E pe cale să eșueze guvernul Cioloș?

Cine a dus pe buza prăpastiei guvernul Cioloș în aceste zile, când părea că mai e puțin și avem o Revoluție de Paște, în care un guvern care nu ar fi fost posibil fără revolta de la Colectiv va fi dat jos de exact aceiași demonstranți care ies cu devotament în stradă la toate cauzele bune? Și mai are vreo șansă guvernul Cioloș să realizeze, fie și parțial, ceea ce și-a propus? Zilele acestea au ieșit la iveală probleme mari, vizibile pentru unii din noi încă din prima săptămână de instalare, când îi recomandam lui Dacian Cioloș să aibă deja în buzunar viitoarea lui slujbă, una care să nu depindă de Klaus Iohannis, de Liviu Dragnea sau de serviciile secrete din România, ca să o poată trânti pe masă atunci când i se cer lucruri nerezonabile. Acestea i s-au cerut din prima zi, când alții împingeau miniștri peste capul lui, au continuat și au culminat săptămâna asta, când a devenit clar că nu există criterii clare de performanță pentru miniștri și s-a trecut pe față la țapi ispășitori în funcție de deranjul produs pentru interesele unor grupuri sau de pierderea de imagine pentru guvern și pentru președinție. Totul, spre satisfacția României TV unde cei mai odioși politicieni sar deja pe mormântul acestui guvern, și al liberalilor, care se simt din prima zi în competiție cu Cioloș pentru a dovedi că ei sunt mai capabili și au fost nedepreptățiți. Dar dacă guvernul a fost cel nedreptățit în primele luni, când a încasat înjurături nemeritate pentru caracterul tehnocratic, s-a trecut acum o limită îngrijorătoare, a nedreptăților produse de guvernul Cioloș însuși, care devin serioase. De exemplu:

  • Ce altceva decât o nedreptate a fost intervenția contra managerului străin de la TAROM, care mai avea câteva luni de contract, când în restul companiilor publice, cu datorii incomparabil mai mari și performanță mai proastă (de exemplu CNADR), nu s-a mișcat un deget iar aeroportul a ajuns haotic din cauza implementării haotice a unor reglementări insuficient adecvate?
  • Ce altceva decât o nedreptate a fost demascarea lui Raed Arafat de către corpul de control, că s-a ajuns ca unii părinți să spună că îl vor da în judecată pe el personal pentru moartea copiilor lor (el i-a omorât, nu i-a salvat, se implică în acest enunț aiuritor), când intervenția a fost singurul lucru normal de la Colectiv (anormalitatea era la situații cronice precum aprobările pe baza unei legi aberante, controalele inexistente și situația spitalelor)?
  • Ce altceva decât o nedreptate a fost debarcarea ministrului Muncii, după ce guvernul tehnocrat nu a reușit să comunice clar (în primul rând ei) că legea salarizării este o mare ipocrizie, că nu e de fapt posibilă legea asta a salarizării pe merit câtă vreme nu poți nici să scazi salariile (principiul dreptului câștigat), nici să le crești (că nu ai din ce)? Dacă nici un guvern tehnocrat, care nu se prezintă la alegeri, nu poate spune acest lucru direct și clar, lăsând partidelor sarcina să se prezinte în alegeri cu proiecte în care să explice ce vor face și de unde vor lua banii, atunci ce rost mai are un guvern tehnocrat?
  • Ce altceva decât o nedreptate a fost destituirea Aurei Răducu, cu comunicarea uluitoare că lucrează prea multe ore de una singură? Dacă Aura Răducu nu reușise să miște birocrația de la ministerul fondurilor europene, deși era specialista noastră nr. 1, de ce să nu se retragă din motive personale? Cine a mai auzit să dai afară pe cineva care se poate duce înapoi la BERD sau care, în orice caz, are unde se duce, în loc să negociezi o plecare amiabilă? Și cine poate crede că Dacian Cioloș, un om foarte civilizat, are asemenea comportamente?
  • Evident, din categoria asta face parte și demiterea care a mobilizat iarăși societatea civilă, cea a lui Vlad Alexandrescu. Sigur că miniștrii tehnocrați nu au nicio bază de putere sau de reprezentare și trebuie să plece când li se cere, iar scrisoarea dlui Alexandrescu către colegii din GDS (aceia părăsiți prin demisie de Andrei Pleșu după o simpatică demascare, acum câțiva ani) a fost cusută cu ață albă. Dar dl. Alexandrescu avea o bază reală de reprezentare, după cum s-a văzut, mult mai largă decât GDS, cine trebuia dat afară era consilierul lui care s-a solidarizat cu manifestanții care cântau fals Nabucco. Fără a reduce o situație complicată la una simplă, felul în care a fost tratat Vlad Alexandrescu și susținătorii lui a fost aberant, și iarăși nu în caracterul lui Dacian Cioloș. Și deși a fost o decizie înțeleaptă asta cu numirea succesorului desemnat de el, nu e clar de ce trebuia dat afară un ministru bun și popular, a cărui demisie nu fusese cerută de nimeni, dacă tot ce făcea el urmează să continue.

Acest șir de nedreptăți nu cred că au avut ca autor principal pe Dacian Cioloș. E inexplicabil pentru mine de ce și le-a asumat el și a încercat să le justifice și să acopere faptul că asemenea sacrificii publice sunt cerute, din motive de imagine, de alții, cei care mai au de candidat pe viitor și stau prost cu popularitatea zilele astea. La fel, intervenția unor lobby-uri sau a serviciilor (când acestea două nu sunt sinonime) este ușor de identificat în multe situații de mai sus. Nimeni nu verifică și adesea am impresia că băieții ăștia de la Bruxelles au pierdut priza la realitate și sunt mințiți pe față de oameni în care au încredere sau de care depind.

Președintele și premierul aveau însă – fapt universal remarcat – cu totul alte subiecte, mai importante pentru securitatea națională, pe care să se exprime public, decât scandalul de la Operă.

  • De exemplu, vânzarea de către kazahi a pachetului de acțiuni către o companie chineză e cel puțin ciudată. După ce ne-am ars cu ei, continuăm cu firme din țări care au reputație proastă la arbitraje internaționale, nu putem și noi, atunci când vrem să ni se plătească datorii, să găsim pe unii mai cu scrupule și cu frica legii? S-a evitat de puțin să nu vândă OMV ceva românesc la Gazprom, dar și privatizarea către kazahi și chinezi e un banc prost.
  • De exemplu, faptul că parlamentarii masacrează legile anticorupție și scot nepotismul sau consecințele unor conflicte de interese sau introduc noi și noi pensii speciale, apoi promulgate fără discuții.
  • De exemplu, situația din spitale, urmărită cu devotament de ziariști, deși era cunoscută? În luna februarie, la seminarul comun SAR – Cacelaria primului ministru pentru un plan de acțiune pentru buna guvernare introduceam cu mâna mea obiectivul următor:

Obiectiv 3: Reducerea fragmentării controlului ex-ante în sectorul public, cu creșterea caracterului sistematic, previzibil și automat bazat pe indicatori versus controale ad-hoc sau post-factum, pentru o prevenire eficace a corupției.

”Problema: Unitățile de control duc lipsă de personal, cu oameni slab pregătiți, demoralizați iar zone strategice ca educația sau sănătatea sunt practic fără controale ex-ante pe bază de indicatori”, recomandare ”Creșterea ponderii controlului în zone ca educația sau sănătatea, eventual în cooperare cu activităţi de watchdog din societatea civilă, mecanisme interactive online”, și:

Problema: ”Absența oricăror standarde de colectare și raportare ierarhică a unor indicatori de „administrative compliance” (conformitate administrativă) și bună guvernare” cu recomandarea ”HG cu standarde de raportare pentru raportul anual referitor la cum au fost folosiți banii publici pentru atingerea obiectivelor (în funcţie de care se stabileşte finanţarea viitoare); Ținte de management pentru șefi pe conformitate administrativă, cu înlocuirea automată în caz de non-conformitate, cu semnul întrebării cine ar putea face aceste lucruri (corpul de control? nu are capacitate – Cancelaria?). Documentul a fost circulat la toți participanții, dar nu cred că s-a ajuns la punerea sa în practică, nu era o prioritate pentru nimeni. Să ne înțelegem, orice om din sistem știe că nu verifică nimeni dezinfectanții și în general nimic în domeniile Sănătății și Educației. Cumva însă asta e doar preocuparea presei și României Curate, nu a domnilor miniștri de resort, care trăiesc și fără, și pe care nu i-a demascat șeful statului, deși destui oameni cu mare credibilitate au dat alarma zilele astea chiar despre sectoarele lor și există consilieri prezidențiali de resort.

Se mai adaugă ideea ciudată, la un prim ministru care chiar vrea să facă reforme și are, cred încă, cele mai bune intenții, de a băga în parlament un mare proiect de reformă administrativă, cu șanse mici să iasă de acolo la timp și în forma adecvată pentru ca guvernul actual să poată face mare lucru cu el. Ideea, foarte bună, de a introduce un concurs național de intrare în serviciul public (a ajutat în Coreea de Sud la profesionalizarea administrației), nu mai are nici un sens dacă tot partidele vor organiza prima ediție. Concursul ar fi trebuit organizat pe un cadru legal minim, și imediat, și societatea civilă și presa să fi urmărit după alegeri (și să fi apărat) pe cei intrați în administrație prin acest concurs de noi încercări de politizare.

Așa însă, totul se amână, ca și cu plagiatele, pentru după, și se mai dă ocazia, ca și la investire, guvernului Cioloș să arate că în timp ce vrea să facă marea reformă a sistemului pe merit îl dă afară pe Alexandrescu și îi păstrează pe Biriș, cu offshore dovedit, pe Tobă, cu plagiat dovedit, ca să nu mai dau și alte nume ale unor impostori sau oameni cu venituri cel puțin ciudate oploșiți prin guvernul Cioloș fără nici o validare de la o instituție serioasă în viața lor profesională anterioară.

Și e foarte trist, pentru că niciodată nu au fost mai mulți oameni buni în jurul unui prim ministru bine intenționat, dar care par pe zi ce trece mai izolați și mai confuzi în propriul lor guvern, scurtcircuitați de toate interesele celor care le numără zilele.


Recomandări

14 thoughts on “E pe cale să eșueze guvernul Cioloș?

  1. OvidiuB

    Cred ca am ajuns intr-un punct in care am mai fost (si care poate ar merita o dezbatere in societatea civila): ne-am convins ca guvernul “nostru”, pe care noi l-am sustinut, nu e atat de bun cum speram sau cum credeam ca va fi sau cum ne asteptam sa fie. In acelasi timp, cred ca (si sper ca si restul lumii crede) el este inca mai bun decat guvernul politic care a fost inaintea lui si, prefigurabil, mai bun (sau macar mai bine intentionat) decat guvernul politic care va veni dupa el.

    Intrebare: cum ne pozitionam azi fata de guvernul “nostru”?

    Il criticam la sange tocmai pentru ca e al nostru si ne aratam in mod transparent dezamagirea, fiindca – nu-i asa? – si asteptarile sunt cu totul altele de la el?

    Strangem din dinti si actionam “politic”, in sensul in care chiar daca nu e asa bun cum speram, e “al nostru”, e relativ mai bun decat cel dinainte si merita faptic solidaritatea noastra, chiar daca lucrurile nu vor iesi atat de bine cum puteau sa iasa sau cum speram sa iasa?

    Cum procedam? E chiar o intrebare, nu stiu nici eu raspunsul corect.

    Reply
  2. Iulian

    Este un guvern esuat inca de la inceput. A fost instalat pentru linistea si prosperitatea continua si fara griji a vechilor grupari politice, securiste si corporatiste. Imi pare extraordinar de rau ca o buna parte dintre cei care am fost in strada s-au lasat inselati de aceasta numire prin care sistemul si-a asigrat continuitatea sub umbrela guvernului tehnocrat. Eu personal am purtat o pancarta in timpul manifestatiilor impotriva numirii lui Dacian Ciolos si Vasile Dancu dar din pacate cei care ne-am dat seama atunci de pericolul acstui guvern nu am fost luati in seama.
    Sub umbrela tehnocratiei sistemul mafiot din politica, afaceri si servicii si-a asigurat continuitatea.
    – in momentul acesta la o saptamana dupa ce a explodat dezvaluirea crimelor din spitale sunt folosite aceleasi substante de dezinfectare, guvernul nu face absolut nimic in realitate ci doar de suprafata ca sa mascheze hotia si CRIMELE comise.
    – numirea si sustinerea atat de catre Ciolos cat si de catre Iohannis a plagiatorului Apud Toba in probabil cea mai importanta functie din guvern, cea de ministru MAI.
    – Ultra fiscalizarea si birocratizarea actuala duce la distrugerea totala a micilor afaceri.
    Adoptarea noului cod fiscal a dus la disperare pur si simplu micii intreprinzatori din cauza maririi excesive a impozitelor si a birocratizarii totale. Practic este un blocaj aproape total in economia reala a micilor intreprinzatori unde intrarea in faliment si inchiderea micilor afaceri a devenit un fenomen de masa. Si toate acestea in totala contradictie cu economia corporatista in special cea de tip monopolist ce a primit o noua majorare uriasa a profiturilor prin reducerea taxelor pentru ei.
    – au fost inchise mici afaceri pe baza asa zisei buline rosii fara sa se intample NIMIC pentru consolidarea reala a cladirilor. Mafia imobiliar din interiorul primariilor este activa si functioneaza la capacitate maxima fara sa le mai poata face fata nici macar DNA-ul. Cu aceast ocazie au fost trimisi in somaj si lasati fara locuri de munca sau surse de trai niste oameni fara nici o vina chiar inainte de sarbatori.
    – DNA-ul nu a primit nici un fel de sprijin real din partea guvernului in afara de niste fonduri si acelea date ca sa nu le sara lumea in cap
    – in loc sa se inchida CNADR-ul iar toata conducerea din ultimii 15 ani sa fie trimisa in corpore catre DNA si DIICOT s-a continuat hotia si incompetenta si ne uitam cum ne sunt furati miliarde de euro din buzunare
    – ANAF-ul continua represiunea catre oamenii simpli si micii intreprinzatori fara sa se atinga nici macar de un fir de praf de pe costumele marilor corporatisti precum hipermarketurile, monopolurile ce controleaza utilitatile, combustibili, etc. unde se se face cea mai mare parte a evaziunii fiscale prin sistemul mafiot de firme fantoma offshore. Pur si simplu ANAF-ul distruge orice fel de concurenta a micilor intreprinzatori in favoarea protejarii si cresterii profiturilor marilor corporatii ce produc 80% din evaziunea reala de la impozitul pe profit pana la TVA-ul fentat prin preturi de importator umflate pe baza de offshore. Scheme de evaziune stiute aproape de toata lumea dar pe care ANAF-ul nu vrea nici in ruptul capului sa se lege de ele.
    – oamenii s-au trezit cu majorarea impozitelor pe case si masini cu toate ca economi creste.
    – ne-am trezit cu acelasi tip de ministri de conceptie neliberala precum Anca Dragu dupa celebra ministru Usturoi cu acelasi dispret si rautate fata de oameni redusi la termenul de sclavi pur si simplu
    – vedem o incercare a micsorarii salariale la bugetari inexplicabila in conditiile in care corporatiile au profituri uluitoare ce cresc de pe o zi pe alta precum zmeul zmeilor.
    Imi cer scuze cu aceasta interventie probabil mult prea pasionala dar sunt in timpul unui tratament de luni de zile cu antibiotice din cauza unei infectii luate in spital si care am si o mica afacere ce aproape ca intra in faliment daca prapadul acesta de guvernare mai continua in aceasta directie. Dupa prapadul guvernarilor boc si ponta stau in fata probabil a ultimului parjol pe care-l mai pot duce eu si probabil o mare parte dintre romani, guvernarea Ciolos.

    Reply
  3. Ungureanu Mihaela

    Dupa Colectiv atat PSD-ul cat si PNL-ul s-au cam speriat . Ei n-au reusit sa adune ,cu toata organizarea lor ,atatia oameni in strada. Liberalii au incercat sa confiste manifestatiile dar nu a reusit .Atunci s-au gandit la o manevra geniala dar nu trebuie sa cadem in capcana lor .Actualul guvern a avut voturile majoritatii parlamentare si este o corcitura special creata pentru a discredita ideea de guvern tehnocrat,pentru a ne demonstra ca fara politicieni nu se poate .Un alt scop ar fi acela de a acoperi toate greselile guvernelor Ponta :cu libeali ,fara liberali.In perioada asta s-au dat o gramada de legi aberante si parlamentul a zburdat nestingherit printre legi ,lasandu-le pe cele necesare balta dar aruncand cu banii in interesul clasei politice .Inainte de alegerile parlamentaratat liberalii cat si PSD-istii se vor prezenta curati si uscati iar dupa alegeri vor vorbi de greaua mostenire. Acum este momentul sa apara , Ponta ,salvator pe calul alb ,in fruntea PSD si sa tune si fulgere de la tribuna Camerei Deputaltilor impotriva oricui ar indrazni sa miste in front . Tineti minte iuresul de modificari antidemocratice dupa caderea guvernului Mihai Razvan Ungureanu ?Sa va tineti bine acum ! Cele doua camere ale parlamentului vor fi conduse de doi pacalici ,doua persoane revansarde ,persoane fara consistenta dar cu un ego nemarginit .Cred ca institutiile democratice ale statului vor fi puternic lovite .Ar putea avea tupeul sa incerce desfintarea DNA .Singura noastra sansa este ca ambii sunt si fricosi .daca se stropseste cineva la ei ,se aseaza cu botul pe labe si incep sa dea din coada.

    Reply
  4. Emil Stoica

    Atata timp cat se imping lucrurile inainte pe calea buna nu cred ca putem spune ca a esuat. Cred ca mult mai importanta este directia si viteza decat sa atingi neaparat un obiectiv.

    Reply
  5. Andrei

    În ciuda tuturor criticilor, actualul guvern nu are niciun penal în rândul miniştrilor încă (trist ca acest lucru este demn de laudă) şi a mişcat cât de cât lucruri care păreau sudate în loc. Simplul fapt că un om ca Alexandrescu a ajuns să fie numit ministru mă face să caut scenarii în care Cioloş ar putea continua şi după alegeri în fruntea Guvernului. Departe de a fi perfect, acest guvern ne-a dat ceva mai apropiat de normalitate decât oricare altul înaintea sa prin simplul fapt că a fost interesat de guvernare şi nu de jaf sistematic. Pentru prima dată poate în istoria României, Guvernul nu a furat… au furat alţii, pe care din păcate Guvernul nu i-a putut opri, iar acesta este marele său eşec… dar ce eşec splendid să vezi că măcar antrenorul şi câţiva jucători chiar joacă, după sezoane de blat total

    Reply
  6. Vlad

    Imi pare rau sa va spun, dar Ciolos a esuat de la bun inceput, cand a refuzat sa dea o ordonanta de urgenta in legatura cu numarul tururilor la alegerile locale.

    Reply
  7. Claudiu

    Eu cred ca ne pierdem cu firea prea usor. Acest guvern trebuie sa asigure o perioada de tranzitie. Cred ca cerem prea mult de la el. De fapt cred ca nu stim ce sa cerem de la un guvern in general, ca nu avem rabdare, ca suntem imprevizibili, nu avem valori si nici obiective. Adica suntem niste angajatori lamentabili care se poarta urat cu, intamplator, probabil cel mai bun guvern de la Isarescu incoace. Asa ca Ciolos o sa se sature si o sa plece si noi o sa ne pricopsim cu un alt guvern format de politruci fara scrupule. As zice ca aproape meritat.

    Reply
  8. Marian popescu

    Problema acestui guvern este reprezentativitatea . Acest guvern nu reprezintă pe nimeni si in consecință nu da socoteala nimănui . Pana de curând Johanis patronase intențiile acestui guvern acum si el s-a dezis de Cioloș si ai lui . In punctul in care suntem ,toți folosesc acțiunile guvernului ca sa alimenteze frustrările propriului electorat . Guvernul Cioloș si ideea de guvern tehnocrat a eșuat limitele unui astfel de guvern fiind evidente.

    Reply
  9. T. Bucur

    Din pacate, ma tem ca o asemenea analiza pertinena a situatiei nu va fi citita cu toata atentia de catre premier, care in ultima vreme cred ca are ca prioritate sa urmareasca atacurile vehemente incepute recent impotriva Domniei Sale de haita de manipulatori de la A3. De acolo vine pericolul cel mare privind viitorul Romaniei, dar nimeni nu dezvaluie pe fata acest lucru. Sa fie frica de haita cea care paralizeaza orice gand de a arata pericolul pe care il reprezinta ea?

    Reply
  10. Daniela Nicolescu

    Un guvern pentru un mandat de un an. Ce poate face el? Cineva (persoana importanta!) spunea ca i-a luat cateva luni la guvern pana a invatat “in ce parte se deschide usa”. Sa nu ne ilusionam! suntem disperati, exasperati, frustrati. Dar nu putem avea intr-un an ceea ce nu s-a facut sau s-a facut anapoda timp de 25 de ani.
    Intrebarea e pe cine alegem sa ne reprezinte si cum sa ne asiguram ca vor face ceea ce e necesar pentru binele tarii? ce mecanisme de monitorizare si interventie ? (nu doar iesirile in strada care dau satisfactie imediata, dar mi se par periculoase pe termen lung), de early warning. Ceva care sa nu ne lase doar cu votul din patru in patru ani si iesitul in strada.

    Reply
  11. misu

    ha,ha,ha….
    …..cand ajungi sa faci un guvern si pui sef la politisti un hot nici nu cred ca urmarseti vreun succes ci doar o mare escrocherie….

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *