Oare câte zile ține o minune? Comisia de specialitate a CNATDCU a decis: Gabriel Oprea a plagiat!

Al doilea caz de plagiat este în curs de soluționare la CNATDCU. După Victor Ponta, i-a venit rândul și lui Gabriel Oprea să dea socoteală pentru plagierea tezei de doctorat.

În ședința de azi, Marți, 26 iulie 2016, Comisia de Științe Juridice din cadrul CNATDCU și-a însușit decizia Comisiei de lucru care a analizat teza lui Gabriel Oprea, care a apreciat că Gabriel Oprea a plagiat în teza sa de doctorat, susținută în anul 2000 la Universitatea din București, sub coordonarea fostului senator PSD, prof. univ. dr. Ion Neagu.

Pe 1 August 2016 se va întruni Consiliul General al CNATDCU care va vota în legătură cu retragerea titlului de doctor al lui Gabriel Oprea. Să sperăm că nu va fi până atunci niciun puci în politica de pe Dâmbovița, care să îl salveze pe generalul ”Interesul Național”!

Plagiatul lui Gabriel Oprea, fost vicepremier și fost ministru de interne, a fost semnalat în presă de jurnalista Emilia Șercan încă în iunie 2015.

În ciuda evidenței, Consiliul Național de Etică, aflat în subordinea Ministerului Educației Naționale, care avea drept exclusiv de a analiza acuzațiiile de plagiat la adresa demnitarilor, a decis în iulie 2015 că lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea nu este plagiat.

A trebuit să moară un om – polițistul Bogdan Gigina – pentru ca Gabriel Oprea să piardă treptat privilegiile de care a abuzat. Abia după ce Gabriel Oprea a fost îndepărtat din toate funcțiile politice lumea academică a putut să dea un verdict corect în privința plagiatului acestuia.

DE CE a trebuit să treacă 1 an de la sesizarea plagiatului lui Gabriel Oprea până când structurile abilitate din Ministerul Educației Naționale să își facă treaba corect?

DE CE au fost nevoie de 4 ani de la sesizarea plagiatului lui Victor Ponta până ce CNATDCU a decis retragerea doctoratului obținut prin plagiat?

”Marile personalități” științifice care au făcut parte din Comisia Națională de Etică, ce a decis în cazul lui Ponta și a lui Oprea că nu au plagiat, deși dovezile erau foarte clare, mai ocupă oare fotolii călduțe în continuare? Cine îi judecă pe falșii universitari care, suferind de orbul găinilor, au afirmat că nici Ponta și nici Oprea nu au plagiat?

Plagiatele lui Ponta și Oprea sunt evidente. Mai puțin pentru universitarii care și-au murdărit conștiința girând doctoratele respective. Profesorii care au făcut parte din comisiile de doctorat ale celor doi impostori mai girează în continuare alte doctorate plagiate? Cum sunt pedepsiți profesorii coordonatori, profesorii din comisiile de doctorat și profesorii din Comisia Națională de Etică pentru falsul grosolan?

Gabriel Oprea a condus doctorate, multe dintre ele deja dovedite ca plagiate. Mai sunt valabile acele doctorate în condițiile în care Gabriel Oprea nu îndeplinea condițiile necesare pentru activitatea de coordonare a doctoratelor?

Gabriel Oprea a avut beneficii materiale de pe urma doctoratului obținut prin plagiat. A devenit profesor universitar (nicio instituție nu a analizat dacă s-a respectat legea), deci a câștigat un salariu mai mare; plus sporul de 15% pentru doctorat. Cine trebuie să se sesizeze și să se constituie în parte vătămată pentru a revendica pentru statul român sumele de bani primite de Gabriel Oprea în virtutea titlului de doctor obținut prin plagiat?

Sunt întrebări grele pentru autorități. Sunt întrebări pentru Ministerul Educației Naționale, pentru Academia Națională de Informații Mihai Viteazul, pentru Universitatea Națională de Apărare Carol I etc. Întrebări care nu vor avea niciodată un răspuns…


Recomandări

One thought on “Oare câte zile ține o minune? Comisia de specialitate a CNATDCU a decis: Gabriel Oprea a plagiat!

  1. sorana

    Este un pas important, dar sper ca nu ii vor alerga numai pe cei care au cazut deja in dizgratie. Conform CNN, pina acum citeva zile, dintre politicienii la nivel inalt, numai Ponta si … Putin scapasera de consecinte in urma unui plagiat (http://edition.cnn.com/2016/07/19/politics/politicians-plagiarism/). Este adevarat ca cei mai multi nu au putut rezista presiunii opiniei publice (desi au incercat). Trebuie ca acesta sa fie doar un alt mecanism institutional care functioneaza independent de persoanele care conduc ministerul sau care formeaza CNE si CNATDCU. Si lucrurile nu ar trebui sa se opreasca aici! Unde sint masurile pe care le iau universitatile de unde acesti plagiatori si cei care i-au facut provin, pentru a-si apara reputatia? Se pare ca nu considera necesar … sau nu prea au ce apara. Vorbim de o inselaciune urmata de abuzul de avantaje necuvenite. Cam cit valoreaza pentru baietii astia faptul ca ramin fara doctorat, plini cum sint de tupeul neaos de Romanica?! Ne-a spus Negoita! Atit ca el si l-a pus la rever si s-a oprit aici.
    Si nu in ultimul rind, pe cind un mecanism ca uns prin care sa se poata lua masuri impotriva plagiatului in lucrari stiintifice, articole sau carti? Unele (multe) sint plagiate dupa autori straini, deci n-o sa vedem prea curind un proces de paternitate. In rest, e liniste de ani de zile. E plin de astfel de cazuri pe plagiate.ro, opinia publica trebuie sa puna oleaca de presiune si in aceasta situatie.
    Nici macar universitatile cu traditie nu se misca atit de repede pe cit ar vrea sa ne faca sa credem. Deh, la tarisoara mica, traditie scurta. Si bugetul pe sponci!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *