Nu vă fie frică, DNA nu pică!

Toată lumea se luptă cu toată lumea, dar lupta cu DNA rămîne prioritatea celor amenințați iminent cu arestul sau pușcăria. De asta, pe fundal la ringul ocupat săptămîna asta de PSD, cele precedente de USR și tot așa, RTV, televiziunea fără licență legală, care există ca o dovadă a corupției celor au controlat, controlează și vor controla CNA (cei aflați acolo în minoritate nu au și nu au avut nici o vină) începe să ne difuzeze înregistrări din interiorul DNA, nu de la o singură ședință, ci, se pare, de la mai multe. Ori procurorii înregistrează pe telefoane, că au prins și ei ceva de la SRI în coabitarea din anii recenți, ori înregistrează chiar SRI, care, după mărturiile sale, are tehnica cea mai bună și nu s-a grăbit să se disculpe dînd în vileag pe cei care au înregistrat (acum, că s-a declanșat o anchetă penală, vor fi forțați să cerceteze și poate să ne și spună, nu ca la Hexi). Indiferent de brambureala asta, nu cred că Laura Codruța Kovesi e în pericol să pice, indiferent cine altcineva pică săptămîna asta, și nici nu cred că ar trebui să pice, deși la niște politicieni mai maturi povestea anului din urmă ar trebui să dea de gîndit. Suficient cît pe viitor să punem în practică o strategie anticorupție comună, guvern, partide și societate civilă, care să se reflecte chiar într-o scădere a corupției.

Dar dacă azi nu sunt semne de scădere, ci doar multe locuri ocupate în pușcării și aresturi, vina nu e a DNA, ci a cui a lăsat să se împartă țara în vînați și vînători crezînd că vînătoarea poate fi suspendată și se termină repede. De asta LCK nu are de ce să își dea demisia și nici nu reiese din infamanta înregistrare ceva prea infamant. Nu există în România o agenție de coordonare a politicilor publice, nici măcar centrul șters de la Ministerul Justiției nu se mai manifestă nici șters de vreo doi ani încoace, deci dacă nimeni nu coordonează unitar aceste politici e normal ca DNA să își facă singur o strategie. A, e poate o greșeală să țintești prim miniștri și miniștri? O fi, dar nu e invenția LCK, așa i s-a tot zis de la BXL că e bine, și face femeia ce ne-am angajat în procesul de aderare. Le zice undeva la procurori să inventeze probe, sau doar să urmeze dosarele pînă la capăt? Eu nu am auzit că le zice să inventeze probe. Nu sunt procuror, dar am fost redactor șef la o revistă de investigație în tinerețe (Expres) și director la România curată (in absentia) fără să pierd vreodată un proces, și dînd jos pe mulți corupți din funcții. De cîte ori nu m-a întrebat un ziarist de investigație, se pare că e băgat și ministrul X, să urc pînă la el? Și de cîte ori oi fi zis, da, urcă pînă la Năstase, sau la oricine? Aproape zilnic. Asta nu înseamnă să inventezi dovezi contra lui Năstase, doar să nu oprești ancheta și să continui să strîngi dovezi pînă îl incriminezi. Pentru mine, discuția de la DNA, chiar dacă au mai dat Stop la Record de vreo cîteva ori sau au montat sună verosimil, și deloc în neregulă. Cine e supărat? Televiziunea Ghiță, Băsescu, Udrea, adică cei care au vrut să facă din DNA și din LCK un instrument să dea doar în adversari și sunt suparați că s-a ajuns la ei? Îmi pare rău, la credibilitatea lor nu merită luați în seamă. De asta nu mă aștept ca inspecția judiciară să găsească mare chestie, sau Parchetul la fel- se vor șantaja unii pe alții cu anchetele, că despre asta e vorba, dar din păcate din înregistrări se degajă al doilea adevăr, mult mai trist, că DNA a încetinit motoarele, așteptînd să vadă cum se termină cu abuzul în serviciu și cine e mai tare politic și în general din lipsă de direcție și descurajare, cît poți aresta oamenii, cu guverne care numesc alții la fel în loc.

Să însemne asta că LCK e perfectă, sau DNA e impecabil? Deloc. Dar să nu dăm vina pe ei pentru ceva care ține de contextul politic, sau de o strategie europeană, și mai ales să nu lăsăm tot pe cei care au creat contextul politic, ca Băsescu, să ne spună ce să facem. Da, cred că sunt probleme, și am mai spus și altădată care sunt, iată-le.

Unu. Binomul. Da, a fost o mare problemă că SRI a ajuns să fie așa de mult implicat în lupta anticorupție (da, binomul a existat, dar temporar), că prețul condamnărilor, cîte sunt, eu zic că destule, constă în zeci de mii de ascultări care pot și sunt folosite discreționar, pentru șantaje politice sau economice, și nici măcar nu a fost eficient binomul, că SRI nu a spus nimic la DNA despre ce se petrecea la SGG, sau la ministerul lui Udrea, sau la ANRP, astea au ieșit după căderea lui Băsescu doar. Dar Curtea Constituțională a pus capăt la asta primăvara trecută, Băsescu și-a pus cenușă în cap și ne-a lăsat pe noi, societatea civilă, să ne luptăm cu serviciile, deci care e vina DNA? Dovada nemulțumirii SRI cu situația e lupta feroce a SRI cu CCR, toți agenții lor din presă și societatea civilă luptă la toate orele cu Curtea Constituțională în loc să umble după teroriști, și cum mai nou Facebook e terenul lor favorit (dar nu ca să lupte cu trolii lui Putin, la asta ne lasă pe noi, amatorii) zilnic mai fac PR negativ la statul de drept, ceea ce fiind gradul de incultură al cui își face viața pe Facebook nici nu e  greu. La DNA însă încep să se organizeze fără SRI, asta e calea, deci problema unu e pe curs de rezolvare.

Doi.  Legislația. Da, e o mare problemă că toate legile anticorupție au trebuit smulse Parlamentului, la fel și ANI, și au fost stricate de cîte ori s-a putut, tot de ei, nu în sensul îmblînzirii lor, ci în sensul lipsei lor de claritate. Am ajuns ca abuzul în serviciu să furnizeze majoritatea condamnărilor pe corupție, de asta CCR a spus că trebuie limitate, ideal el trebuia spart și înlocuit cu articole mai clare și mai specifice, pragul a ajuns să fie necesar pentru că se încadrează orice în abuz în serviciu, normal nu era nevoie de prag, dar dacă e vorba să plătim ascultări doi ani ca să prindem pe secretara lui Dragnea camuflată la DPC Teleorman (valoarea salariului ei fiind mai mică decît ascultările), atunci zău că trebuie prag, măcar pentru a stabili cum cheltuim bugetul de ascultări. Da, DNA nu trebuie să urmărească pe miniștri pentru OUG 13, cum am spus de atunci, mai ales dacă nu s-au găsit dovezi că un condamnat (Bica) a scris-o și a livrat-o, dar statul de drept a funcționat, CCR a oprit povestea și faptul că DNA își dă drumul la dezamăgiri cînd crede nu e ascultat nu ne interesează. Pot să plîngă cît vor, sau să-l înjure pe Morar. Fapt e că rezolvarea, adică o legislație mai bună, nu ține de ei, și cum nu am reușit sub Macovei și Predoiu, care erau bine intenționați nu prea văd vreo îndreptare pe calea asta, dar nici nu trebuie să plece LCK pentru asta. A fost o decizie politică, și eroarea a fost la Președinție, care a și făcut o altă plîngere ratată la CCR, deci Președinția o va proteja pe LCK în chestia asta, că nu ea a greșit, ei au tras cu tot ce au avut în toate direcțiile și au mai dat-o și în bară. Trebuie să înțeleagă și LCK însă că epoca în care cu cît mai mulți miniștri erau inculpați, cu atît mai mare gloria, a trecut. Anticorupția trebuie depolitizată pe cît se poate, nu e vorba de a ocoli miniștri, dar nici a-i face ținte predilecte. Iar înainte de a trimite în judecată pe opozanți politici care sunt numărul 1, 2 sau 3 e bine să ai un caz solid, nu să trimiți ca să dai arme politice, cum par unele dosare ale lui Ponta (spălare de bani???), Dragnea și Tăriceanu. Altfel riscurile sunt mai mari decît cîștigurile. Între altele, nu aveam destabilizarea de azi dacă, așa cum era normal, Dragnea, ca șef de partid, putea fi prim ministru. O dădea în bară și pierdea alegerile data viitoare, asta e calea politică și democratică, nu prin fault că a scos lumea din casă la referendum, cînd la votanții EBEI transferați de la PDL nu a fost deranjat nimeni. Dar acest dosar ne vine de la Daniel Morar, nu de la Kovesi.

Trei. Teza. A fost și este o mare problemă că postaci de partid cu jumătate de creier fac politica de integritate academică prin presă, fără să înțeleagă nimic din ce e plagiat și calitate academică, așa ați ajuns să echivalați lucrarea de licență a Emiliei Șercan de la o facultate de doi bani (comunicare Sibiu) cu doctoratul lui Oprea demascat de ea (după ce și-a luat un doctorat la o universitate bună din Vest, deci a învățat cum să citeze), sau doctoratul LCK cu cel al lui Ponta. Cînd vă spun să punem umărul că nu mai existe școală doctorală la Universitatea de Vest, secția Drept, sau la facultățile de comunicare de mai peste tot, sau să facem obligatoriu un curs de scriere academică, nu sare nimeni să ajute, dar ați ajuns toți experți cum trebuie citat la licențe sau doctorate. Domnul din comisia LCK care a făcut opinie separată și a zis că lucrarea e subcalitativă nu are nici el citate, aproape deloc, deși e conferențiar, deci a fost declarație politică și asta. Deci zic eu, nejurist dar cu publicații în International Journal of Constitutional Law (vedeți aici, pe Oxford) și mii de citate, nu cred că doctoratul lui Kovesi este un impediment pentru exercitarea funcției, dar nu cred ca practicienii trebuie să aibă doctorate în general (făcute după ce au început să practice) și ar fi bine pe viitor să se abțină, (de asta Monica Macovei nu are), dar nu e un motiv de a o da afară pe LCK pentru că nu are un doctorat de nivel Oxford.

Ultimul argument al ipocriților, care altfel lăudau pe manifestanții din iarnă, între timp deveniți admiratori ai lui Grindeanu, un produs al mafiei de contrabandă Timiș, e că persoanele nu contează, și că să nu punem semnul egalității între LCK și DNA. Păi nici nu punem. Mandatele procurorilor șefi DNA sunt scurte, mai scurte din păcate decît cele politice, de asta tărășenia cu numirea și demiterea ne ocupă tot timpul. Și tot de asta nu avem temei să demitem pe nimeni de la DNA, mai ales nu cînd ne cer corupții, și pe motivele furnizate de ei, că acuși vine termenul. Există cineva mai proaspăt tura viitoare, care să nu fi fost contaminat de toate încercările de control și subminare, și care a dovedit că e eficient și imparțial? Vă rog, începeți să popularizați cine ar fi mai bun tura viitoare decît LCK, să îi cercetăm din vreme. Vă asigur că ea are suficientă reputație internațională ca să se descurce și fără slujba asta. Iar dacă intră în politică o să vă blestemați zilele că nu ați lăsat-o la DNA.


Recomandări

21 thoughts on “Nu vă fie frică, DNA nu pică!

  1. taunul77

    Daca nu a fost condamnat nimeni cu prilejul alegerii EBEI ca euro-parlamentar, asta nu inseamna ca nu trebuia condamnat Dragnea pentru ca a scos mortii la vot sa-l demita pe Basescu pentru a pune el Justitia sub papuc. N-au decat sa ii condamne si pe pdl-istii care au orchestrat tarasenia. Sa nu se mai simta seful psd-oilor nedreptatit!
    Cu CCR-ul e alta poveste. Acolo, Morar invidios ca are Codruta presa mai buna decat el, a inceput sa incurce DNA-ul prin tot felul de decizii. Chipurile, scoate DNA-ul de sub tutela SRI-ului! Actiunii lui s-au raliat politrucii numiti pe filiera PSD-ALDE: Dorneanu, Maia Teodoroiu, Enache, Pivniceru. Care au interesul sa-si scape coledzii de anchete. Si asa au ajuns penalii sa aiba majoritate favorabila in CCR.

    Reply
  2. Nelu Stiuca

    Indicatorii de baza ce caracterizeaza eficienta sau randamentul sistemului judiciar romanesc, celeritatea solutionarii dosarelor, numarul cazurilor cu amanari si schimbari de solutii precum si procentajul rechizitoriilor finalizate cu condamnari, reliefeaza din nefericire pentru democratia romaneasca post-decembrista si justitiabili O STARE DE FAPT CATASTROFALA ce ilustreaza realizarea unor cheltuieli judiciare enorme din banul public fara nici o justificare. Din analiza valorilor anuale a indicatorilor mentionati rezulta ca prin politicile adoptate (de factori de decizie extrem de subiectivi cu scopuri ascunse si interese de clan sau de grup) in cadrul sistemului judiciar nu s-a dorit emanciparea sau adaptarea acestuia la cerintele si valorile noului sistem social democratic. Valorile anuale ale indicatorilor statistici mentionati mai arata ca sistemul judiciar este (un amalgam) afectat grav si sub aspectul organizarii institutionale, al functionarii structurilor, al procedurilor interne de lucru utilizate si al gestionarii resurselor (financiare, umane si materiale).
    In Spania, tara cu o populatie si un teritoriu de 4 ori mai mare decat al Romaniei, primul stat din UE unde pentru combaterea coruptiei a fost necesara infiintarea unui parchet (Parchet National Anticoruptie) acesta functioneaza in organigrama cu un nr toatal 50 de persoane, in timp ce in Romania este a doua tara unde CORUPTIA s-a manifestat DEVORATOR , DNA are peste 600 de oameni, de 12 ori mai multi si are un randament foarte scazut in combaterea marii coruptii.
    Combaterea si prevenirea marii infractionalitati in Romania (ca si in Spania privind combaterea coruptiei si respectiv in Italia a crimei organizate) se realizeaza cu structuri judiciare paralele similare procesului de productie industriala. Dovada atesta ca cei care au decis creerea acestor structuri au fost mai intai meseriasi, UCENICI in fabrici si uzine si datorita acestor reminiscente au decis sa infiinteze atatea directii, servicii si birouri cite articole sunt cuprinse in Codul penal si legile speciale, desi situatia existenta impune pentru eficientizare o organizare a structurilor judiciare DOAR pe domenii.
    La nivelul Parchetului General functioneaza Directia Nationala Anticoruptie (DNA) si Directia de Investigare a Infractionalitatii de Crima Organizata si Terorism (DIICOT) si la fiecare Parchet de pe linga curtile de apel (16) se regasesc servicii corespondente, iar in judete birouri (42) desi fenomenele infractionale vizate nu pot fi delimitate teritorial-administrativ, acestea avind caracter spontan, tranzitoriu, zonal sau chiar transfrontalier.
    In cadrul MAI exista de asemenea impotriva MORALITATII si NORMALITATII Directia Generala Anticoruptie (DGA) si Departamentul de Informatii si Protectie Interna (DIPI), care in mod nefavorabil operativitatii au aceiasi configuratie structurala in profil teritorial ca si cele doua directii din cadrul Ministerului Public. Subordonarea D.I.P.I si D.G.A. politicului (primului-ministru si ministrului) este, mai mult decat daunatoare si fara precedent sau corespondent in tarile din U.E ori cu democratie reala. Acest model dambovitean original duce la ineficienta judiciara si mai mult la inspitirea ambelor parti in sensul ca politicul poate decide in procesul de valorificare a informatiei judiciare, iar judiciarul poate santaja factorul politic cu acuzatiile de criminalitate, referitoare la comiterea de abuzuri si ilegalitati.
    Herupismul care a stat la baza hotararilor de infiintare si mai ales de organizare a D.N.A. si D.I.I.C.O.T. apoi de extindere discretionara a structurilor sale centrale si teitoriale denota ca in Romania coruptia si crima organizata sunt socotite fenomene sociale vesnice si continue (fara intrerupere) manifestate la cote maxime.
    La nivelul tarii nu s-a facut niciodata o abordare sistemica referitoare la analiza PREVENIRII in mod sistematic a imoralitatilor si a vulnerabilitatilor privind coruptia de catre MANAGERII autoritatilor publice centrale si teritoriale sau locale (vezi ATOP). Aceasta situatie a determinat pe de o parte cresterea sau intretinerea artificiala a celor doua fenomene de criminalitate, iar pe cealalta parte s-au adoptat mai curand hotarari neitemeiate pentru dezvoltarea organigramelor celor doua structuri ce au ca si consecinte irosirea de resurse si in mod categoric ineficienta operativa.
    Structura organizatorica a celor patru entitati judiciare D.I.P.I., D.G.A. din M.A.I. si D.N.A. D.I.I.C.O.T. din cadrul Ministeruilui Public este de tip administrativ si nu operativ asa cum o cere realitatea obiectiva (a se verifica cum sunt organizate si functioneaza asemenea structuri in tari din U.E. precum SPANIA si ITALIA) avand subunitati in fiecare judet unde se mentine la un nivel superior cardasia negocierilor intre faptuitori si justitiari, ceea ce determina interes din partea autoritatilor insasi ele corupte, pentru mentinerea vesnica a acestor organizatii si nu se vor aplica solutii specifice diminuarii la maxim posibil a criminalitatii.
    In interiorul autoritatilor judiciare mentionate (cu denumiri pompoase) activeaza aceeasi justitiari, care au facut parte din structurile precedente, cu manifestari si atitudini similare de “non – combat” dar pe venituri salriale mult umflate. Situatia existenta favorizeaza doar escaladarea infractionalitatii si risipirea fondurilor bugetare pe apa sambetei cum ar spune Nenea Iancu .
    Structurile teritoriale sunt create si, pentru a pastra obedienta in sistem ori pentru ca deciziile juridice sau verdictele sa fie controlate de anumite grupuri de interese, situatie care afecteaza independenta, integritatea si competenta profesionala a lucratorilor devotati, capabili sau combativi.
    Existenta celor patru institutii, cu forme structurale inadecvate pentru scopul tinta (cu personal selectat in majoritatea cazurilor pe cai oculte ce respecta in majoritatea situatiilor doar principiul clientelismului), genereaza multiple conflicte de competenta si interese ceea ce denota ca de fapt nu se doreste depistarea si pedepsirea infractorilor (modul de actiune in asemenea forme structurale constituie un scenariu hazliu, de mers la vinatoare cu trimbite, clopotei si zurgalai sau pocnind din bici) ci au ca obiectiv festivismul ce trebuie aratat publicului majoritar credul din Romania sau U.E. Prin configuratiile organozatorice existente se realizeaza jecmanirea avutiei tarii si a bugetului national. Toate aceste manopere paguboase se desfasoara in folosul grupurilor de interese neligitime a MAFIEI care a apturat RO dupa 1990.

    Reply
  3. laur22

    Sa “urci” pana la ministru cu ancheta e una .

    Sa il “decapezi institutzional” ca sa potzi sa te “ocupi” numai de el e nitzel altceva.

    Iar ultima data cand am verificat intre parchet si o revista de scandaluri pardon “investigatzii” e o oaresce diferentza cate vreme e legitim ca o revista sa aibe tzinte politice nu prea e la fel de legitim ca parchetul sa faca anchete pe criterii politice nu norma de ministri plimbatzi in caztuse prin faza TV-uui .

    Pana una alta pana si Kodrutza recunoaste cu gura ei ca DNA nu e interesat de fapte ci de productzia de show TV cu ministri in catuse.

    Ca uite asa minunea minunilor majoriatate achizitziilor publice se fac de la firmele sraine impotriva carora nu exista nici-un proces de coruptzie .

    Adica desi statul cumpara in principal de la straini toate actele de coruptzie in relatzi cu statul sunt facute de romani. Curat anomalie statistica.

    Si totusi daca dupa 2 mandate consecutive de procuror general al DNA coruptzi nu scade ba culmea chiar creste probabil sa fie o problema institutzionala in institutzia care cu cat anticorupe mai mult pe sticla TV-ului cu atat mai mult creste coruptzia.

    Aia daca partizanii si arhitectzii actualului sistem monstruos care creste coruptzia prin anticoruptzie vor sa fie parte si la anticoruptzi viitorului ….. eu sunt sigur ca “succesurile” actuale gen afacere Microsoft fara Microsoft ori achizitiile scandaloase de la Metrou unde tota lumea e de vina mai putzi furnizaorul exern vor continua.

    Va fi exact asa cum a fost lupta imporiva drogurilor din Columbia al carei maxim succes asasinarea cu ajutorul excadronelor morztii a lui Pablo Escobar si a tuturor locotenetzilor sai NU A SCAZUT TRAFICUL DE DRAGURI DINTRE COLUMBIA SI USA BA CULMEA L-A CRESCUT. Si asta nu orcum ci in conformitate cu estimarile aceleasi DEA care a coordonat de fatzada respectiva vanatoare.

    Am mai vazut asemnea “war against” initziat si coordonat de amerloci ca sa nu am motive sa ma tem sa vad repeta respectivul scenariu monstruos si in Romania .

    Si da sunt sigur ca ceia ce au creat-o pe Kodrutza anticorupta in timpul careia coruptzia creste pana la cer ar incerca sa o sprijine si i-ar acorda maximul de “reputatzie” intrebarea se puna daca si poprul roman ar crede-o de “impartziala” care a avut nevoie de 3 mandata pe procuror sef ca sa isi faca avant pentru a intre in politica.

    De unde probbail sa continue sa faca acelasi lucru care l-a facut in fruntea DNA-ului : politzie in politica pe model Monica Macovei.

    Reply
  4. CMC

    Cel putin cei de aici au suficienta minte sa analizeze si singuri ce rezulta din inregistrarile prezentate. Si la Coldea ni se spunea ca sunt nimicuri si televiziunea ar trebui inchisa. Ceva gen Ceausescu – sa avem doar doua ore de TV cu ce vor liderii ONG-urilor “neafiliate” sa vedem.
    DNA nu pica, pentru ca nu a picat nici cand a fost schimbat Amariei. sau Morar.
    Problema e ca de cand a fost infiinta a ramas doar un instrument de lupta politica. Altfel cum au stat (si mai stau) la “dospit” dosare. Cum au fost spalati Florica si Pescariu si cum nu s-a recuperat prejudiciul Microsoft?
    Cum de apar dib sertar dosare vechi de zece ani?
    Ce a facut DNA impotriva hidrei Basescu de la ANRP, pe vremea cand puterea o avea Basescu?
    DNA-ul nu sta intr-un om. Si se comporta ca orice institutie a statului. Odata infiintata, urmareste sa isi pastreze privilegiile cu orice pret si foloseste toate parghiile pe care le are sa isi atinga scopul existentei, nu neaparat cel pentru care a fost infiintata.
    Nu e treba DNA-ului sa aiba imagine publica (asa cum rezulta din inregistrari). Ei trebuie sa-si faca treaba indiferent ce imagine au.
    Ca justitia doar are ochii legati.
    Sa nu-i asa?

    Reply
    • Contra

      Am trait sa prind si ziua in care spui un adevar. Mic, dar adevar.
      Da, oamenii au suficienta minte sa gandeasca singuri.
      Dar nu prea o folosesc si exemplu cel mai bun esti tu. Spui un adevar si apoi 10 minciuni. Se pare ca asta este punctajul primit pe orice subiect de la PSD….spuneti un mic adevar si asasinati-l cu cat mai multe minciuni.
      De ce nu spui ca in cazul Microsoft nu prea au fost lasati sa o ancheteze pe ILUSTRA Ecaterina Andronescu aka Gropara invatamantului din Romania? Sau de ce nu amintesti si de Petru Serban Mihailescu aka Miky Spaga, Dan Nica, Adriana Ticau, Mihai Nicolae Tanasescu?
      ANRP zici? Dar de Liviu Dragnea, Niculae Badalau, Ioan Adam, Viorel Hrebenciuc, Darius Vâlcov, Vlad Cosma, Cătălin Marian Rădulescu, Dan Şova, Radu Babuş, Ilie Sârbu, Radu Mazare, Nicusor Constantinescu, Oana Niculescu Mizil, Anghel Stanciu, Marian Neacşu, Iulian Iancu, Toni Grebla, Mircea Gheorghe Drăghici, Adrian Simionescu, Gabriel Mutu ce zici? Si lista poate continua.
      Cu fiecare noua postare imi confirmi ca esti un IOBAG si-n cuget şi-n simţiri!
      Te salut cu, de acum, traditionalul:
      Medicamente! Medicamente! Medicamente!

      P.S. Vezi ca ai uitat sa amintesti de SERVICII si nu iti mai primesti banii pe mizeriile scrise!

      Reply
  5. Dumitru

    E al doua oara zilele astea ca o vad pe AMP folosind un “straw man fallacy”. Nimeni pe aici nu cred ca a cerut ca DNA sa cada. Ceea ce mie mi-ar place (si altora din comentatori) este ca DNA sa nu mai faca politie politica. Iar o conditie necesara pentru asta este plecarea lui Kovesi (asta e ceea ce eu as cere).

    Reply
    • Dumitru

      Addendum : ca sa vedeti cam cat de nasoala e situatia in Romania, in timp ce noi discutam despre cum trebuie salvata Kovesi. Tocmai am citit un articol in Jurnalul National http://jurnalul.ro/bani-afaceri/piata-muncii/romania-lider-mondial-al-pietei-de-videochat-745585.html care spune ca in Romania sunt 100000 de video-chatiste (adica actrite porno). Am coroborat asta cu piramida populatiei http://www.indexmundi.com/romania/age_structure.html (atentie, trebuie decalata in sus, pentru ca a trecut timpul). Facand ipoteza ca numai fetele intre 18 si 28 de ani fac asa ceva (oricum, in marea majoritate), avem in Romania 100k actrite porno pentru o populatie de fete/femei de circa 1 milion… Una din zece, deci, si astea sunt numai cele cu acte in regula. Incep sa cred ca sordidul din filmele de autor romanesti are o baza reala serioasa, aproape dickensiana.

      Reply
  6. Dumitru Drinceanu

    Este fireasca sesizarea sefei DNA ca sunt timpuri grele carora institutis trebuie sa le faca fata, fiind direct si permanent vizata, precum si ingrijorarea ca instrumentarile lancezesc din prudenta, in asteptarea repozitionarilor de forte politice in careul puterii. De aici chiar la comanda politica si inventari de procese mi se pare ceva fara legatura imediata. Cat despre grabirea unor dosare in cazuri de rasunet sau ale lui Grindeanu, asteptam ceva clarificari…

    Reply
  7. Stefanescu

    Nu ne intereseaza sa gasim nod in papura DNA respectiv doamnei Kovesi. Ceea ce au facut Kovesi, Stanciu, Bogdan este istorie, act de curaj, este nedemn de a fi luat in bataie de joc, vezi dom’le “political correctness” intr-o tara care dupa un sfert de veac de la revolutie colcaie de bolshevism.

    Reply
    • Dumitru

      Pai Kovesi este urmasa spirituala bolsevicilor. Justitia spectacol a fost una din principalele caracteristici ale bolsevismului. Ca sa pornesti sistemul, e poate acceptabil, insa daca vrei sa iesi din bolsevism trebuie ca justitia sa nu mai fie spectacol, si trebuie ca vinovatii de chestii grave sa zboare.

      Reply
  8. Dumitru Drinceanu

    Tegiversarea si, de fapt refuzul epurarii morale si al democratizarii reale a tuturor partidelor va conduce la inabusirea actiunilor institutiilor de forta si la compromiterea acestora, ceea va permite aservirea totala a institutiilor puterii si, implicit, a Constitutiei. Astfel, Constitutia va putea fi modelata in fel si chip, ceea ce va adauga alte grave distorsiuni si disfunctionalitati, dintre care o parte au fost sesizate – si incepuse corelarea lor – de catre ultimul minstru al Justitiei, T. Iordache. Acesta va fi momentul uzurparii totale a statului democratic in constructie, al carui inceput de destructurare este deja demult pornit…
    Asistam, deci, la o lupta egal nedemocratica intre grupari care vor puterea executiva, unele rebele ori revansarde, altele de grup cu iz mafiot, dar si la atacuri impotriva DNA, precum si o activare a acestuia aparent bizara, in realitate disperata, de ultima instanta, inregistrata si dezvaluita. Forte peste forte, dar toate actionand opus, destructiv, pentru putere si suprematia uneia dintre atatea parti, nicidecum o lupta comuna constructiva, pentru consolidarea si modernizarea statului de drept aflat in pericol. Statul isi pierde, se pare, nucleul tare, pilonii de forta si asta este cu adevarat mai rau decat puseul autoritarist, fiindca el nu mai poate apela nici cel putin la motto-ul machiavelic al scopului care scuza mijloacele , adica la o rabufnire ,, cu mainile curate”, nepastrarea d.lui Iordache fiind un scop in sine si o demonstratie cu prisosinta. Deci, dincolo de simple mesaje optimiste lipsite de substanta, ramane intrebarea: INCOTRO?

    Reply
    • Captain Ro

      Grupările nu vor numai puterea executivă, vor orice fel de influență care le aduce beneficii. De aici atacurile și asupra legislativului și puterii judecătorești și infiltrarea în executiv. (Structurile puterii publice locale au căzut captive de mult!).
      Așa că, în loc de construirea de mecanisme și structuri democratice, asistăm la subminarea puținului construit mai mult la cererea UE și SUA. Destructurare nu este deloc exagerat – asta se întâmplă.
      Aici nu este vorba de DNA, ci de nesepararea puterilor și mai ales a celei judecătorești.
      La întrebarea ÎNCOTRO? se poate obiecta CU CINE, ÎN DIRECȚIA NORMALĂ? Cu Băsescu, care-o beștelește public pe Kovesi și care propune amendamente spre a-și salva fratele din închisoare? Cu PNL-ul, care este nevinovat ca un pui de-o zi? Cu USR-ul, despre care nu mai aflăm nimic? Ce exemplu ne dau oamenii din aceste partide, care nu reușesc (ei) să structureze ceva? Cu partidul majoritar care se rupe-n două găști ca un club de fotbal de liga a III-a? Cu tema ungurilor scoasă de la naftalină și așezată iar (a câta oară?) în vitrina la care se uită proștii? Cu serviciile a căror muncă e atât de secretă încât nu lasă urmări deloc?

      Reply
  9. gabriel

    Este normal ca un bun gospodar sa stimuleze si sa pastreze gardianul loial care sa-i pazeasca casa si bunurile.Eu cred ca DNA-ul este intr-o perioada a autosuficientei,datorita faptului ca SRI-ul i-a finalizat prin interventii neortodoxe dosare neconvingatoare,are probleme de autocontemplare narcisista datorita suportului popular organizat de aceleasi servicii,si legislatia penala bazata pe constructii echivoce le ofera modalitati mult prea facile de a ajunge in instanta.La modul general Institutia nu evolueaza,este populata cu oportunisti din considerente economice,care stau la umbra sa treaca vremea rea si nu poate avea viitor stralucit,deoarece in mod sigur coruptia va suferi mutatii…pentru care nu este pregatita!Masurile de umflare cu personal,sunt la fel de nefericite,deoarece coruptia nu creste in Romania,se transforma!…si daca ar fi altfel ar trebui sa consideram DNA-ul un esec.Anticoruptia asta finantata serios de societate ,ar fi trebuit sa aiba pana acum ceva rezultate ireversibile la nivelul constiintei sociale,insa au devenit norme monitorizarea convorbirilor private,institutia denuntatorului si prevederile constitutionale optionale!Suntem ca natiune in situatia pacatosului care se mandreste ca are un doctor bun care-l trateaza de boli venerice!

    Reply
  10. alzara medic Sibiu

    Justiţia pe sărite sau cu întârzieri calculate nu e Justiţie ci luptă nelegitimă pentru putere .

    Reply
  11. nae girimea

    “Nu vă fie frică, DNA nu pică!”
    DNA , nu ! Da’ Kovesi ? Sau DNA=Kovesi ?

    Reply
  12. ??????

    Ați numi “atacurile lui Traian Bsescu la procurorii DNA și la conducerea DNA, tentative de “obstrucționare a justiției” ? Dar “intervențiile lui Popescu Tăriceanu referitoare la aceleași “chestiuni” ?
    Ați “plasa” voturile parlamentarilor referitoare la solicitările făcute ca urmare a unor anchete în aceeai categorie de fapte ,de “obstrucționare a justiției” ?

    Reply
  13. ??????

    Considerați că la CCR ar fi putut fi solicitată pe cale legală decizie prin care să se pronunțe despre posibilitatea și constituționalitatea hotărârilor prin care votul din parlament ar bloca cercetarea faptelor în cauzele în care procurorii formulează so!icitări ?

    Reply
  14. IOAN PUSCASU

    Solutiile CCR vis-avis de COMBATEREA CORUPTIEI sunt ceva de genul “ESTE FATA MARE DAR A FOST REGULATA”.
    Pentru eliminarea deficienţelor existente in aplicarea JUSTITIEI in Ro este necesară, DEPOLITIZAREA (decuplarea ei de sistemul politic ticalosit) sau respingerea amestecului deciziei politice in functionarea sistemului judiciar. Drept urmare normele ce reglementează “compoziţia” Curţii Constituţionale a României(CCR) precum şi unele proceduri judiciare trebuie revizuite astfel: Pentru normalizarea activităţii C.C.R. se impun următoarele modificări; – nr. membrilor să fie mărit de la 9 la 11, vârsta acestora să nu depăşească 65 de ani; – membrii să fie alesi pentru o perioadă de cel mult 5 ani, un singur mandat; – 8 din nr. total de 11 membrii, să fie desemnaţi de către cele 16 Curţi de Apel din România (prin unul din algoritmii existenti, fie primele 8 C.A. în primul mandat şi urmatoarele 8 în al doilea mandat, fie grupate câte două Curţi de Apel să-şi desemneze în comun cate un candidat de fiecare data), 1 candidat să fie desemnat de I.C.C.J. şi 2 din partea senatelor Universităţilor de Drept din Romania care se clasează în primele 2 locuri oferite de numărul mai mare de absolvenţi admişi la I.N.M. în ultimii 5 ani;
    Pentru a apara cu siguranta macar o parte din valorile democratiei si responsabiliza clasa politica trebuie sa se introduca in codul penal si pedepsirea delictelor politice . Numai prin aplicarea acestor masuri vor putea fi inlaturate non-avlorile umane CORUPTIA SI DILENTANTISMUL din politica romaneasca si se va putea intari responsabilitatea individuala sau de grup a IMPOSTORILOR si tradatorilor din politica romaneasca.

    Reply
    • gabriel

      S-ar parea ca sunteti familiarizat cu sistemul juridic,insa daca s-ar mari componenta CCR, eu cred ca s-ar transforma intr-un miniparlament care ar supune Constitutia Romaniei unui permanent proces de revizuire.As dori sa-mi precizati ce inseamna pentru dvs. notiunea de DELICT POLITIC!

      Reply
  15. ionas

    Intrebarea este daca marea parte a condamnarilor obtinute de DNA au la baza doar infractiunea de abuz in serviciu ?
    Sau condamnarile obtinute de DNA au la baza si alte infractiuni legate de coruptie pe linga cea de abuz in serviciu ?
    Modificarea art 297 al Noului Cod Penal trebuie facuta cu capul limpede, fara presiunea termenelor din procesul lui Liviu Dragnea .
    CCR dispune Parlamentului si Guvernului explicit modificarea articolului ( depaseste atributiile cu care a fost investita): bine ca nu da si termene. Probabil ca asa este si in Germania.

    Reply
  16. Dumitru

    Pentru ca tot e vorba in articolul AMP de “stat de drept”. Cat e de OK ca d-na Kovesi sa refuze sa se prezinte in fata comisiei de ancheta pe motiv ca “nu are informatii” ? Si asta dupa decizia explicita a CC ? Halal stat de drept, cu procurorii (nici macar puterea judecatoreasca) aratand coltucul parlamentului…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *