Silvia Vrinceanu Nichita

Cum ajung banii de buzunar ai elevilor să susțină buna funcționare a școlilor

Studiu de caz Vrancea

Regulamente școlare ținute “la sertar” și aplicate discreționar atunci când elevii scot capul din cutie, lipsa marker-elor, a cretei și a colilor A4 în sălile de clasă, rigiditatea actului educațional dar și lipsa săpunului, a hârtiei igienice ori a încuietorilor în sălile de baie ori sumele de bani strânse de la elevi pentru a susține cheltuielile școlii, sunt tot atâtea probleme identificate de reprezentanții elevilor în consiliile școlare și pe care aceștia le vor rezolvate printr-un efort comun. În cadrul proiectului “Școli Curate”, inițiativa prin care lansăm în România un nou mod de a combate neajunsurile în ceea ce privește alocarea, accesarea și cheltuirea resurselor publice în învățământul preuniversitar, am stat de vorbă cu mai mulți elevi din școlile vrâncene, reprezentanții aleși ai elevilor în consiliile școlare, pentru a afla cum văd aceștia dotarea unităților și cum pot contribui la modernizarea educației printr-o finanțare transparentă și adecvată. Consiliul Elevilor, prin structurile sale, la nivel școlar, județean și național, monitorizează respectarea drepturilor pe care le au elevii și intervine în rezolvarea unor probleme punctuale cu care se confruntă aceștia, însă nu întotdeauna “aleșii” își pot impune punctele de vedere în lumea adulților. Întrucât au atras atenția asupra unor situații sensibile iar pe alocuri conducerea școlilor nu le-a permis să stea de vorbă cu presa, nu vom publica numele elevilor pentru a nu-i pune în situații delicate.

Chiar și în liceele mari din Focșani, cum ar fi colegiile naționale Unirea și Alexandru Ioan Cuza, elevii se plâng că nu există săpun și hârtie igienică la toalete și că pe alocuri se perpetuează practica de a se strânge bani pentru diferite ocazii, inclusiv aniversări. “Suntem învățați despre igienă și stil de viață sănătos, dar cred că schimbările ar trebui să înceapă de la toalete. Cu ajutorul Consiliului Școlar al Elevilor vom cere conducerii să ia măsuri”, ne-a spus un reprezentant în Consiliul Școlar al Elevilor. Elevii se plâng de lipsa consumabilelor și la Colegiul Național “Al. I. Cuza”. “În școala mea, o problemă de care mă izbesc ar fi în principal lipsa consumabilelor (markere, bureți pentru tablă șamd). Și desigur, fiindcă și orice gol trebuie cumva acoperit, unii profesori ne obligă pe noi să cumpărăm materialele de care avem nevoie. Deși știm cu toții ca școala ar trebui să fie gratuită pentru elevi, se pare că această afirmație se oprește doar la nivelul teoretic. Un alt lucru deranjant e faptul că în liceul meu există un soi de plăcuțe puse pe pereți care descriu modul de petrecere al orelor de curs, și de asemenea cum ambii actori implicați (elevii și profesorii) s-ar dezvolta extraordinar. Cu siguranță că plăcuțele concepute frumos nu trec de pragul iluzoriu și că totul e doar o minciună frumoasă, dar nu știu cât de mult se încadrează acest lucru în problemele pe care Școli Curate își propune sa le scoată în evidență și (de ce nu) să le rezolve”, ne-a spus un elev al colegiului implicat în consiliul elevilor. Acesta a adăugat că, în ciuda lipsurilor, toaletele din liceul său sunt “cât de cât în regulă, fiindcă doamnele de serviciu își fac treaba, însă unii elevi nu știu să prețuiască munca altora”.

Lupta de a asista la Ședințele CA

Îmbucurător este că, spre deosebire de alte licee, unde elevii din CȘE nu se pot apropia măcar de cabinetul directorului, la Colegiul Unirea, de exemplu, reprezentantul elevilor face parte din CA-ul școlii. La Colegiul “Emil Botta” Adjud însă, în ciuda faptului că elevii și-au ales reprezentantul, acesta nu a fost invitat la prima ședință a Consiliului de Administrație. “Nu ni se pare normal deloc să fim nevoiți să facem cereri scrise pentru a ni se respecta drepturile”, ne-a spus liderul liceenilor. Situația s-a remediat ulterior. Și elevii din liceul adjudean, mai spune acesta, trebuie să cumpere markere si cretă pentru derularea în bune condiții a actului de predare. “Rareori avem hârtie și săpun la baie. De la a doua pauză se evaporează totul”, adaugă reprezenantul CȘE, situație confirmată și de colegi. “Dacă mă spăl pe mâini și nu am șervețele rămân cu mâinile ude. Măcar copiii mai mici ar merita”, a adăugat un alt reprezentant al elevilor. Cât despre cretă și markere, elevii adjudeni admit că le cumpără din banii lor la începutul anului școlar: “Ar trebui școala să ne pună la dispoziție. Sperăm ca pe viitor situația să se schimbe.”

Regulamentele școlare sunt ținute “la sertar”

În ciuda faptului că regulamentele școlare sunt făcute pentru a fi cunoscute de către elevi, principalii beneficiari ai actului de educație, acestea sunt o necunoscută în multe școli. Sau cel puțin așa spun elevii reprezentanți ai CȘE. Un sondaj făcut printre aceștia a scos la iveală că regulamentele nu sunt afișate nici la școală și nici pe paginile web ale unităților școlare. O situație delicată am întâlnit la Colegiul Economic “Mihail Kogălniceanu” Focșani unde reprezentanții elevilor spun că nu cunosc prevederile regulamentului școlar. Mai mult, liceenii spun că, în cazul în care nu au ținuta obligatorie care ține loc de uniformă, respectiv pantaloni/fustă neagră și bluză albă, sunt sancționați prin “scoaterea la tablă sau lucrare de control”, fapt ilegal potrivit unor modificări aduse Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar. Mai mult, spun elevii, “închiderea ușii de la intrare la două minute după ce s-a sunat ne deranjează întrucât pauzele sunt foarte scurte, de cinci minute, și nu ai timp nici măcar să mergi la baie sau să îți cumperi o sticlă cu apă. Într-un fel se încalcă dreptul la educație prin ținerea elevilor în afara liceului”. Noul Consiliu Școlar al Elevilor și-a propus să rezolve aceste neajunsuri prin discuții cu conducerea școlii. Dar severitatea arătată de conducere, ca și lipsa de răspuns la interpelările făcute de portalul de bună guvernare RomaniaCuarată.ro, îi țin pe elevi departe de masa la care se iau deciziile. Nici la Colegiul “Emil Botta” Adjud elevii nu cunosc prevederile regulamentului de ordine interioară al școlii. “O să vorbim cu dl director ca să ni-l dea. Chiar suntem curioși să vedem ce scrie acolo”, ne-au spus și liceenii. Nici la unicul liceu din orașul Mărășești, aleșii elevilor nu știu ce prevederi are regulamentul școlar. “Poate exista în vreun colț, dar eu nu l-am văzut”, ne-a spus unul dintre reprezentanții consiliului elevilor.

Teoria ca teoria, dar practica …

La alte licee din Vrancea, elevii susțin că deschiderea arătată de profesori compensează cumva lipsurile materiale. “În mandatul acesta ne-am propus să schimbăm și atitudini. Nu vrem să mergem doar la școală și să facem doar școală, ne-am propus să punem în practică ceea ce învățăm noi fiind un liceu cu profil tehnic. Mi-ar plăcea să facem mai multă practică, să ne uităm la filme educative, să avem mai multe lecții interactive. Profesorii sunt deschiși la ideile noastre și, dacă avem propuneri, acestea sunt în general acceptate. Îmi amintesc cu drag că a fost odată o propunere să facem lecția de limba română afară, să discutăm în aer liber și nu doar să scriem pe foi iar acea lecție a fost o reușită. A fost super, o oră frumoasă, de care ne amintim cu drag”, ne-a declarat reprezentantul elevilor de la Colegiul Tehnic “Ion Mincu” Focșani. Spre deosebire de alte licee, la această școală regulamentul școlar și statutul elevilor sunt afișate în fiecare sală de clasă. Și elevii de la Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu” din orașul Mărășești spun că au un dialog constructiv cu conducerea liceului și speră la schimbări. “Din punctul meu de vedere, lucrurile din școală nu sunt cele mai strălucite, dar cu ajutorul elevilor putem face foarte multe deoarece despre ei este vorba. Acum așteptăm să se rezolve problema cu hârtia și săpunul de la toalete. Am discutat despre asta cu conducerea școlii și ni s-a promis că se va rezolva în cel mai scurt timp”, ne-a spus reprezentantul elevilor. Acesta atrage atenția și asupra altor probleme, cum ar fi încălzirea necorespunzătoare a sălilor de clasă. “Ce e drept, ni se dă căldură, dar nu e suficientă la majoritatea claselor fiindcă avem săli destul de mari, care nu sunt izolate corespunzător. Cel puțin la etaj sunt probleme”, a adăugat reprezentantul elevilor.

Implicați și în problemele cetății

Elevii aleși în consiliile școlare vor să fie implicați și în proiecte extrașcolare, de dezvoltare personală/profesională care să satisfacă nevoile și interesele tinerei generații. Elevii de la Colegiul Tehnic “Ion Mincu“ au votat pentru înființarea unui club de teatru, după ce au reușit să înființeze o trupă de dans pentru care au găsit chiar și sponsori. “Avem și alte idei frumoase. Vrem să facem proiecte de promovare a școlii noastre. Sunt foarte multe lucruri pe care le iubim la liceul nostru. De ce să nu le spunem și altora?”, ne-a spus liderul liceenilor. Și elevii din Adjud vor să își implice colegii în proiecte comunitare. “Elevii vor mai multe activități non-formale. Ne-am propus ca în acest mandat să punem accentul pe voluntariat, să facem donații pentru cei în nevoi, să ne implicăm sufletește nu doar în proiecte de fațadă, cum a fost la Let’s do it! Idei avem, sperăm să fie susținute, cum ar fi, de exemplu, organizarea unui bal caritabil în beneficiul bătrânilor de la azilul din orașul Mărășești. Vom continua flashmob-ul de Crăciun și vom împărți mesaje motivaționale pentru oamenii care au probleme în orașul nostru”, sunt câteva dintre proiectele propuse de liceeni. Alți elevi susțin necesitatea introducerii unor cursuri practice sau a unor simulări în cazul unor situații nedorite cum ar fi incendii, inundații, cutremure de pământ sau alte dezastre. Cu alte cuvinte, aceștia vor să învețe practic și așteaptă lecții care să le fie de folos în viață.

Monitorizăm buna guvernare a școlilor

Cât privește soluțiile, implicarea elevilor se observă la nivel de atitudine chiar dacă schimbările se fac cu pași mici. Deja în adunările generale șefilor de clase din anumite licee li s-a explicat că nu este legal să colecteze bani pentru controversatul fond al clasei (între 5 și 30 de lei) iar încercările de a avea elevi în consiliile de administrație au un efect pozitiv în ceea ce privește buna guvernare și transparența decizională. În cadrul proiectului “Școli curate” elevii și părinții vor avea acces la Ghidul monitorilor pentru buna guvernare a școlilor și liceelor dar și la aplicația Check my school, care le va permite să monitorizeze unitățile de învățământ și să participe proactiv la îmbunătățirea actului de educație. În cadrul proiectului avem deja primii cinci monitori la nivelul județului Vrancea care ne-au ajutat să punem pe hartă neajunsurile constatate inclusiv în acest material. Oficialii Inspectoratului Școlar spun că au în vedere aspectele semnalate de elevi și verifică abaterile cu ocazia inspecțiilor tematice. În spiritul creșterii gradului de de bună guvernare și transparență a școlilor și liceelor, România Curată solicită autorităților școlare să ia măsuri așa încât regulamentele școlare să nu încalce drepturile și libertățile elevilor și să fie aduse la cunoștința acestora în mod onest și transparent. Situațiile semnalate în școli vor fi discutate și cu ocazia unei întâlniri pe care o vom organiza cu elevi, părinți, profesori, directori de unități de învățământ, experți în educație, precum și reprezentanți ai autorităților locale și ai instituțiilor deconcentrate în luna decembrie la Focșani.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *