Alina Mungiu-Pippidi

De ce țările corupte subfinanțează sănătatea și educația

Știm din primele lucrări empirice FMI din anii optzeci că țările corupte tind să aloce puțini bani de la buget pentru sănătate și educație și mulți pentru apărare și infrastructură (Paolo Maori, Vito Tanzi – pentru cine vrea să studieze pe Google Academic). În 2011 și 2015 am refăcut complet aceste analize pe date noi și mult mai multe țări (180) și am găsit că scorul Băncii Mondiale de corupție la nivel național e semnificativ asociat cu investiții mici în sănătate, educație și cercetare/dezvoltare, dacă egalizăm pentru venit național sau dezvoltare umană. Rezultatele pe larg le puteți citi în Nature sau în traducerea în română a monografiei mele A Quest for Good Governance la Polirom. Ele confirmă integral primele studii ale FMI.

De ce? Răspunsul e foarte simplu. Capturatorii statului (cleptocrații) preferă rente concentrate cu costuri de tranzacție mici, adică proiecte dedicate la care profitul să îți vină din pixul relației tale guvernamentale, fără birocrație, risc și concurență. E foarte greu asta în educație și sănătate. Chiar dacă faci ceva cu totul nesimțit, adică dai monopolul manualelor, antisepticelor etc unei singure firme, tot nu există profit suficient și astea sunt zone cu concurență mare. Mult mai profitabile sunt concesiunile sau privatizările în energie, construcția de autostrăzi, pasaje și aeroporturi, contractele din apărare sau IT/securitate. Ca atare banii sunt puși acolo și aici nu mai rămâne mare lucru.

Chiar la nivelul Uniunii Europene, deși sunt atîtea reguli și deziderate europene care ar putea îngrădi comportamentul guvernelor corupte, situația se repetă. Deși datele Eurostat nu sunt la zi, că guvernele raportează greu, ele sunt totuși elocvente. Admirați, vă rog, cum România e pe ultimul loc la investiția în educație, unde media e de vreo 4,5 la sută și numai noi suntem sub 3. Ceea ce se poate ghici după cele două mii de școli cu toaletele în curte, abandonul școlar și enorma problemă a transportului până la școală în rural. Am mai spus-o, scorurile PISA proaste sunt de la sărăcia rurală, se rezolvă cu autobuze, canalizare și internet! Nu cu 20 de minute de lectură obligatorie (e de Gîgă, pe cuvînt…). Bulgaria (tot cotă unică de zece la sută) e totuși mai deșteaptă, dă mai mult, de altfel costul pe km de drum la ei e mai mic, deci nu pot fi mai corupți ca noi…

Grafic 1. Bugete comparative educație în Uniunea Europeană

Cu sănătatea, la fel. Sau mai rău. Media EU-28 e pe la 7 la sută. Noi eram un pic peste 4 în 2017 după o creștere semnificativă și înțeleg că la actualul buget am mai scăzut un pic. Ciprul, care a dat faliment, dar și Letonia, care nu și-a revenit din criză, amîndouă țări corupte, de altfel, ne mai țin companie. Dar uluitor e că în această situație (la care ne punem întrebări retorice că de ce nu avem secții aseptice pentru arși, de ce nu trimitem la Viena cazurile mai complicate etc) noi ne pregătim, din acești bani mizerabili, să facem partie mai mare sectorului privat (astfel storcînd și mai mult de resurse pe cel de stat, subfinanțat). Cum, de ce? Foarte simplu. Avem un ministru care reprezintă interesele medicinii private, pus de Iohannis-PNL, deși pregătirea sa în politica publică a sănătății e obscură, care a acceptat un buget oricît de mic și a venit noaptea cu hoții cu ordonanța DE URGENȚĂ să mai ia el din resursele publice deja vai de capul lor să ajute pe piața concurențială pe camarazii lui din sectorul privat. Care aveau nevoie URGENT de bani, că altfel dădeau faliment (sau altfel, unde e urgența)?

O să ziceți că e chestie de ideologie, fie și greșită, dar nu e. Ideologia numită New Public Management, care se purta pe cînd reformam eu TVR în anii nouăzeci, a dat demult faliment. Și în lumea politică, și în cea academică s-a stabilit oficial (lucrare FMI veche de vreo zece ani) că merge bine numai în țara care a inventat-o. Noua Zeelandă (țara despre care scriu demult că are în constituție deficit bugetar zero, nu prea e pe modelul nostru, nu?). În Anglia i se atribuie (vorbesc de NMP) și prăbușirea calității serviciilor publice, și corupția care s-a strecurat unde nu mai era demult. Or fi rămas liberalii în urmă cu lectura sau e un caz clasic de captură a statului? Înclin spre a doua variantă, că nu prea există niciun alt exemplu de țară europeană care își subfinanțează sistemul public, dar invită sectorul privat să îi facă concurență pe bani de la buget. Sindicate, contestați ordonanța în contencios (ce urgență?) și după aceea la DNA! Vă trimit listă de experți martori! Partide de opoziție, interpelare la Parlamentul european! Din nou, bulgarii sunt mai decenți și aici!

E bine altfel că vă pierdeți vremea cu asumări de răspundere pe teme neconstituționale, cum ar fi schimbarea legislației electorale cu cîteva luni înainte de alegeri sau tăierea unor pensii speciale cu impact nesemnficativ asupra bugetului și, desigur, neconstituționale.

Țara lui Klaus? Vai de capul nostru.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

16 thoughts on “De ce țările corupte subfinanțează sănătatea și educația

  1. Adrian

    Iar e vorba doar despre bani.
    Toate subiectele abordate de autoare s-ar rezuma la îmbogățirea fără justă cauză.
    Inclusiv, da, a beneficia de servicii medicale (în afară de urgențe) fără a fi cotizat suficient. Ceea ce mai critica autoarea altădată cu privire la anumiți cetățeni care nu cotizează deloc, dacă nu mă-nșel.
    Sindicatele să facă bine, dacă tot e să le adresăm îndemnuri, să obțină salarii decente prin mijloace de convingere decente(nu bătut unii palma pe sub masă în dauna altora).
    (Apropo, pe lângă ce instanță care totuși mai lucrează sugerați c-ar trebui făcut demersul judiciar? Sau depusă și contestație „pe cale incidentă” față de hot ad gen ale instanțelor, care, nu-i așa, fiind caz de urgență, se va judeca)

    Idem patronate contracte pe bune cu statul. Idem statul relații pe bune cu alte state.
    Idem pensionari să returneze pensii crescute artificial. Idem parlamentari să renunțe la mandate în care în prima jumătate în cel mai fericit caz n-au făcut nimic etcetc.
    Deci, utopii, câtă vreme bani se pot tipări cu nemiluita.

    Reply
  2. marian

    „Pe scurt, deși mai sunt multe de făcut, ideea că România e cea mai coruptă țară din Europa este un mit și e timpul să nu mai lăsăm românii să se exprime așa de neglijent în țară și mai ales în Europa, pentru că asta afectează direct investițiile, dobînda la credite și soarta aflată în cumpănă a zeci de mii de români din Marea Britanie”.

    Reply
  3. emil

    Nu am auzit vreodata ca statele mafiote sa dezvolte sanatatea si educatia. Acte teroriste premeditate precum cele din COLECTIV si BEIRUT sau falsificarea PROIECTELOR IMOBILELOR PUBLICE, falsificarea avizelor ISU, ISC, falsificari expertize M.L.P.A.T, CONSOLIDARI, distrugeri DOSARE, distrugeri ARHIVE, PROBE si dispartii MARTORI, DA, practica Romania.

    Reply
  4. JK

    Felicitări pentru articol! (Occidentalii știu perfect cine suntem, mai ales cei care ne dau bani și constată rezultate mici, însă aducerea în discuție, la modul științific, a problemei de către o româncă, nu strică.)
    Liberalii nu citesc, nu gândesc, pesediștii la fel. Useriștii se mișcă dar nu știu că sunt morți cu Barna în frunte. Etc. etc.
    Nu e țara lui Klaus – e țara unde Klaus e vătaf și Clown prim-ministru.
    Dacă aveți un doctorand bun, puteți să-l puneți să testeze ipoteza că peste 50% dintre membrii guvernelor și administrației înalte din ultimii 30 de ani au fost implicate în procese pe teme de corupție sau semnalați în presă în scandaluri de corupție.

    Reply
  5. ionas

    Majoritatea sumelor alocate sanatatii sunt folosite pe salarii.
    Sanatatea – casele de asigurari, furnizorii de servicii medicale trebuie privatizate deoarece sistemul socialist existent este prea ineficient.
    Statul sa asigure normele, contractele cadru si bineinteles sa finanteze programele de sanatate si costul asigurarii pentru persoanele vulnerabile ( copii, persoane fara venituri).
    Nu vom putea scapa de privatizarea sanatatii precum nu vom scapa si de lipsa de infrastructura ( transporturi, servicii comunale)

    Reply
  6. Laura

    @Emil
    Draga Emile vad ca te intereseaza sectorul constructziilor te -ai intrebat vreodata de ce rezultatul unui audit meticulos desfashurat la Seoul = Republic of Koreea ca urmare a shopping mall volapse din 1995 a fost https://www.theguardian.com/cities/2015/may/27/seoul-sampoong-department-store-disaster-history-cities-50-buildings.
    1 in 50 is safe
    „Worse still, the thoroughgoing inspection of Seoul’s by then proudly characteristic towers found that one out of seven needed rebuilding, four out of five needed major repairs, and just one in 50 could qualify as safe.”
    CaRe crezi tu ca e situatzia in Bucuresti ?
    4 din 5 necesita reparatzii majore ?

    Altfel am o veste proasta pentru dementza furioasa din capul tau, teroristii de succes paltesc din banii lor scoala shi spital pentru saracanii din zonele de le controleaza shi asta nu e „opinia” mea e a wikipedia

    https://en.m.wikipedia.org/wiki/Hezbollah_social_service

    „Hezbollah organizes an extensive social development program and runs hospitals, news services, educational facilities, and encouragement of Nikah mut‘ah.[1][4] Some of its established institutions are: Emdad committee for Islamic Charity,[5] Hezbollah Central Press Office, Al Jarha Association,[6] and Jihad Al Binaa Developmental Association.[7] Jihad Al Binna’s Reconstruction Campaign is responsible for numerous economic and infrastructure development projects in Lebanon.[8][9] Hezbollah has set up a Martyr’s Institute (Al-Shahid Social Association), which guarantees to provide living and education expenses for the families of fighters who die in battle.[10]

    In March 2006, an IRIN news report of the UN Office for the Coordination of Humanitarian Affairs noted:

    „Hezbollah not only has armed and political wings – it also boasts an extensive social development program. Hezbollah currently operates at least four hospitals, twelve clinics, twelve schools and two agricultural centres that provide farmers with technical assistance and training. It also has an environmental department and an extensive social assistance program. Medical care is also cheaper than in most of the country’s private hospitals and free for Hezbollah members”.[1]

    According to CNN: „Hezbollah did everything that a government should do, from collecting the garbage to running hospitals and repairing schools.”[11]

    In July 2006, during the war with Israel, when there was no running water in Beirut, Hezbollah was arranging supplies around the city. „People here [in South Beirut] see Hezbollah as a political movement and a social service provider as much as it is a militia, in this traditionally poor and dispossessed Shiite community.”[11] Also, after the war it competed with the Lebanese government to reconstruct destroyed areas. According to analysts like American University Professor Judith Palmer Harik, Jihad al-Binaa has won the initial battle of hearts and minds, in large part because they are the most experienced in Lebanon in the field of reconstruction.[12]”

    Shi slava dimnului cred ca nu te indoiesti ca HEZBOLAH e organizatzie terorista.

    Hahahahaha.

    Reply
  7. dorin valeriu

    Aveti perfecta dreptate ! Si, s-o spunem clar, in cazul deturnarii fondurilor de sanatate catre „privati” a fost un plan gandit, pregatit. Primul gest al noului ministru a fost s-o puna pe directoarea economica a spitalului privat unde lucra in functia de sefa la Asigurarile de Sanatate . Ce „tandem” letal !! Doar prostii nu s-au prins. Si tirade ale politicienilor PNL despre „liberalism”. O forma de liberalism ce nu se mai practica nicaieri in lume !
    Poate trece „Motiunea” si scapa nedemis Dr.Costache !? Ca sa-i ramana onoarea reparata ?!

    Reply
  8. Tami Simon

    Banii din programele de sanatate nu urmeaza pacientul si problemele sale. Astfel, un tratement in un spital de stat are un pret in functie de dotari si medici, marimea si importanta spitalului. Dar in privat, unde dotarile si conditiile de spitalizare si igiena mai bune vor avea alt pret, mai mare. Va pun intrebarea, va plati statul aceste diferente, daca pacientul se duce in privat sau va face coplata orice pacient ? Prin urmare, daca mai multi se duc in privat, bugetul statului se face praf in o jumate de an. Ori cei din privat nu au clienti si aceasta formula le da o sansa de supravietuire? In Ro, trebui sa ai venituri mai mari ca sa mergi la privat, indiferent ca esti salariat ori pensionar.

    Reply
  9. Laura G

    Ma intreb daca studiile Bancii Mondiale au facut corelatii cu alegerea primarilor dintr-un tur sau doua tururi. Ca am inteles ca asta va rezolva toate problemele…

    Reply
  10. Cinicul

    Exista si o alta explicatii. Bugetele militare sunt cele mai putin transparent cheltuite, asta si in tarile cu coruptie mica. Marile afaceri de coruptie din Austria, Belgia, Cehia, Grecia, Franta, Israel, Portugalia, Rusia, Ucraina, UK, USA sunt mai toate in domeniul industriei de razboi. Asta din putinul ce iese la suprafata.

    Reply
  11. mihai

    acest articol are un titlu care induce in eroare si o demonstratie cu argumente pentru a crea un cadru general de acceptare ca da educatia si sanatatea sunt subfinantate pentru ca apoi sa critice fara argumente. Lipsa de transparenta a fost este si va fi dictata de… constitutia lui Iliescu, pana nu o schimbam. Indiferent cine va veni va face la fel, pentru ca se poate. Iohannis are si el nostalgia partidului unic si chiar pare mai aproape decat oricine sa o si transforme in realitate. Cat despre invatamant si sanatate ar trebui sa fie private 100% daca tot suntem capitalisti. Altfel, doamna Mungiu ca orice intelectual poate fi de stânga până la capăt. Eu nu o acuz. Doar zic.

    Reply
  12. ROMANIA TREZESTE-TE

    PENTRU A RESPECTA NORMALITATEA „Ordonanţele militare” TREBUIE duse la indeplinire NUMAI de catre SEFUL STATULUI MAJOR AL ARMATEI (in situatia actuala ) ajutat in mod direct de catre MINISTRU DE INTERNE si MINISTRU SANATATII. A se vedea PROCEDURA din ALBANIA.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *