Romania Curată

STAREA PRESEI (I) Probleme judiciare legate de presa centrală

Coaliția pentru o Presă Curată (CPC) a realizat o amplă documentare a situației în care se află în acest moment mass-media din România. Fără a fi exhaustivă, analiza își propune să prezinte starea în care ne aflăm în acest moment din perspectiva problemelor judiciare, a insolvențelor și a acționariatului. Cele trei părți (pe care le vom prezenta în serial – astăzi problemele judiciare) prezintă fapte și date relevante pentru a înțelege gradul de libertate și condiționările presei autohtone. Comentariile legate de această stare de fapt vor fi prezentate în articole separate. 

***

Patroni, acţionari, directori sau jurnalişti ai unor publicaţii din presa centrală se află în atenţia organelor de anchetă penală – DNA/DIICOT. Alții au pierdut definitiv procese de calomnie care le-au fost intentate în curțile civile.

B1 TV

Realizatorul TV Andrei Bădin a fost trimis în judecată de către DNA, în iulie 2014, fiind acuzat că i-a cerut mită președintelui Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu, pentru a opri o campanie de presă împotriva ministrului Mediului, Rovana Plumb. Dosarul se judecă la Curtea de Apel București. Sursa aici.

Trustul Intact

În octombrie 2013, DNA i-a trimis în judecată în dosarul de şantaj la RCS/RDS pe Sorin Alexandrescu (director general al Antena TV Group SA), Dan Voiculescu, fiica acestuia, Camelia Rodica Voiculescu, George Matiescu (director general al Intact Publishing), precum şi persoanele juridice Antena 3 SA, Antena TV Group SA şi Intact Publishing. Procesul se află pe rolul Curții de Apel București. Sursa aici.

Camelia Voiculescu a mai fost trimisă în judecată de DNA în 2008, în dosarul Loteria II, alături de George Copos. Procesul se judecă la Tribunalul București. Sursa aici.

Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv pe 8 august la 10 ani închisoare de Curtea de Apel Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Prejudiciul în acest caz este de 60 de milioane de euro, iar instanța a dispus confiscarea terenurilor şi a clădirilor unde funcționează posturile TV. Sursa aici.

Grupul Mediafax

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis, la 4 februarie 2015, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Adrian Sârbu, patronul Mediafax Group, pus sub acuzare într-un dosar de evaziune fiscală. Adrian Sârbu este acuzat de instigare la evaziune fiscală, spălare de bani şi instigare la delapidare. Sursa aici.

Realitatea TV

Omul de afaceri Maricel Pacuraru, unul dintre asociatii lui Cozmin Gusa la conducerea Realitatea Media, a fost condamnat, in noiembrie 2014, la patru ani de inchisoare cu executare in dosarul Posta Romana. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul in acest dosar, care se refera la politele de asigurare pentru angajati, se ridica la peste patru milioane de euro. Maricel Pacuraru a fost acuzat de spalare de bani si complicitate la abuz in serviciu. Sursa aici.

Realitatea Media, societate care deține licența postului Realitatea TV, a fost pusă sub acuzare în anul 2013, în calitate de persoană juridică, de către DNA, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani.

În același dosar, procurorii au început urmărirea penală față de persoana juridică Strategies Research Investments SRL (care deține 86,51% din Realitatea Media), dar și față de Maricel Păcuraru (care deține 50% din acțiunile Strategies Research Investments SRL) și Liviu Luca (acționar indirect prin Global Video Media SA şi PSV Company).

Dosarul vizează modul în care Realitatea Media a fost introdusă în insolvență și creditarea societății de către acționari cu bani care proveneau din evaziune fiscală și contracte fictive de împrumut. Sursele aici, aici și aici.

Liviu Luca și Negrutzi Bogdan Radu, acționari indirecți la Realitatea Media, au fost condamnați de Tribunalul București, în iulie 2014, în dosarul falimentării Petromservice, la 6 ani închisoare, respectiv 5 ani și 6 luni. Decizia nu este definitivă. Sursa aici.

Liviu Luca a mai fost trimis în judecată de DIICOT, în ianuarie 2014, alături de Sorin Ovidiu Vîntu, pentru delapidarea patrimoniului Asociației Salariaților din cadrul SNP Petrom SA. Procesul se desfășoară la Tribunalul București. Sursa aici.

Sorin Ovidiu Vîntu, fostul proprietar al Realitatea TV, se află în prezent în închisoare, după ce a fost condamnat în două dosare penale (doi ani pentru favorizarea lui Nicolae Popa, fost director la Gelsor, și un an închisoare pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță).

Vîntu mai are o condamnare de 6 ani pentru delapidarea patrimoniului Asociației Salariaților din cadrul SNP Petrom SA (decizie care nu este definitivă), fiind trimis în judecată și în dosarul FNI.

România liberă

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, la 2 februarie 2015, pe Dan Adamescu, proprietarul cotidianului România Liberă, la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare pentru o mită de 20.000 de euro dată judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă ale companiilor sale. Condamnarea este definitivă și cu executare.  Sursa aici.

Omul de afaceri Dan Adamescu detine compania Astra Asigurari, dar si complexul Unirea Shopping Center. Pe langa acestea, Adamescu mai conduce compania Medien Holding, care include cotidianul Romania Libera si Academia Catavencu. Averea acestuia era estimata, in 2014, la 410-430 milioane de euro, fiind pe locul doi in topul celor mai bogati afaceristi din media, dupa Zoltan Teszari, care detine compania RCS (TV Digi Sport, Digi 24, Digi World si Digi Life).

Sorin Roşca Stănescu

Fondator al cotidianului Ziua (desființat în 2010), Sorin Roşca Stănescu deţine, prin intermediul companiilor SC Virtual Big Bang SRL şi SC Corect News SRL (unde acționar apare soția sa, Steluța Roșca Stănescu), site-ul de știri www.corectnews.com.

În ianuarie 2014, procurorii Parchetului General au început urmărirea penală pe numele lui Sorin Roșca Stănescu pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, după ce acesta a fost reclamat de Agenția Națională de Integritate (ANI) că nu a menționat în declarațiile de avere conturi deținute de copiii săi în Elveția.

ANI mai susține că Sorin Roșca Stănescu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada decembrie 2012 – aprilie 2013, deoarece a deținut simultan calitatea de senator și funcția de administrator în cadrul SC Aero Marina Club SRL.

Sorin Roşca Stănescu este unul din inculpaţii trimişi în judecată în 2006 în dosarul Rompetrol, fiind achitat în august 2012 de Tribunalul Bucureşti alături de Dinu Patriciu. Dosarul se află pe rolul Curții de Apel București, după ce DIICOT a atacat decizia de achitare dată de Tribunal.

Bogdan Chireac

Numele lui Bogdan Chirieac a apărut în dosarul privatizării Alro, instrumentat de procurorii DIICOT, el fiind suspectat că ar fi fost agent de influenţă al grupului rusesc Marco, proprietarul combinatului Alro Slatina. Dosarul a fost închis în anul 2010, iar Bogdan Chirieac, Elena Udrea, Dorin Cocoș sau Theodor Stolojan nu au fost puși sub acuzare.

De asemenea, numele lui Chirieac a fost vehiculat în afacerea “Ericsson”. În anul 2012, fostul director al reprezentanței Ericsson în România, Thomas Lundin,a acuzat mai mulți oficiali români că ar fi primit mită pentru ca suedezii să obțină contractul pentru implementarea sistemului 112 – numărul unic de urgență.

RISE Project cooperează cu jurnaliști din Islanda și Suedia pentru a descifra un amplu caz de fraudă cu implicații în lumea politică românească. Investigația a pornit în urma acuzațiilor brokerului fugar Cristian Sima la adresa jurnalistului Bogdan Chirieac. Sima îl acuză pe Chireac că a fost veriga prin care banii firmei Ericsson au ajuns la politicieni români. Brokerul susține că are probe fiindcă transferurile de bani s-ar fi făcut prin conturile firmei WBS Holding BVI pe care o conduce.

În februarie 2014, judecatorii au respins cererea lui Bogdan Chireac in ceea ce-l priveste pe jurnalistul Liviu Avram, redactor-sef adjunct la Adevarul, care a publicat o serie de dezvaluiri privind implicarea analistului in scandalul Ericcson. Sursa aici.

Dan Diaconescu

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au cerut, recent, șapte ani de inchisoare pentru producătorul de televiziune și fondator al Partidului Poporului, Dan Diaconescu, în dosarul in care acesta este acuzat de santajarea unui om de afaceri din Arad. Mai multe informații aici.

Același personaj a fost executat silit, la începutul anului 2014, de către Răsvan Popescu, fost președinte CNA și actual membru în forul audiovizual, care l-a dat în judecată pe Diaconescu pentru că a făcut afirmații defăimătoare la postul OTV. Detalii aici.

Aristotel Căncescu

La 17 decembrie 2014, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Braşov l-au trimis în judecată pe Aristotel Adrian Căncescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Braşov, pentru abuz în serviciu, luare de mită, spălare de bani, trafic de influenţă şi instigare la tentativă la abuz în serviciu. Procurorii au cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să menţină măsura arestului preventiv în cazul lui Aristotel Căncescu şi în timpul judecării cauzei.

Aristotel Căncescu este acționarul majoritar în firma Canaris SRL care deține trei licențe TV, Mix 2 și Mix TV în Brașov și TVF Făgăraș și două licențe de radio: Super FM în Brașov și Predeal.

***

Cu excepția acestor anchete penale există un mare număr de procese civile pentru calomnie, din care multe au fost finalizate cu condamnarea ziaristului care a calomniat. Lăsînd la o parte procesele cu oameni politici, unde se poate presupune că ziaristul greșește cu buna intenție de a exercita o judecată critică, jurnaliști importanți au fost dovediți de instanțe că au depășit limitele adevărului, ceea ce ar putea atrage concluzia ca aceștia ar lucra la comandă.

Citiți aici și o sinteza a cazurilor de santaj din presă realizată de Hotnews: “Cazurile de santaj din presa ultimilor ani. Vezi acuzatiile si ce s-a ales de dosare”.

IMPORTANT: Aceasta documentare se bazează pe informații publice și nu are pretenția de a fi exhaustivă. Rugăm cititorii să ne trimită orice date suplimentare au despre acestea sau alte instituții media sau persoane, însoțite de materialele doveditoare, inclusiv linkuri.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

9 thoughts on “STAREA PRESEI (I) Probleme judiciare legate de presa centrală

  1. andrada

    Daca vreti sa avem incredere in aceasta ancheta, atunci trebuie sa mentionati si cati dintre acestia sunt inca prezenti sau nu in spatiul public. De pilda, dintre toti, singurul care nu mai apare este Andrei Badin – B1 (a fost suspendat in momentul in care a fost chemat la DNA, INAINTE de a fi pus sub acuzare). Toti ceilalti, sub o forma sau alta, sunt prezenti zilnic in spatiul public, contribuind din plin la vicierea acestuia.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ andrada: păi cred că este evident cine mai este prezent sau nu în spațiul public :) , sunt vizibili – documentarea nu-și propune să-i ”pedepsească” pe cei în dicuție – pentru asta există două tipuri de sancțiuni – cele juridice, decise, atunci când e cazul, de instanțe, și cele publice – decise de cititorii/telespectatorii care nu-i mai urmăresc pe cei care le-au înșelat încrederea

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *