Mihai Goțiu

”Să se facă, dar nu acum!” Cum încearcă lobby-ul Schweighofer blocarea Noului Cod Silvic în Parlament

De la dreapta la stânga (până la ultimii trei din stânga): grup de lobby organizat (marea industrie de exploatare a lemnului, sindicat, administratori și proprietari de păduri), care a încercat, luni, să amâne adoptarea Noului Cod Silvic. Și ”entuziasmul” lor când, cel puțin pe moment, procedura de adoptare în Camera Deputaților a fost reluată și continuă

”Amânare pentru după alegeri”. Asta a fost linia strategică a reprezentanților marii industrii de exploatare a lemnului din România, a Federației Silva (la care sunt afiliați silvicii) și a administratorilor și proprietarilor privați de păduri în cadrul dezbaterilor organizate, ieri seară (luni seara) de către Comisia pentru Mediu a Camerei Deputaților pe proiectul Legii Noului Cod Silvic.

Nu e greu de înțeles de ce . Lobby-ul industriei (în frunte cu Schweighofer) își dă seama că presiunea civică e mai puternică și mai influentă în luarea deciziei politice într-un moment în care alegerile prezidențiale și parlamentare sunt atât de apropiate. E un lucru pe care ministrului Mediului, Mircea Fechet, l-a și spus explicit, în cadrul dezbaterii – că acum e un moment în care poate fi adoptat un Cod Silvic mai ambițios și mai puternic decât unul adoptat anul viitor (după alegeri).

Timp de jumătate de an, după ce Senatul a adoptat proiectul legii într-o formă care conține multe dintre revendicările civice ale ultimului deceniu, Noul Cod Silvic a fost blocat la Camera Deputaților, unde nu a fost pus pe ordinea de zi a comisiilor de raport: Mediu, Juridică, respectiv Agricultură și silvicultură. Acest lucru s-a întâmplat doar ieri, în urma presiunii civice constante, inclusiv a campaniei de conștientizare inițiată de România Curată și care a fost susținută și de către unii dintre voi prin donații.

Cei care se opun adoptării Codului Silvic în forma care a trecut de Senat ar dori să fie eliminate prevederile legate de responsabilitățile care rezultă din aplicarea managementului corporativ al întreprinderilor de stat, evaluările de impact de mediu, întârzierea implementării trecerii la o modalitate modernă de recoltare și extragere a lemnului ori de control al trasabilității lui. Un punct important (pentru aceștia) ar fi blocarea unui Consiliul Național pentru Silvicultură, menit să reglementeze și să supravegheze activitatea în domeniu. Nu în ultimul rând, printre amendamentele Federației Silva (dar și al Romsilva) depuse la Camera Deputaților se numără și unul menit să restrângă dreptul jurnaliștilor și activiștilor de mediu de a investiga, pe teren, ceea ce se întâmplă în păduri.

Romsilva, supărată pe jurnaliștii și activiștii de mediu. Ce amendament a depus la legea Noului Cod Silvic pentru a le îngreuna investigațiile în pădure

Zona civică a vizat, în special, menținerea modificărilor adoptate deja de Senat – accesul liber în pădure, pe jos sau cu bicicleta, în scop recreativ, și cel al jurnaliștilor și activiștilor de mediu, în scop profesional, crearea centurilor verzi (pentru protejarea pădurilor din jurul marilor orașe și plantarea unora noi), o formă cât mai clară a articolului prin care camioanele confiscate pentru transport ilegal de material lemnos nu mai pot fi returnate, ulterior. Mai în detaliu, în articolului de mai jos:

Victorie importantă pentru păduri. În urma mobilizării civice, legea Noului Cod Silvic a fost deblocată în Parlament! Mulțumim pentru implicare și susținere!

Un amendament distinct a fost susținut de Asociația Producătorilor de Mobilă (fabricile mai mici, autohtone, nu ”abatoarele” de lemn, gen Schweighofer, Egger, Kronospan etc.), prin care solicită un drept la preemțiune în momentul achiziționării lemnului necesar desfășurării activității lor.

La dezbatere au prezenți și reprezentanți ai Grupului de inițiativă civică ”Aici a fost o pădure/ Aici va fi o pădure”, care susțin reintroducerea condamnării penale pentru tăierile și distrugerile de copaci din parcuri și alte spații verzi din orașe (a se vedea cazul Parcului IOR). În timpul desfășurării ședinței Comisiei pentru Mediu, în fața Parlamentului, același grup a organizat un protest, cu mesaje pentru membrii comisiei.

Astăzi (marți), Comisia pentru Mediu are o nouă ședință, pentru votarea amendamentelor și a raportului pe Noul Cod Silvic. Comisii de raport mai sunt și cea Juridică, respectiv pentru Agricultură și Silvicultură. Raportul comun al celor trei comisii urmează să fie apoi votat de plenul Camerei Deputaților, care este și decizională. Ministrul Mediului, Mircea Fechet și-a exprimat speranța că noul Cod Silvic va fi adoptat până la alegeri și în acest sens s-au exprimat și parlamentarii prezenți. Întâmplător (sau nu), la ședință n-au fost prezenți membrii PSD din Comisia pentru Mediu. Asta chiar dacă, cel puțin la nivel declarativ, Marcel Ciolacu a semnat și susține (cel puțin) modificările și amendamentele legate de Centurile Verzi. Care pot trece doar cu adoptarea Noului Cod Silvic.

VOM REVENI!

Înregistrarea dezbaterii de luni seară:


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *