Marele secret al Zilei Naționale la români

Anul la români e totdeauna cum începe, nu găsește nimeni puterea să îl redreseze peste vară.

Pentru PSD, 2018 a debutat cu agenda să mai recupereze ceva din influența pierdută asupra justiției sub Macovei și succesorii ei, deși se descurca deja destul de bine – jumătate din universitățile publice din România și un număr semnificativ de judecători reușiseră fără nici o schimbare fundamentală de lege să elibereze din pușcării pe mai toată lumea care contează – Năstase, Voiculescu, Voicu, Cocoș, să nu închidă pe Ghiță, și, mai ales, să păstreze intacte toate operațiile corupte – partide, firme favorite, companii de stat, universități, fisc, club de fotbal, televiziune sau ziar, nu mai are importanță cine merge la pușcărie și pe cît timp dacă operația e salvgardată, dacă modul de operare continuă cu aceiași actori – și e. Aici vezi eșecul anticorupție, ne mai consolăm cu condamnarea lui Șova și cam atît.  Și unde au părut că recuperează pe parcurs, adică la retragerea infamilor Nicolae/Iordache/Nicolicea, au revenit pînă la urmă cu brio, așa că termină anul fără să fi rezolvat nici o problemă, de parcă scopul lor principal era să compromită intern și extern și lucrurile bune pe care le plănuiau, salarii ridicate în sectorul sanitar, de exemplu, și lărgindu-și cercul de adversari continuu, reclamînd pe Soros și alți indiferenți.

Pentru opoziție/președinte/servicii în subordine anul a început cu contestarea rezultatului unor alegeri clare, cu care erau deciși să nu se împace și folosirea tuturor erorilor PSD în acest sens. Ideilor, programelor și alianțelor clare li s-au substituit slogane scrise de copywriterii agențiilor contractante de publicitate, ridicate sus în Piața Victoriei, dl Tătaru, șeful obișnuit de campanie al dreptei a desenat manifestații de protest în loc de mitinguri pentru partid, pe lîngă contribuția lui la Coaliția pentru familie, toată trupa de postaci a trecut de la tabăra cu cianura la tabăra cu justiția și în absența tuturor ONG-urilor care protestează de obicei s-au creat altele, unii inocenți, și alții responsabili cu păstorirea inocenților. S-au ocultat cu grijă toate subiectele care chiar ar schimba ceva și s-a făcut doar campanie electorală, în cel mai pur stil populist marca Băsescu din mandatul doi (probabil, aceiași jumătate de neuron a mai distribuit odată un material deja plătit), anume referendumuri populare (cînd nu știm cum să scăpăm de ele în toată Europa), pe subiecte imposibile, cum ar fi interzicerea prin lege a penalilor, de parcă marele succes al Coaliției pentru un Parlament Curat din 2004 nu ar fi dovedit deja peste ani, cînd a încetat să mai fie un succes, că deși votanții nu aleg penali cînd au de ales (deci nu e nevoie de lege), înlocuitorii penalilor devin penali la rîndul lor aproape de regulă în actualul context instituțional românesc. Deci, chiar presupunînd că ai avea o majoritate nepenală care trece o asemenea lege (sigur, după aceea nu ai putea strînge lumea la referendum pe așa o prostie, dar reformatorii nu se uită la fleacuri) problema e cu cei ce devin penali în viitor, nu cu cei de la trecut și cum scăpăm de acele circumstanțe care par să facă penali din mai toți cei care ajung la guvernare. Dar nu contează asta pentru promotorii acestei idei, care știu și ei că nu va ieși nimic, vor doar să mobilizeze lumea, că ei speră cumva să se mai țină odată alegerile pe care le-au pierdut acum un an. Și pe care nu au cum să le cîștige, cîtă vreme în țara care a ajuns pe locul 1 la injustiție socială în Europa ei poziționează anticorupția la un loc cu politicile (și sloganurile) anti-sociale, din acelea cum nu poți auzi la nici o dreaptă din Occident.

Iată așa intrăm în al o sutălea an de la Marea Unire, pe care îl vom pierde chiar cu Marea Unire, judecînd după cîte bugete de protocol s-au alocat deja, în ciuda penuriei teoretice de fonduri. Un număr fără precedent de nulități se pregătesc să dea și să primească decorații pentru contribuțiile lor la un secol aproape pierdut, în care eforturile civilizatoare ale cîtorva oameni izolați au fost și au rămas marginale. Nu poți să nu rîzi cînd vezi cum au sărit toți pe Kelemen cînd a zis că azi faci cu trenul de la Blaj la București mai mult ca acum o sută de ani- ce nemernic, să ne lovească exact unde ne doare, în inutilitatea unui veac, din care jumătate o fi fost ghinion (crize, ruși, etc), dar jumătate a fost contribuția noastră, sau mai bine zis absența ei. Nici ce am făcut bun, uneori cu costuri personale, ca intrarea României în UE în 2007 nu mai e de valoare sau de interes pentru majoritatea, și, oricum, detaliile a cum a fost nu le știe nimeni. BNR acum o lună a dat medalii lui Tăriceanu și Băsescu pentru această măreață realizare.

În acest răstimp, lucrurile cu potențial să schimbe ceva nu sunt făcute la ora asta, și nici măcar propuse, pentru că din păcate ele presupun să știi ce se poate realist face, pe de o parte (nu Constituții prin care să interzici imoralitatea din natura umană…) și o înțelegere, fie și limitată la unele arii, între cele două părți, și nu acest război civil nesfîrșit în care nici o parte nu e destul de tare să o extermine pe cealaltă.


Recomandări

13 thoughts on “Marele secret al Zilei Naționale la români

  1. Required

    Păi care dreaptă, care liberali când suntem înconjurați de toți vecinii(mai puțin Ucraina) seduși si influențați de ruși. Câți au curajul și cunoștințele să-i combată pe agresori când ăia s-au băgat si in politica S.U.A.? Darămite aici unde ne aveau sub ‘tutela’? Opoziția e doar slab informată, nu e unită și e uluită. Cetățenii sunt încrâncenați pentru că unii știu că valorile europene sunt mai bune iar ceilalți nu își dau seama de asta în totalitate.

    Reply
  2. Phane Butoane

    “În acest răstimp, lucrurile cu potențial să schimbe ceva nu sunt făcute la ora asta, și nici măcar propuse, pentru că din păcate ele presupun să știi ce se poate realist face, pe de o parte”
    Luminati-ne domna cu propunerile Domneavoastra in acest sens. Cu explicatii pro si contra daca se poat.e

    Reply
  3. Lucas

    @Phane Butoane. Vezi pe http://www.sar.org.ro, colectie de rapoarte anuale, pe sector, nu mai spun de editorialele AMP de pe aici, vezi Riscograma, sau poate revizitam programul lui Klaus Iohannis? Sau romanii se plang ca partidele nu au programe, dar e greu sa le aiba cand si pe alea putine cate sunt nu le citeste nimeni, ca e mai usor sa te uiti la meci sau sa te duci la scuipat gardul la sediul PSD?

    Reply
  4. Mihai

    Ultimele dvs. articple sunt, din pacate, o colectie de motive pentru tinerii care mai au putin diacernamant sa plece cat mai repede cu putinta din aceasta tara, asa cum ati facut si dvs. Nu va condamn. Dimpotriva, asa imi sfatuiesc si eu baiatul de 21 de ani sa faca, spre binele lui. Nu stiu daca va reusi sau daca asta isi doreste dar daca va ramane sa munceasca si sa traiasca in Ronanica va fi torturat de aceleasi probleme cu care suntem torturati noi, generatia npastra acum. Ronanica va fi condusa in continuare, cel putin o generatie, adica 30 de ani, de urmasii comunistilor, (ii cunoasem foarte bine’sunt generatia noastra) care au invatat la perfectie arta minciunii, furtului cu mana altuia, manipularii, lingusirii, traficului de influenta, obedientei fata de ierarhia de partid samd. Cei care nu fac parte din categoria descrisa mai sus si au plecat, vor mai veni prin tara doar in vacante (cazul nostalgicilor), din gresala, sau din neputinta de a-si lua si parintii cu ei intr-o lume normala. Nu am crezut acum 27 de ani ca voi ajunge sa gindesc cele de mai sus. Nu mi-am imaginat ca va fi nevoie sa iesim saptamanal in strada sa ii contestam pe cei pe care majoritatea i-a ales sa ne conduca, pentru ca ne mint, ne fura zi de zi si nu avem alta posibilitate de a schimba aceasta stare. Democratia este incompatibila cu abuzul unei puteri asupra altei puteri a statului. Romanica trebuie sa mearga la psihiatru.

    Reply
    • St.Popescu

      Stimata doamna, permiteti-i domnului pe care il admonestati, sa aiba nelamuriri si sa solicite explicatii! Il repeziti cu brutalitate, in loc sa lasati autoarea sa il lamureasca sau sa ii conteste intrebarea.

      Reply
  5. Emil Albu

    Alături de câțiva – prea puțini pentru a scoate din marasm această țară cocoșată și orbită de zeci de ani de supremație a mojicului – reprezentați elita care trebuie să elibereze middle class-ul autohton din cochilia excesiv osificată a mediocrității. Ziua Națională a României reprezintă o bună ocazie de a încuraja așa-numita societate civilă să renunțe la reflexe căpătate de educația într-un sistem de învățământ bazat pe șpagă și plagiat. De aceea, un articol cu iz de superficialitate și încropit la repezeală deranjează. Sunt prea multe de spus în această zi ca încă să permiteți semidoctismului să-și hlizească fața hâdă a nepăsării și stupidității. Așteptările sunt mari și trebuie împlinite pentru a putea spune că intelectualii de după o sută de ani de la Marea Unire sunt de rangul celor care au reușit să dea României interbelice o strălucire doar visată de toate generațiile de după Conferința Argonaut. Trăiască România!

    Reply
  6. St.Popescu

    Maine este zi de sarbatoare pentru tara noastra si imi permit sa afirm ca merita un altfel de articol aniversar in Romania Curata. Articolul incepe cu PSD, care scapa relativ usor de critica. Nimic despre problema zilei, lupta acerba pe legile justitiei, ajustate de parlamentul majoritar pesedo-aldist pentru salvarea celor doi mari corupti din fruntea Camerelor. Ni se aminteste doar ca predecesorii intr-ale coruptiei au reusit sa scape relativ usor din ciocnirea cu legile: alde Nastate, Voiculescu si altii. Se insinueaza cu multa naturalete ideea ca lupta cu coruptia este inutila, ca doar “se vede esecul anticoruptie, ne mai consolam cu condamnarea lui Sova si cam atat”. Si ce “lucruri bune planuiau (pesedistii, sic!), salarii ridicate in sectorul sanitar, de exemplu”. Deocamdata “alesii” au reusit doar sa isi dubleze indemnizatiile de parlamentari si pensiile si sa aloce jumatate de miliard de lei Camerei Deputatilor, ca doar obrazul subtire cu cheltuiala se tine..
    Nu cu aceeasi indulgenta sunt luate in vizor celelalte categorii, puse la gramada, “opozitie/ presedinte/servicii”, vinovate pentru ca erau “decise sa foloseasca toate erorile PSD” pentru a le contesta mareata victorie in alegeri. Reamintesc discursul lui Iohannis in parlament, dupa incercarea esuata a coalitiei de a strecura OUG 13: “Ati castigat, acum guvernati! Dar nu oricum!” Deci nu a fost contestat rezultatul alegerilor, ci derapajele guvernarii! Nici un pericol nici din partea opozitiei, PSD a castigat alegerile, acum trebuie sa isi respecte promisiunile cu care a captivat votantii. Ca nu poate, este evident. Dar avem crestere “spectaculoasa”, batem China!! Ceea ce ma deranjeaza este zeflemeaua cu care este privita anticoruptia! Daca nu suntem seriosi in problema aceasta, ne compromitem viitorul. Si in final mentionez ca mi se pare o exagerare cel putin suparatoare sa se afirme ca a trecut peste noi un secol de istorie absolut degeaba si ca prezentul este vazut ca “un razboi civil nesfarsit, in care nici o parte nu e destul de tare ca sa o extermine pe cealalta.” Prea multa zeflemea si prea putina profunzime. Parerea mea! Si inca ceva! In 1993, Academia Romana a decis revenirea la scrierea cu litera “â” in interiorul cuvintelor, dupa anumite reguli. Se observa ca inca se insista pe scrierea cu “î”…

    Reply
    • C.O.

      Autoarea (ca orice autor) exprimă un punct de vedere. Nu este obligată să ia sistematic la refec pe toți vinovații (PSD-ul) și la frâmântat problema zilei (justiția).
      Repetarea acuzelor de PSD-ism la adresa AM-P cam dă de gândit. De gândit la diversiune. Indiferent ce scrie, în ultimul timp, e pesedistă! Probabil așa e ordinul de misiune de la unitate…
      Mai lipsește ca să se afirme că AM-P a fost o militantă anti-corupție care a calculat cu sânge rece ca tocmai acum s-o cârmească spre apărarea (selectivă, evident, a) corupților.
      E grea lupta din tranșeele războiului informațional: folosești “î” din “i” și e ca și când aprinzi luminile la mansardă pe timp de bombardament de noapte! WTF, man? Ce-au î-urile sau â-urile de-a face aici? Alterează sensul? Nesocotesc decizia unei adunări de senili care tac, tac și iar tac, ascunși după indemnizații? A propos, ia cere dumneata un punct de vedere de la Academie pe problemele arzătoare ale prezentului! Nu se poate ca oameni care iau decizii atât de înțelepte să nu răspundă. Pentru că TREBUIE, iar dacă trebuie, VOR FACE TOTUL CA SĂ …

      Reply
    • Radu Negrut

      Stimate domn, am aflat și eu ( cu stupoare ! ) de regula aia . Dar numai de-al dracului ce sunt scriu doar cu ”î” . Ați înțeles ? Știți că 70% dintre cei care au învățat după regula dragă Dvs. scriu ”neâncetat ” și ”neântrerupt” și se uită ca măgarii la făină cînd le spui că greșesc . Ultimul care s-a și rățoit la mine fiindcă l-am atenționat a fost un proaspăt uns procuror – vîrf de lance în lupta anticorupție ( cum văd că vă place Dvs. să credeți ) . Nu o fi fost regula lui ”î” prea tradițională , dar era simplă și logică : un sunet = o literă . Știți cine mi-au spus asta : niște prieteni vorbitori nativi de limbă maghiară , dar cu școală făcută din clasa întîia pînă la licență în română .
      Referitor la anticorupție : încet cu ea pe scări . Cred că mai zeflemea decît cîțiva dintre procurori nu ne trebuie ; sau Negulescu-Portocală nu vă spune nimic ??? Dar Doru Țuluș și vestitul lui împrumut ( pe
      care nu l-a anchetat nici Inspecția Judiciară ) ??? Problema e numărul lor : o fi 1 , or fi 5 , o fi 1% , or fi 5% ? Tare mă tem că e mai mult …

      Reply
    • Dan_Bruma

      Uite acilea ce se intampla cand o lasam moale cu Coruptia. “O “spalare in masa” a unor deputati si senatori. Incalca flagrant MCV” zice azi Predoiu dupa ce ieri sarea pe Departamentul de stat american.

      Reply
  7. gabriel radeanu

    Enumerare de esecuri lamentabile a pseudo-democratiei pe care o regasim in ultima fraza a articolului.

    Reply
  8. Dan_Bruma

    De ce “marele secret”? Nu cred ca e un secret pentru nici un roman ca nu reusim sa dam la o parte valul psihologic de fum creat în jurul identitatii noastre nationale, adica sa ne depasim. Un exemplu. Cum sa bagi în cap romanului ca Justitia e Independenta? Adica ce vrei sa zici cu chestia asta? Cum adica sa fie independenta? Romanul vrea ca Justitia sa fie dreapta, oarba, impartiala, cum adica sa fie independenta? Tu vorbesti pe romaneste sau ce? Pai Justitia independenta e atunci cand o lasi în pace, sa-si faca treburile în ritmul ei, sa nu fie influentata de politic, chiar daca uneori mai greseste nu te apuci sa faci Inspectia Judiciara supusa Ministerului Justitiei, si nu te duci la DNA sa manifestezi în favoarea acuzatilor, adica o lasi sa-si faca treaba aproape uitand ca exista, pentru ca ce treaba poti avea tu ca roman obisnuit cu Justitia cand tu stii ca esti corect, nu faci lucruri ilegale, etc. Pai de ce baga la inchisoare mai mult dintr-o parte si nu din alta? Si? Si care e treaba ta aici? Ce treaba ai tu, ca roman obisnuit? Oare nu ti se pare ca ar fi mai bine sa te ocupi de alte chestii si anume de sanatate si educatie? Pentru ca ai mai multe sanse sa vrei sa fii bine ingrijit de sistemul sanitar si bine educat de sistemul de invatamant decat bine tratat de Sistemul Judiciar? Tu, ca roman normal, la cap si la trup, nu ti se pare ca ai sanse mult mai mari de a avea de a face cu sistemul educational si sanitar din Romania decat cu Sistemul judiciar? Asta e marele secret al zilei nationale la romani. Romanul se gaseste de fiecare data in situatia de a-si fi ocupat mintea si timpul cu lucruri neesentiale. Ca o concluzie : Justitia trebuie sa fie independenta si sa aiba la indemana instrumente pentru a lupta impotriva tarelor societatii cum ar fi coruptia, pe cand sanatatea si educatia nu trebuie sa fie independente, dimpotriva ele trebuie sa fie sub control cat mai direct democratic. Pe cand la noi în Romania lucrurile se intampla tocmai invers, se vrea ca Justitia sa fie sub control în timp ce celelalte domenii se vor cat mai independente adica : fara declaratie de interese pe situri, fara afisarea ofertelor publice de cumparare, fara afisarea cheltuielilor etc. Alo, România! Nu vezi aberatia?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *