Mihai Goțiu

Pentru ce îi mulțumesc Elenei Udrea. Și ce subiect esențial a ratat (iar) presa românească

Parlamentul României nu e un loc în care te adresezi reprezentanților cetățenilor unei țări (așa cum sunt ei acei reprezentanți), ci un loc din care îi transmiți unei ”persoane dragi” că ”totul e în regulă”. Așa a explicat Elena Udrea, pe Facebook, gestul ei cu dusul degetului la nas. Nici măcar în (poate) ultimele zile sau chiar ore de libertate, Elena Udrea a arătat că nu a înțeles că Parlamentul nu e un spațiu privat, al ei și al ”prietenilor ei dragi”, ci unul public; că mesajele transmise în cadrul acestei instituții nu se îndreaptă către ”prietenii dragi” din sală sau de la televizor și nici măcar către ceilalți parlamentari din sală, ci către cetățenii pe care, cel puțin teoretic, parlamentarii îi reprezintă.

Mă rog, dacă ar fi înțeles asta, și-ar fi dat seama și că discuțiile (reale sau imaginare) despre viitori șefi ai unor instituții publice nu se poartă în cafenele și birouri private după principiul ”cine pe cine susține”, ci în birourile și clădirile pentru a căror întreținere și/sau chirie se plătesc suficienți bani de la buget și pornind de la premisa calităților profesionale ale respectivelor persoane. De asemenea, ar fi înțeles că banii pentru promovarea unor investiții (mai mult sau mai puțin justificate) nu sunt bani pentru promovarea ministrului ori pentru ”eforturile de campanie” ale cine știe cărui partid. Ori ar fi priceput că șeful unui serviciu secret nu-i poate dezvălui faptul că ea sau o persoană din anturajul ei de shopping este filată, fără ca acest lucru să atragă răspunderi penale. Dusul degetului la nas în Parlament pentru a-i transmite unei ”persoane dragi” că ”totul e în regulă” reprezintă sinteza acestei confuzii totale între interesul public și interesul privat restrâns la câteva grupuri (cluburi), care a guvernat România ultimelor decenii.

Citesc în stânga și în dreapta (și nu mă refer la stânga și la dreapta din punct de vedere ideologic), reacțiile care curg lanț în ultimele zile și săptămâni. Și nu pot decât să-i mulțumesc Elenei Udrea (în același mod în care îi mulțumesc și fostului primar Gheorghe Funar, care dacă nu s-ar fi încăpățânat să acapareze spațiul public al Clujului cel mai probabil că nu ar fi generat acțiunile din care s-a născut spiritul civic al orașului ale cărui efecte s-au văzut în ultimii ani). Asta pentru că niciunul dintre celebrele cazuri de corupție scoase la iveală în ultimii ani nu au reușit să prezinte monstruozitatea sistemică pe care se bazau. Mai mereu, cazurile au fost percepute individual (doar ca o problemă a respectivului corupt) sau cel mult la nivel de grup (partid). În realitate, problema este una sistemică și nu e momentul să consumăm mai mult timp decât e necesar pentru a stabili ce a fost înainte: corupția care a încorporat sistemul public, sau sistemul care a generat corupție dincolo de orice limită a suportabilității. Din această distincție se pot învăța lecții utile istoric și social (pentru a nu mai repeta greșelile făcute), dar, în acest moment, ambele probleme sunt la fel de grave, indiferent care reprezintă cauza inițială, și care efectul inițial, pentru că acum au ajuns în faza în care corupția și sistemul sunt, în același timp, și cauză, și efect, potentându-se reciproc. Iar acest lucru îl scoate în evidență Elena Udrea cu mai mult succes decât au reușit toate cazurile precedente de corupție (până la urmă, faptul că ea a devenit cazul exponențial, cazul model, reprezintă și o justiție socială: pentru că banii ăia publici cu care s-a plătit crearea imaginii ei, și care, implicit, o fac atât de vizibilă mediatic și acum, au fost facturați pe spinarea unor oameni care aveau nevoie de ei pentru a trece de pe o lună pe alta, pentru a primi o șansă, nu pentru vuitoane, chaneluri și pictoriale grosiere).

Ieșirea din ficțiune

Ceea ce a făcut (și încă face) Elena Udrea e esențial pentru sănătatea mentală a societății (mă rog, nu că și-ar fi propus asta). În primul rând pentru că ne scoate din ficțiune. Ani la rând în care am scris despre cazul Roșia Montană și modul în care a fost acaparat statul (și apoi pus în slujba unor interese private restrânse și mafiote) am fost privit ca un autor de scenarii hollywoodiene de serie B. Asta pentru că bunul simț comun refuza să creadă, pe de o parte, că toate aceste lucruri se pot petrece și în realitate (nu doar în filme), iar pe de altă parte, că dacă, într-adevăr, asemenea lucruri se petrec, nu există și o reacție de sancționare din partea instituțiilor publice (poliție, parchete, DNA, servicii secrete, justiție). Am trăit acest sentiment și în toamnă, când Daniel Befu publica pe România Curată, în serial, conexiunile Afacerii Microsoft cu Victor Ponta și Elena Udrea (doar ca exemplu: faptul că membrii familiei Ponta dețin trei apartamente în ansamblul rezidențial ridicat din șpaga de Microsoft nu e doar o probă circumstanțială, că niciunul dintre membrii familiei Ponta, și nici alți numeroși politicieni, nu cred că și-au dobândit apartamentele respective în urma cine știe cărui anunț din ziarele de publicitate imobiliară). Și l-am trăit și la începutul acestui an, când afacerile familiei Ponta cu Petrom și Rompetrol continuă să li se pară unora prea puțin pentru a explica de ce OMV continuă să plătească redevențe de doi bani pe exploatările din România. Și, sunt convins, că l-au simțit și alți jurnaliști de investigație, care s-ar fi așteptat ca dezvălurile lor să scoată oamenii în stradă și să-i determine pe procurori să le sfârâie călcâiele.

Da, bun simț i-a făcut pe mulți să refuze să creadă că plaga este într-atât de mare și de extinsă la absolut toate palierele și că există o într-atât de mare inter-conectivitate între grupurile care au acaparat statul într-o asemenea măsură încât orice efort ficțional pentru a imagina asemenea scheme de devalizare a României ar pierde detașat bătălia cu realitatea. A fost nevoie de Elena Udrea și de căderea ei epopeică pentru a accepta că situația e cu mult mai monstruoasă decât eram dispuși  (și pregătiți) să acceptăm că este.

La polul opus, se aflau cei care au căzut în teorii conspiraționiste, cei care credeau că toate aceste lucruri se întâmplă, dar că ele reprezintă o damnare istorică a poporului român, un dat, o voință externă decretată prin cine știe ce cabale secrete. Elena Udrea prezintă acum factorul uman (nu umanist) al problemei, demonstrând că nu e nicio conspirație mondială împotriva României, ci, pur și simplu, modele de hoție, rețete, e drept, de import, în special după anii 2000, adaptate la factorul autohton moștenit, modele al căror singur ”merit” a fost ambalarea lor mai sclipicioasă (și la nivel de PR, și la nivel ideologic – am arătat cu alte ocazii, inclusiv în Afacerea Roșia Montană, cum ideologiile, fie de stânga, fie de dreapta, pot fi pervertite și folosite pentru a justifica ceea ce, de fapt, nu se diferențiază de furtul clasic al unei găini decât prin amploare). Întâmplarea (totuși, previzibilă) e acest factor uman este și cel care stă acum la prăbușirea sistemului. Pentru că aceeași Elena Udrea ne ajută să ieșim din altă ficțiune: nu există niciun cod al onoarei între mafioți: la fel cum sunt lipsiți de scrupule în însușirea avuției publice, la fel sunt lipsiți de scrupule și când se pune problema de a scăpa sau de a se răzbuna (”dacă pic eu, să pice și ceilalți”).

Mai mult decât oricare alte cazuri anterioare, cel al Elenei Udrea reprezintă o adevărată terapie la nivel național pentru a ne debarasa de mai multe ficțiuni, conștientizând și acceptând că situația e reală chiar dacă e mai nasoală decât în filme și că nu, nu e conspirație mondială împotriva României, ci doar a unei gaști de mafioți care se credeau până mai ieri nemuritori și invulnerabili. În același timp cazul Elenei Udrea ne arată că salvarea nu vine de la instituții și persoane providențiale numite în fruntea lor, ci doar printr-o presiune civică menținută constant la cote ridicate și prin exercitarea unui control democratic permanent asupra lor.

Declarația pentru articolul 35

Din acest ultim punct de vedere, subiectul ultimelor zile nu îl reprezintă, totuși, întreaga tevatură din jurul Elenei Udrea. Sub avalanșa evenimentelor cu iz de pușcărie, știrea constituirii unei alianțe a zeci de grupuri civice din Arad, Iași, Cluj, Târgu Mureș, Timișoara și București  care a lansat ”Declarația pentru articolul 35” (articolul din Constituție care consacră dreptul la un mediu sănătos)  a trecut aproape neobservată. Dar nu este pentru prima dată când presa autohtonă ratează aproape în totalitate un subiect cu adevărat relevant pentru ca apoi, când vede zeci de mii de oameni în stradă, să caute mirată explicații ad-hoc. Cauza care îi unește pe acești oameni energici pare, în aparență, minoră sau un moft: de spații verzi ne arde nouă acum? Ei bine, răspunsul este unul cât se poate de afirmativ. Pentru că spiritul civic începe atunci când îți pasă de ceea ce se întâmplă în imediata ta apropiere, în comunitatea din care faci parte. Acapararea parcurilor și a spațiilor verzi, pentru a fi transformate apoi în parcări și dezvoltări imobiliare, de cele mai multe ori în urma unor licitații și contracte cu dedicație, reprezintă aceeași acaparare a spațiului public de către interesele oneroase ale unor mici grupuri private precum cea atât de evidentă în cazul Elenei Udrea. Iar faptul că, la nivel național, s-a constituit o alianță care să lupte împotriva abuzurilor de acest gen reprezintă o maturizare a societății civile și o dovadă a determinării ei de a se implica într-o schimbare reală, nu una care ține de hazardul alegerii unor lideri politici ceva mai responsabili.

Sfârșitul anului trecut și începutul acestui an arată că politicienii și autoritățile publice nu mai pot ignora presiunea publică. Cu jumătate de gură, la Arad, Gheorghe Falcă a renunțat la ideea parcării subterane de sub Parcul Eminescu. Tot în urma presiunii civice, Prefectura Arad a atacat în contencios administrativ hotărârea de consiliu local pe baza căreia urma să fie construită parcarea, pentru a fi siguri că Falcă nu se răzgândește. La sfârșitul anului trecut, Robert Negoiță a renunțat și el la sala polivalentă din Parcul I.O.R.. La Iași, Gheorghe Nichita a anunțat, și el, că nu mai vrea să scurme o parcare sub parcul din fața Teatrului Național. În urma petițiilor și a mobilizării civice în cazul Certej, Inspectoratul de Stat în Construcții a sesizat Prefectura Hunedoara, iar aceasta a anunțat că va ataca în contencios autorizație de construire eliberată nelegal de către Primăria Certeju de Sus, pe baza căreia au început lucrările preliminare la mina de aur. La Sebeș, după mai multe săptămâni de protest, Direcția pentru Sănătate Publică a solicitat Kronospan realizarea unui nou studiu de impact asupra populației dacă vrea autorizație pentru fabrica de formaldehidă.

Ceva s-a schimbat în România. Pentru că exemplele de mai sus sunt mai multe ca niciodată într-un interval de nici două luni. Cetățenii arată că înțeleg că forța lor e mai mare decât cea a DNA, iar decidenții politici arată că înțeleg și ei mesajul, fie că le convine, fie că nu. Și dacă din partea DNA e de așteptat să curețe și să rărească mizeria care s-a adunat în fruntea țării în ultimele decenii, din partea acestor grupuri civice, care formează rețele și se obișnuiesc să acționeze solidar, e de așteptat să creeze forța necesară pentru a preîntâmpina promovarea altor Udre în viitor. Sau măcar, rărirea rândurilor lor.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

12 thoughts on “Pentru ce îi mulțumesc Elenei Udrea. Și ce subiect esențial a ratat (iar) presa românească

  1. taunul77

    Cat s-a insanatosit Romania si cat de mult spirit civic a dobandit populatia se va vedea la anul. 2016 va fi an electoral. In mod cert, nu toate dosarele de coruptie ale gansterilor politici locali sau centrali se vor finaliza. Vreau sa vad cati isi vor mai pastra functiile (Oprisan, Mazare, Dragnea, Falca, Nichita etc) in urma votului popular …

    Reply
  2. cri

    Iata ca dupa plecarea basescului, DNA a inceput sa sanctioneze furaciunile ingrozitoare care s-au petrecut timp de 10 ani. Ceea ce confirma clar faptul ca justitia a fost in mare parte aservita marinarului grobian si semi-analfabet.
    Lucrurile pe care le descopara acum atat DNA cat si o mare parte a presei (inclusiv acest site) au fost semnalate de multi ani doar de Antena 3, mult blamata de colegii de breasla cat si de oamenii regimului Basescu.
    Iata ca astazi se dovedeste ca Antena 3 a fost singurul organ de presa care a fost onest si curajos in lupta cu mafia basista, platind pentru acest lucru un pret urias: condamnarea patronului, confiscarea sediului, amenzi uriase de la CNA, etc. Din cate imi amintesc eu, nimeni dintre colegii de presa nu a protestat contra abuzurile comise contra A3; insa astazi, dupa plecarea basescului, aceeasi colegi de presa, descopera si ei corectitudinea informatiilor difuzate ani de-a randul de A3. Dupa razboi, multi viteji….

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ cri: mai ușurel cu anteniștii ”singurii” din presă bla-bla; mai fă o căutare și în arhiva RC, și, în general, pe net, și o să vezi că n-au fost antenele singurele care au vorbit de Udrea & Băsescu; e drept, că n-au folosit respectivele investigații în mod propagandistic;

      așa, de aducere aminte:
      http://www.romaniacurata.ro/a-fost-sau-n-a-fost-scandaloasa-numirea-elenei-udrea-ministru-al-dezvoltarii-regionale-ce-avertismente-au-fost-ignorate-in-decembrie-2009/

      Reply
    • Horea

      @cri
      In primul rand Antena 3 nu e televiziune de stiri ci aparat de propaganda. Nici macar nu mimeaza echidistanta. Este absolut scabros ce se intampla pe ecranul A3. Sunt acolo niste figuri sinistre pe care ii vrem cu totii la puscarie. Iar faptul ca A3 i s-a confiscat sediul etc. este pentru ca sunt o adunatura de infractori, in frunte cu Varanul acum impaiat. E simplu.
      Voi antenistii aveti o singura dunga pe creier: Basescu. N-ar fi rau sa va mutati dincolo de aceasta obsesie. Viata merge inainte…

      Reply
      • Ioan Petrescu

        Caracterizarea e perfecta cu cateva adausuri
        – toata mass media e de fapt propaganda si manipulare
        – ma intereseaza nu isteria lor pro Voiculescu sau anti Basescu ci daca de-a lungul anilor au avut dreptate s-au nu si in privinta regimului Basescu se pare ca au avut cu varf si indesat ,restul e intr-adevar propaganda de joasa speta!

        Reply
    • Codruta

      Mai usurel cu Antena 3 – trecand peste tonul isteroid si limbajul murdar folosit (care, ma rog! sa zicem ca era necesar pentru „grupul-tinta” al lor), sa nu uitam ca s-au comportat ABSOLUT jigodeste in privinta prorestelor ref. la Rosia Montana din toamna lui 2013!! Antena 3, dpdv. al meu, este un post ABSOLUT ne-credibil – asa ca automat ceea ce semnaleaza ãstia e pus sub semnul indoielii! Si ASA o sa ramana, pana cand s-or „curatza” de cei care l-au facut astfel (pacat, de altfel, de FOARTE putinii jurnalisti buni rataciti pe acolo si in general care mai lucreaza pentru gruparea Intact si care nu merita o astfel de imagine)

      Reply
    • asd

      de fapt pare ca lucrurile au inceput sa miste si pt aia din jurul lui base ( care de fapt unii sunt si in jurul psd ca Udrea) dupa ce a plecat Maior, nasul lui Ponta, de la SRI. Udrea a crezut ca e protejata de noul sef si a luat teapa.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *