Mihai Goțiu

Jos gardul, piața e a noastră! Protest la concertul lui Billy Idol. 20 de ani de război pentru spațiul public

”Piața e a noastră!” este titlul evenimentului creat pe Facebook , prin care clujenii sunt invitați ca duminică, 29 iunie, de la ora 16.00, să participe la o dezbatere publică legată de statutul Pieței Unirii din Cluj. Acțiunea a fost generată de decizia organizatorilor concertului lui Billy Idol, aprobată de municipalitatea clujeană, de a-l muta de pe stadion în piața centrală a orașului. Trebuie specificat însă că nu concertul lui Billy Idol este cel care a declanșat supărarea, ci decizia organizatorilor de a înălța un gard înalt de 4 metri, care să limiteze vizibilitatea pentru cei care nu își vor cumpăra bilete.

Din punctul de vedere al inițiatorilor dezbaterii, acest lucru reprezintă o confiscare (o acaparare/ o privatizare) inacceptabilă  a spațiului public. Evenimentul de duminică (care prefațează concertul lui Billy Idol de luni) vine după ce un alt protest, la care au participat câteva zeci de persoane, a avut loc în această lună, cu ocazia proiecției (în cadrul Festivalului Internațional de Film ”Transilvania”, TIFF) a filmului ”București, unde ești?”, a lui Vlad Petri, în aceeași Piață a Unirii. Atunci, protestatarii le-au reproșat organizatorilor TIFF că nu au permis accesul liber la un documentar despre proteste, proiectat într-un spațiu cu valoare simbolică pentru exercitarea libertății de exprimare. Asta în condițiile în care, festivalul este finanțat, în parte, și din fonduri publice. Protestul de la TIFF a fost atenuat, totuși, de faptul că gărdulețul de delimitare a spectatorilor cu bilete, invitații sau acreditări nu obtura vizibilitatea, filmul putând fi vizionat și de dincolo de acesta.

Dezbaterea anunțată pentru duminică este doar un episod dintr-o lungă bătălie legată de revendicarea simbolică a Pieței Unirii din Cluj. O bătălie presărată cu numeroase scandaluri, procese, dezbateri publice sau proteste al căror ecou a ajuns nu doar în presa locală și națională, ci chiar și în ”Washington Post”. Coincidență sau nu, această bătălie ”aniversează” în această lună… 20 de ani. Dintr-un anumit punct de vedere, Bătalia de 20 de ani pentru Piața Unirii din Cluj este o oglindă a istoriei contemporane a orașului, cu escaladarea (și apoi aplanarea) conflictelor lui interetnice și sociale și, în același timp, o oglindă a nașterii spiritului civic al locuitorilor acestuia. Pentru a înțelege miza reală a dezbaterii este necesară o istorie sintetizată a acestei bătălii.

 

Iunie 1994, începutul controverselor

Conflictul (și bătălia) pentru Piața Unirii a început, practic, în 1994. Fostul primar al orașului, Gheorghe Funar, începuse deja politica ”de marcare a teritoriului” cu simboluri naționaliste (plăcuțe, statui, monumente etc.), care a culminat, pe finalul celor trei mandate, cu celebrele băncuțe și coșuri de gunoi tricolore. În iunie 1994, cu ocazia amplasării unor catarge cu steaguri tricolore în Piața Unirii, au fost descoperite urmele unor vestigii romane. Consiliul local Cluj-Napoca a luat decizia finanțării unor studii arheologice. Cercetarea științifică a fost bruiată (și deturnată) însă de miza politică a demersului.

În Piața Unirii din Cluj sunt amplasate două monumente cu o importanță simbolică deosebită pentru etnia maghiară, minoritară în oraș: Biserica Sfântul Mihail și Statuia lui Matei Corvin. Anunțarea începerii săpăturilor arheologice a fost interpretată astfel, ca un atac la adresa acestor simboluri. La începutul lunii iulie 1994, au avut loc primele proteste ale etnicilor maghiari, împotriva deschiderii șantierului arheologic. Pe 5 iulie 1994, ”Washington Post” publica un articol în care situația creată era văzută ca o ”bătălie pentru identitate”. În presa de limbă germană, Clujul a ajuns să fie denumit ”Skandalstadt”. Consiliul local Cluj-Napoca s-a divizat, de partea UDMR-ului situându-se și reprezentanții PNȚCD. Spectrul repetării unui conflict interetnic de genul celui de la Târgu Mureș, din 1990, plana în acel moment asupra orașului. Cercetarea arheologică (altfel, pe deplin normală) a început, o lună mai târziu, sub cele mai nefericite auspicii și cu protecția… Poliției și Jandarmeriei.

Trebuie menționat că temerile etniei maghiare nu erau întru totul nejustificate. În perioada comunistă, edilii orașului încercaseră (fără succes) să mute (la nivel de mental colectiv) centrul civic al orașului în Piața Mihai Viteazul, tocmai pentru ca urbea să nu mai fie asociată cu simboluri maghiare. Și chiar dacă, din punct de vedere arheologic, importanța săpăturilor nu putea fi negată, era evident că nu interesul științific era cel mai important pentru Administrația Funar. Anii care au urmat au demonstrat fără echivoc că săpăturile arheologice erau folosite în scopuri politice de către Gheorghe Funar. Longevivul primar a Clujului a încercat, la rândul lui, să mute centrul simbolic al orașului în Piața Avram Iancu (unde se află Catedrala Ortodoxă și Teatrul Național). Eșecul (din punct de vedere estetic și urbanistic) al statuii lui Avram Iancu a zădărnicit planurile lui Funar. Asta chiar dacă, Piața Unirii devenise total neatractivă pentru public: cele două șantiere arheologice se transformaseră în două gropi de gunoi,iar  în fața uneia dintre acestea fusese amplasată o copie în miniatură a Columnei lui Traian (cu promisiunea că, în acel loc, va fi ridicată o copie a Columeni în mărime 1:1). În zona băncuțelor erau puse toalete ecologice, al căror miros îi descuraja rapid pe cei care ar fi dorit să poposească mai mult în zonă.

 

Politizarea spațiilor publice

Situația s-a tensionat din nou, în anul 2000, când câteva sute de protestatari s-au opus acoperirii cu pământ a șantierelor arheologice. Între timp, și comunitatea arheologică se divizase. La fel ca și marea parte a locuitorilor orașului, era pusă în fața unei alegeri diabolice. Ce era mai important: justificatul demers științific (și legal) de a studia vestigiile arheologice din piață sau închiderea cercetătrilor (ori măcar amânarea pentru o perioadă indefinită), până la atenuarea potențialului conflictual interetnic? O nouă victorie în alegeri a lui Gheorghe Funar a amânat o decizie cu încă patru ani. Perioadă în care Piața Unirii a continuat să se deterioreze. În același timp, spațiile publice ale orașului s-au politizat într-o măsură alarmantă.

La începutul anilor 2000, spațiile publice simbolice ale orașului au fost confiscate politic. În mai 2004, făceam parte din echipa de pregătire a Târgului de Carte Gaudemus la Cluj, organizat de Societatea Română de Radio. În acel moment s-a pus problema găsirii unui spațiu central pentru eveniment (edițiile precedente desfășurându-se la Expo Transilvania, în cartierul Mărăști). Problema era că începuse campania electorală pentru alegerile locale și, ținând cont de statutul public al organizatorilor, s-a dorit evitarea oricăror asocieri politice cu candidații și partidele aflate în competiție. Piața Unirii era asociată cu UDMR, Piața Avram Iancu cu PRM, piațeta de pe Kogălniceanu, din fața Universității Babeș-Bolyai, cu rectorul instituției, Andrei Marga (PNȚCD, apoi PNL, care susținea atunci, deschis, candidatura lui Emil Boc), iar Piața Păcii cu PSD (în Piața Păcii se află Casa de Cultură a Studenților, cu directorul numit de PSD; de altfel, pe clădire era amplasat un mash imens cu Ioan Rus, candidatul partidului pentru postul de primar). În cele din urmă, s-a luat decizia organizării târgului de carte în Parcul Central. Momentul rămâne unul ilustrativ pentru modul în care partidele reușiseră să acapareze, la nivel de mental colectiv, spațiile publice ale orașului. Acestea nu mai aparțineau tuturor cetățenilor, ci erau împărțite, precum niște feude, de către partide (și susținătorii lor). Centrul era fragmentat (piețele în discuții se află la câte 3-5 minute de mers pe jos una de alta) și colorat partidic.

 

Reacția societății civile

Implicarea civică pentru recâștigarea spațiilor publice  a început în ultimii ani ai Administrației Funar. Primii care au reacționat au fost artiștii, prin expoziții și alte evenimente care taxau ”festivismul” tricolor al orașului. În 2002, a fost lansată prima campanie de afișe MindBomb. Mii de afișe cu tematică socială au împânzit străzile Clujului. ”MindBomb își propune revendicarea și transformarea spațiului public într-un spațiu liber al dialogului și al dezbaterii celor mai stringente probleme ale societății contemporane românești, prin utilizarea artei ca mijloc de schimbare socială”, se arată, în mod expres, în obiectivele asumate de grupul format din artiști plastici, designeri, arhitecți, jurnaliști și scriitori. Acțiunea MindBomb a fost receptată, inițial, într-o cheie minimalistă: ”bine, măi, chiar cred artiștii ăștia că pot schimba ei lumea?”. Cu toate acestea, atât prin prima campanie, cât și prin cele care au urmat, MindBomb nu doar că a reușit să pună în dezbatere sau să susțină dezbateri legate de diferite probleme ale agendei civice (cele mai cunoscute fiind campaniile ”MindBomb pentru Roșia Montană”), ci, mai ales, să impună spațiul public ca un spațiu al dezbaterii. Ideea de a utiliza spațiile publice ca spații de ativism civic a fost preluată, ulterior, și de alte grupuri sau artiști. Acest lucru a generat și o importantă schimbare de mentalitate: conștientizarea faptului că spațiile publice sunt ale tuturor (din moment ce oricine are dreptul să se exprime aici, în forme mai mult sau mai puțin convenționale).

Că locuitorii Clujului au început să conștientizeze importanța spațiului public (și a calității acestuia) și că nu mai erau dispuși să accepte utilizarea lui după bunul plac al autorităților politice s-a văzut încă din primele luni ale primului mandat de primar al lui Emil Boc. La puțin timp după câștigarea Primăriei, în 2004, Administrația Boc a încercat o reamenajare a Bulevardului Eroilor. Pe scuarul existent atunci între cele două benzi de circulație s-a construit un fel de grădină japoneză – cu delușoare și ”munți”, cu jnepeni și pietre albe, cu pseudo-izvoare. Reacția civică și a mass-media a fost vehementă și dincolo de orice echivoc (de la pietrele ornamentale albe, isprava a fost denumită ”Dinți de Balaur”). Emil Boc a încercat să se apere, afirmând că Primăria nu a alocat niciun ban pentru această distracție, costurile  fiind suportate de o persoană privată. Nu costurile amenajării erau însă cele care îi deranjau pe clujeni, ci calitatea deplorabilă a acesteia. Emil Boc a cedat, iar ”Dinții de Balaur” au fost îndepărtați cu buldozerul. Mai mult, în 2005, primarul Clujului a luat o decizie curajoasă (dar altfel, cât se poate de normală): a pus viitorul Pieței Unirii și a Bulevardului Eroilor în dezbatare publică.

 

Dezbateri publice în piață

Iar această dezbatare publică nu a fost câtuși de puțin formală. Clujenii s-au implicat în mod direct, atât în cadrul ședințelor organizate în Sala de Sticlă a Primăriei, cât și în… piață. Astfel, în februarie 2005, MindBomb a amplasat în Piața Unirii un panou (care imita panourile tipice de șantier), cu mențiunile: ”Șantier în lucru. Denumirea și adresa obiectivului: Acoperirea gropilor din Piața Unirii. Recâștigarea spațiului tău public. Beneficiarii investiției: clujenii. Termen de execuție prevăzut pentru lucrare: 30 de zile”. Cum la expirarea termenului de 30 de zile nu fusese luată încă o decizie, a fost adăugat un nou panou, cu titlul ”Îngroapă Groapa”, cu un stilou stilizat sub formă de lopată, inscripționat cu sloganul Alianței D.A. – ”D.A. pentru schimbare”. Într-o primă fază, Primăria a luat decizia astupării unuia dintre cele două șantiere arheologice (închiderea ei efectivă a mai durat însă). Astfel, MindBomb a revenit, pe 6 iunie 2005, cu un alt treilea panou, intitulat ”Problemă de școală Primar(ă)”, cu mesajul ”Dacă avem 2 gropi de astupat și am astupat 1 groapă, câte gropi ne-au mai rămas de astupat?”. Ce este interesant e faptul că trecătorii prin Piața Unirii au utilizat cele trei panouri (care au rămas în piață aproape jumătate de an) pentru a transmite mesaje aleșilor locali (pro sau contra închiderii definitive a șantierelor arheologice). Un mod de implicare anonim, dar un exercițiu important de implicare civică.

Cel de-al doilea șantier nu a fost închis, dar în urma dezbaterilor publice, Primăria Cluj-Napoca a luat decizia organizării unui concurs de proiecte legat de reamenajarea Pieței Unirii și a Bulevardului Eroilor, care să țină cont de opțiunile majoritar exprimate în timpul dezbaterilor – pietonalizare pentru Eroilor și multiple funcțiuni publice pentru Piața Unirii. Câștigător, în urma a altor dezbateri publice, a fost desemnat proiectul arhitecților de la Planwerk. Proiectul a și fost pus în practică parțial (proiectul câștigator prevede și închiderea laturilor Pieței Unirii, două rânduri de copaci mai apropiate de centrul pieței și unirea cu partea pietonalizată din Bulevardul Eroilor). În 2008 a fost deschis Bulevardul Eroilor, iar Piața Unirii în 2009. Vestigiile arheologice au fost acoperite cu sticlă și integrate în piață (o soluție inițială prevedea lăsarea lor deschisă, cu posibilitate de coborâre).

Dezbaterile legate de spațiul public al Clujului nu s-au încheiat însă în anii 2005-2006. Proiectul Planwerk de extindere a zonelor pietonale în centrul orașului a fost susținut prin campanii mediatice de durată de ”Clujeanul” și ”Ziarului Clujeanului”. În 2007, MindBomb și ”Clujeanul” au lansat campania ”Avram Iancu merită ceva mai bun!”, prin care se solicita schimbarea statuii lui Avram Iancu cu una care din punct de vedere estetic și urbanistic să revitalizeze piața omonimă. Sute de personalități ale orașului au semnat scrisoarea deschisă inițată în cadrul campaniei. Atenția clujenilor legată de calitatea spațiului public și utilizarea lui a atins cote greu de imaginat în anii 90. Mobilierul urban – tipul băncilor, regulamentul teraselor și al publicității în zona centrală, modelul chioșcurilor, al băncilor sau al… stâlpilor de afișaj stradal – au constituit, la rândul lor subiecte de presă și de dezbatere. Amplasarea unui mozaic turcesc cu… căluți și stele de mare  pe fântâna din Piața Avram Iancu a rezistat câteva ore. În urma reacțiilor instantanee a cititorilor, după publicarea pe online a fotografiilor cu această ”minunăție”, muncitorii au fost chemați să îndepărteze mozaicul. În vara lui 2008, tot câteva ore a rezistat o jardinieră cu panseluțe, amplasată după bunul plac al directorului de la Spații Verzi pe Bulevardul Eroilor. După-amiaza a fost amplasată jardiniera, în jurul orei 20.00 au fost publicate pe site-ul ”Clujeanul” fotografii cu ea, iar în urma reacțiilor, în jurul orei 23.00, muncitorii uneia dintre firmele de salubritate a orașului o urcau în mașină. S-a ajuns până acolo, încât desprindea unor pietre din pavajul Pieței Unirii să constituie subiect de presă (cu audiență!).

Numeroasele evenimente organizate după 2009 în Piața Unirii, foarte diversificate (proiecții de filme, târguri de carte, de diferite produse, spectacole, concerte etc.) au adus în centrul orașului toate categoriile sociale, etnice, culturale etc. ale locuitorilor acestuia. În 2011, aici au început protestele în serie legate de Roșia Montană, urmate de cele de la începutul anului 2012 (pentru Raed Arafat și sănătate, apoi împotriva ACTA), culminând cu cele din toamna anului trecut. Astfel, Piața Unirii și-a îmbogățit funcțiunile, transformându-se într-o Agora în cel mai deplin sens al cuvântului.

 

Privatizarea spațiului public

Privind această bătălie de 20 de ani pentru spațiul public al Clujului (în condițiile în care istoria de mai sus este extrem de sumară) e de înțeles supărarea celor care sunt deranjați de ridicarea unui gard de 4 metri în centrul orașului pentru concertul lui Billy Idol. Din punct de vedere simbolic, acțiunea reprezintă o privatizare a spațiului public. La fel cum clujenii au reacționat împotriva acaparării spațiului public de către partidele politice, era de așteptat (și de prevăzut) o reacție și împotriva privatizării acestuia (pentru că nu există dubiu, spectacolul în discuție este un eveniment privat, chiar dacă, contr-cost, este permis accesul unui public numeros).

Partea bună a poveștii e că situația creată a redeschis discuția, pentru că, de fapt, au existat semne în acest sens în ultimul an. Regulamentul de publicitate din zona centrală a fost fentat din ce în ce mai des, prin amplasarea unor panouri mobile (cu anunțuri pentru evenimente culturale, dar private). Piața Muzeului a fost sufocată de terase, deși proiectul inițial permitea ocuparea privată doar a unei părți din acest spațiu, restul rămânând ”la liber” (și pentru clujenii care ar vrea să utilizeze piața fără a fi obligați să consume ceva). Găzduirea unei piețe agroalimentare centrale volante (în fiecare sâmbătă dimineața) în Piața Unirii în partea din spatele Bisericii Sfântul Mihail a fost blocată (deși nu ar fi fost cu nimic deosebită de târgurile cu diferite produse, organizate în partea din față). Pentru a nu mai vorbi de amânarea pe termen indefinit a realizării proiectului integral pentru Piața Unirii (prin închiderea pentru circulația auto a două laturi ale pieței), așa cum a a fost aprobat (prin Hotârâre de Consiliu Local) în urma numeroaselor dezbateri publice și a consursului organizate.

Astfel, ideea ridicării gardului de 4 metri nu face decât să reactiveze spiritul civic. Mai exact să re-prioritizeze agenda civică (preocupată în ultima perioadă cu alte probleme). Au trecut două decenii de la începerea bătăliei pentru spațiul public, dar sfârșitul acesteia este, încă, departe.

 

GALERIE FOTO:

La începutul sec. al XX-lea, Piața Unirii a fost un spațiu deschis, unde se organizau numeroase târguri. Pe lângă statuia lui Matei Corvin, aici era amplasat și Obeliscul Carolina (mutat ulterior în Piața Muzeului)

piata unirii 1900

piata unirii 1900 2

În perioada comunistă, o mare parte a Pieței Unirii a fost transformată în zonă verde (cu acces interzis oamenilor – ”Nu călcați iarba!”). Deși mai verde, piața avea funcționalități limitate din cauza spațiul pietonal foarte restrâns.

piata unirii inaintea inceperii batalieiÎn 1994, au fost deschise două șantiere de cercetare arheologică. Controversele  și conflictele din jurul acestora au durat mai bine de un deceniu. În această perioadă (întinsă mult dincolo de limita de timp necesară unor cercetări arheologice), Piața Unirii a devenit inutilizabilă. Șantierele de cercetare s-au transformat în gropi de gunoi, de unde și botezarea lor cu numele de ”Groapa” (cu referire la cea centrală, care bloca accesul pietonal)

piata-unirii santiere arheologice

În 2005 au început dezbaterile publice legate de viitorul Pieței Unirii. O parte din acestea s-au desfășurat chiar în piață, trecătorii scriind diferite mesaje pe panourile amplasate de MindBomb.

mindbomb piata unirii 1

mindbomb piata unirii 2

mindbomb piata unirii 3

mindbomb piata unirii 4

mindbomb piata unirii 5

 

Închiderea primului șantier arheologic din Piața Unirii a avut loc în 2006, după o serie de alte scandaluri în 2005.

boc-lopata-boros-groapa

În urma dezbaterilor publice și a concursului de proiecte, s-a decis pietonalizarea unei părți din Bulevardul Eroilor și amenajarea Pieței Unirii astfel încât să permită multiple funcțiuni legate de organizarea a diferite tipuri de evenimente publice. Lucrările în piață au început în 2008, și o parte a acestora au fost finalizate în 2009.

piata unirii inceperea lucrarilor de reamenajare

 

Vestigiile arheologice din Piața Unirii au fost acoperite cu sticlă.

vestigii arheologice piata unirii

 

În proiectul cu care au participat la concurs, arhitecții de la Planwerk au anticipat modurile de utilizare multiple ale Pieței Unirii. Proiecțiile de filme din prezentările Planwerk din 2005-2007, au devenit realitate după 2010.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

piata unirii tiff 1

piata unirii tiff 2

piata unirii noaptea

Desprinderea unui bucăți de piatră cubică din Piața Unirii a devenit… subiect de presă.

piatra cubica

 

Transformarea Pieței Unirii nu este încă încheiată. Proiectul rezultat în urma dezbaterilor publice și a concursului de proiecte și care a fost aprobat de Consiliul Local prevede transformarea părții din spatele Bisericii Sfântul Mihail în stația centrală de transport public a orașului. De asemenea, urmează să fie închise cele două străzi laterale, unde ar urma să fie amenajate terase și scuare, iar lizierele de copaci (care acum maschează clădirile din lateral) vor fi mai apropiate de centrul pieței.

proiect piata unirii finalproiect piata unirii final 2

 

Bătălia pentru spațiul public al Clujului continuă. Dincolo de comentarii, pe Facebook au început să circule mai multe imagini de protest împotriva gardului de 4 metri care ar urma să închidă Piața Unirii pentru ”protejarea” unui eveniment privat.

gardul despartirii

fucking the city

crocodili

 

 


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

16 thoughts on “Jos gardul, piața e a noastră! Protest la concertul lui Billy Idol. 20 de ani de război pentru spațiul public

  1. Ștefan Roșu

    Îmi place articolul acesta. Multă informație utilă pentru mine și cei ca mine care nu sunt la curent cu viața clujeană. Mulțumesc!

    Reply
  2. Andrei

    Oare cine a scris acest articol, că nu-i semnat? Adică sigur, Goţiu sau Dohotaru, dar care din ei? Dau o bere, că-i fain.

    Reply
    • Atti

      Doua beri Andrei, ca si eu vin cu una :)

      O singura precizare fata de continutul articolului:

      In centrul vechi al orasului, daca acum ies in fata biroului si ma apuc de sapat, obligatoriu dau la 4.5m de ceva ruine romane. La fel si Piata Unirii a fost sapata si ras-sapata de atatea ori incat orice cercetare arheologica respectabila e fara nici un rost – straturile fiind mult prea amestecate pentru a oferi orice rezultate credibile. In ’94 cand au inceput discutiile despre Groapa argumentele astea au fost prezentate de specialisti (cauta prin arhivele de presa, gasesti tone de articole), dar evident, nu au fost luate in considerare.

      Faza faina stii care e? In Piata Unirii, fix unde e acum Banca Leumi a existat Wolphard-Kakas, din secolul 16 (cel putin parterul). Ei bine, aceasta casa a avut o sala Zodiac, in stil gotic tarziu, o minunatie arhitecturala. A avut, pentru ca a venit banca de trista amintire Dacia Felix si a distrus tot. Unele elemente au ajuns (zvonistic, cel putin) la Muzeul de Istorie, altele au fost distruse cu pickamerul (asta stiu ca am vazut), iar ce a mai ramas este si acum sub un strat gros de beton.

      In zilele premergatoare „modificarii”, s-a permis accesul publicului – mai am pozele pe undeva.

      Cam asa functiona Clujul in vremea aia: sapam gropi sa ne cautam un trecut, dar cel pe care il avem deja il acoperim cu beton sau il distrugem cu ciocanul.

      Reply
  3. Mihai Gotiu

    @ Andrei & Atti:

    oare am voie să beau berile în Piața Unirii sau și pentru asta trebuie să plătesc vreo taxă?

    Reply
    • Atti

      Ce taxa dom’le – punem un gardulet in jurul nostru, tragem o masa si niste scaune de la careva birt de pe faleza si ne relaxam in ultimul hal. Daca Billy are voie, noi nu?

      Reply
  4. Stelian Ene

    Dacă primăria pretinde taxă pe locurile de parcare, e o privatizare a spațiului public ? Dacă primăria autorizează o tonetă mobilă de înghețată – CU pereți, pentru a împiedica autoservirea pofticioșilor – tot o privatizare a spațiului public e ?

    Sincer nu pricep simbolistica asta. Fanii Billy Idol sunt cetățeni ai urbei, și e echitabil să beneficieze de un spațiu public, o zi la cine știe câți ani, mai ales că plătesc pentru asta. Gardurile sunt evident necesare, altfel întreg exercițiu cade în derizoriu și idolul lor nu mai poate veni deloc. Organizatorii plătesc (cred) o taxă adecvată, care va fi utilizată de primărie în interesul urbei (putem spera). E un exercițiu firesc și de normalitate, administrarea spațiilor publice pentru a maximiza interesul orașului.

    Anormală este revendicarea ocupiștilor ideologici că un spațiu public – adică pe care cetățenii l-au încredințat spre administrare primăriei, prin reprezentanții lor aleși – poate fi utilizat exclusiv în scopuri congurente cu ideologia lor.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      1. taxa de închiriere a fost de 1.300 RON (lei)…
      2. taxa de parcare pt. locurile din centrul orașului e încă prea mică, ținând cont că, într-adevăr ocupă un spațiu public – adică folosesc în interes privat ceva ce aparține tuturor; orașele importante din Europa au pus o taxă de parcare care pornește de la 5 euro în sus pentru parcarea în centru, bani care, în majoritatea cazurilor, sunt destinați exclusiv dezvoltării rețelei de transport în comun și a pistelor pentru biciliști;
      3. dacă ar fi plătit, să zicem, 100.000 de euro, bani cu care Primăria ar fi cumpărat două autobuze noi pt. RATUC sau ar fi construit 100 de metri de pistă pt. bicicliști, am mai fi putut discuta;
      4. sunt curios de un exemplu dintr-un oraș occidental, în care piața principală a orașului (centrul simbolic al acestuia) este închiriat pt. un concert (cu bilete contra-cost, nu cu intrare liberă), iar spațiul e închis într-un mod în care ceilalți localnici să nu poată vedea nici măcar de la distanță ce se întâmplă

      P.S.: și nu știu cum ar fi avut de suferit fanii lui Billy Idol dacă spectacolul ar fi avut loc acolo unde a fost programat inițial, pe Cluj Arena, stadion construit tot din fonduri publice, inclusiv în scopul de a putea găzdui astfel de evenimente

      Reply
    • Stelian Ene

      Daca argumentul dvs. e ca taxele sunt prea mici și prost cheltuite, lucru cu care sunt 100% de acord, înseamnă că ne găsim în celebrul banc care se încheie cu „Doamnă, am stabilit deja că sunteți curvă, acum negociem prețul”. Adică nu numai că „putem discuta”, dar am purtat deja discuția și ați fost de acord cu dreptul primăriei de a închiria spațiul public în interesul bugetului și al automobiliștilor, consumatorilor de înghețată sau fanilor Billy Idol.

      Nu există nici o deosebire esențială între aceste exemple: avem un bun retras din circuitul public și oferit contra cost minorității cetățenilor care obțin o utilitate mai mare prin utilizarea lui exclusivă, cu condiția ca surplusul de utilitate să fie împărțit cu ceilalți cetățeni sub formă de taxe investite în alte bunuri publice. Adică echilibrul economic firesc al unui contract social, niște restricții locale (garduri, proprietate privată etc.) permit un optim global, ne putem bucura de bunuri private (concert) și publice (piste de bicicletă) care nu ar fi posibile în absența restricțiilor.

      Solicitarea dvs. este firește mult prea specifică pentru a fi onestă, dar îmi vine în cap Hyde Park BST, un eveniment care blochează un spațiu public anual, cu tot cu gardurile aferente, spre îmbogățirea unor trupe suspecte (suspectez chiar sataniste :), cu care în mod sigur majoritatea publicului londonez iubitor de verdeața nu rezonează.

      Reply
      • Mihai Gotiu

        am menționat prețul plătit, doar pt. a înțelege ce ”beneficii” au restul clujenilor; în rest rămân la opțiunea că trebuie să existe anumite spații publice la care accesul nu poate fi blocat oricâte compensații li s-ar oferi celorlalți pentru asta; beneficiile unor spații de întâlnire pentru membrii unor comunități (pentru calitatea vieții lor) nu poate fi cuantificat;

        la începutul acestui an, în timpul am avut șansa unei burse la Viena (cu buget de călătorit suplimentar la Berlin și Praga), tema principală a cercetării având legătură directă cu funcțiile sociale ale spațiilor publice; iar faptul că Viena e pe primul loc în lume în privința calității vieții are legătură și cu calitatea spațiilor publice și accesul liber la ele (lucrez la un eseu pe tema asta, cândva, lunile următoare, când va fi gata, o să-l prezint)

        Reply
    • Stelian Ene

      Răspuns la P.S: păi cred că ați găsit răspunsul, taxa pe piața publică era mai mică, deci e rațional pentru organizatori să-l mute acolo.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *