Romania Curată

Scrisoare din Australia: ”Pentru un singur lucru pot să mulțumesc UEM Reșița, că m-a ajutat, prin scârba provocată, să am curajul să mă urc într-un avion cu trei copii sub patru ani și să încerc să trăiesc o altfel de viață”

”Atunci am înțeles că înșelăciunea (…) este răspândită la toate nivelurile și m-am retras. Am făcut patru valize și cu trei copii sub patru ani am plecat în Australia, am fost admis la două universități (Deakin University și Victoria University) pe același profil pentru că îmi doresc să studiez inginerie electrică. Sunt gata să fiu săracul Australiei, dar să pot termina facultatea și copiii mei să nu mai trăiască umilințele din partea unora ca cei de la UEM Reșița, așa cum le-am trăit eu. Printre altele, după ce am cerut ca profesorii și studenții să vină la ore, m-au amenințat că mă calcă cu mașina sau îmi violează soția. (…) Pentru un singur lucru pot să mulțumesc UEM Reșita, că m-a ajutat, prin scârba provocată, să am curajul să mă urc într-un avion cu trei copii mici și să încerc să trăiesc o altfel de viață, indiferent dacă aceasta va fi o provocare imensă pentru familia noastră. Vom fi săraci, vom învăța și Dumnezeu ne va ajuta să uităm încet, încet umilințele unor derbedei “academici”. Pentru cei care nu pot pleca însă, din diverse motive, cred ca este bine ca pregătirea profesională să o facă oriunde în altă parte, dar nu în universități de genul UEM Reșița. Toată viața vor fi datori pentru o diplomă care le-a fost oferită cadou de niște impostori academici.

Fragmentele de mai sus, fac parte din comentariile de la articolele publicate pe România Curată, legate de situația de la Universitatea Eftimie Murgu (UFM) Reșița, semnate Vlad Lăzărescu. România Curată l-a contactat pe mail pe autorul comentariilor, a aflat că Vlad Lăzărescu a fost student la UEM Reșița, între octombrie 2011 și februarie 2014, la specializarea Electromecanică, domeniul de licență Inginerie Electrică. La solicitarea României Curate, Vlad Lăzărescu a detaliat experiența lui la UEM Reșița și motivele pentru care spune a ales să emigreze în scrisoarea electronică pe care o puteți citi mai jos. Decanatul Facultății de Inginerie a UEM a confirmat faptul că Vlad Lăzărescu a fost student între 2011 și 2014, afirmând că a plecat în Australia în 2014, fără a da o explicație de ce a renunțat la școală.

vlad lazarescu 3

Domnule Mihai, eu sunt unul dintre cei despre care vorbiți,

Acum din fericire, deși în patru valize nu încap prea multe lucruri atunci când pleci cu familia la așa o distanță și în așa condiții, încercăm să ne integram în sistemul australian de învățământ, de muncă și ne bucurăm de micile realizări, de fiecare pas făcut cu ajutorul lui Dumnezeu.

Am plecat ca turiști, fără să știm ce ne așteaptă, am vrut însă să putem respecta legea și să vedem dacă este loc și pentru noi aici. După hăituiala din UEM Reșița, și nu numai, încercăm să privim Australia cu realism și să ne dozăm efortul ca să putem supraviețui într-o lume nouă și destul de provocatoare pentru o familie cu copii, mai ales că toți sunt sub patru ani.

UEM Resita a jucat un rol important în hotărârea pe care am luat-o de a părăsi țara, iar faptul că am putut alege între două universități serioase mi-a dat curaj să pot merge mai departe deși suntem departe de tot ce a însemnat familie, prieteni și cele dragi.

Voi trece la cele importante:

Da, le-am reproșat diverșilor profesori că lasă studenții să copieze, inclusiv doamnei Frunzăverde. Le-am cerut să respecte regulamentele și așa au făcut… adică au schimbat regulamentele după ce sesiunea a început deja, pentru ca din cauza nefrecventării peste 70-80% din studenți nu ar fi putut intra în examen (puteți verifica regulamentul anterior celui schimbat în 01/02 2012, în care s-a renunțat la frecvența obligatorie clară, procentuală, la cursuri, laboratoare șamd și s-a trecut o frază evazivă în care urmau ca lucrurile să fie de bun simț…)

Am stat singur la tablă două ore doar cu profesorul de matematică (dl Hălălae, după ce am cerut în scris ca acesta să vină la ore. (Sesizări cu nr: 111/16.12.2012 și 124/ 11.01.2012) Ce au făcut? Au spus (conform răspunsului UEM nr 127/ 17.01.2012) că se va monitoriza situația la Matematică cu comisii de examinare la cele două discipline și se va căuta înlocuirea profesorului cu un alt cadru didactic. Ce au făcut de fapt? L-au lăsat profesor la seminarii, deși regulamentul UEM prevedea situații ca acestea în care, obligația era, datorită stării conflictuale, schimbarea profesorului sau mutarea în altă clasă a studentului ca nu cumva să aibă loc răzbunări din partea celui vizat. Nu au făcut nimic, astfel că mi-a dat nota 4 la seminarii deși la profesorul de curs aveam zece. M-am dus pe banii mei la mărire de notă după ce am văzut că nu răspund în timp util sesizării scrise (dl Răduca E. ,decan pe vremea aceea, după ce i-am trimis sesizarea pe emailul instituției mi-a spus că nu are obligația să-mi răspundă, lucru negat de juristul instituției)  în care relatam dialogul cu profesorul respectiv (Hălălae I.), care mi-a spus că ”doar nu credeam că o să iau bursă de merit și el va rămâne cu porcăriile alea la dosar – adică găsit vinovat pt. chiul sistematic de la ore” . Am luat 9 la mărire de notă, după care le-am cerut înapoi banii de “mărire de notă”. Știți care este culmea? Mi-au dat banii înapoi, nu și-a cerut însă nimeni scuze (conform răspunsului nr. 697 din 26.04.2013).

UPDATE: Legate de afirmațiile de mai sus, Ioan Hălălae a trimis redacției România Curată o serie de precizări pe care le puteți citi aici (click)

În amfiteatrul plin de studenții anului I și II i-am reproșat d-nei Frunzaverde că nu avem nici măcar săpun să ne spălam pe mâini la toaletă (era sesiunea de bun venit pt. anul I, în 2012, când toată lumea lăuda minunățiile din UEM moment în care nu am mai putut răbda minciunile și am cerut cuvântul). Mi-a răspuns că studenții îl sustrag. În particular mi-a spus însă că mai dă la femeile de serviciu, că au salariul mic. I-am reproșat că sunt ore unde am fost doar eu cu profesorul. Mi-a răspuns că va verifica, dar nu a făcut nimic serios.

Profesorii Piroi (Masini Electrice I), Ruja (TSRA), Răduca E. (Dispozitive Electronice)  și nu numai, refuzau să dea tematică de examen, am cerut-o în scris, ne-au trântit titlurile lecțiilor în față efectiv, după perioada legală în care trebuiau să o facă, și după protestul în scris, deși în regulament, ca și dată și conținut se vorbea clar despre cu totul altceva, respectiv cel târziu în săptămâna a 12-a din 14 de studiu, și astfel elaborată încât să poată avea loc o autoevaluare a studentului, clară și cuprinzătoare.

În anul trei (02.2014), după ce profesorul Piroi a fost penalizat la salariu (avertisment scris) pentru jigniri aduse studenților, inclusiv mie, deși nu i s-a cerut să ne ceară scuze, acesta a primit în examen trei colegi fără drept de examinare pt. nefrecventare, dar nu m-a primit pe mine, care aveam prezența și îndeplineam condițiile. A trecut unul singur, Darie Valentin, a cărui absențe au fost motivate fără drept legal, fără recuperare de laboratoare, obligatorii de altfel (nu s-au organizat ore de recuperare și nu s-au plătit cu chitanțe orele presupuse recuperate; totuși i-a fost permisă intrarea în examen, deși nu avea acest drept din cauza absențelor la cinci laboratoare obligatorii, lucru verificabil și din contabilitate și fișa de prezență, parte în dosarul cu protestul). Unul dintre punctele protestului a avut în vedere și faptul că Dl Piroi I (Mașini Electrice) a refuzat să organizeze ședinte de recuperare a laboratoarelor, cu excepția unuia. Deși colegul avea cinci absențe și nu s-au organizat recuperări, i-au fost motivate cinci laboratoare, în total 10 ore, în doar 2 ore și fără să plătească cele 8 ore, conform regulamentelor. Dl Piroi, atât mie personal, cât și prin d-na decan Hamat C., mi-a transmis că nu mă primește în examen, iar după examen mi-a transmis că am fost absent – ce faci în situația asta ca student?

Știți care este culmea, acest student a fost singurul a cărui semnătură a dispărut de pe copia cu protestul scris, depus de cei câțiva studenți la inițiativa mea cu privire la abuzurile profesorului respectiv (am originalul semnat și copie după originalul de la UEM unde a dispărut semnătura), care, de altfel, a și fost gasit vinovat de jigniri conform Comisiei de Etică și penalizat cu avertisment scris (conform raportului de caz nr.17 din 06.03.2014).

”Atunci m-am retras”

Atunci am înțeles că înșelăciunea (prin ștergerea semnăturii în mod vizibil și flagrant dar și prin penalizările blânde la fapte dovedite cu atâta greutate (că tuturor le era frică de repercursiuni) este răspândită la toate nivelurile și m-am retras legal, având dreptul la concediu parental. Am făcut patru valize și cu trei copii sub patru ani am plecat în Australia, am fost admis la două universități (Deakin Univeristy și Victoria University) pe același profil pt. că îmi doresc să studiez inginerie electrică. Am ales VU datorită unor argumente financiare și de locație, iar acum încerc să supraviețuiesc în situația dată. Am vrut pt. mine și copii mei un alt viitor și sunt gata să fiu săracul Australiei, dar să pot termina facultatea și copiii mei să nu mai trăiască umilințele din partea unora ca cei de la UEM Reșița, așa cum le-am trăit eu când, printre altele, după ce am cerut ca profesorii și studenții să vină la ore, m-au amenințat că mă calcă cu mașina sau îmi violează soția.

Sunt foarte puțini profesori serioși acolo, cei mai mulți au acceptat fie mită, fie să tacă din interese, altele decât cele care să aibă în vedere bunul mers al universității (soția angajată, copilul angajat, prietenii angajați etc). Oare de ce nu pare suspect nimănui faptul că sunt angajați ai aceleiași instituții familii întregi? Chiar așa, au trecut examenele de angajare doar membrii de familie? Câte angajări în familie s-au făcut în cei șapte ani buni de când este „ca o mamă” pt. noi d-na Frunzăverde? Cum să nu o aperi domnule, doar îți aperi salariul…

Nu am copiat la niciun examen și am făcut eforturi serioase și oneste, dar pot spune că fără rost, până și copiatul a fost depenalizat, s-a exclus exmatricularea datorită copiatului, astfel că toți copiau, iar bătălia pt. bursă era total necinstită. Chiar unul dintre cei duși la DGA, un student, l-am recunoscut din poze, a fost prins de profesorul Ciorba, care i-a dat nota unu și cu ce mai avea de la alte activități i-a dat nota finală 4, ceea ce, după cum i-am reproșat profesorului nu era corect, dar….

Nu în ultimul rând îmi aduc aminte de unul dintre colegi, fericit că lucrările foarte vechi de licență nu sunt introduse în baza de date, astfel că nu pot fi depistate ca fiind plagiate (este propunerea care s-a făcut cât am fost acolo), o mică modificare și pare totul nou. Sunt curios dacă fostul coleg Șest Florin, la licența susținută luna asta nu a venit cu ea dată aproape gata de la dl Piroi sau din zona aceea, pentru că afirmația acesta tocmai de la decana de an a pornit, asistenta dlui Piroi i-a făcut propunerea, aceasta a dezmințit ulterior, dar se poate verifica lucrarea acestui student.

Reacția studenților… ”Erai o oaie neagră dacă nu copiai”

Care era reacția studenților? În primul an au încercat să facă o listă împreună cu unul dintre profesori, prin care să ceară excluderea mea pe baza unor afecțiuni psihice. Când și-au dat seama că este cam greu cu așa ceva, au renunțat. Nu am jignit pe nimeni, nu am copiat, am mers la ore deși la 5.30 a.m. eram în grajd dând mâncare la cai, făceam duș să nu duhnesc în universitate, deși duhoarea academică era nespus mai aspră, făceam naveta dus-întors 100 km, stăteam în zilele de luni și marți câte 12 ore în facultate la ore, miercuri și joi mai puține ore, astfel că trebuia să mai pot face și altceva să mă întrețin. Bursa de merit era 300 de lei iar benzina mă costa 700, și nu îmi era ușor să văd cum colegii copiau și profesorii se făceau că plouă. Cu regret și lipsa de modestie, dar cred că în grupa/clasa mea nu mai era nimeni să nu copieze, ceea ce te punea într-o situație delicată, deveneai un soi de oaie neagră în mod paradoxal.

După incidentul de la Matematică, l-au sunat dl Raduca E., decan pe atunci, pe profesorul de Mecanică, dl. Stângu, care îi ceruse dlui Hălălae să fie asistent la examen, cerandu-i să-l înlocuiască cu altcineva. Colegii au înțeles că este vorba de o ”supercomisie” de examinare din cauza mea și realizând că nu pot copia, s-au înțeles și, la un moment dat, au plecat la un semn cu toții, astfel că am rămas să dau examenul la Mecanică singur, bineînțeles după ce m-au înjurat și amenințat înainte. Cum credeți că mi-am luat 8-ul acela? Dar știm că lucrurile care nu ne doboară ne ridică, deși gândul că cei mici, copiii, vor trece prin așa un sistem mă deranja mult.

Deci nu înțeleg altfel atitudinea unor studenți disperați de situația de la UEM, decât că sunt beneficiari direcți ai unui sistem bine pus la punct în care vorba dlui profesor Stăngu: „Lăzărescule, dacă ăștia nu te doboară, vor încerca să te cumpere”.

Cam asta face dna Frunzăverde, cand nu doboară, cumpără, și-a aservit Liga Studenților, care în permanență a știut de acțiunile mele, tot ce se întâmplă, dar niciodată nu a făcut ceva, nici cel mai mic sprijin nu l-am primit, și-a aservit profesorii prin obligații diverse și prin inducerea unei temeri că nimeni nu se poate pune cu dânsa, având un spate puternic pe care cei mai mulți îl conștientizau: soțul dânsei, conexiunile la Parchet și SIE șamd. Doar dna Micloșină nu era dintre dușmani, și nici dl Mihăilă, toți aveau prieteni și conexiuni, doar nu credeți vreo clipă că erau de capul lor?

Cred sincer că UEM Reșița nu poate funcționa așa cum este ea acum, regulamentele dacă vor fi verificate se va vedea că nu există reglementare serioasă pt. prezența la cursuri, deși sunt cursuri de zi, copiatul nu atrage exmatricularea, iar mita, necinstea și presiunea de a înșela sunt la ele acasă prin materii predate după bunul plac – nimeni nu respectă fișa disciplinei și nici nu o aduce la cunoștința studenților tocmai pt. a putea face fiecare ceea ce vrea, materii nestructurate și ciuntite după cheful fiecărui profesor. Toate acestea le pot documenta cu hârtii și mărturia personală.

Pentru un singur lucru pot să mulțumesc UEM Reșita, că m-a ajutat, prin scârba provocată, să am curajul să mă urc într-un avion cu trei copii mici și să încerc să trăiesc o altfel de viață, indiferent dacă aceasta va fi o provocare imensă pentru familia noastră. Vom fi săraci, vom învăța și Dumnezeu ne va ajuta să uităm încet, încet umilințele unor derbedei “academici”. Pentru cei care nu pot pleca însă, din diverse motive, cred ca este bine ca pregătirea profesională să o facă oriunde în altă parte, dar nu în universități de genul UEM Reșița. Toată viața vor fi datori pt. o diplomă care le-a fost oferită cadou de niște impostori academici.

Nu am crezut că mă pot bucura de respectul și sprijinul unor străini până mai ieri, oameni dornici să te ajute atât la universitate, cât și în cele de zi cu zi. Nu este ușor, în special când ai și trei copii mici, dar niciun efort nu mi se pare prea mare atunci când mă uit înapoi și realizez cum poți fi exclus, marginalizat, jignit, amenințat, abuzat și toate astea într-o universitate, într-un mediu academic. Regret, dar trebuie să spun că cei mai mulți dintre cei înscriși la UEM, nu ar putea fi studenți decât la UEM, de aceea sunt disperați și văd cum le fuge pământul de sub picioare, nici nu mai contează cine este rector și cât de ticălos este, atât timp cât li se răpește unica șansă de a fi „studenți” undeva, chiar și în acele condiții.

Sistemul este bine clădit, are structură, că între cei prinși există o legătură, nu erau niște cazuri izolate care luau mită de capul lor, iar încercările mele repetate de a scoate răul la lumină și metodele folosite de d-na Frunzăverde și cei din conducere, prin schimbări repetate de regulamente în perioada contractului de studii, mă duc la gândul că sunt beneficiari direcți ai unui sistem corupt și doar infiltrarea DGA a putut să scoată parțial la iveală cele ce se petrec acolo.

Cum e menținută în viață UEM Reșița

Îmi aduc aminte când unul dintre profesori îmi spunea că dau bani chiar de la dânșii ca să înscrie studenți altfel s-ar închide universitatea. Gândiți-vă că din 25 de studenti cu care am început anul întâi pe hârtie au rămas vreo 14 în anul doi și vreo 7 în anul trei, iar in fiecare an apăreau pe lista 3,5,7 studenți reînmatriculați, repetenți, pe care nimeni nu-i vedea niciodată, astfel ca nicio clasă să nu arate realitatea crudă, vreo 5-7 studenți, din care unii apăreau doar la examene.

Dacă ar exista o verificare reală și s-ar face diferențele între cei care, fie și ocazional vin la ore, și cei înscriși ar fi usor de probat cum peste 50 % dintre studenți nu există, iar banii pt. aceștia intră în conturile universității. Atunci dai și jumătate de salariu ca să înscrii câțiva studenți, dintre cunoscuți sau …., astfel încât să ai studenții și banii pe cap de student care îți asigură viitorul salarial.

Mai inventezi o secție… fie și în ton cu moda. S-a deschis o secție nouă acum vreo doi ani, ceva în domeniul energiilor regenerabile. Verificați să vedeți după efortul depus pt. deschiderea secției câți studenți are aceasta, dacă funcționează și câte alte secții s-au închis între timp. Ce spune asta? Câtă viziune are rectorul și conducerea, dar si ce metode au de a atrage studenți noi, metode pompieristice și de proastă calitate care au în vedere doar numărul de studenți și banii primiți pt. aceștia.

Nimic nu poate fi mai dezgustător decât să o vezi pe dna Frunzăverde cum ne arată acum ce avem de făcut și cum va pedepsi ea pe cei ce sunt deja în arest datorită DGA, încercând să ne abată atenția de la faptul că ea este cea care a construit acel sistem, a eșuat categoric și a dezvoltat dincolo de cele văzute un sistem corupt, defect în toată funcționalitatea sa și cu urmări pe termen lung de nebănuit. Cum poți da viață unui mort în putrefacție? Ceea ce a ieșit la iveală este doar mirosul, adevărata distrugere este încă bine acoperită.

Pot incheia doar cu aceasta: “Rușine vouă profesorilor din UEM Reșița, nu doar celor ce ați primit mită, ci și celor care ați tăcut atâția ani și ați tolerat un sistem corupt, ca și cum nu ați fi fost parte din el, celor ce ați lăsat ca generații întregi de tineri să fie deformate și crescute în tot ceea ce înseamnă hoție și mizerie morală, ca și cum nu ați fi știut ce se petrece! Ați știut, ați tăcut, pentru că ați avut de câștigat. Rușine să vă fie!”.

 

***

Citește și:

Asta e România Universitară? Cazul James Bond de Banat

Caracatița din fabrica de diplome de la „Universitatea“ din Reşiţa, condusă de Doina Frunzăverde, nevasta baronului local. Episodul al doilea, cu nume, prenume și fapte

vlad lazarescu 1


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

26 thoughts on “Scrisoare din Australia: ”Pentru un singur lucru pot să mulțumesc UEM Reșița, că m-a ajutat, prin scârba provocată, să am curajul să mă urc într-un avion cu trei copii sub patru ani și să încerc să trăiesc o altfel de viață”

  1. Iulia Badea

    Sincere felicitari pentru curaj si determinare! Sper si cred ca la VU ai gasit ceea ce cautai intr-un mediu universitar, de la administratie pana la mentalitatile studentilor :)!

    Reply
  2. pixar

    Felicitari pentru curajul avut de a face fata la un sistem ticalosit, de fapt unui cuib de interlopi universitari cunoscut sub denumirea de UEM Resita. Da, ceea ce spuneti se confirma si din alte surse, insa ceea ce ati relatat este doar varful de aisberg. Sunt sigur ca scopul existentei acestei universitati este de a se face trafic de influenta, de a fura din banul public si de a asigura venituri colosale anumitor cadre didactice. Istoric vorbind, aceasta universitate a intrat intr-o regresie permanenta datorita dezinteresului adus la zero pentru calitatea procesului de invatamant. Actul copierii a ajuns aproape o cutuma si asta explica rata de promovabilitate mai mare de 100%. Politisti, angajati de la Consiliul Judetean CS, din cadrul finantelor, unii la varste aproape de pragul pensionarii, s-au trezit peste noapte cu diplome universitare. Sa nu mai vorbim de interlopi cunoscuti, de copiii lor, toti sunt absolventi cu studii superioare, Iar intre timp, prin sistemul de evaluare si acordare a titlurilor universitare nu s-a facut altceva decat de a se creea acel trafic de influenta de care spuneam mai inainte, care presupune recunostinta si ajutor in cazul in care legea e incalcata. Iata de ce aceasta universitate a fost imuna atata timp. Nu ne asteptam la mari schimbari, pentru ca si sistemul din Romania e la fel de corupt, dar totusi sper la o minima indreptare. Inca o data, felicitari pentru pasul facut !

    Reply
  3. cetatean abuzat de institutiile statului

    Felicitari pentru ceea ce sunteti,ca nu ati putut tolera aceasta mizerie generalizata din invantamantul romanesc (si nu numai),ca ati avut puterea si intelepciune sa va opuneti si apoi sa plecati in Australia!
    Sa va traiasca frumoasa dv familie,sa fiti fericiti!

    Reply
  4. Carmen Short Ciulean

    Un mare RESPECT si va doresc o viata minunata alaturi de familie . Dorul de tara ,de cei dragi lasati acasa o sa va macine asa cum ne macina pe multi din noi care din aceleasi motive am parasit tara , dar veti trai demn si respectat de alta tara, alti oameni …din pacate !!!

    Reply
  5. Ion

    Felicitari si respect domnule. Succes in Australia, ca in Romania nu este loc decat pentru generatia „ponta”.

    Reply
  6. tudor

    felicitari d-le . din pacate faci parte dintr-o generatie de sacrificiu dar sub o alta forma . felicitari pt decizia luata si muuuulta bafta . d-zeu sa te aiba in paza pe tine si familia ta
    succes

    Reply
  7. marius skolka

    Rezultatul a 25 de ani de improvizatie universitara si in care s-au promovat nonvalorea, impostura, lichelismul si cumetriile politice – de toate culorile; asa ne-am trezit cu ministrii ai invatamantului care habar nu aveau pe ce lume sunt (si acum sunt in anchete) sau care nu aveau nici macar doctoratul – dar aveau relatii bune cu elita PSD-ului infractional…..

    Reply
  8. dr. alexa

    sa le fie RUSINE
    acestor pseudoprofesori si zisi intelectuali care duc Romania de ripa prin comportament si lipsa de onestitate
    Ministerul responabil, doarme,
    Guvernul la fel si incurajeaza prin legislatia actuala ca Romania sa decada ….
    RUSINE

    Reply
  9. Trist dar adevărat

    Multe aprecieri sincere, mai rar om cu asemenea onoare și principii de viață. D-zeu sigur v-a văzut sacrificiul și suferința și v-a luat din această mizerie nedemnă pentru orice om cu sufletul curat și v-a dus într-un loc în care să trăiți frumos, curat și demn. Din păcate vor mai trece zeci de ani pănă să se curețe tot sistemul universitar din cea mai coruptă țară. Nu vă amăgiți să credeți că doar la EM Reșița se petrec astfel de lucruri. Aceste practici sunt în toate zonele „universitare” (vest, sud, centru…), doar că se fac la o scară mult mai mică și mult mai discret, deci nu pentru oricine. Însăși faptul că au apărut atâtea centrulețe și că s-a permis înființarea lor, este un subiect care merită cercetat- cine dintre decidenții politici se află sau sunt direct beneficiari ai acestor „diplome”. Dacă nu se decidea în urmă cu ceva ani obligativitatea deținerii unei diplome universitare la angajare, indiferent de profilul avut, nu se ajungea aici. A început alergarea națiunii după diplome, pentru a fi siguri că rămân pe posturi, căci altfel zburau și veneau în locurile respective cei cu diplome. Această aberație legislativă a dus direct la haosul de azi. Bravo tuturor guvernărilor!!!.

    Reply
  10. Anonimul

    Descurcareata d-na Frunzaverde. Se spune ca in spatele unui politruc sta nevasta-sa. Deci cine l-a impins pe dl Frunzaverde in politica? La UEM de la Resita d-na si-a aratat toata maiestria in combinatii si invarteli. Cam asta a facut si cu barbata-su in politica. Despre ce vorbim? Pacat de tinerii naivi ca dl Vlad Lăzărescu care au crezut ca mai exista o infima urma de onestitate in aceste clanuri de derbedei universitare care-si zic „Universitati”. Acesti derbedei nu cunosc valorile academice cum ar fi onestitatea pregatirilor academice. Acesti derbedei ii regasim peste tot in Romania unde se poate fura si mintii fara probleme. II regasim mai ales in politica. Pe langa faptul ca sunt semianalfabeti cu diplome si functii universitare, vor sa fie si in fruntea statului. Domnul Vlad Lăzărescu a facut ce fac absolventii de liceu din Romania care-si iau bacalaureatul onest. A plecat la o Universitate normala asa cum pleaca si absolventii actuali. Isi dau seama inca din liceu ca ceea ce vor gasi in Universitatile noastre va fi mult mai rau decat ceea ce au intalnit in liceu. Si pleaca. Ce tanar sanatos la cap mai accepta minciuna, talharia, semianalfabetismul din Universitatile Romanesti?

    Reply
  11. Domnica

    Va doresc mult curaj ,cineva acolo sus ne iubeste .Din pacate noi poporul suntem vinovati ptr. toleranta .
    Avem prosti cu diplome ,facuti pe banda rulanta.Pai cum vrem ca tara asta sa mearga bine ,cu asemenea nepotism si cu o mama a prostilor ,care ramine mereu gravida .Mult succes tinere !

    Reply
  12. alinaMP

    E teribila povestea, si arata de ce nu progresam…ca multi studenti sunt asa de slabi ca sunt contributori la ordinea de fapt de acolo…mare pacat ca pierdem asemenea oameni…

    Reply
  13. Tudor

    Frumos ,dar si mai frumos ar fi daca nu pomeneai de Dzeu.Nu Dzeu tea dus acolo ci tu singur,tu cu puterile tale.Daca ar fi fost Dzeu te-ar fi tinut la tine in tara ,ar fi rezolvat el cumva problema.Deci mai lasati pe dzeu ca nu va da nimic de mincare sub nici o forma.Se pare ca se pune accentul pe dzeu si se lasa deoparte latura umana ,lucrul asta nu duce la nimic bun.banui ca esti cumva religios ,altfel nu ai fi adus vorba sau sa bagi religia in povstea asta.Las ca e mai bine in Australia chiar de iti e greu acum,nu cred ca iti e mai greu decit in RO.

    Reply
    • Vlad Lazarescu

      Tudor, cand o sa-ti faci valiza, o sa vezi in jurul tau trei copii mici si o sa intelegi ca pleci inspre necunoscut si o sa mai intelegi ca oricat de mult te pretuiesc cei dragi, vei fi departe de ei, iar atunci cand iti este cel mai greu vei fi singur, pentru ca oricat ar dori sotia sa-mi impartaseasca ingrijorarile, temerile, ca sa nu mai vorbim de ranile lasate de UEM Resita, nu va putea sa o faca decat pana la un punct, din acel punct esti singur, cu tot ceea ce inseamna presiunea unui emigrant in situatia mea. Aici nu vorbim despre Dumnezeu, oricat te-ar deranja increderea mea ca Acesta ne va purta de grija, nu in sensul inteles de tine din pacate, ci in sensul in care in urma eperientei pot spune cu simplitate: exista Dumnezeu si ne-a purtat de grija atat cat se cade sa-l lasi pe Dumnezeu sa-ti poarte de grija. Nu am pomenit ca Dumnezeu m-a adus aici si nici nu cred ca Dumnezeu este roman, dar cred, da-mi voie sa cred ca, Dumnezeu exista si se ingrijeste de fiecare, fara a uita ca plecarea a fost altceva decat esti tentat sa crezi, in niciun caz o excursie, pot sa-ti garantez. Vrei sa stii cat imi este de greu? Trebuie asigurati un minim de 4800 AUD ca sa fii la zero, trai extrem de modest, in fiecare luna, asta cu peste 20 de ore de scoala, 16 de transport la scoala, sotia care trebuie sa aiba grija de trei copii, putand sa lucreze doar limitat, iar copiii nu pot fi dati la gradinita pt ca nu ne permitem in aceasta faza, deci trebuie sa te ocupi de ei. Cate ore crezi ca are saptamana pt mine si cati angajatori crezi ca se bat pt a ma angaja in condiiitle unui orar atat de conditionat? Vrei sa incerci? Aici nu dai tunuri, mergi la facultate la toate orele, esti obligat sa lucrezi in grup pt majoritatea temelor, alt timp in afara orarului, deci nu este viata boema, romaneasca cu berea de 2LT si manele ca banii oricum vin, nici prima casa, masina sau vacanta asa cum te bate Guvernul pe umar. Imi pare rau ca nu intelegi nimic din ceea ce inseamna experienta mea la UEM Resita si ca singura ta problema este ca altcineva are extrem de onorabilul drept de a se increde in Dumnezeu, iar problema care este dezabatuta si afecteaza atatia romani, copii nevinovati si nu numai, care vor doar sa traiasca o viata normala nu reprezinta ceva prea important pt tine. Este foarte greu in Australia, cel putin pentru mine, dar aici sunt altfel de oameni, altfel de scoli…..pana la urma asta conteaza, oamenii si educatia, stomacul poate manca uneori mai bine alteori mai rau, dar linia generala este importanta: te poti bucura si poti evolua pe puterile tale, fara tunuri, pile, spaga si mai ales aici frunzele nu sunt verzi ci mai degraba sunt vii, nu put academic si nici nu otravesc tinerele generatii. Asta poate insemna insa mult prea putin pt tine gandidu-te cam cata branza am mancat astazi fata de cat am mancat in Romania. Am uitat ceva extrem de important, lipseste rautatea gratuita, ceva ce am simtit doar la noi ca natiune, e o chestiune pe care sincer,nu am intalnit-o nicaieri.

      Reply
  14. NC

    Astfel de „universitati” vor perpetua atata vreme cat „beneficiarii” lor (ca imi vine greu sa le zic studenti) vor continua sa fie dispusi sa plateasca in loc sa invete pentru diplome. Este ca si cum te-ai duce la medic sa ii dai bani nu ca sa te faca bine ci doar sa iti dea un certificat de sanatate. Pana la urma nu este prost ticalosul care cere spaga ci cel care o da.

    Reply
  15. Dumitru

    Bafta in Australia intregii familii (si sotia a avut curaj mare). Din pacate, universitatile astea de la Cucuietii din deal n-au nici o sansa sa existe in mod civilizat. A fost o idee proasta sa te inscrii acolo. Cluj, Bucuresti, Iasi ar fi fost mai OK (desi si acolo ar fi fost probleme).

    Reply
    • iuliius

      Ba oameni buni! Ce tot ii urati astuia bafta.Asta nu are nici o treaba cu facultatile,nici macar cu alea mintale;io am avut ore in comun cu tipul asta si nu are nici o treaba cu scoala,omul ii un schizofrenic cel mult,am incercat sa stau de vborba cu el,dar nu am avut cu cine.Acum ii bine mersi in Caransebes,nu s-o descurcat in Australia.

      Reply
      • Vlad Lazarescu

        Dupa cum te prezinti numai la Resita puteai „studia”. Cu cat spui ca vindeau kilogramul de Matematica? Dar ala de Fizica? Reprezinti la modul foarte limpede UEM Resita si ceea ce se facea acolo: diplome la kg unora ca tine. Diferenta intre mizeriile de acolo si mintea deschisa de aici este de la cer la pamant. „Nu va suparati, nu sunt de acord cu solutia propusa la problema X, cred ca este o problema aici. Nu stiu daca se cade sa va atrag atentia?! Eu sunt obisnuit cu profesori care nu accepta sa li se spuna cand gresesc…Nicio problema, toti gresim si nu am de ce sa ma supar.” Un zambet cordial si ai inteles ca aici profesorii nu sunt niste derbedei „academici” ca la UEM Resita ci sunt oameni deschisi care cauta sa faca lucrurile bine. Este greu dar extraordinar de frumos. „Nu s-o descurcat..” ar fi singura ta bucurie de om marunt.

        Reply
        • Istudor Iuliu Ovidiu

          Singura mea bucurie. este sa iti spun ca tu.tinere.faci parte din problema.nicidecum din solutie!Te prezinti ca nu stiu ce elev eminent.care.vezi Doamne.nu ai putut face scoala de calitate.din cauza coruptiei.Ei bine.nu este asa.Nu poti sa vi la varsta.la care ai venit tu.sa te comporti in halul in care te-ai comportat tu .apoi sa dai vina pe altii pentru insuccesele tale.Am mari indoieli ca.la 40 de ani.cu nivelul tau foarte slab.de limba engleza.ai fost acceptat la vreo universitate.Erai oricum un elev slab.chiar si pentru Resita.Daca s-ar fi facut scoala.”pe bune”,nu treceai nici de prima sesiune.Nu „sistemul”.ii de vina pentru atitudinea ta.Asa orice nonvaloare.poate da vina pe „sistem”.Nu stiu cum de publica oamenii astia
          orice bazaconie.scrisa de oricine.fara o minima verificare.Inca odata, cu riscul de a ma repeta;te inscri la Universitatea Resita.pentru ca alta nu te-ar fi primit(asta cu Australia.o vinzi cui vrei tu.dar nu mie.ca.din pacate pentru tine.te cunosc foarte bine),dupa care.jumatete de semestru.nu dai deloc pe la scoala.apoi cand te hotarasti si tu sa te prezinti.pe la sfarsitul semestrului.in loc sa te ti de scoala.te apuci sa scri la reclamatii.Penibilll!

          Reply
  16. Tudor S.

    Felicitari pentur curaj si tarie, si pentru viitorul celor mici.
    Va doresc o familie cat mai puternica si cat mai frumoasa in continuare.
    Sunt sigur ca cel putin unul din copii va aprecia enorm decizia si o va intelege la fel de puternic ca si tata.

    Reply
  17. Marks

    Daca scotociti putin veti descoperii si asa zise Universitati mari la care se inchid ochii. Din pacate in toate universitatile sunt specializari noi acreditate la care nu vin studenti. Si atunci ce se face? Se scade nivelul ca sa vina studentii. Daca era dupa madam Andronescu se acceptau si fara Bacalaureat. Oricum anul asta au lasat un pic mai jos. Daca mai dureaza cativa ani veti vedea ca vor creste usor usor de la an la an procentele de admisi la BAC. Cum se va face asta? Simplu va scadea nivelul la bacalaureat fara sa bata la ochi astfel incat vor fi mai multi studenti. Bucuria fabricilor de diplome!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *