CSAT și președintele Iohannis ar trebui să se implice în scandalul SIPA

CSAT trebuia implicat în „evoluțiile” subiectului SIPA: era rolul și rostul legal al acestui organism. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, în calitatea domniei sale de președinte al CSAT, trebuia și trebuie să se implice în discuția publică și în procedura decizională privind arhiva SIPA. Hotărârea de Guvern prin care s-au luat așa-zise măsuri privind arhiva SIPA are o vulnerabilitate majoră (Hotărârea 410/2017): nu a trecut și nu are aprobarea CSAT.

O altă vulnerabilitate în „evoluția” SIPA este aceea că în componența comisiei de inventariere a arhivei nu a fost prevăzut în actul normativ adoptat de Guvern niciun magistrat. Aceasta este de fapt vulnerabilitatea majoră în a face lumină în privința arhivei SIPA: magistrații nu sunt parteneri, deși, se pare, documentele adunate nelegal și cu încălcarea flagrantă a drepturilor fundamentale ale omului îi privesc pe mulți dintre ei.

Se spune că o asociație a magistraților, ce a atacat Hotărârea de Guvern 410/2017 ce reglementează arhiva SIPA, a pierdut procesul. Informație parțial inexactă: a fost respinsă solicitarea de suspendare a funcționării comisiei. Probabil că asociația va ataca pe fond această hotărâre de Guvern. Mai mult, poate exercita și recursul.

Ministrul justiției Tudorel Toader s-a hazardat atunci când a comunicat, pe Facebook ( aici), cu privire la „evoluțiile” subiectului SIPA, că asociația profesională a pierdut procesul, atât timp cât justiția nu s-a pronunțat definitiv asupra acestui act normativ. Ar fi trebuit lăsată să se pronunțe definitiv. Era și este  în spiritul unui stat de drept ca un oficial, cu atât mai mult cu cât este și responsabil în domeniul justiției, să nu pună presiune inutilă asupra instanțelor.

 Așadar, SIPA cunoaște noi evoluții, ne anunță ministrul justiției Toader.

Dacă vor fi pozitive sau nu, rămâne de văzut, în contextul unui mandat ministerial al instituției deloc ușor, cu multe decizii ministeriale amânate sau anunțuri discutabile pe subiecte importante (chestiunea pragului privind infracțiunea de abuz în serviciu, modificarea legilor justiției, auditul extern la Parchetul General și DNA etc.).

În schimb, avem un război al nervilor legat de SIPA: comunicate publice ale magistraților (comunicat CSM,  comunicat asociații profesionale), răspunsuri și comunicate publice ale ministrului (răspuns ministrul justiției). Lucru de neînțeles și de nedorit și care vulnerabilizează, după cum spuneam, chiar demersul la care a recurs Guvernul prin adoptarea Hotărârii nr. 410/2017 privind unele măsuri referitoare la fosta Direcție de Protecție și Anticorupție.

SIPA e un subiect fierbinte, trebuie să recunoaștem. În raport cu „evoluțiile” sale, câteva chestiuni ar merita discutate:

  1. Cât de actual este subiectul SIPA pentru magistrați?

La o primă vedere, pentru magistrați interesul nu este unul deosebit. Mai multe explicații pot fi identificate.

În proporție de aproximativ 40% din corpul profesional al magistraților, judecători și procurori, s-a înnoit după anul 2005, anul în care s-a desființat SIPA. Iar un alt procent de 10% au intrat în sistemul de justiție în vecinătatea anului 2005. Interesul este scăzut, așadar, pentru mulți dintre magistrați în condițiile în care nu au putut fi vizați de activitatea unui serviciu secret care nu mai funcționa la momentul în care au intrat în sistem.

Mare parte din magistrații în funcție în anul 2005 nu era și nu este interesată de istorii tenebroase, de funcționarea unui serviciu secret în justiție, pentru simplul motiv că foarte mulți nu vizau funcții de top în conducerile centrale și/sau locale din justiție, munca lor era și este una de rutină, adică ce ține de firesc în justiție.

Discuția se poartă mai degrabă în spațiul public; nu constituie un subiect fierbinte pentru mulți dintre magistrați. Iar declanșarea unei astfel de discuții publice marea majoritate a magistraților o percepe ca pe un război în care sunt implicați actori politici și publici, ce vizează scopuri politice sau încearcă să pună presiune pe unii magistrați care au de soluționat dosare în care aceste personaje publice sunt implicate penal.

În chiar ipoteza că această paradigmă este una corectă, asta nu înseamnă că o analiză a funcționării SIPA și o decizie coerentă cu privire la conținutul muncii informative desfășurate de SIPA nu e necesară. E, într-adevăr, și aici ministrul justiției are dreptate, o parte a istoriei justiției și societății românești în anii de așezare pe făgașul democratic al României este conținută și în arhiva SIPA. O istorie care nu ar mai trebui repetată. Iar pentru a nu mai fi repetată, este necesar a fi cunoscută.

  1. Consiliul Suprem de Apărare al Țării: actor necesar în ecuația SIPA. Implicarea CSAT și a președintelui Iohannis esențială în problema SIPA.

SIPA (sau într-o altă denumire „istorică”, Direcția de Protecție și Anticorupție) a funcționat în temeiul unei legi: Legea nr. 51 din 1991 privind securitatea națională a României. Art. 6 și 9 din această lege prevede că Ministerul Justiției este responsabil, alături de alte structuri ale statului, de securitatea națională. Motiv pentru care a fost îndrituită în temeiul acestei legi să organizeze o structură internă cu atribuții specifice în domeniul de activitate propriu. Adică și în legătură cu activitatea instanțelor, a judecătorilor, a parchetelor și a procurorilor.

Practic, aici este „răul” originar care se cere de urgență modificat: este un atac la statul de drept ca o autoritate administrativă, cum este Ministerul Justiției, să aibă posibilitatea legală de a înființa, organiza o astfel de structură de informații, care poate să se constituie într-un instrument de dominare a puterii judecătorești. Sincer, am mari îndoieli în constituționalitatea unui astfel de text, pentru că se aduce atingere separației puterilor în stat, așa cum este consacrat de art. 1 paragraf 4 din Constituție. Voi reveni asupra acestei idei mai jos, când voi discuta de legalitatea/constituționalitatea informațiilor adunate de-a lungul vremii de SIPA. (DPA).

Revenind la Legea nr. 51/1991, este de observat că aliniatul 2 al art. 6 prevede un rol important pentru CSAT: activitatea pentru realizarea securității naționale este organizată și coordonată de către acest organism. Pentru că apare după aliniatul 1, care prevede că Ministerul Justiției are atribuții în domeniul securității naționale, evident că CSAT era obligat, era dator să coordoneze activitatea SIPA, precum și tot ce era legat de activitatea ei.

Acum ceva timp, un fost președinte al României declara (aici) că CSAT nu avea ce să caute în procedura privind funcționarea, chiar desființarea SIPA. De altfel, și actualul președinte al României declară același lucru (aici).

E uimitor cum se rostogolesc astfel de declarații publice ale unor actori care ar fi trebuit să cunoască legislația în domeniu. CSAT avea obligația legală să o facă. Iar art. 7 lit. d din Legea nr. 51/1991 e lămuritor în acest sens: CSAT analizează rapoartele și informările referitoare la modul de aplicare a legii privind securitatea națională.

Această atribuție este întărită și de Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea CSAT, care la art. 4 lit. f) punctul 20 reia obligativitatea CSAT de a aproba rapoartele şi informările prezentate de conducători ai organelor administraţiei publice, referitoare la securitatea naţională.

Adică și informările legate de SIPA, pentru că legea e clară: Ministerul Justiției are atribuții în ce privește securitatea națională și este coordonat de CSAT (art. 6 din Legea 51/1991).

Nu știu dacă foștii  președinți ai României au fost informați și li s-au prezentat rapoarte cu privire la activitatea SIPA în ședințele CSAT. Însă, dacă nu au făcut-o sau nu au avut rapoarte de analizat ale acestui serviciu, tare mi-e teamă că CSAT nu și-a îndeplinit o obligație legală. Evident, acest lucru ar putea fi verificat de către însuși CSAT actual, în componența de azi. Mai cred că asta ar fi un pas important și necesar pentru a vedea cum a acționat și funcționat SIPA, dacă a fost o instituție autonomă care nu a dat socoteală organelor de stat legale. Ar fi grav dacă s-a întâmplat așa. Iar dacă a fost informat și s-au prezentat rapoarte, ar fi interesant de aflat cu ce fel de informații și ce conțin acele rapoarte realizate de Ministerul Justiției prin SIPA, prezentate CSAT.

În orice caz, revenind la arhiva SIPA și măsurile care s-au luat în ce privește gestionarea acesteia, conform Hotărârii de Guvern nr. 410/2017: am stabilit că CSAT are un rol important în securitatea națională, inclusiv în ce privește funcționarea serviciilor de informații. Or, măsuri legate de rezultatul „muncii” acestor servicii, cum e arhiva SIPA, ar fi trebuit să poarte girul/aprobarea CSAT. De altfel, Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede la art. 31 alin. 3 că în mod obligatoriu forma finală a instrumentelor de prezentare și motivare a proiectelor de acte normative trebuie să cuprindă referiri la avizul Consiliului Legislativ și, în cazul de față, și al Consiliului Suprem de Apărare al Țării. Din vizualizarea notei de fundamentare a Hotărârii de Guvern nr. 410/2017 lipsește tocmai avizul CSAT (aici), nota de fundamentare conținând doar avizul Consiliului Legislativ.

În orice caz, actualul președinte al României, domnul Klaus Iohannis, declară, cu aceeași ocazie, că în momentul când va exista o propunere oficială, o inițiativă legislativă, își va face punctul de vedere cunoscut. Această propunere, însă, nu a ajuns și pe biroul de lucru al domniei sale, implicit al CSAT:

Cu alte cuvinte, legalitatea Hotărârii de Guvern 410/2017 are anumite carențe, nemaivorbind că CSAT ar fi trebuit informat cu privire la măsurile ce vor fi luate cu privire la arhiva SIPA. Sau poate a fost informat și nu știm, deși domnul Iohannis spune că nu a fost informat și că nu este treaba CSAT …

Un lucru mai trebuie spus: Parlamentul, la rândul lui, are un rol important, pentru că el controlează activitatea în ce privește activitatea pentru realizarea securității naționale. Iarăși, nu știm dacă Parlamentul a controlat vreodată activitatea realizată de Ministerul Justiției, prin SIPA, dar o verificare minimală s-ar putea face

  1. Informațiile pe care, posibil, le conține arhiva SIPA. Legalitatea obținerii lor.

Trei categorii de informații conține arhiva SIPA. Sau cel puțin așa ne spune ministrul justiției, domnul Tudorel Toader: secrete de stat sau de serviciu; traseul profesional al unor funcționari publici și înscrisuri ce țin de viața privată (declaratie ministrul justiției).

Din declarația ministrului, precum și din conținutul Hotărârii de Guvern nr. 410/2017 se înțelege că niciun document nu va fi distrus. Doar că vor avea trasee diferite, în funcție de caracterul lor: cele secret de serviciu sau de stat vor urma traseul legal (privind arhivarea, declasificare lor, dacă e cazul), cele privind traseul profesional vor fi eliberate celor în drept să le obțină, iar cele ce țin de viața privată … nu vor fi publice. Nu se înțelege prea bine ce se va întâmpla cu documentele privind viața privată: se vor arhiva? dacă au valoare istorică se vor arhiva (sincer, ce înseamnă asta? Că o informație despre viața privată a cuiva poate avea caracter istoric și va fi arhivată la Arhivele Naționale? Fără acordul victimei, adică a celui față de care au fost colectate informații? Oare prin arhivarea lor, după clasificarea pe care o va face comisia nou înființată, nu se continuă atingerea dreptului la viață privată a magistratului? Nu va fi de două ori victimă? Odată când a fost supus unei astfel de verificări nelegale a unui serviciu de informații, și a doua oară prin arhivarea acestor documente?)?

Un aspect important e de lămurit în acest punct al discuției, înainte de a ne da cu părerea cu privire la soarta documentelor pe care le conține arhiva SIPA.

Am indicat mai sus că Ministerul Justiției prin SIPA avea atribuții în domeniul siguranței naționale (conform noii sintagme, după adoptarea codurilor penal și de procedură penală, securitate națională).

Ce anume înseamnă securitate națională, o explică aceeași lege, 51/1991 încă din art. 1: securitate națională se înțelege starea de legalitate, de echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului național român ca stat suveran, unitar, independent …

Amenințările la adresa securității naționale sunt enumerate exhaustiv la art. 3 din Legea nr. 51/1991, și ele, într-adevăr, au de-a face cu stabilitatea socială, economică, politică a statului român, la care se referă art. 1.

În continuare, legiuitorul a fost ferm în a ocroti viața privată a persoanei atunci când se referă la faptul că nicio persoană nu poate fi urmărită pentru exprimarea liberă a opiniilor sale politice și nu poate face obiectul unei imixtiuni în viața sa particulară, în familia sa, în domiciliul sau proprietățile sale ori în corespondență sau comunicații, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputației sale. Singura excepție este dacă persoana nu săvârșește vreuna din faptele ce constituie, potrivit acestei legi, o amenințare la adresa securității naționale.

Odată conturate informațiile ce puteau fi obținute/culese/prelucrate de SIPA, în raport cu textele legale, ajungem și la procedură: potrivit Legii 51/1991, în forma în vigoare la data funcționării SIPA, era obligatorie obținerea unei autorizări, pe baza unei cereri motivate, de la procuror conform art. 13 (în forma actuală a legii, de la judecător – art. 14 și următoarele).

Lucrurile se complică, așadar: indiferent ce caracter au aceste documente, secret de serviciu, de stat sau privind viața privată a unui judecător (mai puțin documentele privind traseul profesional al unor funcționari publici), dacă nu au avut autorizarea dată de procuror care să fi verificat dacă informațiile ce urmau a fi obținute sunt circumscrise unei amenințări descrise la art. 3 din Legea nr. 51/1991, atunci aceste informații trebuie distruse pentru că ele nu au fost obținute legal. Vă rog să citiți art. 3 din Legea nr. 51/1991: veți vedea dimensiunea acțiunilor împotriva statului român vis-a-vis de simple informații ce țin de viața privată, acestea din urmă neavând ce să caute într-o astfel de paradigmă.

Mai mult, așa cum am afirmat deja: o problemă de constituționalitate o reprezintă tocmai  existența și funcționarea SIPA, în raport cu urmărirea sau obținerea de informații despre un judecător: avea atributul constituțional o instituție administrativă să interfereze cu funcționarea altei puteri constituite în stat, cum e puterea judecătorească? Eu spun categoric că nu. Și că însăși Legea nr. 51/1991 care prevede posibilitatea constituirii unui astfel de secret de serviciu la nivelul Ministerului Justiției încalcă dispozițiile art. 1 paragraf 4 din Constituție, care consacră separația puterilor în stat.

Or, dacă așa este, evident că toate informațiile adunate de SIPA, mai ales cele legate de viața privată, nu au de ce să fie arhivate, ele trebuind distruse.

Sigur, pot accepta că această opinie a mea poate fi contracarată de argumente legale, altele, pe care eu nu le-am identificat. Dar ce e important de subliniat aici: dacă ministrul justiției nu s-ar fi grăbit cu adoptarea Hotărârii de Guvern nr. 410/2017 și ar fi consultat în mod real magistrații, societatea civilă, s-ar fi putut să aibă pe masă mai multe ipoteze de lucru atunci când ar fi propus Guvernului României  adoptarea acestui act normativ. Din păcate, a vulnerabilizat procesul pe care și l-a asumat, cel de clarificare a problemei arhivei SIPA.

  1. Oportunitatea adoptării Hotărârii de Guvern nr. 410/2017.

Nu este în intenția mea de a critica determinarea ministrului justiției de a rezolva existența arhivei SIPA, problemă pe care niciunul din înaintașii lui la cârma ministerului nu a rezolvat-o, amânând-o cu consecințe nedorite inclusiv pentru imaginea lor publică (suspiciuni, nedovedite însă, că au umblat prin arhiva SIPA etc.).

Dimpotrivă, trebuie spus că era și este nevoie de o decizie cu privire la arhiva SIPA și conținutul acesteia.

De ce este necesară rezolvarea problemei arhivei? Este importantă nu doar pentru că a devenit un subiect care generează tot felul de interpretări, acuze subînțelese cu privire la activitatea pretins șantajabilă a unor judecători sau procurori, ci pentru că discuția nu este și nu trebuie să fie doar despre arhiva SIPA și ce conține ea.

În primul rând, trebuie identificat cine a fost responsabil sau cine au fost responsabilii (dacă ei au fost mai mulți) pentru crearea și funcționarea acestei structuri de informații și cum au fost folosite aceste informații de acești responsabili.

În al doilea rând, cine au fost cei care au colaborat cu ofițerii SIPA, mai ales dacă aceștia au fost chiar magistrați. Un lucru posibil și, evident, foarte grav, pentru că aceștia sunt torționarii postrevoluționari, alături de ofițerii SIPA, în măsura în care au contribuit la încălcarea unor drepturi fundamentale ale celor care au făcut obiectul unor astfel de activități. Oricum, simpla colaborare a unui magistrat cu acest serviciu de informații (cum este și cu orice alt serviciu de informații) ar fi fost de nepermis într-un sistem de justiție, parte a unui stat de drept. Aș pune problema chiar a bunei reputații a unui astfel de magistrat, dacă el mai este în sistem (neîndeplinirea bunei reputații, conform legii, conduce la excluderea unui magistrat), dacă nu chiar a unei răspunderi penale.

În al treilea rând, ar trebui să știm dacă astfel de magistrați au avut de profitat în urma colaborării: promovări la instanțe superioare, promovări în funcții de conducere sau menținerea în astfel de posturi.

Nu  în ultimul rând, cât de mult au avut de suferit victimele, adică magistrații care au făcut obiectul unor astfel de intruziuni în viața privată? Ce dezavantaje au avut în carieră? Uneori sau de cele mai multe ori chiar fără să știe că au fost monitorizați nelegal de o structură de informații, iar informațiile obținute astfel au contat în carieră dezavantajându-i.

Horațius Dumbravă este Judecător la Curtea de Apel Târgu Mureș. A fost membru și președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)


Recomandări

2 thoughts on “CSAT și președintele Iohannis ar trebui să se implice în scandalul SIPA

  1. X

    Dacă nici președintele, nici consilierii lui, nici alți oameni cu care se presupune că se sfătuiește (și care nu sunt consilieri plătiți) nu realizează lucruri evidente și pentru care îi trag de mânecă specialiștii prin articole publicate pe un portal anticorupție, atunci …
    OK, am înțeles să lase PSD-ul să cadă-n cap, am înțeles că nu are cu cine să atace (de când cu Loți Orban ghitarist-șef la PNL), însă demersurile președintelui în astfel de situații țin de procedură și fișa postului, nu de opțiune politică.
    Președenția tace mâlc în foarte multe probleme care ar trebui urcate pe ordinea de zi a CSAȚ-ului.

    Bună dimineața, domnule președinte! Începe mandatul Dumneavoastră și ar trebui să-i acordați atenție pentru că-i foarte posibil să fie unicul.

    Reply
  2. Dumitru Drinceanu

    Fara doar si poate, violarea arhivelor SIPA ar trebui anchetată si din ordin prezidential si dezbatute abuzurile in CSAT, dupa caz, apoi, fiind deferite justitiei, indiferent care au fost actorii si ce coloraturi politice au avut. Asta chiar si numai ca sa mai putem pretinde ca tindem spre un anume stat de … drept!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *