Grupul de pe Facebook ”Salvați Parcul Eminescu” a adunat peste 3.000 de aprecieri în două zile, iar petiția lansată duminică noaptea a strâns peste 600 de semnături în prima zi. Inițiatorii grupului sunt cetățeni revoltați că Primăria Arad a lansat pe 16 decembrie licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate referitor la transformarea Parcului Eminescu în parcare subterană. În anunțul de mobilizare de pe Facebook, asumat și de mai multe ONG-uri din Arad, se arată că pentru salvarea parcului se vor organiza diferite acțiuni, evenimente și proteste.
Anunțul de pe Facebook îl puteți citi mai jos, iar petiția poate fi semnată aici:
***
Pentru ce luptăm?
În data de 16 decembrie 2014 Primăria Arad a lansat licitația pentru întocmirea studiului de fezabilitate care urmează să realizeze transformarea Parcului Eminescu într-o parcare publică acoperită de o placă de beton armat peste care să se amenajeze așa zise spații verzi. Nivelul acestui tavan de beton ar urma să coincidă cu nivelul falezei Mureșului. Primăria a intitulat această lucrare: Regenerare urbană Zona Piața Enescu-Palatul de Justiție din Municipiul Arad, dar documentele licitației exprimă clar cerința administrației și anume: transformarea parcului în parcare. Tema de proiectare este fără echivoc. Studiul de fezabilitate va trebui să cuprindă:
asigurarea spaţiilor de parcare la nivelul solului pe amplasamentul actual al Parcului Eminescu si amenajarea la nivelul 1 al acesteia a unei zone destinată promenadei […] Cota nivelului 1 se solicită a fi pe cât posibil la nivelul cotei digului
Pentru cei interesați de detalii punem la dispoziție documentele licitației aici:
Desființarea parcului Eminescu este o decizie extrem de gravă pe care o contestăm cu tărie. Iată argumentele noastre:
Acesta este parcul central al Aradului, cel mai important parc cu o istorie care se confundă cu cea a orașului.
În ultimii ani în Arad spațiile verzi și oazele de petrecere a timpului liber s-au diminuat dramatic, poluarea este în creștere iar copiii noștri au nevoie de spații verzi. Suprafața de spațiu verde pe cap de locuitor este mult sub media minimă europeană la Arad.
Parcul Eminescu are o valoare dendrologică inestimabilă. Acolo arădenii au încă copaci seculari care au fost plantați pe vremea Imperiului austro-ungar, au privit înfăptuirea României Mari și sunt martorii istoriei orașului nostru.
Nu există nici un acord care să permită desființarea parcului. Parcul Eminescu este înscris în Cartea Albă fiind clasificat ca și parc și nu îi poate fi schimbată destinația printr-un studiu de fezabilitate.
Crucea Martirilor din parc este monument de arhitectură. Nu există nici un fel de aviz de la Direcția de Cultură Culte și Patromoniu care să permită strămutarea acesteia.
Amenajarea unei parcări publice ar atrage ca un magnet și mai mult trafic în zonă, lucru confirmat de inginerii de trafic și urbaniști.
Nu există nici un plan de urbanism aprobat în condițiile legii care să permită această investiție. De altfel documentele licitației, tema de proiectare nu sunt însoțite de Certificatul de Urbanism — document fundamental prevăzut de Legea 50 din 1991 (legea urbanismului). În atari condiții proiectanul care își va adjudeca licitația se află în condiții de ilegalitate, el neavând precizat contextul legal care permitre această transformare a parcului.
Data licitației este 8 ianuarie 2015. Nu este prima dată când Primăria Arad organizează astfel de “operațiuni” în timpul sărbătorilor pentru a eluda opinia publică și mass-media.
Cine suntem?
Am deschis o listă de organizații civice care susțin acest protest alături de miile de arădeni care deja ni s-au alăturat: Alternativa Civică, Asociația Pro Urbe, Mișcarea Arădeană, Respiră Verde, Galeria Oldart, Asociația Centrul pentru Studii și Inițiativă Civică, Asociația “Miloș Cristea”
Lista e deschisă. Așteptăm să ni se alăture și alte organizații civice, sindicatele, asociații sportive și, mai ales, cetățenii Aradului.
Cum acționăm?
Înaintăm o petiție Primăriei Municipiului Arad prin care respingem categoric acest proiect. Versiunea on-line a petiției poate fi semnată aici.
Organizăm proteste, acțiuni și evenimente. Vom anunța din timp calendarul acțiunilor.
Acționăm pe cale juridică. Studiem posibilitatea atacării în contencios administrativ a actelor care au legătură cu această cauză.
Nu vom ceda acestui abuz împotriva Aradului. Suntem hotărâți să acționăm până în momentul în care administrația va renunța definitiv la această idee aberantă.
***

















Dracia de pod,daca l-a facut asa de solid,trebuia plasat la capatul strandului unde a fost conceput prima data,facut un pic mai lat,iar parcarile pe cealalta parte a Muresului.
NU MAI AU SARACII JUDEKATORI SI BUGETARI AI PRIMARIEI,TOTI PROST PLATITI DA’ CU MASINI DE MASINI,UNDE SA PARKEZE…IN MURESH TOVARASI JEFUITORI DE TARA!!!PARKATI IN MURESH…
Pai daca boborul nu vrea cred ca falca nu e nebun sa si-l puna in cap!
Dati-l jos pe Falcutza ! Nu va merita acest individ.