiții de mediu care le fac practic imposibile. Legea din Marea Britanie interzice explorarea și expoatarea sub pânza freatică.

70% din teritoriul României este concesionat pentru explorarea și exploatarea gazelor de șist. Explorarea a început într-o zonă seismică (Bârlad) și este preconizată într-o zonă carstică (Dobrogea). În toate cele patru acorduri de mediu deja emise, explorarea se face sub pânza freatică. Agenția de Protecția Mediului Vaslui a emis acorduri de mediu după ce cu două luni înainte afirmase oficial că nu are expertiză pentru a evalua impactul asupra mediului. Chevron a încălcat acordul de mediu la Pungești fără a fi penalizat de autoritățile de mediu din România.

Subiectul nu există în mass-media dominantă din România. În consecință, ideea dominantă în opinia publică este că opoziția este formată din extremiști și anarhiști.

Soluția. Campania pentru alegerile prezidențiale trebuie să fie locul unei dezbateri, cu textele științifice pe masă, ale acestui subiect foarte important.

Notă. Tocmai datorită importanței subiectului m-am implicat ferm anti – gaze de șist, conștient că îmi risc credibilitatea și nemulțumesc pe mulți dintre susținătorii mei. Vă invit să urmariți dezbaterea pro-contra pe care am avut-o la Adevărul Live și mai ales dezbaterea pro-contra găzduită de The Epoch Times în care a fost invitat secretarul științific al Institutului de Geologie

3. Administrația publică

 Situația. Administrația publică este scheletul statului, asigurând cadrul pentru întreaga activitate socială, de la economie până la confortul locuirii. Administrația publică din România este în colaps. Banii publici sunt cheltuiți fără discernământ. În domeniile cu miză financiară, instituțiile sunt corupte și favorizează rețelele de interese. Există instituții la care 50% din actele emise sunt ilegale. Autoritaățile nu respectă hotărârile judecătorești. Procedurile sunt netransparente, pentru a lăsa loc deciziei arbitrare a politicului. Instituțiile care avizează activități nu respectă termenele. Accesul la funcția publică se face în bună măsură pe filiera politică. Instituțiile de control sunt total ineficiente. Principala instituție de control, Parchetul, funcționează netransparent și în absența oricărui principiu de management.

Soluția. Mecanism on-line de transparentizare a oricărei cheltuieli publice. Automatizarea procedurilor administrative, pentru a) reducerea termenelor, b) creșterea gradului de legalitate, c) reducerea marjei de arbitrar a funcționarului și a decidentului și d) transparența deciziei. Modificarea mecanismului de acces la funcția publică. Funcționalizarea Parchetului, conform regulilor elementare de transparență și management.

4. Educația

Sitația. Într-o societate a informației, performanța economică a unei țări este dependența de nivelul sau de educație. În România nivelul școlii a scăzut dramatic, proporțional cu scăderea competenței cadrelor didactice. Principala cauză este reprezentată de salariile total nemotivante.

Soluția. Majorarea salariilor profesorilor cu 50% costă 600 de milioane de euro pe an (fără taxe), cât cheltuielile cu panseluțe și borduri ale orașelor din România. Bugetul României are destule cheltuieli nejustificate pe care le poate transfera în această direcție.

5. Participarea publică a cetățenilor

Situația. Întregul proces de decizie este controlat de o clasă politică omogenă, care și-a dovedit măsura, și care n-o să lase locul de bună voie. Exercitarea dreptului de vot este necesară, dar nu o sa schimbe prea multe atâta timp cât competitorii electorali sunt aceiași.

Soluția. Impunerea voinței cetățenilor nu se poate face decât prin participarea lor publică, pe mai multe niveluri.

  1. a) Ieșirea în stradă. Căderea guvernului Boc și respingerea legii speciale pentru Roșia Montană ne-au demonstrat că ieșirea în stradă modifică decizia politică.
  2. b) Accesul la justiție. Ultimii ani ne-au adus multe exemple în care decizia politică ilegală a fost cenzurată de instanțele de judecată, la solicitarea asociațiilor sau grupurilor de cetățeni. Suntem însă departe de masa critică, care să pună presiune pe funcționar și să modifice radical gradul de legalitate al deciziilor autorităților.
  3. c) Intrarea în politică. Este nevoie de oameni noi în politică, oameni competenți în domeniile lor de activitate. Decizia presupune un sacrificiu personal, nu există însă altă soluție. Este nevoie de partide noi, care să intre în competiție cu partidele existente.
  4. d) Rolul oamenilor de afaceri. Sunt în România câteva sute de oameni de afaceri cu afaceri corecte și cu averi de ordinul milioanelor de euro. O coalizare a acestei categorii de oameni și acțiunea lor în social și politic (în contrapondere la acțiunea consolidată a prădătorilor din banul public) ar reduce mult din timpul necesar României pentru a ajunge societatea spre care aspiră.

Încă două teme

Am ales să nu vorbesc de Roșia Montană și de mineritul cu cianuri, deși este un subiect important care mă preocupă. De obicei acest subiect ia fața celui despre gaze de șist, pe care îl consider mai important.

Un subiect important este ridicat de Lucian Davidescu: redevențele pentru petrol și gaze care trebuie stabilite de statul român cu începere din 2015, cu consecințe asupra întregului echilibru energetic al României

Vă invit să dezbatem pe pagina de Facebook (click aici) 


Articole recente

Recomandări

11 thoughts on “5 teme pentru campania electorală

  1. Victor L.

    Cred ca temele ar trebui legate mai strans de atributiile Presedintelui. Acestea sunt teme de politica guvernamentala si locala. Prea putin pentru dezbaterea prezidentiala. Va rog sa cititi Constitutia si sa reveniti cu teme care sa nu induca in eroare.
    Temele altfel interesant de dezbatut in fiecare zi daca s-ar putea. Formularea facuta da dovada de naivitate si necunoastere. O dezbatere serioasa ar trebui sa releve cauzele problemelor cat mai exact. Apoi solutii.

    1. Cum s-a ajuns in situatia asta? De ce 20 de semnaturi si nu 251? Cum ar putea Parlamentul schimba legea? Majoritatea va fi mereu a unor partide care deja au monopolul si nu vor sa-l cedeze. Exista vreo solutie juridica? Avocatul poporului? Dezbateri in acest sens s-au mai facut. Lamentari si naivitati! Angajati un jurist destept.
    2. Dezbatere cu dovezi nu cu banuieli si filme de propaganda platite de rusi. Sau cu interviuri si alte interventii ale unora care sunt parerologi de profesie. Adica au o meserie si apoi devin si geologi si chimisti si arhitecti. Sau diversi asa-zisi profesori, oameni de stiinta care au fracturi logice serioase sau citeaza cu predilectie anumite surse deja contaminate de propaganda ruseasca. Altfel banuielile precum ca activistii anti-gaz sunt manipulati de serviciile rusesti nu fac decat sa se confirme. De ce Romania Curata nu face asta? De ce nu face un raport pe aceasta tema?
    3. Statul si administratia este mare. Sa vedem de unde vin problemele care sunt cauzele? Sunt multe sarcini care ar putea fi private. Administratia ar trebui restransa. Un stat mic si puternic, tranparent, informatizat poate fi o solutie.
    4. Cauza este mult mai adanca. Nu numai salariile. E falsa unicitatea cauzei. E una din cauze. Poate nu cea mai importanta. De asta si solutia de marire a salariilor nu va rezolva problema. Argumentul e simplist si cauta sprijin din partea unei categorii foarte prost platite, cea a profesorilor. Orice marire de salariu fara imbunatatirea sitemului si responsabilizarea parintilor si dascalilor, fara concurenta, fara o curicula buna nu rezolva. Ar trebui sa nu existe invatamant gratuit. Ideea de gratis distruge. Totul costa. Nimic nu e gratis.
    5. Participarea publica este importanta. Fara a sti bine administratie, politica si fara a avea o cultura solida risti sa vii cu solutii proaste care ar putea sa para bune.

    Temele de mai sus nu sunt pentru campania asta si au un usor iz manipulativ. Adica am gaz de sist pe acelasi palier cu educatia. HMMMM?
    Unde e politica externa? Relatia cu Rusia? Cu China? Cu Germania? Sau cu toate 3…

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ victor l.:

      1. decizia politică poate fi influențată de cetățeni, așa cum a și exemplificat, de altfel, Nicușor Dan
      2. raportul SAR pe problema gazelor de șist aici:
      http://romaniacurata.ro/raport-anual-sar-2014-nu-e-nevoie-sa-ne-atingem-de-gazele-de-sist-pe-tehnologia-actuala-video/
      considerați că tot rușii manipulează și opoziția împotriva exploatărilor de gaze de șist din Vestul țări, unde are interese Gazprom?
      http://romaniacurata.ro/proteste-de-amploare-in-vestul-tarii-majoritatea-locuitorilor-din-dudestii-vechi-au-iesit-in-strada-vezi-foto-si-video/
      3. să înțeleg că dacă o parte a serviciilor oferite de administrația publică ar fi externalizate către privați ar fi mai eficiente? în ce sens? care e garanția că privații nu vor angaja aceeași oameni sau oameni de aceeași calitate cu cea care ocupă acum funcții publice? ar fi mai eficiente în sensul în care ar încasa legal ceea ce acum încasează ca mită…
      4. ”să nu existe învățământ gratuit”??? credeți că situația societății românești s-ar îmbunătăți dacă 80-90% nu și-ar mai permite accesul la educație? ma gândiți-vă ce înseamnă o populație fără educație deloc – printre altele, oamenii respectivi vor vota
      5. cultura e bună și ajută, dar nu te învață cum să trăiești într-o comunitate/societate; când văd atâția oameni ”cu carte” care susțin excluderea unor întregi categorii sociale de la anumite drepturi (inclusiv de la accesul gratuit la educație și/sau la cultură) mă întreb la ce folos cultura pe care o au

      Reply
  2. silicon_v

    Temele sunt frumoase, dar avem o mica problema. Toate sunt teme legate de puterea executive (guvern) si legislativa (parlament)

    Presedintele are cu totul alte parghi si atributii constitutionale (politica externa, CSAT, diverse numiri in aparatul de justitie si CCR). Poate Basescu a reusit sa ne vrajeasca pe toti cu puterile lui de Superman, dar de multe ori a fost doar o vrajeala.

    Cred ca singurul care ar putea sa fie “tamponat” cu aceste teme ar fi Ponta, care e acum si PM si seful partidului cel mai mare din coalitia de guvernare, deci poate sa fie intrebat ce si cum.

    Restul candidatilor nu pot decat sa isi expuna niste simple opinii. Altfel, un candidat ajuns presedinte nu are cum sa se ocupe de aceste probleme in mod direct. Doar daca are mare influenta in majoritatea care guverneaza.

    Adica ne intoarcem tot la Ponta.

    Ponta si astazi joaca pe sarma in fata “puernicilor” din PSD, el fiind seful partidului. Daca o sa fie presedinte, nici nu o sa mai conteze. O sa fie un fel de Iliescu mult mai tanar, care o sa viziteze lumea cu Daciana, care o sa isi umple contul de facebook cu poze din toate colturile lumii si care o sa fie fortat sa inchida ochii in fata “capitalismului de cumetrie”. Si care o sa fie presat continuu sa “rezolve” problemele urgente ale psd-istilor in privinta justitiei, atat cat o sa poate (numirile in parchete, numirea de judecator la CCR, etc).

    Reply
  3. flesh

    Studii recente arată că în jur de 5% din metanul exploatat prin fracturare hidraulică se scurge în atmosferă pe parcursul din pământ către consumator. Metanul produce un efect de seră mult mai puternic decât dioxidul de carbon. Acest efect de seră duce la încălzirea globală a atmosferei, care provoacă schimbarea climei, cu efecte adverse: de la secetă la furtuni puternice și inundații.

    Reply
  4. Alex

    Eu unul m-as concentra pe saracia lucie. Si l-as aduce pe Lula Da Silva din Brazilia , ca de la ei avem ce invata pe reducerea saraciei, nu de la europeni. Prin UE problema in sine nu e depasita, dar nu are intensitatea si raspindirea de la noi.

    Reply
    • george

      Lula a inchis ochii la risipa de bani facuta cu ocazia campionatului modial de fotbal! grevele si protestele au aratat ca nu e chiar asa de curcubeu in Brazilia, tara cu cu crestere economica de invidiat. pina si reclama de la mondial a fost un desen animat despre favele deoarece realitatea e mult prea neplacuta.

      Reply
  5. Romeo

    Va mai dau si eu 2 teme ptr. un presedinte:
    1. Uitati-va in ochii candidatilor si la “realizarile” lor si spuneti daca-i considerati apti si demni sa va trimita copii si sotii la razboi !
    2. Ce vor face sa schimbe economia Romaniei in care costul materiilor prime si al traiului zilnic sunt la nivel occidental iar salariile sunt in marea majoritate la nivel minim in UE cu diferente uriase intre diferitele categorii de bugetari sau in care cosul zilnic inghite apropape tot salariul.

    Reply
  6. george

    Domnule Nicusor Dan, ati gresit ca nu v-ati inscris in cursa prezidentiala ca independent. Trebuia sa vedeti partea pozitiva a exemplului Mircea Diaconu, mai ales ca la Bucuresti a obtinut ca independent voturi insumand jumatate din voturile psd, si mai multe decat pdl, pnl, pc, pdd sau pmp.
    Exista in acest moment o masa critica semnificativa de cetateni care doresc sa dea prin vot o lectie clasei politice, alegand un independent.
    Prezenta dvs in competitie ar fi promovat cu adevarat cele 5 teme.

    Reply
  7. kerberus

    Felicitari pentru vigilenta asupra comenrariilor domnule M Gotiu!
    Felicitari si domnului Nicusor Dan, pe care l-am votat in 2012!
    Imi place ca observa atent disfunctiile in societate si cauta solutii!
    Imi place ca stie bine cum asa zisa reforma e un mare CHIX in mai
    toata tara (lasata pe mana hatarului si incompetententei magistratilor
    penibil de corupti -unii sunt de-a dreptul gainari…).
    Daca tot a pornit in politica si activismul social, AVEM MARE NEVOIE
    de mintea si capacitatile sale!, s-o faca profesionist si va iesi
    curand in prim plan si prin realizari!

    Reply
  8. Aurel

    Interesant articolul.

    Situatia invatamantului nu depinde atat de mult de motivatia cadrelor didactice.

    Cresterea salariilor este utila dar nu va rezolva singura problema motivarii.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *