Marius Diaconescu

De ce este îngropată dezbaterea publică între cei doi candidați la Rectoratul Universității din București?

Mâine au loc alegerile pentru funcția de Rector al Universității din București. S-au înscris doi candidați, actualul Rector, prof. univ. dr. Mircea Dumitru, și prof. univ. dr. Nicoleta Ionac, șef de departament la Facultatea de Geografie.

Inițial am rămas surprins când am primit zilele trecute un email, adresat tuturor profesorilor din Universitate, cu proiectul managerial și CV-ul doamnei prof. Nicoleta Ionac. Din păcate poziționarea ei în victimă a sistemului și pledoaria sa foarte boemă au plasat-o din start pe locul secund în evaluarea Domniei Sale. Nu am mai acordat atenție subiectului până azi, când am primit un alt email despre tentativele dânsei de a organiza o dezbatere publică directă cu celălalt contracandidat.

Din start precizez că personal îl susțin pe actualul Rector, dl. prof. univ. dr. Mircea Dumitru, din motive posibil subiective.

Scriu acest scurt articol pentru că vreau să cred că Universitatea din București este și va fi un model în învățământul universitar din România. E un ideal, recunosc, în care vreau să cred.

Și pentru că un prieten adevărat spune adevărul, chiar dacă doare, îmi asum anumite riscuri prin a critica propria universitate.

Deși doamna prof. Nicoleta Ionac a solicitat organizarea acestei dezbateri și dl. prof. Mircea Dumitru și-a dat acordul, echipa de organizare s-a bâlbâit. Cu tot respectul pentru acești domni pe care îi apreciez foarte mult pentru calitățile lor profesionale, prof. Marian Preda, Președintele Senatului, respectiv prof. univ. Gheorghe Iancu, președintele Biroului Electoral Central, nu au reușit să organizeze dezbaterea, invocând lipsa unui spațiu adecvat. Scuza este cel puțin ridicolă…

Sper că situația se va rezolva urgent, se va organiza dezbaterea în această seară și Universitatea din București va rămâne un model în învățământul superior din România. Vreau să cred în acest ideal!


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “De ce este îngropată dezbaterea publică între cei doi candidați la Rectoratul Universității din București?

  1. Gavrus Tiberiu

    Mi se pare absurd faptul ca pot fi respectati si apreciati foarte mult niste lideri care (manageri) care apeleaza la scuze ridicole ca sa justifice oportunismul si reaua lor intentie.

    Reply
  2. Marian Ivan

    Daca nu erati Coordonatorul Coalitiei pentru Universitati Curate, aveati scuza ca sunteti un universitar mai tanar, mai naiv.
    NU o aveti !
    Si ma indoiesc sincer ca nu stiti (sau macar ca nu banuiti) de ce nu se organizeaza intalnirea respectiva.
    Era mai bine, cred, sa nu scrieti acest articol…

    Reply
  3. radu

    Marian Preda, fost PMP, M10, origini obscure inainte de 9189, desi tanar pe atunci…Gheorghe Iancu, fost avocat al poporului, PDL, nevasta anchetata de DNA…Exceptionala comisie electorala…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *