Romania Curată

Radu Mazăre, învins de elevi! După o luptă de aproape doi ani, elevii constănțeni l-au obligat să aplice legea

”Demersurile inițiate de membrii Asociației Elevilor din Constanța de acum 2 ani și-au produs astăzi efectele. Consiliul local Constanța a adoptat o hotărâre prin care toți elevii care învață în municipiul Constanța beneficiază de 50% reducere la transportul local în comun. De asemenea, elevii orfani vor beneficia de gratuitate, conform legii.”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul www.asociatiaelevilor.ro . Comunicatul reia toate demersurile făcute de elevi – proteste, petiții, denunțuri la DNA etc. – care l-au obligat în cele din urmă pe Radu Mazăre să pună legea în aplicare.

”Reamintim în ordine cronologică demersurile făcute de Asociația Elevilor din Constanța:

  1. Primăvara anului 2013 – Aducerea problemei în atenția opiniei publice prin intermediul mass-mediei și o întâlnire pe această tema între viceprimarul Decebal Făgădau și doi membrii fondatori ai AEC;
  2. Participarea unui reprezentant al AEC la ședința de Consiliu local din 17.06.2013.
  3. Protest desfășurat în 16 septembrie 2013;
  4. Protest pentru finanțarea educației din 13 noiembrie 2013 împreună cu Liga Studenților din UMC care a avut ca temă și această problemă;
  5. Conferință de presă împreună cu Liga Studenților din UMC în 9 ianuarie 2014. Notificarea prealabilă în vederea deschiderii unui proces în contencios administrativ.
  6. Participarea la ședința de Consiliu local din 3 februarie 2014 unde AEC a susținut respectarea legii;
  7. Depunerea unei plângeri penale la Direcția Națională Anticorupție pentru abuz în serviciu în sarcina primarului Radu Mazăre;
  8. Demararea unei petiții pentru respectarea legii către Primăria Municipiului Constanța în luna mai 2014. Petiția are în acest moment 445 de semnături;
  9. Depunerea unei noi plângeri penale la DNA pentru abuz în serviciu în sarcina primarului Radu Mazăre;
  10. În data de 9 februarie 2015 reprezentanții AEC s-au întâlnit cu reprezentanți ai ministerului educației la sediul MECŞ pentru a discuta refuzul autorității locale de a respecta legea;
  11. În data de 13 februarie 2015 primarul Radu Mazăre anunță că va respecta legea și va da reducere la elevi și gratuitate la elevii orfani;

Asociația Elevilor din Constanța va rămâne vigilentă la orice încalcare a legii a oricărei autorități din municipiul Constanța sau la nivel național şi va fi în continuare un reprezentant legitim al intereselor elevilor constănţeni.” (sursa: aici)


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

7 thoughts on “Radu Mazăre, învins de elevi! După o luptă de aproape doi ani, elevii constănțeni l-au obligat să aplice legea

  1. DAN

    Felicitari, dar din pacate, este o victorie partiala (s-a castigat o batalie, nu razboiul) iar lupta trebuie sa continue. De ce? Simplu:
    – prevederile legii 1/2011 art 84 alin (1) si (2) coroborate cu prevederile art art 111 alin (6) si art 205 alin (2) au in vedere facilitati PENTRU TOATE ACESTE CATEGORII (elevi si studenti) DE PE TOT TERITORIUL ROMANIEI si nu dupa bunul plac al primarilor si al Ministerului Transporturilor.
    Cu stima,
    Dan
    PS: cine doreste sa ma contacteze pe aceasta tema ii stau la dispozitie.

    Reply
  2. Bossmann Cozma-Troleu

    În multe dintre domenii, Constanța, ca și oraș port la Marea Neagră, are enorm de mult de investit în imaginea sa pe care o oferă străinilor, care au nenorocul să-i calce pragul pentru prima oară și nu numai. În orașul maritim condus de paiața supranumită Radu Ștefan Mazăre, zis și Nabucodonosor, Hitler ș.a., nu mai are un obiectiv istoric reabilitat, clădiri vechi și solide, multe dintre ele încă într-o stare de funcționare foarte bună sunt lăsate în paragină pur și simplu, centrul orașului arată mai rău ca după bombardamentele naziste, clădirile devin din ce în ce mai înghesuite, construcții apărute ca ciupercile după ploaie că până și acelea se înmulțesc mai organizat, apartamentele noi construite exact în ferestrele camerelor apartamentelor mai vechi, alei neasfaltate și nepavate chiar și în cartierele așa zis nou construite, lipsa iluminatului public pe multe din aleile și străzile din cartierele mărginașe, sistemul de canalizare mai mereu suprasolicitat, perla litoralului mai mereu aflată într-o degradare continuă și sigură, magazzine și Hypermarketuri construite pe locul spațiilor verzi și în parcuri importante, vile de lux răsărite în imediata apropiere a cartierelor de nevoiași, sunt doar câteva din elementele care contribuie la calvarul de care se izbește un turist. Ca să nu mai spun că nici măcar hotelurile de câteva stele bune de pe litoralul Constanței sunt ca vai de ele din toate punctele de vedere. Venind pentru prima dată în acest oraș, este imposibil să nu-ți dai seama că de la prima vedere un spațiu public curat și liniștit și un transport public civilizat au devenit de mult un S. F. pentru constănțeni. Eu nu spun că situația celorlalte orașe este mai bună, dar parcă aici s-a întrecut orice prag al limitei. Nu mai poți să comentezi și să spui nimic că, primarului i se pare că, după 12 ani de zile, fiind în funcția în care este, se crede Dumnezeu pe Pământ. Cere taxe și impozite umflate la extrem pe locuințe și pe spațiile publice destinate închirierii fără să se gândească o secundă că ele nu dispun de toate utilitățile de care un om are nevoie; gigacaloria și apa sunt cele mai scumpe din toată țara; cetățenii sunt păcăliți de mai bine de 4 ani cu ideea că se vor construi termocentrale noi și multe altele, iar totul a fost și este în zadar. Dacă aveți ocazia vreodată să mergeți în portul Constanța, o să vedeți cum pur și simplu clădiri lăsate î paragină încep ușor dar sigur să se degradeze. La fel pe plăjile din arealul orașului și din stațiune, numai tot felul de gherete aruncate cumva alandala de-a lungul plajei, iar dumnealui, onorabilul, decâte ori apare la televizor, are o privire arogantă, i se pare că toți sunt niște insecte care îl obligă să le tolereze. Pe fiul său, care a făcut întâmplarea să fie și coleg cu mine la ICHC, l-a trecut la examenul de bacalaureat cu o medie destul de mare și de umflată, asta în timp ce examenul a fost unul destul de greu și destul de mult de rezolvat subiectele, asta în timp ce eu treceam în ultimii doi ani pe lângă clasa lor și în acești ani dacă l-am văzut de câteva ori la școală. Bine, poate că s-a meditat, dar dacă el nu venea la școală și totuși era văzut așa de bine între profesori, mă îndoiesc că el era chiar așa de eminent și chiar a meritat nota de 9.36, media la toate examenele, mai ales ținând cont că în clasa unde se afla el, chipurile s-a defectat PC-ul și s-au oprit camerele de luat vederi și nu au mai putut funcționa de loc după acele 10 min de filmat. Era un scandal pe holuri, se certau asistentele pe hol mai ceva ca în piața Griviței sau Chiliei. Au dat afară vreo doi elevi chipurile că au copiat în clasa lui, ca să nu cumva să se prindă părinții care stăteau și așteptau pe holurile instituției de idee și să le spună oamenilor că ei totuși sunt corecți și serioși. Iar mie, pentru că eram nevăzător, m-au controlat din cap până în picioare ca să nu trișez cumva și la matematică nici măcar un profesor specializat la nivelul de clasa a patra nu mi-au dat ca să-mi citească corect simbolurile de pe foaie. Eu pur și simplu chiar nu pot să-l înțeleg pe omul acesta, de fapt nu pot înțelege atitudinea niciunui politician sau profesor universitar din România. Fac atâta tam-tam cu copiatul, asta în timp ce știu că le spun elevilor tot felul de chestii complicate și sunt convinși că aceștia după terminarea studiilor nu o să folosească nici 10% din ce învață, pe urmă ei se destrăbălează pe la televiziuni și pe carele alegorice prin nu știu ce locuri stabilite de ei drept oazele lor de verdeață, locuri unde au libertate de plină și pe urmă restul populației ce să facă? Păi, anul trecut am vizitat fabrica de pâine Dobrogea. Nici nu vă mai spun că rămân uimit la ce fabrici am avut, așa cum erau ele prin anii 70, pot funcționa foarte bine și așa și când am auzit că este în insolvență și urmează falimentarea și vânzarea ei la fier vechi, îmi venea să mă dau cu capul de pereți. Stăteam și mă întrebam dacă, postrevoluționarii de după 1989 chiar nu le este rușine când spun că noi nu suntem capabili de nimic și fabricile românești sunt un morman de fiare vechi.

    Reply
  3. Bossmann Cozma-Troleu

    Și ca să nu spuneți că am fost prea subiectiv în exprimare și că am ținut să fac publice numai date despre alte persoane, vă spun că eu am avut o medie nu foarte mult peste 8, unde cele mai mari note le-am avut la limba și literatura română și biologie. La matematică a fost nota cam de 6 și ceva. Radu junior nu știu cu aproximație cam cât a luat la fiecare disciplină în parte. Ce-i drept, știu că nu sună bine chestia asta absolut de loc, dar cred că este singura persoană de pe planeta asta căruia îi doresc moartea. Sau cel puțin să se chinuiască așa cum ne-a chinuit el pe noi ca să simtă ce fel este să chinuiești alte persoane ca să-ți meargă ție pe plac. Oricum sunt convins că bine nu-i este, domnul Radu Ștefan Mazăre având nu știu câte operații făcute, scăpând de vreo două ori de faze incipiente de cancer. În orice caz, în fond nu contează nota, pe de altă parte eu sunt bucuros că Radu junior a reușit că ultima dată când am vorbit cu el își făcea griji că vroia să-l trimită tatăl său în Anglia la nu știu ce universitate de renume. Dar totuși, nu sunt de-acord să faci ceva numai pentru tine, iar alții să se zbată în limitele subzistenței. Ce, numai fiul lui vroia să treacă fără stres examenul de maturitate, copiii altora sunt maimuțe, ce sunt? El nu știe că stresul devine boala cea mai gravă care, dacă marchează adolescența, organismul mai târziu degenerează în niște boli de care nu mai pot scăpa niciodată. Așa vor să fie adolescenții de după anul 2008, să fie bolnavi toată viața? Ne vor sclavii lor în cel mai rău caz. Să stăm și să muncim numai pentru companiile lor și numai la cheremul lor!

    Reply
  4. Valeriu

    Bravo! Asta cred ca s-a intamplat totusi pentru ca omul e slabit . Continuati cu centrul vechi care este mentinut in mizerie. Ridicati toti arhitectii la lupta pentru binele orasului. Mazare are scaunul la Constanta iar mintea si restul la Mamaia. Acolo sunt banii vostrii – in megalomanie, trivialitate si risipa. Banii de acolo nu se intorc la voi. Nu va opriti. Dacii atacau cand dusmanul era slabit. Pe el pe mama lui. Am glumit putin. Insa am auzit atatia constanteni ca Mazare a facut si a dres..nu pricep. Trebuie lovit unde-l doare mai tare – la ocupatiile lui personale ce se suprapun peste Primaria voastra.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *