Mihai Goțiu

Liderii pe care îi căutăm sunt lângă noi. La despărțirea de Ana și Dragoș

Până în urmă cu doar câteva zile, puțini erau cei care, dincolo de grupul lor de prieteni, îi cunoșteau pe Ana Ungureanu și Dragoș Vârlan. Erau doi dintre acei tineri frumoși anonimi care au luptat în ultimii ani pentru Roșia Montană, împotriva fracturării hidraulice și a abuzurilor autorităților, pentru teii din Iași sau pentru un aer mai curat la Timișoara. Erau dintre cei care dădeau cu hârlețul și cu grebla pe un teren viran din oraș pentru a-l înverzi, băteau câteva cuie sau ridicau corturi pentru conferințe la FânFest, îi ghidau pe invitații de onoare la un festival de literatură. Așa i-am cunoscut și eu pe cei doi, pe Dragoș la Roșia Montană, la FânFest, pe Ana la Iași, fiindu-mi și mie ghid câteva ore pe străzile orașului, în februarie, tot la un eveniment legat de Roșia Montană.

Pe Ana și pe Dragoș nu prea ați avut ocazia să-i vedeți în show-uri televizate, iar reporterii nu s-au înghesuit să le scrie povestea de viață. Asta pentru că, mai mereu, presa a căutat ”lideri” (fie pentru că asta le-ar fi asigurat – gândeau producătorii și redactorii-șefi – audiența, fie pentru că aveau nevoie de persoane pe care apoi să le atace și – dacă ar fi reușit decredibilizarea lor – să decredibilizeze astfel mișcările și cauzele pentru care luptau). Să nu fiu înțeles greșit: Ana și Dragoș nu au făcut ceea ce au făcut pentru a se vedea la televizor. Recompensa lor a fost (și este) să vadă că lumea din jurul lor se schimbă, că oamenii nu se mai gândesc doar la propriul beneficiu, ci și la beneficiile celor din jurul lor. Ana și Dragoș au fost inspirați de acțiunile altora ca ei și, la rândul lor, i-au inspirat pe alții. Au fost, pe rând, ucenici și lideri, chiar dacă nu au primit o asemenea patalama din partea presei. Mai degrabă, cea mai mare parte a presei s-a ocupat de demonizarea lor (nu neapărat personal, ci a grupurilor din care au făcut parte).

ana ungureanu 5

Ca Ana și Dragoș sunt sute și mii de tineri în țara asta. Unii la Constanța, unde încă de pe băncile liceului au reușit să oblige Consiliul local să respecte drepturile elevilor; alții la Bacău, obligând alt Consiliu local să anuleze taxa aberantă privind accesul la informațiile de interes public ori încercând să convingă conducerile școlilor și liceelor din oraș să deschidă terenurile de sport după programul școlar pentru toți tinerii; alții în București, luptând pentru fiecare metru pătrat de spațiu verde, pentru clădiri de patrimoniu și împotriva abuzurilor rechinilor imobiliari pe-o mână cu autoritățile ori și pentru un ”oraș pentru oameni”; alții la Cluj, salvând o parte din malul Someșului; sau la Craiova strângând peste 14.000 de semnături pentru un referendum împotriva extinderii bombei cu ceas de la Kozlodui sau ieșind în stradă, săptămână după săptămână, la Sebeș, împotriva formaldehidei de la Kronospan; ori alții riscându-și viața (la propriu) atunci când documentează distrugerea râurilor de munte ori masacrarea pădurilor; alții salvând parcuri la Arad; sau luând drumul Certejului pentru a-i informa pe sătenii de acolo ce li se pregătește; ori alții luptând pentru dreptul la o locuire decentă pentru cei mai năpăstuiți ca ei; sau sunându-și deputații, senatorii și aleșii locali pentru a bloca legi cu dedicație. Iar acestea sunt doar câteva exemple din ultimul an, nici acesta acoperit în mod exhaustiv. Sunt (și suntem) deja atât de mulți încât e imposibil ca fiecare dintre noi să nu cunoaștem măcar unul dintre acești tineri care schimbă, la modul cel mai concret, România.

dragos varlan 3De ce nu avem curajul (sau inspirația) să-i credităm? Să le acordăm încredere? De ce așteptăm lideri ”providențiali”, când avem atâtea modele de implicare, energie, onestitate chiar lângă noi? Sunt întrebări cărora cu greu le găsim răspuns. E drept, există unele explicații. Atacurile la adresa lor vin pe bandă rulantă. Cineva are bani (și are enorm de mulți bani) pentru a susține campanii de denigrare a fiecărei mișcări și a fiecărui membru mai vizibil al acestora în parte (pentru cei care nu înțeleg cât de uriașe sunt aceste resurse, vedeți doar exemplul lui Benny Steinmetz, unul dintre marii miliardari ai lumii, implicați atât în Afacerea Roșia Montană, cât și în marile tunuri imobiliare și marile retrocedări ilegale: când Evz a publicat investigații despre implicarea lui în conflictele civile din Sierra Leone și Congo, a preluat pur și simplu controlul asupra Evz, articolele de investigație despre Steinmetz au dispărut de pe ediția online și ziarul a fost năpădit de atacurile la adresa mișcărilor civice). La rândul lor, decidenții politici, atunci când nu s-au dedat la atacuri pe față, și-au inventat o societate civilă convenabilă, pe care s-o folosească pentru a mima dezbaterea și consultarea publică. O mare parte dintre cei creditați doar în ultimele luni ca fiind ”voci ale străzii”, pe care îi vedeți invitați la discuțiile oficiale ori sindrofiile semi-oficiale sau scoși ”în față” de presă, n-au nici cea mai mică legătură cu ”strada” (sau au în sensul că s-au ocupat până mai alatăieri cu denigrarea ei). Desigur, pentru a menține ceața, sunt invitați și dintre cei care s-au implicat pe bune – dar urmăriți cu atenție cine sunt promovați ulterior și veți înțelege.

Aceste explicații (atacurile și inventarea unei societăți civile convenabile) nu sunt însă suficiente pentru a explica de ce nu avem curajul să acordăm mai multă încredere celor care chiar schimbă România în bine (chit că efectele acestor schimbări le vom simți, la modul cel mai concret, poate doar peste încă un deceniu). Răspunsul (explicația) se află, de fapt, în fiecare dintre noi. Încă trăim cu spaima față de ceilalți. Încă suntem tributari unui acut sentiment de neîncredere în cei din jur (fapt confirmat de prea multe studii sociologice și psihologice). Încă visăm la lideri perfecți, născuți din neant ori din spuma mărilor, și asta ne face să nu-i vedem pe liderii de lângă noi. De fapt, neîncrederea în cei din jur e doar un corolar al neîncrederii în noi înșine (iar această neîncredere e mai greu de relevat de studii), o neîncredere în capacitatea fiecăruia dintre noi de a discerne corect (și, la o adică, chiar de a risca) cui să acordăm încrederea noastră.

A trecut mai bine de un deceniu de când tot vorbim și scriem despre o ”generație așteptată” a schimbării în România. Acum o avem, dar fie unora le e prea greu să accepte că o dorință poate deveni realitate, fie altora le e prea greu să o recunoască (pentru că nu coincide pe deplin cu așteptările ori pariurile lor). Ana și Dragoș au făcut parte din această generație a schimbării. Generația atât de mult așteptată. După un accident stupid, nu mai sunt printre noi și doar după dispariția lor (fizică) înțelegem ce tineri frumoși am pierdut. Dacă, avându-i de acum în minte, vom căpăta mai multă încredere unii în alții, plecarea lor nu va fi în zadar. De se va întâmpla ca peste zece ani să ni-i amintim pe Ana și Dragoș în mod firesc (fără a fi nevoie de întrebarea ajutătoare ”îi mai țineți minte pe…?”) va fi un semn că suntem împreună. Și că am izbândit. Eu pariez că vom reuși. Voi?

***

Ana-Maria Ungureanu, prezentându-mi (mie și lui Sorin Jurcă) expoziția de desene ale elevilor despre Roșia Montană, la Institutul Cultural Francez din Iași. Mulțumim pentru orele și entuziasmul de care ne-ai molipsit. Vei rămâne în gândurile noastre!

Ana-Maria Ungureanu, prezentându-mi (mie și lui Sorin Jurcă) expoziția de desene ale elevilor despre Roșia Montană, la Institutul Cultural Francez din Iași. Mulțumim pentru orele și entuziasmul de care ne-ai molipsit. Vei rămâne în gândurile noastre!


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “Liderii pe care îi căutăm sunt lângă noi. La despărțirea de Ana și Dragoș

  1. DanBruma

    Chestia incredibila este ca gandind la baneficiile celor din jur în mod indirect te gandesti si la beneficiile tale pentru ca viata economica este o interactie continua între toti actorii economici ai unei societati (consumatori, PFA, firme, etc) Asta au de învatat romanii în primul rand si anume care este mersul economiei. Capra vecinului daca da lapte ea trebuie sa manance fan si fanul vine de la celalalt vecin care are faneata si pentru a intretine faneata el are nevoie poate chiar de tine pentru ca tu vinzi îngrasaminte si unelte pentru cosirea ierbii etc. Eu zic asa : cu cat capra vecinului e mai sanatoasa si da lapte mai mult cu atat eu trebuie sa ma bucur pentru ca si afacerea mea va merge mai bine, vecinul avand nevoie de afacerea mea pentru mersul afacerii lui.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Dan Bruma: este evident că atunci când te gândești la beneficiile celor din jurul tău, indirect, ai propriile beneficii – dar acestea nu se rezumă la cele de ordin economic, ci, în primul rând, beneficiile de a trăi într-o comunitate sănătoasă (fizic, mental, economic etc.); de fapt, beneficiile economice sunt doar o unealtă (nu în scop în sine) pentru beneficii mai importante –
      în exemplul d-voastră: dacă îngrășămintele pe care le vinzi vecinului îți aduc beneficii ție și vecinului tău, s-ar putea să creeze probleme celor de lângă fabrica de îngrășăminte ori celor din avalul tău și al celor din aval, în apa cărora ajung tot felul de substanțe chimice, ori celui care bea laptele caprei – așadar, a te gândi și la beneficiile altora, nu doar la propriul beneficiu, are un sens mult mai extins și include tot ce ar putea afecta viața altora (desigur, și asta înseamnă că te gândești la propriul beneficiu: că dacă pe termen scurt s-ar putea să ai un beneficiu economic, pe termen lung s-ar putea ca și tu să plătești factura de sănătate, pt. poluarea mediului etc.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *