Alina Mungiu-Pippidi

Iliescu terorist și Băsescu securist?

Sărbătorim într-un fel foarte românesc președinția românească a UE, care se apropie de final și în care și Guvernul s-a descurcat onorabil, și a ieșit decent și întâlnirea de la Sibiu a șefilor de state europeni – chiar dacă devenită inutilă din cauze foarte europene, Brexit și diviziuni interne.

CNSAS a dibuit în sfîrșit un candidat care a colaborat cu Securitatea, după ce ani de zile nu ajungea nici să îi mai verifice (le-am tot scris cereri în acest sens). E vorba de Traian Băsescu.

Fără să intru pe fondul problemei, că nu cred că se duceau în instanță dacă nu aveau dovezi, aș vrea să întreb și eu ce dovedește asta, după ani în care Băsescu a fost demascat la diverse televiziuni, a făcut corupția problemă de securitate națională și cu ocazia asta a pus serviciile secrete și mai abitir deasupra legii și a creat un DNA care strălucea în rapoartele MCV în același timp în care rețeaua lui Cocoș captura toate rentele, cu binecuvântarea SRI? Îmi pare rău să o spun, dar dovedește numai că adevărul despre oamenii cu putere din România poate fi aflat numai după ce nu ne mai folosește ca să ne apărăm de efectele lor nocive. Băsescu o să intre în istorie ca o Elizabeta a Angliei, ca să folosesc comparația lui Andrei Cornea, că trupa lui de laudaci oricum nu se uită la fapte și după ce au țipat 15 ani că Antena 3 îl calomniază doar nu o să își schimbe ei părerea numai pentru că a reieșit că nu era așa. Nu contează că toate prejudiciile recuperate de DNA sub Băsescu sunt sub valoarea unui tun mai serios al lui Cocoș-Udrea, deja e istorie scrisă în MCV că anticorupția sub Băsescu a fost succes mare, iar Udrea nu e de fel pomenită, că, la fel ca SRI, nu face parte dintre benchmarkurile de urmărit.

Procuratura militară a găsit și ea vinovatul pentru cei o mie de morți la Revoluție, este Ion Iliescu, și dă a înțelege că acest lucru nu putea fi spus mai devreme din cauză de presiuni. Trec peste faptul că totuși unii l-au spus și l-au tot spus, ca și ”Băsescu securist”, ”Iliescu terorist” a fost slogan de pancartă multă vreme. Și, la fel ca și la Băsescu, cine era cu el a considerat asta culmea calomniei și s-a consolidat în credința că i se face o nedreptate așa de mare încît nu mai contează ce zice procuratura astăzi. Iar pentru cine a tot luptat cu el, din tabăra noastră, iarăși nu contează, că noi am tot scris despre el în termeni mai drastici ca procuratura, dar cînd era în putere și la putere, nu cînd a ajuns la spital și numărîndu-și zilele. Poate numai Tismăneanu să scrie un update la cartea de spălare a imaginii lui Iliescu, tradusă și distribuită pe bani publici prin ambasadele României sub cea de a treia președinție iliesciană – cînd Alin Giurgiu era băgat de PSD la pușcărie pentru privatizări și alte asemenea. Dar mă îndoiesc.

Pe scurt, adevărul tardiv și parțial nu mai servește nimănui la nimic după ce țara s-a împărțit în tabere și nimeni nu mai vrea să îl știe, că așa sunt oamenii, se apără de orice dovezi că nu au avut dreptate. Nu ați făcut decît să-i informați pe europenii care ne-au vizitat că din cei doi mai longevivi președinți ai României democratice de după 1989, unul a fost un mincinos și un criminal, iar celălalt un mincinos și un securist. Douăzeci de ani din treizeci. Ce să zic, se puteau lipsi și ei, și noi de revelațiile astea în anul 2019. Adevărul servește cînd o națiune e încă tînără și deschisă la minte și se poate construi cu ajutorul lui o tabără a obiectivității și a dreptății. Cei treizeci de ani de la Revoluție ne-au dus însă tot mai departe de acest ideal și acest pas suplimentar, ca și aceia din titlurile cărților prezidențiale, duce tot în aceeași fundătură, nicăieri altundeva.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

32 thoughts on “Iliescu terorist și Băsescu securist?

  1. Joana

    dosarul CNSAS = lovitura finală a Sistemului pt Traian Băsescu. Întrebarea e… va riposta fostul președinte? Va da în vileag tot Sistemul? Acum e momentul!

    dosarul Revoluției = grăbit și scos de la naftalină de Lazăr în toiul scandalului Aiud. Era de așteptat că se va alege praf de dosar, ați uitat să menționați că a fost desființat de judecători și retrimis la Parchet!

    Reply
    • gabriel radeanu

      Faceti o eroare datorata unei confuzii.Un alt dosar despre Iliescu,mai vechi al Mineriadei a fost trimis inapoi la Parchet de judecatori.In cazul lui Basescu,chiar nu poti avea „calitatea” de colaborator al securitatii,in situatia de ofiter acoperit.

      Reply
    • Maria

      Un pic de reținere, doamnă! Când ați strigat dvs. ”Băsescu securist” ? Dimpotrivă. La începuturile ascensiunii lui Băsescu – până când ați ratat intrarea în PE pe listele PDL – ați fost chiar o susținătoare a lui. Puțină decență, vă rog!
      (La fel de adevărat este că în anii 90 ați fost de partea bună a lucrurilor și ați scris foarte corect împotriva regimului Iliescu.)

      Reply
  2. Dumitru

    Oare AMP isi da seama ca si ea a pus umarul la aceasta impartire a Romaniei in tabere ? Cand vom putea sa spunem linistiti adevarul : Da, Iliescu a fost complice cu teroristii. Da, Basescu a fost securist. Da, Iliescu a facut totusi treaba buna in 1990 cand a reusit sa calmeze o situatie interna si internationala exploziva (nu uitati ca Mitterand facea aluzii la Budapesta in legatura cu Transilvania pierduta). Da, minerii au fost folositi ilegal de Iliescu. Da, populatia Bucurestiului si a tarii, in majoritate, a fost bucuroasa ca au venit, pentru ca au redus dezordinea din centru, care devenea inacceptabila. S.a.m.d.

    Reply
    • Florin

      Populația țării a fost mulțumită că au venit minerii și au împărțit bâte și răngi printre manifestanți?. Prietene….tu ai o problema la mansardă.

      Reply
      • Dumitru

        Daca tot impartim epitete, eu as spune ca Dvs. sunteti sau un batran mincinos, sau un tanar ignorant (remarcati folosirea pluralului, pentru ca nu ne cunoastem, si pentru ca in limba romana asa se face). Ca sa imi justific afirmatia : luati presa de pe atunci, uitati-va la emisiunile de stiri arhivate (care au reportaje in care oamenii se exprima), sau pur si simplu uitati-va la rezultatele alegerilor. Oamenii voiau liniste. Se poate spune ca nu aveau cultura politica, ca erau prosti, insa preferintele lor erau foarte clare. Fenomenul „Piata Universitatii” era pe atunci ultra-minoritar chiar si in Bucuresti. Avusese o perioada interesanta la inceput, cand populatia ii acceptase (nu sustinuse), dar dupa un timp devenise o simpla problema de circulatie si de ordine publica. FYI: eu chiar locuiam in Bucuresti si ma plimbam practic zilnic in zona, si era s-o incasez de la mineri…

        Reply
        • Mobby Dick

          Cred ca sunt destui bucuresteni pasnici care va pot contrazice, deoarece fara sa aiba nimic de-a face cu respectivii au luat bataie – cu betze, bite, lanturi, picioare, pumni… – pentru ca aveau fata de intelectuali, purtau barba sau plete si treceau intamplator prin zona cu diverse treburi – ca sa nu vorbim de bucurestence!

          Reply
        • Cititor Adevarul

          Inca de atunci, divizia de dezinformare si manipulare a securitatii, care trecuse de partea continuatorilor pcr, si-a facut datoria si a dezinformat si a calomniat PNT, PNL, Piata Universiatii, astfel ca bucurestenii cu un capital mai mare de ignoranta i-au sustinut pe continuatorii pcr.
          Oamenii cinstiti si inteligenti au fost impotriva continuatorilor pcr.
          Intr-adevar, este posibil ca fratii nostri mai mari, daca nu punea mina pe putere omul lor, sa fi declansat un razboi civil in tara, asa cum au facut in Moldova, in Georgia, in Cecenia, in Ucraina etc.

          Reply
          • Dumitru

            Tonul raspunsului Dvs. pare sa fie de contradictie, dar cu ceea ce spuneti eu sunt oarecum de acord. E foarte posibil sa fi urmat un razboi civil daca nu punea „cine trebuie” mana pe putere. De fapt, singurul care pare sa fi fost perceput ca un concurent in timpul revolutiei pare sa fi fost Dascalescu (fara gluma) si a fost repede inlaturat.

            Pe de alta parte, nu e clar cine sunt pentru Dvs „continuatorii PCR”. Puteti sa clarificati ? De exemplu, Basescu este unul ? Sau Vasile Blaga ? Sau poate Isarescu ? Sau poate Ciolos, care era TR-ist, dar la trupele de Securitate in 1989 ?

          • Pentru dumitru

            Pentru dumitru :
            Continuatorii pcr sunt psd, alde si aripa din pnl care se asociase cu psd, formand usl.

    • Xi

      Să facem bilanțul:
      AMP: rea (de unde tâmpenia de-a o așeza pe AMP pe același palier de vinovăție cu II și TB?),
      Băsescu: rău,
      Iliescu: rău, dar bun în 1990.
      2:1 pentru PSD, ca în majoritatea comentariilor lui D.
      Întrebări:
      Dacă Tonton făcea referire la situația din Transilvania, nu înseamnă că făcea „aluzii”.
      Cum se face că populația (din Satu Mare și Botoșani) găsea inacceptabilă situația din centru și găsește foarte acceptabilă sărăcia de stânga (6,10 RON litrul de motorină, spre exemplu)?
      În rest, sunt de acord cu tine: ș.a.m.d.

      Reply
      • Dumitru

        Bun, rau ? Eu credeam ca AMP voia sa incepem sa spunem adevarul, nu sa facem morala. Hai sa incercam pentru inceput sa spunem adevarul, chiar daca il interpretam diferit. Hai sa nu mai vorbim de „pixelul albastru” numai pentru ca Basescu e candidatul „bun” pe care il preferam. Hai sa vedem daca aveti curaj sa acceptati adevarul ca „lupta impotriva coruptiei” este de fapt politie politica, cel mai mare regres al Romaniei de dupa 1989, pusa in miscare de Basescu mana in mana cu niste capete inca necazute din SRI…

        Ce partid are curaj sa spuna asta si in acelasi timp sa spuna si ce face PSD rau ? E vreunul ? Cand USR abia aparuse, chiar speram ca va fi OK. Dar in loc sa incerce sa exploateze filonul enorm al asteptarilor populatiei din Romania, au preferat sa faca political correctness ca sa ia bani si sustinere de la Bruxelles. USR putea fi acum la guvernare daca se pozitionau pe interesele populatiei Romaniei, si nu se aruncau in circul acela intern cu casatoria gay, si daca isi continuau linia clara pe protejarea patrimoniului (care includea o componenta anti-coruptie mult mai sanatoasa si consistenta decat circul anti-Dragnea de azi). Dar, na, a fost mai important ca securistii sa puna mana pe partid, jucand extremistii de stanga liberala si apoi sa se alieze practic cu PNL/PDL, singurul partid din RO care e clar mai corupt decat PSD. Pai credeti ca a fost usor sa-l vezi pe Gotiu ca trece (in momentul alegerii) de la ceea ce stia sa faca bine la politicianism ? Ce naiba !

        Reply
  3. Valentin

    Cum ati dedus ca „nimeni” nu doreste sa afle adevarul?! Daca vreti sa spuneti ca nimeni important, nimeni dintre decidenti… inseamna ca va pierdeti vremea scriindu-ne. Totusi, imi imaginez ca vreti sa comunicati cu noi, cititorii, denumiti cateodata #nimic. Eu personal nu ma regasesc in concluzia Dvs. Vreau sa stiu daca am fost luat de prost si poate ca m-am si comportat asa, ca nu am fost suficient de inteligent sa recunosc „semnele timpului”. Dar vreau sa stiu. Ar trebui sa fim multumiti ca am fost mintiti si in loc sa ne revoltam ca am fost inselati, sa ne apucam sa sustinem mincinosii, acum avand cunostinta de ceea ce au facut?! WTF! Faptul ca opinia publica s-a polarizat in mod cu totul neobisnuit pentru o societate democratica cu scaun la cap (ceea ce nu suntem, asta este evident), dimpotriva, ar trebui sa ne mobilizeze sa ne revenim din isterie, nu sa ne lamentam „mioriticeste”. Acesta este motivul pentru care vreau sa stiu adevarul. Vreau sa aflu care este adevarul, chiar cu riscul de a infrunta o mega conspiratie.

    Reply
  4. Nummme

    Ciuntalaul de pensii si salarii, rebutul politic, Base-xul Traian isi cauta locul de veci in cosul de gunoi al istoriei. Cum sa fie el europarlamentar, pentru ce merite?
    Somn usor.

    Reply
    • Dumitru

      Pana la urma Basescu a facut un lucru bun. A aratat clar ce-i asteapta pe romani daca accepta ordine de la Bruxelles fara sa le discute. Inainte de Basescu, guvernele rezolvau in intern arbitrajele intre cereri din exterior si nevoi interne. Ma gandesc din ce in ce mai mult ca Basescu a aplicat stupid cererile UE in 2011/2012 pentru a ne trezi la realitate (tot asa cum a facut si Mitterand cu stanga sindicala in 1981, discreditand stanga, sau cu Edith Cresson, discreditand feminismul in Franta). Dupa Basescu, arbitrajul este evident si e TRANSPARENT. Stim azi clar ca Olanda vrea Constanta in schimbul Schengen, ca PPE vrea guvern PPE in Romania daca vrem sa ne lase in pace, ca Ungaria ar vrea sa decida cum exploatam gazul de la Marea Neagra, etc. Mie configuratia asta imi place, macar stim ce dam cui si de ce. As propune chiar sa fie organizate voturi explicite pe temele astea, si sa se stabileasca preturile. Macar ar deveni clar ce sunt dispuse PSD/ALDE sa vanda, si ce USR/PDL. Si de aceea votez PSD/ALDE, pentru ca pare ca sunt dispusi sa negocieze mai mult. Mersi Basescu.

      Reply
  5. Ciobanul Bucur

    1. ILIESCU TERORIST. Nu conteaza. Conteaza ca ne-a scapat de Ceausescu, mai rau decat el de o sua de ori. Asta e!
    2. BASESCU SECURIST. Nu conteaza. Conteaza ca a indepartat de la putere pentru 10 ani mafia pesedista, mai rea de o suta de ori decat mafia lui. Asta e!

    Reply
    • gabriel radeanu

      Urmeaza,prelungind temporal aceeasi logica:3.CIOLOS AGENT STRAIN.Nu conteaza.Conteaza ca am intrat in SCHENGEN SI Europa ne iubeste,mai bine decat Dragnea-Erdogan de Teleorman.Un fel de …lamentatia patriotica a realismului romanesc.

      Reply
  6. taunul77

    Pana acum am tot strigat ca vrem adevarul si cand il aflam vedem ca nu ne place si preferam sa ramana ascuns?
    Sa stie toata lumea: Iliescu a profitat de vidul de Putere ivit dupa fuga lui Ceausescu si s-a instalat la comanda. Numai ca a vrut sa para un campion al unei revolte populare pe care a botezat-o Revolutie, pe care nu el a declansat-o si organizat-o, si astfel au mai murit inutil in jur de 1000 de oameni. Asta-i pohta ce-a pohtit.
    Basescu a permis o lupta anticoruptie. Insa doar contra celor care nu erau in gratiile lui. Ailalti aveau imunitate. Dar si asa a ramas un lucru pozitiv: faptul ca procurorii nu le mai arata din oficiu Respekt mafiotilor din politica.
    Ramane ca societatea romaneasca sa corecteze excesele si abuzurile care s-au petrecut. Daca e in stare …

    Reply
  7. Bogdan

    Basescu n-a îndepărtat mafia PSDista de la guvernare ci doar a inlocuit-o cu cea Udristo-Cocos-ista… A înființat DNA dar ne-a arătat cum se poate folosi justiția in lupta politică… Dragnea nu este decât un biet epigon al lui Base…
    Ceea ce ne arata ca societatea românească nu este suficient de coaptă sa reacționeze la derapajele politicienilor…
    Iar ADEVARUL este necesar oricând ca sa avem la ce sa ne raportam istoria…

    Reply
    • ADEVARUL

      ADEVARUL este altul.
      Fostul presedinte a facut tot ce a putut pentru ca justitia sa functioneze corect.
      Crezind ca sunt protejati, anumiti colaboratori ai fostului presedinte au comis fapte penale.
      Atunci cind a avut probe solide, DNA si-a facut datoria si in legatura cu colaboratorii fostului presedinte.
      Fostul presedinte nu a facut absolut nimic (in timpul mandatelor sale) pentru a-i proteja de justitie pe cei
      care au comis fapte penale.
      Nici vorba sa fi incercat sa schimbe legile justitiei sau codurile penale, pentru a-i scapa de puscarie pe colaboratorii sai.

      Reply
  8. Alina MP

    Iliescu si Basescu sunt de domeniul trecutului. Ce ar trebui sa ne preocupe sunt mecanismele prezente care se intorc contra lor, si la care si ei au avut o contributie, desigur. Pentru ca va faceti iluzii daca va imaginati ca asemenea mecanisme sunt nocive doar pentru ei si ca dreptatea se imparte asa, dupa ce cineva nu mai e la putere, va inselati.

    Reply
  9. Vlad Slăvoiu

    Vreau să spun și eu o tâmpenie:

    dl Ion Iliescu = Heathcliff

    dl Traian Băsescu = Silas Lapham.

    Numai Ilie Moromete lipsește…

    Reply
  10. laur22

    Draga Alina ei pe bune ?
    „Adevărul servește cînd o națiune e încă tînără și deschisă la minte ……”

    adica ce vrei sa zici ?
    Ca o natziune e tanara ?
    ca nu are bunici are doar nepotzi-netotzi la minte shi la suflet ?
    Ca am fost in mod initzial rashi pe creier si lipsitzi de experientza de viatza ?
    Shi atunci „adevarul” hahahahaha foloseste ……
    Da de ce „foloseste” atunci ?
    Foloseste pentru ca va foloseste.
    De ce ?
    De ce va foloseste ?
    Pentru ca dincolo de el nu avetzi nimic altceva de oferit.
    Nu avetzi de oferit o pricepere deosebite shi verificabil ain cladirea co-prosperitatzii comune.
    Nu avetzi pentru ca nu va pricepetzi pentru ca voi suntetzi concepuzti shi intoshi cu cheitzi ca sa realiazati altceva.

    De fapt adevraul serveste doar cand va serveste.
    Iar deconspirarea in adevar a lui Basescu informataor al Secu intr-o lume care a fost condusa de 2 mari presedintzi provenitzi tot din randurile secului de la ei din tzarile lor est lipsaita de orice relevantza.
    Intr-o lume de Directori CIA ajunhi presintzi ai USA shi KGB-isti ajunshi presideintzi ai Rusiei Basescu arata cat de jalnica esete de fapt Romania.
    Secursitsul nostru presedinte n-a putut fi nici macar acolo un sefuletz de directzie de la SRI sau macar vre-un ofitzer opearativ cu experientza de retzea al acesteia chi doar un jalnic „colaborator” .

    Cat despre Iliescu-terorist, hmmmmmm.
    Cat de prost sa fii ca sa potzi sa spui asha ceva ?
    Sa il etichetezi pe cel care tocmai preulase puterea de fatzada ca drept luptator impotrica preluaraii puterii shi rezistent anti-lovitura de stat pe care tocmai el o dadu-se ?
    Hai tu ca nu sutem totzi cu hastag pe frunte ca sa nu ne miroasa a pute acesta facatura..

    Shi atunci de ce va mai urmaresc ?
    Deoarece uneori deshi tardiv shi mult dupa Antena 3 ori alte asemnea oficine rostitzi adevaruri, adevaruri de forma
    „Băsescu …. a pus serviciile secrete și mai abitir deasupra legii și a creat un DNA care strălucea în rapoartele MCV în același timp în care rețeaua lui Cocoș captura toate rentele, cu binecuvântarea SRI”

    ” toate prejudiciile recuperate de DNA sub Băsescu sunt sub valoarea unui tun mai serios al lui Cocoș-Udrea, ”

    Shi nu nu cred ca istoria se scrie in MCV-ri ori note informative emise de ambasade ori rapoarte la al z-spelea congres ori prin dicursuri furibunde din studiori de televiziune.

    Istroci au dovedit un mod repeta ca pot shi stiu sa ignore textele propagandistice enise de tot felul de comitete shi comitzii care isi inchipuie ca daca ei pune cate va elucubratzii pe harztie noi ori istoarie trebuie sa ai mai shi creada deprece daca ei scriu pe gartie ca : „deja e istorie scrisă în MCV că anticorupția sub Băsescu a fost succes mare, iar Udrea nu e de fel pomenită, că, la fel ca SRI, nu face parte dintre benchmarkurile de urmărit.”

    Shi nu nu e adevrat ca „adevărul despre oamenii cu putere din România poate fi aflat numai după ce nu ne mai folosește ca să ne apărăm de efectele lor nocive.”

    Aceste adevrauri pe care le aflatzi cu stupoare azi despre Basescu/Coldea/Koeveshi/Stanciu & camarila lor au fot rostite cu subiect shi predicat de altzi in ultimii 15 ani.

    Tot asha dup acum adevraul despre mecanismul shi motivele invaziei din Irak au fost rostite in scris shi publicate de catre unii unii care deorece nu lucrau nici la FoxNews nici la CNN nici la NYT shi nic la WP au putut sa o faca .

    A putut fi rostit public de catre cei cu audientza adevraul despre Irak doar atunci cand nu ar mia fi nimic de facut.
    Posibil ca a fost tarziu.
    Dar daca am fi ratzionali am face ceva.
    Le-am acorda increderea shi audientza nostra celor ce au fost doveditzi de istorie ca rostesc adevraul shi nu celor e au vrut in mod sistematic sa il ignore cei gen CNN/ NYT.

    Shi daca va intrebatzi azi in mod siderat cum e cu putintza ca unii ca Trump ori altzii ca ei sa fie crezutzi in ciuda torentelor de argumente contraii ce se revarsa dinspre CNN/NYT aducetzi-va aminte ca lumea nu a uitat shi stie ca respectivele trambitze media au vazut in cazul Irak numai ceea ce au vrut sa vada shi de aceea …….. .

    Asha incat tot asha cum Trump e nota de plata a deep America, a heartland America fatza de festivalul minciunii in care s-au transformat la comanda principalele sale oficine media aceiashi nota de plata „it’s due to oay her in Romania”.

    Shi adevraul va veni la plata.
    Iar plata va fi cu dobanda.

    Singurul mod in care putem atenua aceast nota de plata care sta sa vina acest Putin dupa Yetzin acest Orban dupa Ghiurcony sau cum l-o fi numind pe respectivul socialist.

    Shi de aceea adevarul trebuie rostit intotdeuna.
    Pentru ca daca nu e rostit de noi va fi rostit de altzii iar noi vom deveni irelevantzi.

    Iar acesti altzii e posibil sa fie unii gen Trump, Orban cu toate consecintzele ce decirg de aici.

    Reply
  11. MZM

    Presa bolsevica (Antena 3, Cotidianul & comp.) nu doarme niciodata! Procurorul general Lazar a fost atacat pentru ca „a avut tupeul” de a trimite in instanta dosarul revolutiei cu Iliescu inculpat principal pentru crime impotriva umanitatii, iar Basescu „trebuie” atacat si anihilat pentru ca vrea sa ajunga parlamentar european. Altfel cum sa explici reactia de mahmureala a CNSAS, care in ultimile 3 decenii a dat verdict de colaborare cu fosta securitate comunista pentru…sute de indivizi, dar nu a trimis pe nimeni in judecata, ci doar acum i s-a pus… pata pe Traian Basescu! Nu e putin cam ridicol? Pai Basescu le-a spus-o securistilor, chiar de la inceputul primului sau mandat de presedinte: „Ma baieti, nu va merge cu mine, pentru ca eu cunosc sistemul din interior!”.

    Reply
  12. Ionut Maftei

    Doua observatii:
    1. „Nu contează că toate prejudiciile recuperate de DNA…” – recuperarea prejudiciilor este treaba altor institutii, care ar trebui de asemenea pomenite
    2. „adevărul tardiv și parțial nu mai servește nimănui la nimic…” – o astfel de afirmatie nu ar trebui sa se regaseasca in discursul unui personaj public. O astfel de afirmatie desfiinteaza munca si rolul arheologilor, istoricilor, cercetatorilor, etc.

    Toate cele bune

    Reply
    • gabriel radeanu

      Daca DNA-ul a avut inspiratia sa initieze anchetarea Guvernului Romaniei in cazul ordonantelor,despre care apropo…dupa atata vaicareala si indignare publica nu s-au presupus macar ceva vinovati,cine a incalcat legea si mai ales cum…ce l-a impiedicat sa se autosesizeze si sa cerceteze ce sau cine obstructioneaza recuperarile. Recuperari mai consistente ar fi impodobit armonios palmaresul anticoruptiei institutionalizate insa au preferat stralucirea de artificii a plimbarii demnitarilor in catuse.Cred ca arheologii,istoricii si cercetatorii vor descoperi adevarul tardiv al disparitiei civilizatiei romanesti,asa prapadita si batuta de soarta cum e…

      Reply
  13. ionas

    Ce am putea sa ne asteptam de la fostii nostri idoli ( Ceausescu, Iliescu, Basescu, KWJ ) caci noi ca o natie tanara , imatura si fara experienta democratica nu prea avem fler in alegeri.
    Cu Iliescu este istorie si nu justitie , dosarul penal se va termina conform procedurii justitiei de tip romanesc in 10 – 15 ani.

    Nu stim daca Basescu a fost securist ( el neaga) insa este de netagaduit ca in timpul mandatelor sale a aratat o dragoste foarte mare fata de organizatiile ( secrete) de informatii si le-a implicat in lupta dintre mafiile autohtone aducind o oarecare armonie intre acestea.

    Reply
  14. gabriel radeanu

    Adevarul il regasim in logica simpla a lucrurilor,este expus direct in fata noastra,daca ne detasam de speculatiile devenite preconceptii impersonale convenabile.Niciun dosar cu scopul de a infaptui Justitie despre Revolutie,nu are fundament legal,pe care sa poata fi construit.Nu se pot invoca legile RSR ,sistem contestat de revolutie,si nu pot fi invocate legi care nici nu existau la data evenimentelor.Ramane doar cazul exceptional al crimei impotriva umanitatii,care si in caz de razboi,unde in teorie exista o proiectie a evenimentelor care se pot intampla, inscrisa in planurile tactice sau strategice,sunt greu de probat,cu atat mai mult intr-o perioada de haos general,de actiuni si manifestari excesive sub stres emotional,in directii nedefinite si cu finalitate neclara.Eu personal cred ca putea fi mult mai rau,pentru mine este una din situatiile in care,slabiciunile,incongruenta si flexibilitatea morala caracteristice poporului roman,i-au fost favorabile…In cazul celalalt,nu va fi documentata niciodata,activitatea fostului presedinte, dealtfel onorabila si patriotica,de agent al spionajului romanesc.

    Reply
  15. Cin steLor, Cin ste Le LOR!

    Cum de au descoperit toate aceste grozavii DUPA…?
    Probabil, ca si in cazul tortionarului Visinescu, le-au DESCOPERIT tardiv atunci cand respectivii au devenit nefolositori Haitei de partid si de stat, la presiunile/ pisstonatzi de catre cin Eva eviDent!

    Reply
  16. maria

    Super interviu acordat lui Razvan Dumitrescu. Pacat ca nu vorbiti mai des ….poate ar schimba ceva

    Cat despre dosarul Revolutiei in forma in care este acum – o porcarie politica si electorala (partizan)
    Eu sunt foarte sigura ca tatal meu nu a fost impuscat si omorat de catre Iliescu ci de care un militar care acum probabil e super bine la o pensie speciala de multe mii lei.

    Adevarul, acum dupa 30 de ani (mai ales unul strict manipulat si servit cu picatura in functie de cui ii serveste) nu ne mai ajuta cu nimic

    Vietile noastre sunt total schimbate, oamenii au disparut si nu mai revin.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *