Pornind de la constatarea că în domeniul educaţiei corupţia este strâns corelată cu lipsa de performanţă a sistemului, Coaliţia pentru Universităţi Curate a monitorizat integritatea a 42 de universităţi de stat din totalul de 56, fiind excluse de la evaluare universităţile de artă şi academiile de poliţie, navală şi a forţelor terestre şi aeriene.
Analiza s-a axat pe patru capitole: 1. transparenţă şi corectitudine administrativă, 2. corectitudine academică 3. calitatea guvernanţei şi 4. management financiar.
Topul integrităţii alcătuit de Coaliţia pentru Univesităţi Curate, arată că situaţia este descurajatoare; nicio universitate nu a reuşit să obţină punctajul maxim acordat, adică 80 de puncte, concretizat în 5 stele şi doar 3 universităţi au obţinut 4 stele.
În schimb, 6 universităţi au obţinut 0 stele, ceea ce presupune nereguli majore, scandaluri frecvente de corupţie, existenţa nepotismului, a clanurilor de familie, a avansărilor nebazate pe merit. Acestea sunt universităţi în care nimeni nu ar trebui să-şi dorească să studieze!
Topul Integrităţii:
Universităţi cu 0 stele
Universitatea “Constantin Brâncuşi”, Târgu Jiu
Universitatea “Aurel Vlaicu”, Arad
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti
Universitatea “Eftimie Murgu”, Reşiţa
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti
Universitatea de Ştiinte Agronomice şi Medicină Veterinară, Bucureşti
Universităţi cu 1 stea
Universitatea din Bacău
Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu
Universitatea “Ovidius”,Constanţa
Universitatea din Oradea
Universitatea din Craiova
Universităţi cu 2 stele
Universitatea “Valahia”, Târgovişte
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa”, Iaşi
Universitatea Politehnică, Timişoara
Universitatea din Petroşani
Universitatea de Vest, Timişoara
Universitatea “Transilvania”, Braşov
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Cluj Napoca
Universitatea de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi
Universitatea Tehnică, Cluj Napoca
Universitatea din Piteşti
Universităţi cu 3 stele
Academia de Studii Economice, Bucureşti
Universitatea Maritimă, Constanţa
Universitatea “Politehnică”, Bucureşti
Universitatea de Petrol şi Gaze, Ploieşti
Universitatea “Ştefan cel Mare”, Suceava
Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport, Bucureşti
Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi”, Iaşi
Universitatea de Medicină şi Farmacie, Craiova
Universitatea din Bucureşti
Universitatea “1 Decembrie 1918”, Alba Iulia
Universitatea “Dunărea de Jos”, Galaţi
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Bucureşti
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş”, Timişoara
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, Timişoara
Universitatea de Nord, Baia Mare
Universitatea Tehnică de Construcţii, Bucureşti
Universitatea “Babes-Bolyai”, Cluj Napoca
Universitatea “Petru Maior”, Târgu Mureş
Universităţi cu 4 stele
Universitatea de Medicină şi Farmacie, Târgu Mureş
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”, Cluj Napoca
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi
Universităţi cu 5 stele – 0
Monitorizarea Coaliţiei pentru Universităţi Curate a identificat drept principale probleme de sistem o slabă corelaţie merit-carieră, lipsa unei instanţe eficiente de control vertical şi orizontal şi faptul că facultăţile s-au transformat in fabrici de diplome. Cât priveşte problemele la nivel particular, se pot enumera aici lipsa de integritate academică, lipsa de transparenţă şi autonomia corelată cu lipsa de democraţie internă.
Evaluarea corectitudinii academice, zona care include plagiatul, performanţa academică şi corectitudinea procesului academic arată că 18 universităţi sunt sub media de 20 de puncte, 6 sunt egale cu media şi restul de 18 universităţi sunt deasupra mediei. Aceste cifre demonstrează de fapt toleranţa scăzută la fenomenul plagiatului, a cărui amploare este de natură să îngrijoreze, faptul că regulile, acolo unde există şi unde nu lasă loc la interpretări datorită ambiguităţii, nu sunt aplicate. Astfel, în 71% dintre universităţi, regulile privind plagiatul sunt complet ignorate.
Performanţa academică lasă mult de dorit, dacă ţinem cont că în 26% din totalul de universităţi monitorizate un conducător de doctorat are un număr mediu de peste două articole ISI publicate; în 38%, raportul este între un articol şi două, pe conducător de doctorat; iar în restul de 36% din total, numărul mediu de articole ISI publicate de un conducător de doctorat este sub 1. Astfel, România se află pe locul 67 în lume când vine vorba despre publicaţiile ISI pe ţară, fiind codaşă între statele membre ale Uniunii Europene.
Nepotismul, familiile universitare şi modul de accedere la posturile universitare sunt probleme care duc la scăzuta calitate a guvernanţei. Mai exact, în 57% dintre cazuri, calitatea guvernanţei este mai jos decât media şi aşa scăzută (între 10 şi 35 de puncte), iar nicio universitate nu atinge maximul posibil. Nici măcar fruntaşele clasamentului nu stau foarte bine la acest capitol, prima universitate abia apropiindu-se de 25 de puncte.
În 95% dintre facultăţile evaluate a fost identificat un număr foarte mare de familii universitare, iar în majoritatea universităţilor posturile scoase la concurs sunt ”cu dedicaţie”, dar beneficiază de acoperire legală.
Existenţa unor cazuri de corupţie gravă, grevează cu atât mai mult calitatea educaţiei academice. Din totalul de universităţi, 16% au fost în proces cu angajaţii şi/sau studenţii pe chestiuni de corectitudine şi au pierdut. În 14%, au existat cazuri anchetate de procuratură pentru corupţie, hărţuire sexuală, discriminare pe ultimii 4 ani. În 17% din cazuri au existat rapoarte negative ale Curţii de Conturi, Gărzii Financiare, OLAF, corpul de control al Ministerului, în ultimii 4 ani. Şi în 10% dintre cazuri au existat dovezi de falsificare gravă a diplomelor în ultimii 10 ani.
Cât priveşte transparenţa, accesul la informaţiile de interes public sau la documentele de management financiar, şi aici lucrurile sunt departe de a sta bine. Numai 38% dintre universităţile de stat sunt transparente administrativ, în sensul că îşi publică la timp şi corect, în concordanţă cu prevederile legale, declaraţiile de avere şi de interese.
Lipsa de transparenţă se regăseşte şi în documentaţia privind achiziţiile publice, în licitaţiile pentru construcţii sau în diferite capitole bugetare, ceea ce trezeşte suspiciuni. Doar 38% dintre universităţi au dat dovadă de transparenţă la această categorie, punând la dispoziţie documentaţia cerută.
Rezultatele raportului Coaliţiei pentru Universităţi Curate demonstrează că integritatea universitară este una dintre problemele majore ale sistemului de educaţie şi că se circumscrie problemei mai generale a corupţiei. În acest context, nu este de mirare că în România 77% dintre studenţi şi 34% dintre cadrele didactice consideră că nivelul de corupţie în universităţi este ridicat, iar 50% dintre studenţi şi 28% dintre cadrele didactice ştiu că în departamentul lor există profesori care primesc mită de la studenţii lor.
Pe baza raportului şi a rezultatelor obţinute, recomandările Coaliţiei pentru Universităţi Curate sunt:
• Dezvoltarea controlului pe verticală (Minister) şi orizontală (comisii de etică active, care să includă şi persoane din alte instituţii, organisme locale de control)
• Reducerea discreţiei administrative prin introducerea de criterii clare şi neinterpretabile
Coaliţia pentru Universităţi Curate este formată din:
• Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România
• Asociaţia Ad Astra
• Asociaţia FAR
• Asociaţia Profesională pentru Educaţie şi Cercetare EduCer din România
• Centrul Euroregional pentru Democraţie
• Centrul pentru Jurnalism Independent
• Colegiul Noua Europă
• Federaţia Naţionala Sindicală Alma Mater
• Grupul pentru Dialog Social
• Grupul pentru Reformă Universitară
• Societatea Academică din România
• Societatea Română de Ştiinţe Politice
• Solidaritatea Universitară
– Raportul integral al Coalitiei pentru Universitati Curate – Sumar: Un sistem de integritate pentru învăţământul superior românesc |
Reacţii şi răspunsuri la Topul Integrităţii CUC
ar fi trebuit ca acest top sa contina clasificari negative de genul -1,2,3 stele. vai de capul integritatii universitatilor de 4 stele. Una din ele este condusa de o familie, care considera universitatea drept propriul back-yard si principiul pe care se promoveaza este: “trebuie sa ajutam in primul rand copiii colegilor”. Copiii colegilor sunt de cele mai multe ori niste pramatii care isi plimba masinile de lux prin curtea facultatii
Felicitari! este prima data cand vad o analiza mai apropiata de adevar in sistemul universitar romanesc! pentru ca educatia, sanatatea si justitia sunt pilonii de baza ai oricarei socitati umane coroborat cu cotidianul existentialitatii romanesti, Romania se afla astazi intr-un proces avansat si continu de transformare dintr-un stat intr-un teritoriu iar romanii, dintr-un popor intr-o populatie. pacat!
prof.ing. Ioan Gabor
Conform recomandarilor topului e mai bine ca viitor student sa te indrepti spre Univ din Galati, Alba Iulia, Ploiesti sau Suceava decat sa studiezi la UBB Cluj. Hmm… Chiar asa sa fie?
ar trebui sa dati punctajul complet al fiecarei universitati. De asemenea, nu e rau sa stim nume de “dinastii” sau de profi care predau la n facultati.
cum sa spui despre Iuliu Hateganu ca are 4 stele, cand acolo toti arabii isi iau toate examenle numai si numai pe bani; sunteti groaznici, imi pare rau, dar ori e o greseala ori toata evaluarea a fost de pomana
Zici tu? Faci parte din cadrul universitatii ? Asteptam justificari cu privire la afirmatiile tale…
universitatea stefan cel mare suceava de 3 stele? acolo toti sunt neamuri soti si sotii, parinti -copii, nasi-fini de la femeia de serviciu pana la rector. daca vreti va fac si arborii neamurilor .si la partea de integritate sa nu vb. la fac de litere cu o cheta pe grupe de 15ron/persoana se ia examenul cu 7-8. sau poate e mai bun exemplul fac de inginerie electrica unde pt a promova ex la materia domnului rector tre sa cotizezi 200-300 ron la asistentul acestuia care ii este din intamplare si fin.
nu sunt de acord cu clasamentul si nu stiu daca neaprat cu clasamentul dar mai ales cu procentajele prezentate. in 95% din facultati sunt familii universitare? asa si? problema e dak sunt cadre competente sau nu, in principiu copii cizmarului sunt cizmari, copii dulgherului sunt dulgheri, nu vad nicio problema in existenta gradelor de rudenii intre cadre didactice, problema e dak ajung acolo pe pile, daca sunt competente si daca fac favoruri intre ele… si alte cifre mi se par aiurea, nu mi se pare nu clasament plauzibil…
Acest studiu referitor la calitatea universitatilor de la noi ar trebui detaliat pe criteriile de punctaj pentru o mai buna transparenta, iar pentru un sistem universitar cat mai bun, trebuie sa ne axam pe calitate nu pe cantitate. Despre gradele de rudenie, chestia asta poate fi foarte discutabila… sunt oameni care merita postul respectiv altii care nu.
Faceti un top al universitatilor particulare, sa vedeti acolo jale mare! Nu aveti punctaje decat sub ZERO!Asa ne trebuie!
Naspa acest clasament. Universitatea maritma din Constanta cu 3 stele?! O aiureala. Eu sunt student acolo. Spaga e in floare si la zi si la fara frecventa.
Ma bucur ca in sfarsit s-a facut aceasta evaluare! Astept cu interes sa vad ce masuri se vor lua si sa nu ramanem numai la stadiul de constatare.
Buna! Din pacate una din Universitatile cotate de 3 stele e supraevaluata. Acolo examenele se dau la greu pe mita sau pile, olimpica a luat 5 chiar daca lucrarea era de 10 pentru ca a refuzat sa cotizeze. Din pacate nu are curaj sa se revolte. In plus oameni capabili care doreau sa predea la respectiva institutie au fost respinsi in favoarea unor “loaze” care faceau parte din “familia universitara”. Mai tarziu respectivii au plecat si predau la Universitati din strainatate unde a contat doar cat de capabili sunt! In plus profesorii nu vin la cursuri, iar daca vin citesc din carte si atat, si sa vedeti ce pretentii incredibile au! Dragi profesori, lectura putem sa facem si acasa, nu suntem copii sa ne cititi din carte ca sa adormim seara! E vai si amar de invatamantul romanesc! E fabrica de diplome! Va propun sa faceti un studiu printre studenti sa vedeti cat de multumiti sunt de sistemul universitar romanesc, la majoritatea le este lehamite, dar merg mai departe pentru ca nu au incotro
Si eu sint de parerea dlui cu pseudonimul raport, si anume ca UBB Cluj este una dintre universitatile de virf ale Romaniei. Cred ca faptul ca nu am studiat acolo, dar fiind clujean cunosc multa lume din UBB, imi da un plus de obiectivitate. Iar marele avantaj este multiculturalitatea pe care unii si altii incearca, sa speram ca fara succes, s-o distruga.
Un indicator care lipseste : procentul de profesori fosti membri de partid inainte de 89.
Vezi rolul conducator al partidului, fundamentul politicii Elenei Ceausescu in invatamantul superior, cu care a fost curatat invatamantul romanesc.
Eu am citit tot raportul, si cateva din descrierile pe universitate. Trebuie sa spun ca mi se par criteriile de bun simt, cu pretentii medii. Din aceasta perspectiva, sa nu ai nicio universitate de ***** este grav; standardele nu sunt atat de ridicate. Din contra, conditiile sunt absolut rezonabile, ar trebui sa fie conditii de acreditare. Daca ai 2* sau 3* deja e irelevant, universitatea este atat de slaba incat nici nu ar trebui sa se numeasca astfel.
Felicitari pentru raport — well done!
Sugerez dezvoltarea temei prin studierea (co)relatiei “corectitudine – performanta” in universitati, argumentul fiind ca, probabil, mai multa corectitudine determina mai multa performanta, si/sau reciproc. Cele doua dimensiuni au metrici distincte, si atat corectitudinea, cat si performanta sunt in suferinta in educatia universitara din Romania.
Succes — si un gand bun!
Situatia invatamantului superior romanesc e dramatica. Principalele probleme provin “de sus”, de la nivelul MEC si a criteriilor impuse de acesta. O evaluare serioasa a universitatilor este necesara, dar ce a facut SAR nu se incadreaza din pacate in aceasta categorie. Este trist ca un raport plin de greseli si superficial isi permite o ierarhizare aiuristica si practic arunca cu noroi nediscriminativ. La o prima lectura rapida a metodologiei am constatat o superficialitate nejustificata in abordare. Imi permit sa pun o intrebare – cine a solicitat si platit acest studiu? Cui serveste el?
Felicitari!!! Ati reusit sa faceti TOPUL CELOR MAI CORUPTE UNIVERSITATI…. UMF din Tm e poate singura univ din TM la care orice examen se cumpara ….dar e de 3 stele…. (1 stea = 100-150 euro ? )
Mi-am pus mari sperante in aceasta analiza, dar am fost dezamagita.
Caz concret: UMF din Cluj-Napoca este un cuib de coruptie; pe langa spagi, adesea studentele sunt hartuite de profesori care pretind favoruri sexuale in schimbul notelor de trecere. Copii de medici si profesori isi iau examenele cu note mari, chiar daca rareori le merita. Era bine daca investigati mai profund problemele, proiectul era foarte promitator…
Am citit studiul si e slabut. Are greseli gramaticale si nu suprinde unitar aspectele calitative la fiecare unitate in parte.
Va fac o propunere ca pe viitor sa analizati cate cadre universitare si-au obtinut atestarea dupa ce au facut contestatie, initial fiind respinsi. Sa analizati de asemenea dosarele depuse pentru contestatie daca sunt identice cu cele depuse initial pentru atestare sau sunt modificari.
Veti avea mari surprize.
O camarila in jurul lui Costica-Domnezeu, omoara ULBS-ul. Din ea fac parte agramati si incapabili la fel de mari precum Zeus: Volovycs family, DusheCiclopusSecu, Tzitzu-Copy_Paste, Czakoi-Protocol-Secret, ofilita Ofelia, Luigi_ratatu, Stalin-Ceausescu-DPpoescu, netoata aia de Adi M. si multi altii. Jale mare!
Mi se pare o evaluare corecta a situatiei, poate putea fi un pic chiar mai dura.
atat de “destepti” sunt unii…
adica nu au voie sa fie rude care sa lucreze in aceeasi universitate, indiferent de competenta…
nici macar nu au luat in calcul faptul ca multe familii s au constituit dupa ce fiecare si a obtinut propriul loc (adica ion ionescu si maria popescu au devenit ion ionescu si maria ionescu)
Mi se pare ca “topul” intocmit mai sus nu are absolut nicio relevanta academica. Sunt student la SNSPA si stiu cat se lupta impotriva plagiatului. Daca ai plagiat intr-un singur proiect, risti sa fi exmatriculat, dar de cele mai multe ori nu se promoveaza seminarul respectiv. Iar regula chiar se aplica. Despre coruptie, ce sa mai vorbesc? Nu am auzit niciodata vreun caz de mita in facultate. Nici nu stiu cati distre studenti si-ar permite sa dea o mita satisfacatoare pentru nivelul social al profilor si nici nu imi inchipui care dintre profesori s-ar cobori la asemenea nivel. Cel putin nu cei de la Stiinte Politice. Cat despre transparenta si declaratiile de avere ale profesorilor, nu stiu ce relevanta are asta in evaluarea calitatii invatamantului. Nu cred ca exista profesori care sa se fi imbogatit din spagi de la studenti. Intr-adevar, la partea administrativa, de secretariat, sunt la pamant, nu se anunta niciodata la timp, le ia 3 saptamani sa faca un orar corect, nu sunt organizat
am si eu o intrebare: voi chiar credetri k ala e topul corect? sa fim seriosi, am avut contact cu mai multe universitati din romania si am cam vazut cum merge treaba si nu este nici pe aproape topul ala. Cumva SNSPA are o stele ptr k domnul ambii soti miroiu lucreaza acolo? (inca ceva in stiinte politice SNSPA e singura recunoscuta si in afara, inclusiv sorbona, oxford,univ din SUA etc. cunosc sistemul SNSPA si asta zic pentru ca am avut contacte)ca sa stiti sunt doi oameni carora nu li se poate reprosa nimic profesional, ce i se poate reprosa este legat de secretariat. Politehnica…hmmm foarte multe nereguli, plus ca sunt profesori neinteresati in multe cazuri, dar sunt si oameni ce au capul pe umeri, ce este grav este faptul k multe admiteri sunt pe baza de dosar ceea ce nu este normal, nu este o departajare buna. si voi vreti sa spuneti k universitati ca cele din orasele mici de care nu aude nimeni (pe bune motive pentru ca nu sunt competitive) sunt mai bune k SNSPA si Facultatea d
SNSPA zero puncte? Se glumeti sunteti! Cine si-a bagat coada la alcatuirea topului?
Nu stiu care este reactia intelectualilor din tara si din strainatate, insa imaginea universitatilor romanesti prezentate recent este una ce nu poate fi ignorata. Schimbarea trebuie impusa, daca nu vrem un dezastru. Institutia universitara nu are calitate decit prin calitatea resurselor sale umane, calitatea corpului sau profesoral. Iar aici echilibru este fragil cind este bazat pe cumetrii si influente politice. Este clar că fără un grup profesoral competitiv calitatea universitatilor se va agrava si mai mult. In joc este prestigiul intregii tari si nu numai a unei comunitati ce indata va iesi la pensie. Deşi unii au impresia ca nu e greu sa construiesti si sa mentii calitatea intr-o instituţie de cercetare, toti stim ca este foarte simplu a o distruge.
situatia reala este din pacate chiar mai grava , lucrez in sistem de 15 ani, si orice angajare , licitatie, se face cu dedicatie. Despre nepotism??, pai totul e nepotism, la Universitatea Tehnica din Cluj Napoca, rectorul are amandoii copii in aceiasi catedra cu el, la fel prorectorii, decani, etc.. Ma bucur ca dumneavoastra v-ati aplecat asupra subiectului, e un inceput, dar sunt multe de spus.
Mi-e rusine de faptul ca niste ONG-uri din Romania au reusit sa intocmeasca asemenea “top”. Aveam mult mai multa incredere in institutiile societatii civile. Insa, din cate am citit in clasamentul asta, lucrurile stau FIX, dar FIX pe dos. In SNSPA singurele acuzatii care pot fi considerate adevarata sunt relatiile de rudenie dintre domnul si doamna Miroiu si, din cate stiu, mai exista un tanar cuplu de asistenti universitari. Totusi sa nu uitam ca insasi universitatea SNSPA a fost intemeiata de sotii Miroiu care s-au casatorit pe vremea cand erau profesori la Universitate, daca nu ma insel. Dupa parerea mea, asociatia care a intocmit acest top ar trebui actionata in instanta.
UMF Carlo Davila 0 stele… asa o fi, sunt student in institutia cu pricina si pot confirma ca e cam putreda treaba. Interesant este faptul ca am prieteni/ colaboratori/fosti colegi care sunt studenti in alte UMF-uri si din cate mi s-au povestit si acestea sunt in aceeasi oala…cum de sunt pozitionate in aceasta situatie la poluri opuse ale clasamentului.
daca UMF Carol Davila are 0 stele, atunci si tg mures, clujul, timisoara…ar trebui tot 0 sa aiba.
in concluzie, pt mine clasamentul acesta este fara valoare
U.M.F. Iasi 2 stele , aproape de adevar…..la Iasi fratilor toti strainii isi platesc examenele, mai grav e faptul ca si studentii romani au inceput sa isi plateasca examenele.Putini sunt oamenii care sunt corecti si obiectivi in ceea ce priveste examinarea unui student la examen.Nimeni nu gandeste oare ca la noi se produc MEDICI nu ingineri sau arhitecti,ci MEDICI.O sa fie plina tara asta de medici precum Ciomu.
La cum arata universitatile noastre, clasamentul este exagerat de pozitiv! Nu cred ca mai mult de 1 stea ar putea lua o universitate de stat din Romania. Mergeti la Szeged in Ungaria ca sa vedeti acolo cum arata o universitate serioasa! Va recomand ca de la 15.05 cind incep colocviile si examenele sa trimiteti cite un observator la fiecare universitate si sa intrebe de spagi, de pile, de samsari de examene! Situatia este mult mai grava decit pare! Din pacate ARACIS are ca membrii persoane care vin din aceste universitati si nu cred ca vom vedea prea multe universitati de stat sau particulare desfiintate.
Umf din Tg Mures si Iasi credeti ca sunt “CURATE” de merita 4 stele? Credeti ca domnii profesori nu accepta nicio atentie, nici o floricica? Sa nu mai vb de rude angajate pe grad de rudenie??
Voua chiar vi se pare corect acest TOP? mie mi se pare o mare prostie pt ca nu se pot “controla” facultatile, peste tot exista astfel de cazuri…si miram-as ca la Bucuresti sa fie cele mai grave cazuri
Sunt si eu in sistem. Imi pare rau insa scoala romanesca s-a terminat de mult. Dupa mine nu s-ar trece de doua stele la nici una dintre facultati. E jale si nici o luminitza la orijont si valorile cu greu recunoscute. Plecati din tara!!
SNSPA-ul “universitate-butic”? Doamne, nici nu stiti ce scrieti… La aceasta data, este cea mai tare institutie de invatamant superior din tara. Probabil ca, jurnalistii celor trei-patru ziare impreuna cu d-na Pipidi, sunt frustrati ca nu sunt si ei absolventii unei asemea institutii de invatamant superior. De departe SNSPA-ul se afla deasupra multor universitati din tara, cat si din Europa. Invidiosilor, care sunteti!
Nu sunt de acord ca Universitatea din Craiova sa primească o singura stea, este prea puţin! Două stele ar fi echitabil!
Cred k e o problema cu acest clasament.
Cm poate avea Universitatea din Alba Iulia 3 stele??????
Probabil k nu a fost verificata si Fcultatea de drept din cadrul universitatii, unde sunt cea mai mare bataie de joc si cele mai multe cazuri de coruptie!!!!!
Dupa ce 4 ani de zile am fost bursiera, avand una dintre cele mai mari medii, in momentul in care mi-am ridicat foaia matricola, am aflat k as fi fost a 6-a in ordinea descrescatoare a mediilor.
Nu cred k voi afla vreodata cine si de unde au aparut mediile mai mari ale celorlalti colegi, dupa terminarea facultatii!!!!!
felicitari pentru demers!!! voi mai incercati, ca poate poate speriati pe careva
Mi se pare foarte ciudat . Sincer sunt foarte implicata in viata universitara si l-a SNSPA , mai rar s-a auzit de plagiat si de copiat lucrari de diploma sau altele . Regulile sunt foarte stricte si nivelul educational necesar promovarii examenelor este foarte ridicat.De asemenea mi se pare ca profesorii sunt foarte deschisi si corecti si incearca sa-si ajute studentii sa invete si sa creeze lucrari cat mai originale.Sper sa se revizuiasca acest clasament .
Clasamentul este mult prea subiectiv.
Cred ca s-a lasat cu mite si mici atentii.
Sa plasezi universitatea din Alba Iulia aproape de top, inseamna sa nu cunosti realitatea de acolo…
Mai documentati-va stimati domni…
TOTAL IRELEVANT!! Universitatea Tehnica Cluj Napoca cu 2 stele…intradevar arata ca dupa razboi dpdv al salilor de curs si labolatoarelor, dar cadrele didactice in proportie de peste 60% sunt somitati….in timp ce Univ. “1 Decembrie 1918” Alba Iulia a.k.a. “1 aprilie 1900 toamna” unde cunosc personal exemplare care nu au pus nici o data piciorul in facultatea asta si au diplome de absolventi/masteranzi etc….P.S.: le-am absolvit pe ambele si stiu ce spun…E UN TOP FAcUT INAINTE DE ADMITERI CU SCOP PUR PUBLICITAR…..SI CU TOTII STIM CA PUBLICITATEA COSTA.
Nu mi se pare in niciun fel relevant acest “top”. Niciunul dintre colegii mei de la UMF Carol Davila Bucuresti nu a stiut despre acasta initiativa.
Daca noi, cei care suntem studenti ai acestei universitati, nu am avut posibilitatea sa votam, atunci CINE e clasat universitatea noastra?
Mi se pare inadmisibil ca in mileniul III sa se mai faca astfel de clasamente fara sa fie mediatizate corespunzator.
Cer un studiu asupra relevantei numarului de voturi.
UMF Carol Davila Bucuresti nu are ce cauta pe lista universitatilor cu 0 stele!!
Stefania Ion
1. Retragerea acreditarii universitatilor cu 0 si 1 stele.
2. Punerea sub supraveghere a universitatilor cu 2 stele pana isi imbunatatesc perceptia prin imbunatatiri la capitole deficitare.
Eram foarte curioasa sa vad care sunt bilele albe si cele negre ale universitatii a carei studenta sunt – USAMVT…dar cam greu, atata timp cat ultimele 4 pagini din documentul pdf lipsesc…o sa mai caut si in zilele urmatoare, poate intre timp o sa completati fisierul…
Cine a venit cu sistemul asta de clasificare? Acum nu mai ne uitam la ce invata oamenii la facultate si cati din absolventi ajung pe posturi importante si cati casieri la metro? Acum ne uitam ca ta-su l-a luat si pe fi-su sa lucreze la facultate? Nu zic ca nu trebuie condamnat nepotismul, dar cine a stat sa vada daca “nepotii” sunt acolo pe merit sau nu inainte sa faca clasamentul? Chiar credeti ca daca clasificam pe baza nepotismului si a spagii rezolvam ceva? Haideti sa clasificam pe baza competentelor profesorilor, pe baza copiilor care merg la concursuri si olimpiade in strainatate si vin cu premii acasa, astia nu conteaza? Cel mai rau imi pare de cei care inca sunt la liceu si vad clasamentul asta si care poate o sa-l ia de bun si nu o sa se intereseze cum stau de fapt lucrurile! Noi cei care suntem deja la o facultate stim cum merg lucrurile de fapt!
Cum puteti sa faceti un asemenea top …eu ma refer acum la Universitatile de Medicina si Farmacie, pentru ca sunt in domeniu…la Timisoara unde coruptia este cea mai in forma…adik exista examene care nu pot fi luate fara a da spaga…ii dati 3 stele….cred ca topul este facut de niste corupti mai mari dekt coruptia din universitati
Un top complet eronat, avand in vedere metodologia utilizata. Ganditi-va ca exista prioectul ARACIS de (re)introducere a examenului de admitere in universitati, si atunci PIATA va da masura completa a increderii publicului in institutiile de invatamant superior, fapt strans legat de calitatea procesului educational din acestea. Sunt curios, in conditiile in care se va da examen (sa dea Domnul sa fie asa!) cine dracu va alege Suceava sau Alba iulia sau Ploiesti in loc de Bucuresti sau Cluj sau Iasi…
e varza topul , nare aproape nici o legatura cu realitatea.
Am citit cu multa atentie raportul referitor la topul universitar si raman cu o serie de intrebari. In primul rand, autorii nu explica de ce sunt ei competenti sa faca un astfel de top. Probabil ca sunt atat de buni si au o asemenea expertiza in domeniul gestiunii universitare incat, asemeni Sfantului Spirit, se explica prin insasi existenta lor. Ceea ce ignora autorii este ca -dincolo de o bibliografie (selectiva?) foarte diversa ca intentie si relevanta – validarea instrumentelor de lucru si calibrarea grilei sunt etape indispensabile ale oricarei cercetari (presupun ca autorii sunt cercetatori, nu-i asa ?). Reamintesc autorilor gravele incalcari ale oricarei deontologii si minime elegante pe care echipa care a evaluat Universitatea Bucuresti le-a comis atunci cand a vizitat facultatea de Istorie. Poate oricine sa spune orice vrea, dar nu vii in inspectia la un profesor de talie mondiala (nu este vorba de mine, eu sunt iaca un simplu lector; s-a intamplat sa fiu acolo la momentul se
“Topul” e o rusine impertinenta si o palma in obrazul studentului. Aruncati cu noroi in unele dintre putinele universitati in care profesorii nu se preteaza la “spaga”, nu accepta plagiatul, au reale competente si isi dau tot interesul in a preda studentilor (SNSPA ex.). Nu pot decat cred ca fie e reavointa si e un pseudo-top comandat, fie sunteti incompetenti, crescuti poate in facultatile pe care le-ati cotat cu x stele. Studentii sunt redusi la tacere, desi ei ar trebui sa aiba un cuvant greu de spus, nu dumneavoastra, care se pare ca nu sunteti deloc ancorati in realitate. Rusine, rusine, rusine!!! Coalitia pentru universitati murdare poate. Asa exemplu ne dati noua: de incompetenta, calomnie si declaratii nefondate?!
Stimata parte a societatii civile,
cred ca aveti o problema de gestionare a paginii de web. Altminteri, pornind de la ideea bunei credinte, nu imi explic de ce nu ati postat si opinia mea, adevarat, destul de ampla. Voi mai incerca sa imi postez punctul de vedere pana se repara problema. Cred, sper, ca este o problema tehnica.
Inca al dumneavoastra,
Lect.dr. Carol Capita
Catre Ministerul Educatiei Cercetarii si Inovarii, Doamnei ministru prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu
Miercuri, 22 Aprilie 2009 19:38 Coruptie 5/512345( 7 – user rating )
Stimată doamnă ministru,
Având în vedere Sentinţa nr. 1277/04.07.2008, a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin Decizia civilă nr. 2573 din 10.11.2008 a Curţii de Apel Cluj, investită cu formulă executorie, pe care v-o anexăm, şi respingerea acţiunii în anulare introdusă de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, vă solicităm:
Anularea Ordinului 3.555/25.03.2008 al Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului de confirmare în funcţia de rector a prof dr. ing. Oprean Constantin şi destituirea acestuia pentru ocuparea ilegală a funcţiei.
Anularea în întregime a alegerilor din Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, desfăşurate în perioada ianuarie – martie 2008, ca urmare a prezenţei în Senatul U.L.B.S., în Consiliile facultăţilor
Stimate webmaster,
vad ca nu se mai pot posta comentarii la acest articol. Pot sa aflu de ce? Imi permit sa presupun ca este o problema tehnica si nu de reavointa – mi se pare ca majoritatea comentariilor sunt negative. Este a treia oara cand incerc sa postez un comentariu si nu reusesc; adevarat, comentariul este maimult decat negativ, fiindca sunt probleme grave cu acest top, de metoda, de cadru teoretic si de rezultate. Dincolo de neasumarea raspunderii intelectuale (nu organizatiile produc documente, ci oamenii care le populeaza), cei ce au produs acest document vad ca nu incurajeaza dezbaterea pe marginea raportului. Nu de alta, dar poate pot sa ii ajut cu niste bibliografie pe tema – studentii mei au referate cu o bibliografie mai consistenta decat ceea ce este precizat in raport. Oricum, voi mai reveni, pana cand problema tehnica se va rezolva.
Carol Capita, UB, Facultatea de Istorie
In concluzie, realizatorilor raportului, descendentilor lor, si tuturor ce le sunt dragi si viceversa, nu le doreste nimeni altceva decat un viitor stralucit in maghernitele pe care le-au cotat cu 3 si 4 stele.
Crede cineva ca rezultatele acestui raport reflecta realitatea? Cel putin feedback-ul primit de la studentii universitatilor mai bine cotate la capitolul integritate dezvaluie altceva. Iar eu ma numar printre “victime” care au trait zile bune si invatamant de calitate la o universitate incadrata la 0* si cea mai crunta neintegritate la una de 3*, in Bucuresti.
Felicitări pentru acest raport! Felicitari pentru ideea si curajul de a-l face si de a va sustine punctul de vedere. Sper din toata inima sa se si schimbe ceva! Poate e mult ce va cer, dar ilegalitatile la UMF Carol Davila ar fi multe, si bine de cautat si la nivelul concursurilor de sefi de lucrari. Doresc sa atrag atentia ca in sesiunea din ianuarie 2007 desi aveam titlul de doctor in medicina obtiunt cu 11 ani anterior si punctaj dublu fata de contracandidatul meu, iar acesta s-a inscris la concurs ca doctorand (avand acest statut de 13 ani) declarand ca si-a depus teza de doctorat spre a fi sustinuta (dar aceasta nu a fost depusa si nici sustinuta nici pana in 2009) nu am putut obtine acest grad didactic pentru ca postul respectiv nu imi era destinat, si neputand fi ignorate realitatile din dosar, postul nu a fost ocupat in acea sesiune de examen. Nu mi s-a dat nici o explicatie pertinenta, de ce un post publicat in Monitorul Oficial si pentru care am participat la concurs a disp
hmm… dupa comentariile de mai jos as spune ca topul nu e chiar relevant… numai ca au fost cazuri in care cei de la umf-ul diin bucuresti au venit la umf-ul din cluj pr motivul ca erau prea multi care isi plateau examenele si sincer la umf iuliu hatieganu cluj nu cred ca se platesc examenele ma refer la sectia romana cat la cei straini sunt in necunostinta de cauza….
Cele patru capete de acuzare pentru rectorul Constantin Oprean (foto), prorectori, contabilul sef, precum si pentru unii angajati din universitate erau: fals, uz de fals, înselaciune si abuz în serviciu.
Repus pe rol
Solutia de neîncepere a urmaririi penale a fost contestata de profesorul universitar Corvin Lupu. Prim procurorul Parchetului de pe lânga Tribunalul Sibiu, Ioan Irimie, a analizat plângerea întocmita de Corvin Lupu si a considerat-o întemeiata Reprezentanti ai Parchetului de pe lânga Tribunalul Sibiu au declarat pentru SIBIANUL ca cercetarile în acest dosar trebuie adâncite, consolidate, iar probele trebuie verificate astfel încât sa se faca lumina si sa nu mai existe suspiciuni de nicio parte
Despre Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” nu am citit nimic.Desi se considera o scoala de elita rezultatele se vad deseori in jurul nostru.Cat de la examenul de admitere ,modul de predare-cursuri esentiale predate intr-un mod total neprofesionist si neacademic,lipsa de implicare a profesorilor in procesul de invatamant,cursuri fara consistenta stiintifica,pana la trecerea a zeci de studenti care nu au promovat examenele pe listele celor promovati de la o sesiune la alta , notele date intr-un sistem preferential(copii de profesori,pile,etc.) ,toate acestea merita atentia organizatiei dumneavoastra.
Initiativa dumneavoastra este interesanta. Constat insa ca in clasamentul international de la Shanghai, nu avem nici o universitate. Nu vorbesc de clasamentul top 100 dar de top 500. Vecinii nostri din UE au toti cel putin o universitate. Noi nici una. Atita timp cit profesorii nostri universitari ramin in sistem inchis. Majoritatea scriu in reviste de specialitate publicate la noi, nececunoscute et necitite de nimeni. Dureros. Romania nu sustine nici un student in strainatate. Din punctul acesta de vedere turcii sunt cu mult inaintea noastra. Un sistem inchis in care banul si coruptia au devenit singurele barometre.
Universitati de stat unde un examen incepe de la 100 RON de persoana si ajunge chiar la 1000 – 2000 EURO la unul unde chiar nu vrea sa te treaca… Pentru ca ‘Proful ‘ e sever….
Vad ca unii se mira ca Alba Iulia sau Constanta sunt cotate prea sus. Cica s-ar lua spagi… Se iau spagi in draci peste tot. Daca astea doua sunt cotate sus, nu inseamna ca sunt integre, ci doar ca in alte parti se fura chiar mai mult.
cine imi spune si mie ce facultati mai sunt prin suceava in afara de spiru haret si stefan cel mare…?
ms…
pe bune ? e umc cu 3 stele ? si bunicu daca da spaga isi ia diploma acolo ? interesati va mai bine …si cand credeam ca o sa fie ceva bine facut….nu tin cu nici o facultate de pe aici…am facut la privat tocmai pentru a nu mi bate capul cu asa ceva…la stat si tot spaga ? mai bine privat ca stiu dinainte ce ma asteapta si pot face si gura :))
Interesanta evaluare. O voi citi studentii. Poate intr-o viitoare evaluare vor intra si universitatile de arte. Teatru, Muzica, Plastice… Sa nu ne lasam pacaliti de titulaturile artistice ale institutiilor.
Ma faceti sa rad cu acest clasament…in 2012 in UMC se da spaga pe coridor…cine are bani trece cine nu sta…cam asta e criteriul…baieti care nu deschid cartea ajung cu diploma in buzunar…Traiasca UMCul cu tot cu profesorii din ea
cine are curaj sa salveze universitatea de stat din pitesti din ghearele conducerii incompetente, puse doar pe anchete si furt? conducere santajata de barbuceanu, lider sindical…in sindicatul acestui barbuceanu sunt cateva personaje, spagari dovediti!
Stimati colegi, va admir efortul pe care-l faceti in aceasta campanie UC. Nu pot sa nu observ cite ar ma fi de facut in universitatile noastre. Citeam “A Data-Based Assessment of Research-Doctorate Programs in the United States” si ma gandeam la noi inca ne luptam pentru transparenta distribuirii banului public. N-am ajuns inca la transparenta ocuparii pozitiilor universitare, nu stim exact cit de transparent democratic sunt alesi rectorii, iar depre transparenta intocmirii planurilor de invatamant sa nu mai vorbim. In cite generatii vom putea consulta un raport ca cel furnaizat de National Research Council la https://www.nap.edu/rdp/#download ?