Caz școală la Liceul Teoretic „Traian” din Constanța, care arată că nu doar autoritățile locale și cele naționale sunt vinovate de subfinanțarea învățământului, ci mai ales directorii fricoși și părinții obedienți, gata să strivească prin stupiditatea lor orice copil care s-a născut drept și vrea să vadă același lucru în primul rând acolo unde învață și ar trebui să se formeze ca om.
Zilele trecute, Roxana Șerban, reprezentant al elevilor în Consiliul de Administrației al Liceului Teoretic „Traian” din Constanța în cadrul căruia și învață, a dat în vileag cooperativa părinți-profesori de strângere sistematică a fondului școlii: 100 lei/elev. Din documentul postat de reprezentanta elevilor, vedem cum la nivelul liceului au fost strânși anul trecut peste 10.000 de euro, banii fiind cheltuiți pentru pază, consumabile, serbare Crăciun și premiile olimpicilor, lucruri care ar trebui asigurate din finanțare publică.
Cooperativa era atât de bine pusă la punct încât colectarea era monitorizată într-un excel ce curpinde inclusiv o coloană cu gradul de colectare. Îmi da senzatia ca daca nu ne conformam urmeaza sa fim executati silit, spune Roxana Șerban.
Pentru că a avut curajul să iasă public cu aceste dezvăluiri și a cerut stoparea fenomenului, Roxana Șerban a fost luată la ochi de conducerea școlii, fiind convocată prin paznic „de urgență”, la prima oră a zilei, să se prezinte în fața directorului. Apoi, asociația părinților din liceu a început să planifice pe grupul de WhatsApp al organizației o execuție: nu scapă ea nepedpsită, consiliul profesoral va hotărî cât de grav este ce a făcut domnișoara și ce sancțiuni vor fi aplicate din regulamentul școlii.
Dragi părinți și directori, așa nu!
În spațiul public, atât pe facebook cât și în comentariile de pe site-urile de presă am fost acuzată de faptul că gestul meu a fost făcut pentru a cauta atenție, pentru a ieși în evidență, dar am fost și umilită pentru simplul fapt că am ales să nu tac, să nu închid ochii, să nu urmez zicala “capul plecat, sabia nu taie”. […] Mai mult, mi s-a adus în atenție faptul că vor exista consecințe pentru simplu fapt că am scos “mizeria de sub preș”, nu am tăcut și am vrut binele colegilor mei și respectarea legii. – Roxana Șerban
Știți ce e culmea? Că acești bani erau strânși pur și simplu din obișnuință, căci ideea că primăria nu ar finanța liceul corespunzător (posibilă, desigur) cade din start. De ce? Pentru că direcțiunea nu a solicitat alți bani primăriei în afară de cei pentru construcția sășii de sport.
Roxana își încheie ultimul mesaj spunând ceea ce noi, prin proiectul Școli Curate, încercăm să ducem în cât mai multe comunități și școli, și anume că părinții trebuie să pună presiune pe direcțiune și apoi pe autoritățile locale ca să primească mai multe fonduri pentru cele necesare la clasă:
Stimați părinți, vreți să vă implicați cu adevărat în educația copiilor dumneavoastra? Începeți prin a solicita primăriei să suplimenteze bugetul școlii și să își respecte obligația legală de a asigura paza. Dacă directorul școlii la care învață copilul dumneavoastră nu a făcut nimic în această privință sau nu a reușit, implicati-va, puneti presiune, luptati, nu alegeti sa urmati calea cea mai usoara- continuarea fenomenului “fondul școlii”.
Pe această temă, vă invităm să citiți cum toamna se numără… fondul școlii, dar mai ales extrasul din ghidul Școli Curate referitor la ce pot face elevii și părinții pentru o mai bună finanțare a școlilor.
Roxana, poate le arăți părinților și directorilor schema de mai jos! Noi te susținem, suntem aici și nu le vom permite celor pe care i-ai dat în vileag să comită abuzuri de pe urma cărora să ai de suferit pentru curajul pe care l-ai dovedit.
Cunoscand (de departe) situatia din RO, stau si ma intreb cine il citeste/sustine pe autorul acestui articol (C. Ghinghes). Intr-adevar, ar fi frumos ca statul roman sa plateasca el paza tuturor scolilor care au nevoie. Insa asta e imposibil, pentru ca Romania e (relativ) saraca si are taxe mici. Si lumea pare mai interesata de taxele mici decat de paza scolilor, atunci cand vine vorba sa-si aleaga majoritatea parlamentara. Pe de alta parte, scolile (multe) au nevoie de paza, pentru a le proteja (cat de cat) de traficul de diverse si de racket. Au nevoie si de rechizite. Si atunci romanii platesc, asa cum au facut-o dintotdeauna. Un libertar american ar vedea in asta chiar ceva pozitiv, o forma de organizare locala si de descentralizare.
In conditiile astea, stau si ma intreb de pe ce pozitie scrie Ghinghes articolele lui… Poate de pe pozitia traficantilor din scoli ? Nu de alta, dar nu cred ca vreun parinte intreg la cap ar vrea ca scoala copiilor lui sa ramana fara agentul de paza sau fara rechizite pana cand se hotaraste inspectoratul sa faca ceva. Dealtfel, parintii care au resurse nici nu-si inscriu copiii in scoli publice. Ii duc direct in privat, unde „fondul clasei” de 100 de lei e inlocuit cu taxa de mii de euro pe an.
Sau poate chiar asta vrea Ghinghes, sa distruga scoala publica (cerandu-i luna de pe cer) pentru a face loc pentru mai mult privat. Nu de alta, dar nu l-am vazut niciodata sa se streseze foarte tare in legatura cu taxele din privat, desi problema e aceeasi.
Eu spun un lucru foarte simplu: acele fonduri pentru pază trebuie acoperite de stat, iar părinții să conștientizeze asta, așa cum deja o fac elevii.
Cât despre distrugerea școlii publice, sunteți pe o pistă foarte falsă. Sunt un mare susținător al școlii publice și tocmai de aceea muncesc și am proiecte în sensul finanțării adecvate a acesteia.
Hm, asta o spuneti, dar eu prefer sa ma uit la ce faceti/scrieti. Iar ceea ce scrieti este sau foarte naiv/provincial sau foarte politicianist.
Pentru cazul (putin probabil) ca sunteti naiv/provincia, hai sa va spun un „secret” : nici in Franta, tara „socialista”, bogata, cu taxe mari, scolile publice (cu exceptii f. putine) nu au bani de de rechizite, de softuri (de portar nu e nevoie in zona unde stau eu, asa ca nu stiu). Si atunci organizeaza „loto”, care tot o forma de „fondul clasei” este. Sau organizeaza vanzari de carte scolara in holul scolii, din care un procentaj ajunge la scoala. S.a.m.d. In Romania e mai putina ipocrizie.
Puneti mana si sustineti scoala romaneasca alegandu-va lupte realiste si potrivite cu ceea ce Romania este, nu cu ceva ce nici nu exista nicaieri in lume. Ceea ce faceti acum este un alt cui in sicriul invatamantului romanesc.