Liviu Antonesei

Războiul Ucrainei (9)

Da, azi a început a treia săptămînă a acestui război absurd…

Liviu Antonesei: Disparates – Războiul Ucrainei (9)

Intro

S-au împlinit două săptămîni de cînd a început invazia. O mică veste bună ar fi că de două zile trupele invadatoare și-au încetinit ofensivele pe mai toate direcțiile pe care avansează pe teritoriul ucrainean. Nu e foarte clar dacă este rezultatul eforturilor de apărare ale trupelor ucrainene, un moment de respiro înainte de a reîncepe mai decis ofensivele, sau o combinație a celor două. Oricum, bombardamentele și tirurile de rachete asupra orașelor ucrainene nu au încetat. La Mariuopol a fost bombardată maternitatea, iar numai ieri acolo, conform surselor ucrainene, peste 1200 de civili ar fi fost uciși. În Rusia, continuă protestele, iar populația a început să afle că în Ucraina nu este vorba despre „o operațiune specială”, ci despre o invazie și un masacru al populației civile. Se înmulțesc scrisorile deschise și apelurile pentru încetarea agresiunii, care adună deja zeci de mii de semnături. Embargoul instituit de regim asupra informațiilor independente nu mai are efectul de la început. Cred că au fost de folos și acțiunile hackerilor de la Anonymus, care au spart site-utile FSB, ale ziarelor oficiale și ale televiziunilor de stat, postînd mesaje anti-război și chiar filmulețe cu scene reale din confruntările militare. O mamă și-a văzut fiul prizonier la ucraineni și așa a aflat că era la război, ea credea că e la niște exerciții…

Pe plan internațional, Rusia e mai izolată ca oricînd în istoria sa, iar satrapul de la Kremlin este socotit un paria. Sancțiunile sosesc în pachete și se aplică și Belarusului, Statele Unite și Marea Britanie au instituit embargoul total pe importul de petrol și gaze din Rusia. Nu știu cît importau, dar semnalul e semnificativ. Peste patru sute de firme străine din Rusia și-au închis activitatea. Rușii amenință cu naționalizarea, dar nu prea știu ce cred că pot obține printr-o asemenea măsură. Președintele Zelenski a cerut boicot economic total față de Rusia, dar va renunța Germania la gazul rusesc? FMI a acordat un ajutor de urgență pentru Ucraina de 1,4 miliarde de dolari…

Comunicarea la nivel înalt!

La cel mai înalt nivel civil și militar din Rusia, pe 8 martie, într-un discurs la una din televiziunile de stat ruse, ca răspuns la unele preocupări din societatea rusă privind structura efectivelor combatante expediate în Ucraina, satrapul de la Kremlin a afirmat că nu va trimite recruți sau rezerviști ca să lupte în Ucraina, și că „armata e formată numai din profesionști care îndeplinesc obiectivele stabilite”. Mai clar: „Vreau să subliniez faptul că soldații care efectuează stagiul militar nu participă și nu vor participa la lupte. De asemenea, nu va exista nicio recrutare suplimentară de rezerviști”.

Doar că o zi mai tîrziu, pe 9 martie, Ministerul Apărării Rus dă un răspuns invers preocupărilor din societate: „Din nefericire, am descoperit mai multe situaţii de prezenţă a unor recruţi în unităţi care iau parte la operaţiunea specială în Ucraina. Practic toţi aceşti soldaţi au fost retraşi în Rusia”. Interesant. E o lipsă clară de comunicare între cele două instituții. Sau poate ministerul a vrut să-l pună într-o situație proastă pe satrapul mare strateg? Și cum naiba „a descoperit” ministerul asta? Recruții ăia au ajuns în unitățile cu pricina la ordin, în urma unei repartizări!

Se nasc niște simpatii ciudate!

Am detestat mereu, desigur din motive diferite, două categorii, să le spun profesionale, pe oligarhi și pe hackeri. Cei dintîi, și-au cumulat averile imense prin rapt din avuția publică și favoruri politice, Ceilalți afectează siguranța cyberspațiului, uneori mai și fură. În mod ciudat, de cînd a început invazia din Ucraina, constat că mi-a apărut un fel de simpatie pentru ambele categorii, Sigur, oligarhii ruși prin apelurile tot mai insistente, dar lipsite deocamdată de succes, la stoparea invaziei, își apără mai întîi averile personale, yachturi, vile, conturi din Vest, „pașapoartele de aur”, pe cale de a fi desființate de UE, dar în același timp, ei știu mai bine decît geniul de la Kremlin ce efect vor avea sancțiunile economico-financiare asupra șandramalei economice a Rusiei, gata să cadă în prăpastie. Cu tot cu satrap, cu tot cu oligarhi și din păcate, cu tot cu populația Rusiei.

Pentru oligarhii ucraineni, care își pun averile la dispoziția ajutorării populației și a armatei ucrainene am o simpatie și mai mare. Patronul de la Șahtior Donețk a fost acuzat multă vrene că este susținător, chiar prieten al lui Putin. Acum două zile a făcut una din cele mai violente declarații împotriva satrapului și a invadării țării sale. Și-a pus întreaga avere, estimată la peste 7, 5 de miliarde de dolari, la dispoziția ajutorării populației și a susținerii efortului de război al armatei țării sale. Iar fostul președinte Poroșenko nu s-a limitat la sprijinul financiar ci, încă de la începutul agresiunii, s-a prezentat împreună cu un grup de apropiați, cu arme la purtător, ca să participe la luptele pentru apărarea Kievului.

Acum hackerii. E limpede că fără atacurile celor din Grupul Anonymus, accesul populației din Rusia și la alte informații decît cele ale propagandei oficiale, ar fi fost și mai reduse decît să pui mesaje contra invaziei pe site-urile propagandei oficiale, ba chiar și pe cel al temurului FSB, să postezi acolo și scurte filme cu imagini din răboiul „care nu există” conform Kremlinului, recunosc, sînt acțiuni care-mi stîrnesc un fel de admirație. Ceea ce s-a mai petrecut doar cu prilejul Wikileaks, cînd am aflat destule despre porcăriile politrucilor lumii, ba chiar și despre alor noștri.

Dacă războiul ține mult, sper să nu devin vreun admirator frenetic al acestor categorii!

Articol preluat de pe blogul autorului.


Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “Războiul Ucrainei (9)

  1. Jean

    Din nefericire, pare un război ceva mai lung care va duce la ruperea Ucrainei (dacă ne referim la granițele ei actuale). Este un win-win, într-un fel: SUA reîntoarce Europa spre ea, Rusia câștigă teritorii cu ruși. Războiul va continua și după ce soldații ruși (mulți dintre ei recruți, mulți dintre ei scoși probabil din cătunele taigalei, care habar nu au pe ce lume trăiesc) vor fi părăsit vestul Ucrainei. Europa însă, nu are bani nici să se înarmeze rapid, nici să se încălzească ieftin la iarnă. Va fi un război cu adevărat rece. Șansele ca Putin să fie înlocuit de un lider pro-occidental sunt infime (ascultați, dacă nu ați ascultat deja, interviul dnei Alina Mungiu dat lui Turcescu; ignorați prestația jurnalistică jalnică a lui Turcescu, explicabilă prin faptul că el este de meserie politruc, nu jurnalist).
    Vă rog să observați că în acest război așteptăm victoria de la zeița Economia, nu de la Dumnezeu, nici de la vitejia soldaților, nici măcar de la natură, iar lebăda neagră a fost poporul ucrainian, adică partea lui bătăioasă. Atât de ocupați eram cu economia încât nu am văzut că Putin se înarmează, iar el atât de ocupat era cu invazia și înhățarea de bogății încât nu a văzut că Ucraina e locuită! Ceea ce, cred eu, spune foarte multe despre noi și vremurile noastre. (Dac-aș fi mai complotist decât sunt, aș zice că independența energetică a SUA ne-a anunțat de vreo doi ani ceva, așa cum ieșirea UK din UE ne-a anunțat inflația din UE în 2022 și recesiunea cruntă din 2023 și anii ce vori urma.)

    Reply
  2. Victor

    este o adevrata bucurie sa vedem oligarhi deposedati de avere, banuiesc ca si rusii sunt incantati de acest fapt (cu o propaganada isteata pot crede ca e chiar meritul lui Putin :) ),
    despre hackeri iar aveti niste informatii complet eronate, Anonymous nu mai exista de multa vreme, unii prin puscarii altii colaboratori fbi, etc, daca va intrebati cine a preluat sigla Anonymous cereti relatii la servciile secrete cel mai bine :)
    p.s. de ce comentez aici? urasc indoctrinarea in clisee de propaganda. Stati linistit pe siteurile rusesti deja mi-au banat nenumarate conturi dar si in partea asta a propagandei vad ca e la fel de distractiv sa vezi cum se manifesta cliseele

    Reply
  3. ??????

    @ Dacă mass-media , în căutare de putere a presei și-a însușit și „interesul” lui nea Gabi Oprea general, cu plusurile și minusurile acumulate de dom’ general, la „interes” , deci, dacă a și „capitalizat”, cumva „interesul”, obținut de la domnul general Gabriel Oprea, „așa cum presa la obținut” ,?

    Reply
  4. Victor

    :)))) doar patru zile au trecut si cata dreptate am avut, ieri 16.03.2022 Putin a facut titlu de glorie din oligarhii “beliti” de occident :))))).
    Iar acum recititi comentariul de mai sus :)))))))
    “Victor 12 martie 2022 at 09:41
    este o adevrata bucurie sa vedem oligarhi deposedati de avere, banuiesc ca si rusii sunt incantati de acest fapt (cu o propaganada isteata pot crede ca e chiar meritul lui Putin :) ),”
    post-scriptum, suntem unii care ne mai si pricepem la jonglerii fara sa fim bufoni :)

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *