Cea mai mare amenințare contra României: totalitarismul prin șantaj

Amploarea interceptărilor telefonice nu mai este doar o discuție despre drepturi ci devine una despre substanța democratică a națiunii. La câtă informație se strânge, sistematic și susținut, România devine – intenționat sau nu – vulnerabilă la un uriaș șantaj, care face irelevantă orice fel de responsabilitate politică sau administrativă.

Cifrele despre interceptările făcute în România între 2010 și 2015 pictează un peisaj sumbru. La toate instanțele din țară au fost cerute 110.000 de mandate, din care 93% au fost admise (multe instanțe se pot “lăuda” cu 100%), pe baza cărora au fost interceptați direct cel puțin 300.000 de români iar indirect cine-știe-câte milioane.
E ditamai jongleria, dată în sfârșit în fapt. Până acum se scoteau în față doar mandatele de interceptare de la ICCJ – și oricum ieșeau multe. O veste bună și una proastă: Securitatea lui Ceaușescu tocmai a crăpat de invidie!

(foto: Das Leben der Anderen / Viețile altora – un film pe care e tare păcat dacă nu-l vedeți!)

Oricât de hoți și corupți am fi, cifrele nu se mai pot justifica nicicum.

De exemplu, în Statele Unite, în aceeași perioadă s-au dat ceva mai mult de 26.000 de mandate, la o populație de 15 ori mai mare. Asta înseamnă că dacă ești român ai o șansă statistică de peste 60 de ori mai mare să fii interceptat (cu mandat) decât dacă ești american. În SUA sunt trei milioane de oameni în pușcării – 1% din populație. În România sunt 30.000 de oameni în pușcării – 0,15% din populație. Dacă ar fi să facem un raport într interceptări și încarcerări, la noi este nevoie să dăm 400 de mandate de interceptare pentru a băga în pușcărie câți bagă americanii cu un singur mandat!

Dintre cei 30.000 de pușcăriași români, majoritatea sunt hoți, tâlhari, violatori, ucigași – jumătate recidiviști. Când e vorba de infracțiuni asociate gulerelor albe – corupție, evaziune etc. numărul lor este de 755.
Fapte de corupție – 147
Luare de mită – 18
Abuz în serviciu – 65
Trafic de influență – 61
Evaziune fiscală – 383
Spălare de bani – 81

Cu toate campaniile anticorupție și antievaziune, România nu pare un stat chitit să-și bage infractorii la pușcărie.

Și atunci, rămâne o singură variantă, mult mai odioasă – școala fostei Securități: Toți oamenii ăștia rămân în libertate, șantajabili.

Vedem acum cum se începe să se deznoade un alt mare scandal – cel al arhivei SIPA. Ăsta a fost un serviciu secret al Ministerului Justiției care strângea date despre magistrați – ce șpăgi au luat, prin ce paturi s-au vîrît și tot așa. Serviciul a fost desființat în 2005, dar arhivele au fost păstrate iar acum apar chiar acuzații cum că o parte dintre ele ar fi fost chiar fotocopiate. Scopul pentru care fusese folosit serviciul este limpede de mult – să-i poată șantaja. Dacă asta se întâmplă în continuare sau nu, vom afla, probabil peste 50 de ani. La fel și cu arhiva “doi și-un sfert” (UM0215) fostul serviciu secret al Ministerului de Interne, care strângea tot felul de coterii despre politicieni. Și la fel cu dosarele de turnători care n-au mai ajuns nici măcar la CNSAS, pentru că legea îi exceptează pe cei care încă toarnă. Odată cu desființarea celor SIPA și 0215 (care la vremea lor se dădeau democratici și integri, la fel ca serviciile care le-au supraviețuit!), povestea oficială a fost că practicile au încetat. Însă numărul uriaș de mandate de interceptare, nejustificat nicicum, sugerează că este foarte posibil ca ele doar să fi continuat în altă formă.

După câți bani s-au investit în interceptare – 1 miliard de euro – a devenit clar că ar exista capacitate de ascultare și stocare în timp real a tuturor convorbirilor telefonice ale fiecăruia dintre noi. Dar aici mai încap nuanțe. Poate că banii au fost pur și simplu sifonați către Ghiță. S-au poate serviciile au gândit în perspectiva că vor avea parte în viitor de legi chiar mai favorabile decât cele de acum așa că doar s-au pregătit. Dar coroborat cu cifra mandatelor efective, iese un peisaj sinistru.

OK, de ce să-ți pese? Ești om cinstit, n-au ce să-ți facă! Păi după logica asta, nici totalitarismul comunist n-a fost dăunător dacă erai “om cinstit”, nu?

Nu contează dacă ai sau nu ceva de ascuns sau dacă telefonul tău a fost efectiv ascultat! Probabil chiar nu este o miză. Problema este dacă cei pe care îi învestești cu încredere și de la care aștepți să lucreze în interesul public chiar ajung să îți reprezinte interesele legitime.

– Dacă primarul pe care l-ai ales chiar îți va asfalta strada sau va face ce îi cer unii care îl șantajează cu lucruri ilegale sau imorale.

– Dacă judecătorul de la care aștepți dreptatea te va judeca după lege sau după scheletele pe care le are în dulap.

– Dacă parlamentarul pe care l-ai votat va da legi care să te servească sau să te jupoaie.

– Dacă președintele, prim-ministrul etc…

Tu poți să vorbești la telefon ce vrei și poți să votezi cu cine vrei. Că pe tine nu te ascultă nimeni!


Recomandări

6 thoughts on “Cea mai mare amenințare contra României: totalitarismul prin șantaj

  1. Maria

    Deoarece s-a dovedit ca in Romania TRANZITIA si HOTIA sunt fara de SFARSIT si ca DEPOLITIZAREA functiei publice este un obiectiv fundamental vital, pentru a face loc performantei politicilor publice si reformei in administratia statului in vederea gestionarii riguroase a banului public si utilizarii cat mai eficiente a resurselor bugetare, este necesar ca, la nivel REPUBLICAN, sa se infiinteze un colectiv de lucru format din experti, denumit “BIROUL NATIONAL pentru STUDIU BUGETAR” asemanator cu cel ce activeaza, de cand a inceput criza, in Marea Britanie, care sa optimizeze IN MOD EXIGENT EXISTENTA STRUCTURILOR STATULUI, organigramele, statele se functii, precum si repartizarea judicioasa a fondurilor publice disponibile in functie de prioritati obiective.
    Acest colectiv de lucru trebuie sa aiba doar scopuri de dezvoltare social-economica si sa cuprinda specialisti (auditori) din toate domeniile de functionare a statului si din sectorul privat (fara pretentii de plata) cu experienta dovedita, buna credinta, onoare, demnitate, putere de creatie si care sa manifeste multa stiinta si omenie in actiunile lor.
    Managementul public neperformant, “exercitat pe bijbite” sau “in interes personal ori de grup” trebuie inlocuit cu cel eficient si progresist. Este vremea când trebuie să ieşim urgent pe cale pasnica din această rutină politica, securistica, santajista, mocirloasa si paguboasa pentru destinul Romaniei.
    Consideram ca a venit timpul să punem capăt atat monopolurilor politice care functioneaza ca niste grupari infractionale de crima oragnizata de 27 de ani în stil bolosevic mimand democratia cat si “dictaturii pluraliste” care stimuleaza instalarea anarhiei .
    HAI EXECUTIVUL DE LA COTROCENI TREZIREA ………………Somnul ratiunii si lipsa curajului nu numai ca naste monstrii dar ne lasa fara TARA.

    Reply
  2. Ionas

    Aiureala !
    Ascultarea telefoanelor este un reflex dobindit al continuatorilor fostei securitatii, ceva de neconceput a fi redus.
    Convorbirile telefonice ascultate asigura painea alba pentru mii de indivizi localnici din servicii de” intelligence”

    SIPA a fost creata pentru a se lua pulsul coruptiei in randul magistratilor in perspectiva justitiei independente. Adica cit mai este spaga pentru o sentinta, cit costa o eliberare de la mititica si altele de asemenea natura. Nu cred ca scopul acestei organizatii cu tinta pe onestii magistrati a fost inventarierea relatiilor lor sexuale si modul materializare al acestora
    Pacat ca SIPA nu mai exista sa protejeze de pacat breasla magistratilor . Eu doresc sa fie reinfiintata insa sub alt nume.

    Reply
  3. marius

    pun si eu o intrebare: e adevarat ca aproape toti participantii la protestele din 2012, 2013, 2014 si 2015 au fost urmariti prin interceptarea telefoanelor?!

    Reply
  4. Tempor

    Politica laxă de până la turarea activității DNA a născut monștrii.
    Chit că se știa de multe „combinații”, unele făcute la vedere cu tupeu, politica a fost: lasă bre că mere` ș-așa.
    Problema este că și atunci „combinatorii” s-au folosit intens de sistemele de telecomunicații dar, știau că se pot folosi de ele în liniște, comod, eficient cu timpi rapizi de rezolvare a problemelor adică erau un instrument eficient de îmbogățire peste noapte.
    Dar oops! DNA este pe fir și arde. Pe cine?!

    Reply
  5. DR. Q

    Ascultări se practică și-n țări civilizate, însă cu ceva mecanisme de siguranță pentru potențiale victime nevinovate. La noi, sunt băieți infiltrați în universități (subiect absolut virgin pentru mass-media românească!), în administrații, în toate insitituțiile de stat, iar problema cea mare nu este ascultarea pentru culegerea de probe, ci recoltarea de date pentru bișniță: strecurarea de șopârle utile a făcut milionari și a ruinat pe alții.
    Ce mecanisme există pentru a opri această piață neagră a informațiilor?
    Oare băieții ieșiți din sistem, care au firme de pază și detectivism, nu au rămas branșați la sistem?
    Cum se pot explica altfel execuții silențioase de oameni politici (Crin Antonescu, spre exemplu), explozia foarte tardivă a unor bombe puturoase (Sebastian Ghiță, spre exemplu), fără implicarea ochiului și timpanului?
    Când, inevitabil, unii își vor scrie memoriile, care se vor corobora, poate, cu date desecretizate din arhivele altor state, cred se va arăta în toată aploarea ei cloaca în care trăim. Și se va revela scopul în care ei fac ceea ce fac: construiesc capitalismul, adică împart în continuare societatea în bogați și săraci. Și ghiciți ce-au ales să devină!
    Aceasta este cea mai mare defectare: in corpore. Iar naivii întreabă: bunicuțo, de ce ai urechile așa de mari? Ca să construiesc democrația!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *