ABSURD. Plantă unicat în România, lăsată neprotejată chiar de administrația Romsilva

Recent România Curată a dialogat cu Claudiu Iușan, biologul Parcului Național Munții Rodnei, despre una din cele mai interesante descoperiri ale ultimilor ani (citiți interviul aici: Rarissima floare albastră prezentă la nivel mondial doar într-un mic colțișor al Carpaților Orientali, e plăcută oilor la mâncat și călcat cu copitele). E vorba de Saussurea porcii, un endemit al Carpaților Orientali Estici, care a fost identificat la nivel mondial doar în Munții Rodnei și în încă un loc aflat pe suprafața Ucrainei, la 100 km distanță de primul nucleu.

Vreme de peste 100 de ani s-a crezut că această specie a dispărut din Munții Rodnei, până când un grup de pasionați de natură a redescoperit-o. Bucuria a fost mare, însă, în loc ca planta să fie introdusă de îndată sub protecție totală, reprezentantul administrației Parcului ne-a declarat în respectivul interviu că n-a făcut nimic în acest sens, deoarece volumul de muncă este mare și cazul necesită o atenție mai specială.

Respectivul articol a atras atenția biologului Attila Matis, cel care a redescoperit rarisima plăntuță, care atrage public atenția asupra unor deficiențe de gestionare a ”descoperirii de grad zero” de către administrația Parcului Național. Reproducem integral interviul cu autorul importantei descoperi de ordin botanic din aria protejată.

  1. Spune-ne te rog în ce context ai descoperit Păiușul lui Porcius? Te rog să fii descriptiv. Vorbește un pic de scopul ieșirii voastre în teren, dă câteva elemente (tip scenografic) despre ziua în care s-a întâmplat ”descoperirea”, cum ai reacționat tu, cum au reacționat colegii tăi, cum ai știut că e chiar păiușul și nu e o confuzie, cum și când ai anunțat autoritățile, ce reacție au avut? 

În primul rând o clarificare: denumirea vernaculară (populară) Păiușul lui Porcius se referă la o altă specie endemică Carpaţilor, Festuca porcii, o specie de iarbă. nu are denumire vernaculară, nefiind cunoscută de comunitatea locală, datorită faptului că probabil întotdeaunea a fost o specie rarissimă, restricţionată în zone montane mai greu accesibile.

Noi, ca şi toţi studenţii de la facultăţile de biologie, auzisem despre această specie încă din primul an de facultate, ea fiind poreclită deja ca şi Sfântul Graal al botanicii româneşti, neregăsită de mai bine de un secol, în ciuda căutărilor intense, astfel că specia a căpătat o aură legendară. După descoperirea speciei în 1856 de către Florian Porcius în Munţii Rodnei, s-a crezut că specia este endemică României, dar ulterior au fost descoperite căteva populaţii extrem de mici şi în Carpaţii Păduroşi din Ucraina. Totuşi, specia rămâne foarte specială, ca şi endemit restricţionat local şi foarte rar al Carpaţilor Orientali Estici.

La scurt timp după descrierea oficială, specia nu a mai fost regăsită în locus classicus (sub Vârful Corongiş), populaţia iniţial găsită fiind deja foarte compromisă de păşunatul excesiv din zonă (exemplarele găsite nu ajungeau la înflorire), după cum a descris Florian Porcius şi Antal Czetz (1858). Frustrarea botaniştilor români a fost mare – tocmai la noi se descoperise şi apoi a dispărut. O specie este declarată oficial dipărută din sălbăticie (extinct), dacă nu a mai fost semnalată de 50 de ani şi asta a fost şi cazul la Saussurea porcii. Nu este de mirare că ani la rând mulţi botanişti de la noi au căutat-o obsesiv, dar fără succes şi astfel aura mitică a speciei a crescut în intensitate.

Norocul nostru (colegii mei: Szabó Anna şi Bartha László) a fost că am avut posibilitatea de a străbate Parcul Rodnei extensiv, doi ani la rând, în cadrul unui proiect de evaluare a habitatelor din România (“Monitorizarea stării de conservare a speciilor şi habitatelor din România în baza articolului 17 din Directiva Habitate”, POS Mediu), în care noi am participat ca şi experţi responsabili pentru habitate de mlaştini şi turbării pe plan naţional. Se cunoştea din literatura de specialitate (mai ales cele referitoare la populaţiile speciei din Ucraina) faptul că specia preferă habitatele de mlaştini calcifile de-a lungul cursurilor de apă montane şi asfel, profitând de ocazia evaluării acestui tip de habitat din zonă, am dedicat timp şi pentru căutarea speciei.

În al doilea ani de căutări, în data de 19 august 2014, chiar penultima zi din perioada petrecută acolo, am găsit 12 exemplare ale speciei în zona de obârșie a Râului Rebra. Confirmând aşteptările noastre, au fost găsite la peste 1700 m altitudine, pe o pantă abruptă, pe marginea unui izvor, în habitat de mlaştină de tip 7220* (Izvoare mineralizate încrustante cu formare de tuf calcaros, cu asociaţia Doronico carpatici – Saxifragetum aizoidis Coldea (1986) 1990 – habitat prioritar Natura 2000).

În momentul în care am dat peste cele câteva exemplare, am recunoscut imediat specia, chiar dacă n-o văzusem în viaţa mea, datorită morfologiei speciale: Saussurea porcii are o tulpină aparte, aripată de-a lungul ei. Starea noastră în momentul respectiv poate fi descrisă într-un cuvânt: extaz! Acestă emoţie intensă legată de găsirea unei specii mult râvniteoate fi înţeles numai de cei din breasla biologilor.

Ne-a fost greu şi nouă să credem că minunea s-a produs, deci am făcut repede poze şi a doua zi, după ce am coborât, am trimis pozele şi descrierea la mai  mulţi colegi, inclusiv la botanişti seniori care au căutat mult timp specia, pentru confirmare, după care am ciocnit paharele.

  1. Ai fost ulterior contactat de autorități, de presă, de ong-uri de mediu referitor la subiect? Dacă da în ce contexte? Descrie

A doua zi, după ce a fost confirmată identitatea speciei, am anunţat şi administraţia parcului şi ne-am întălnit cu biologul parcului, Claudiu Iuşan. Evident, toată lumea a fost cuprinsă de bucuria momentului şi vestea a circulat repede în reţeaua biologilor şi celor implicaţi în conservarea naturii. Ştirea a fost repede preluată de presă şi subiectul a fost bine acoperit local şi naţional, fiind prezentată ca şi ceva senzaţional – ceea ce a şi fost.

  1. Ai urmărit destinul plantei ulterior? Ce s-a întâmplat? 

Da, evident că am urmărit. Faptul că a fost regăsită această specie iconică după 112 ani de hiatus este ceva extraordinar dar insuficient în sine, fără măsuri de protejare imediate şi efective. Astfel, am ţinut legătura cu biologul parcului, cel de la care aşteptam să declanşeze demersurile legale neceasare pentru asigurarea conservării speciei. Din păcate, la un an după descoperie, am primit numai veşti proaste de la el, nefiind începută niciun fel de acţiune administrativ-logistică vizând conservarea in situ.

  1. Ai niște observații foarte pertinente referitoare la modul în care administrația parcului a acționat pentru introducerea sub protecție a plantei. Explică te rog ce pași concreți știi că au făcut cei de la Parc ca să ”salveze” Saussurea porcii?

În 2015 am avut o discuţie personală cu biologul parcului, când am încercat să aflu în ce stadiu se află situaţia legată de specie. Am aflat că, de fapt, administraţia parcului nu a demarat niciun proces oficial pentru asigurarea statutului de protecţie maximă, deşi în cazul acesta, cu totul special, ar fi dispus de toate pârghiile legale pentru a declara aria unde a fost regăsită specia (căldarea Rebra),  cel puţin ca şi zonă cu protecţie strictă în interiorul parcului. Însă cea mai bună soluţie şi absolut necesară ar fi fost întocmirea documentaţiei necesare pentru crearea unei rezervaţii ştiinţifice în zonă. Din câte ştim noi, nici până în ziua de azi, la 2 ani şi jumătate de la redescoperire, nu a fost demarat acest proces, care ar fi absolut justificabil din punct de vedere legal, fiind vorba de o specie extrem de importantă atât ştiinţific (este vorba de o specie endemică extrem de localizată, unică) cât şi pentru conservarea patrimoniului natural naţional. Redescoperirea acestei specii este echivalentă cu o posibilă redescoperire a unei turme de zimbri sălbatici, un caz în care nu cred că cineva ar contesta punerea lor imediată sub protecţie strictă. Chiar dacă această specie de plantă pentru publicul general nu este atât de carismatică precum zimbrii, valoarea ei este la fel de incomensurabilă din punct de vedere ştiinţific.

Numai acest statut ar fi făcut posibilă excluderea completă a păşunatului, acesta fiind ameninţarea cea mai mare la adresa speciei. Suprapăşunatul accentuat în Parcul Rodnei a fost factorul numărul unu care a condus la extincţia speciei, cum a fost remarcat încă de la descoperirea speciei. Saussurea porcii a fost întotdeaunea o specie foarte vulnerabilă, fiind special adaptată la condiţiile ecologice din mlaştini legate de izvoare. Habitatul ei de asemenea este foarte vulnerabil la suprapăşunat, care duce la modificări substanţiale în structura şi compoziţia specifică. Practic, aceste mici pâlcuri de mlaştini sunt distruse complet, în scurt timp, dacă sunt păşunate cu număr mare de oi.

Aşa cum am înteles de la biologul parcului, singura acțiunea din partea administrației a fost să transmită rangerilor din zonă să discute cu ciobanii şi să ajungă la un acord verbal pentru reducerea locală a intensităţii păşunatului. Potrivit celor de la administraţia parcului, erau 9 stâne în zonă (în 2015 erau 110 pe teritoriul parcului, acum probabil mai  multe), iar păşunile de pe versantul unde a fost localizată specia, aparţin comunelor din zonă. Astfel, populaţia extrem de redusă (12 exemplare) este expus la o presiune foarte mare prin suprapăşunat, fiind în pericol imediat de extincţie. În aceste condiţii administraţia parcului ar fi trebuit să iniţieze imediat acţiuni de protecţie pe termen scurt şi lung. Este inadmisibil faptul că de la 2 ani şi jumătate de la redescoperire nu a fost măcar o zonă restrânsă îngrădită (nu exista în cazul acesta pericolul fragmentării habitatului, era numai păşunatul exclus, ameninţarea principală pentru habitatul speciei) şi nu a fost demarat procesul de desemnare a zonei ca şi rezervaţie stiinţifică. Este de neconceput şi inacceptabil faptul că nici în Planul de Mananagement al parcului nu au fost incluse măsuri stricte şi concrete pentru protecţia speciei, aşa cum a declarat recent biologul parcului în articolul pe aceeași temă din România Curată. Se cunosc necesităţiile ecologice ale speciei şi soluţia pentru conservare este foarte clară: excluderea completă a păşunatului şi asigurarea statutului maxim de protecţie (desemnarea unei rezervaţii ştiinţifice special pentru specie). Nu se poate justifica nicicum amânarea şi întârzierea în aplicarea soluţilor prin argumente cum că nu ar fi suficiente informaţii legate de ecologia speciei şi pentru identificarea soluţiei optimă mai este nevoie de consultare cu experţi. Noi nu am fost solicitaţi de către cei de la parc pentru consultanţă pe această temă în această perioadă, chiar dacă am publicat oficial un articol ştiinţific legat de redescoperire, unde am discutat pe larg atât ecologia speciei cât şi soluţia optimă pentru protecţie. Nu credem că membrii Consiliului Științific al Parcului Național Munții Rodnei nu ar fi de acord cu soluţia optimă propusă de noi, eliminarea completă a păşunatului din zona micropulaţiei redescoperite.

  1. Care crezi că sunt cauzele inacțiunii celor de la Parc? 

Potrivit discuţiilor purtate cu biologul parcului în 2015, este imposibilă aplicarea oricărei soluţii care să implice excluderea păşunatului din zonă. După cum a declarat el şi recent în articolul din România Curată, oieritul este un factor de presiune mare în teritoriul parcului. Datorită subvenţilor mari obţinute de oieri prin APIA, numărul efectivelor a crescut alarmant în ultimi ani şi cum a explicat şi biologul parcului, în cazul de faţă, dacă zona respectivă este desemnată ca şi rezervaţie ştiinţifică şi păşunatul exclus, cei care păşunează acolo ar pierde aceste venituri mari, fiind vorba de mii de Euro. Modul absurd în care au fost aplicate plăţile directe şi subvenţile pentru crescătorii de animale (sume mari plătite pe efectiv şi suprafaţă păşunată), fără un sistem de reglementare şi control ulterior strict (unde, când şi cu cât se păşunează) a condus la o situaţie dezastruoasă pe plan naţional, suprapăşunatul extrem ameninţând toate ariile protejate.

Asociaţiile crescătorilor de animale a ajuns în ultimul timp să aibă o putere şi influenţă mult mai mare pe teritoriul parcurilor naţionale decăt administraţile oficiale ale parcurilor, lucru inadmisibil în contextul în care aceste parcuri şi rezervaţii au fost înfiinţate pentru conservarea speciilor şi habitatelor.

S-a ajuns la o situaţie critică, cum ne-a povestit biologul parcului, în care practic administraţia parcului este complet incapabilă să ia măsuri pentru protejarea speciei, măsuri care, implicit, ar fi împotriva intereselor oieriol din zonă, existând un risc real şi mare de conflict cu repercursiuni grave. Altfel spus, administraţile parcurilor nu dispun de mijloacele legale şi de capacitatea de exercitare a autorităţii, le e frică de marile asociaţii de crescători de animale. După părerea biologului parcului, o soluţie ar fi compensaţii şi despăgubiri de la stat pentru oierii cu turme în zonă şi pentru proprietarii păşunilor, dar astfel de fonduri nu sunt accesibile. Totuşi, aici vorbim de un parc naţional desemnat pentru protecţia naturii, unde interesele speciilor şi habitatelor ar trebui să fie avantajate iar în cazul speciei în discuţie cu atât mai mult.

Referitor la demararea procesului pentru desemnarea zonei ca şi rezervaţie ştiinţifică, după părerea biologul parcului nu există o şansă reală, având în vedere că el în trecut a propus trei astfel de zone în parc (Corongiş, Piatra Rea şi Bila-Lala) dar toate au fost blocate de proprietari şi adminstratori locali, chiar dacă au avut avizul suprem al Academiei Române. În aceste condiţii, în momentul de faţă, administraţia oficială a parcului Rodeni pare complet incapabilă să îşi exercite drepturile iar parcul să-şi îndeplinescă misiunea: conservarea habitatelor şi speciilor de interes naţional.

  1. Ce alte probleme de grijă deficitară față de mediu din partea administrației ai semnalat în Parcul Național Munții Rodnei? 

Cum am explicat mai sus, cele mai mari probleme pe care le-am constatat şi noi în perioada investigaţiilor din teren (2013-2014), sunt legate de incapacitatea de intervenţie a administraţiei privind efectele dezastruoase a suprapăşunatului asupra habitatelor şi speciilor. Sunt sute de stâne cu mii de oi, câini fără jujeu şi nu există un sistem eficient de reglementare şi control al păşunatului. Adevăraţii stăpâni ai parcului sunt oierii şi proprietarii de păşuni şi interesele lor primează, în detrimetul patrimoniului natural.

  1. Care sunt soluțiile pe care le vezi pentru o introducere cât mai urgentă sub protecție totală a Saussurea porcii?

În afară de demersurile detaliate mai sus, sunt câteva soluţii concrete şi fezabile, care ar putea fi aplicate în regim de urgenţă:

– în cazul în care păşunile din zonă nu sunt în proprietatea statului, ar trebui obţiunte fonduri pentru a cumpăra minim 2 hectare în zona unde specia a fost localizată şi zona să intre în proprietatea statului

– îngrădirea acestor 2 hectari în aşa fel ca să fie complet împiedicat accesul turmelor de oi

– identificarea unor pălcuri cu habitat similar în alte locaţii din cadrul parcului (noi am identificat câteva deja pe alte văi), care ar putea fi repopulate cu exemplare provenite din înmulţire in vitro (cu material genetic provenit din populaţia redescoperită), aşa cum a propus şi biologul parcului, acţiune pentru care se pot obţine finanţări (în 2014 administraţia parcului a anunţat că a accesat fonduri pentru o astfel de acţiune)

– legat de acţiunea propusă mai înainte, ar trebui realizat un studiu pe fondul genetic al populaţiei din România pentru evaluarea viabilităţii, şi, dacă e cazul, suplimentarea materialului genetic din parc cu cel de provenienţă Ucrainană.

  1. Care sunt soluțiile pe care le propui pentru restul aspectelor negative semnalate în Parcul Național Munții Rodnei?

– cel mai urgent ar fi elaborarea urgentă a unui plan care să reglementeze păşunatul pe tot teritoriul parcului (unde, când şi cu cât), în care aspectul cel mai important este conservarea patrimoniului natural

– principiul central ar trebui să fie sustenabilitatea: să se păşuneze cu numărul minim de animale acceptabile şi necesare din punct de vedere al conservării pajiştilor montane şi nu cu efectivele maxime calculate

– în zona pajiştilor şi mlaştinilor din jurul izvoarelor de peste 1800 m altitudine, să fie complet interzis păşunatul

– restricţionarea severă a defrişărilor, inclusiv a tăierilor tufărişurilor subalpine pentru mărirea păşunilor.
Autorul tuturor fotografiilor este Szabo Anna

Notă: Redactarea și publicarea articolului s-a realizat din Proiectul “Să facem împreună legi pentru natură!”, derulat de Federația Coaliția Natura 2000 România în parteneriat cu Societatea Academică Română și co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Acest articol nu reflectă neapărat poziția oficială a guvernului elvețian. Responsabilitatea pentru conținutul acestuia este asumată de redacția România Curată.  


Recomandări

6 thoughts on “ABSURD. Plantă unicat în România, lăsată neprotejată chiar de administrația Romsilva

  1. Z

    În Romsilva funcționează Asociatia Administratiilor De Arii Naturale Protejate (AAANP). Ar trebui să vă adresați lor în vederea luării unor măsuri urgente de conservare. Menționați în cerere că planta nu produce lemn. Poate ….

    Reply
  2. autorul

    Aia cu ”planta nu produce lemn” e grozavă. Poate o să se apuce Romsilva de plantat trandafiri pe versanții defrișați

    Reply
  3. Z.

    Bine, acum, între noi fie vorba, fiecare plantă conține: vase lemnoase, parenchim lemnos, fibre lemnoase. Și creierul poate conține lemn. Sper ca aceste modeste idei să nu -i trimită la lucru pe frizerii și machiorii codului silvic și legilor conexe. Au lucrat deja destul și merită multă, foarte multă odihnă

    Reply
  4. Agafia

    In concluzie unul s-a temut de munca? E un volum de munca prea mare? Pai, poate punem acolo un om caruia ii palce munca!

    Reply
  5. Moisi Petruta

    Poate nu este edeja prea tarziu. Voi trimite si eu informatia la o Grupa de Lucru pe ‘Biodiversitate’ din cadrul Biroului European de Mediu, Bruxelles cu rugamintea de a se trimite o scrisoare Administratiei Parcului…, etc..
    Ar mai trebui contactata Reteaua Natura 2000 din Romania, daca nu cumva s-a si facut acest lucru.
    Din pacate acesta nu este singurul exemplu de indiferenta din partea celor responsabili cu conservarea speciilor rare, protejate; asa s-a intamplat cu nufarul termal, melcul termal si o specie de pesti din zona Oradea, de a fost necesar un proiect international in cadrul caruia la cateva acvarii s-au salvat acesti pesti; este si cazul bujorului din Mtii Macin, localnicii din zona il vand pe marginea drumurilor; la fel cu nuferii din Delta, intr-o primavara se puteau cumpara in Bucuresti, pe strada. Autoritatile pretend ca deruleaza proiecte de milioane de euro in ariile protejate (AP), doar ca multe asemeanea arii nu au inca Plan de Management; realitatea este cu totul alta.

    Reply
    • gds.

      Altele sunt acum prioritățile Europei, nu introducerea regulilor în acest Eldorado de resurse naturale numit România. S-au vărsat nenumărate plăngeri la Bruxelles despre clovneriile guvernelor și administrațiilor românești, pretinse acțiuni de conservare a naturii. Cei de la Bruxelles au o foarte bună imagine a ceea ce se întâmplă aici. Iar indiferența lor este corectă: ne-au aruncat în apă, trebuie să înnotăm. Și ceea ce fac ONG-urile de mediu (cele adevărate, nu cele care iau bani europeni să organizeze chermeze și să-și cumpere logistică folosită apoi pentru cine știe ce firme private) este corect. Avem o singură problemă: timpul. Deocamdată, această cea mai importantă resursă neregenerabilă este la hoți: ei îl au și-l folosesc intens pentru a face ceea ce știu ei mai bine.
      Dacă România va trebui să returneze mulți bani europeni, ghiciți de unde se vor lua! Nu cred că din impozitele plătite de firmele de soft din Slobozia, nici din cantitatea mai mare de ciuperci culese pe la ocoalele silvice …

      Alții au scris la WWF (no answer de la această pronunțat mondialistă structură), la reprezentanții CE la București (erau invitați “pe teren” de autoritățile aborigene, la un păstrăv afumat și-o căprioară cu ochi umezi), la ministră (absolut nici un răspuns, pardon, tot no answer), la primul ministru (era sfâșiat, la vremea aceea, de dilema USR sau PNL? mai bine tot Băse?).
      Elanul tineresc, civic, environmetalist este lăudabil și însuflețitor în discrusuri, însă când se trece la interacțiunea cu “factorii”, privirea în față a realităților este mai bună.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *