Romania Curată

”Presă fără lesă”. Concurs cu premii, pentru jurnaliști și bloggeri

”Presă fără lesă” reprezintă o competiție cu premii pentru jurnaliști și bloggeri, al cărei scop este promovarea și încurajarea abordării subiectelor de implicare civică în schimbările din societate. Pentru fiecare categorie de concurs, câștigătorul va primi un premiu în valoare de 150 de dolari (echivalentul în lei).

UPDATE: Termenul de înscriere în competiție s-a prelungit până la data de 22 martie 2015

Articolele trebuie să fi fost publicate în presa tipărită sau online, în perioada 15 februarie 2014 – 15 februarie 2015. Acestea trebuie trimise pe adresa office@sar.org.ro până la data de 15 martie 22 martie 2015, menționând numele concursului și categoria la care sunt înscrise. Pentru articolele și materialele multimedia publicate online se vor trimite link-urile unde pot fi citite/vizionate. În cazul unor articole publicate exclusiv în ediții tipărite (ziare) este nevoie de o copie/fotografie/scanare lizibilă a acestora, cu menționarea ediției în care au fost publicate (publicația, ziua, luna, anul de apariție). Sunt acceptate în concurs și articole publicate pe Facebook (sau pe Youtube, Vimeo etc. – în cazul materialelor multimedia), cu condiția prezentării textului/materialului, precum și a unui printscreen din care să rezulte data publicării.

Competiția face parte din cadrul proiectului “Capturing the populist agenda”, finanțat de Open Society Foundations (OSF) și implementat de Societatea Academică din România.

Categorii:

Opinie/Editorial – Luare de poziție bine argumentată asupra unor evenimente și fenomene curente.

Investigaţie/Reportaj – Articol în care documentarea jurnalistică făcută pentru a înfățișa publicului un eveniment sau un fenomen este pusă în valoare prin scriitură și/sau imagini foto sau video (partea scrisă rămând însă cea principală).

Multimedia – Relatări, ilustrări, investigații, reportaje, înregistrări video, galerii de fotografii, infografice etc. ale unor evenimente având ca temă implicarea civică, în care modalitatea predominantă de transmitere a mesajului este imaginea și/sau sunetul.

IMPORTANT: Fiecare autor (sau grup de autori, în cazul unor articole/materiale comune) poate să se înscrie la fiecare secțiune în parte (cu articole diferite), dar cu maxim două articole la o secțiune.

Criterii de jurizare:

  1. Complexitate
  2. Originalitate
  3. Impact
  4. Argument

Mențiune drepturi de autor. La competiție pot fi înscrise orice articole sau materiale publicate în perioada menționată. În condițiile în care materialele câștigătoare vor fi promovate și/sau re-publicate și pe site-ul România Curată (cu indicarea sursei primare), ele vor fi însoțite de o declarație pe proprie răspundere că autorul deține drepturile de autor asupra acestora. În cazul articolelor/materialelor pentru care autorul a încasat deja drepturi de autor, este necesar ca în declarația pe propria răspundere să se menționeze expres existența acordului instituției unde au fost publicate inițial legat de republicarea lor pe romaniacurata.ro.

Jurizare

Materialele vor fi evaluate de un juriu format din 5 membri cu reputație în mass-media, comunicare și implicare civică. Aceştia sunt:

Mihai Goțiu, România Curată

Victoria Stoiciu, Friedrich-Ebert-Stiftung – România

Catiușa Ivanov, HotNews.ro

Victor Cioară, Centrul Rațiu pentru Democrație

Alina Banu, Campania Salvați Roșia Montană

Premii:

Fiecare categorie va avea un singur câştigător, iar premiile sunt în valoare de 150$. Acestea vor fi decernate în cadrul unei Gale de premiere care se va desfăşura la începutul lunii aprilie a.c.

De asemenea, articolele înscrise care corespund unor standarde generale vor fi postate pe site-ul http://www.romaniacurata.ro/.

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *