Astăzi, românii îşi fundamentează evoluţia pentru următorii 15 ani, optând mai mult involuntar decât conştient, pentru alegerea perspectivei sale.
Drumul pe care s-a înscris România este unul care ar trebui să ne facă pe noi toţi să tremurăm de frica zilei de mâine.
Într-un raport al Eurostat de anul trecut, România se afla pe ultimul loc din rândul ţărilor Uniunii Europene din punct al nivelului de trai, acesta fiind la mai puţin de 48% faţă de media europeană. Oamenii nu au nevoie de statistici şi de şcoală multă pentru a înţelege că soluţia de a trăi mai bine se găseşte altundeva, dincolo de graniţele ţării. Vecinii mei, o familie de etnie romă, numeroasă cu puţini ani în urmă, au înţeles acest lucru de multă vreme. Observând că numărul lor se diminuează pe zi ce trece, am primit explicaţia de la soţia capului familiei, o femeie de aproximativ 65 de ani, care o întâlnesc mai întotdeauna stând la poartă. “Ce-ţi mai fac copii?” întreb într-o doară, aşa pentru a face un pic de conversaţie. “Păi nu vezi, m-au lăsat aici şi au plecat cu căţel şi purcel în Germania, LA POTOL!”.
Mult mai şcoliţii adolescenţi de azi, se înghesuie la facultăţi, chiar şi plătind taxe care alteori păreau exorbitante, doar cu o singură obsesie: să-şi ia o diplomă recunoscută în UE şi să plece cât mai rapid de aici!
Primul tur a dat un semnal interesant. Prin tradiţie, cei cu studii superioare îşi îndreptau voturile într-o măsură mai mare către stânga, frustraţi de discrepanţa dintre nivelul lor de trăi şi investiţia în educaţie, făcută în mulţi ani de muncă pe băncile şcolilor şi facultăţilor. Duminică, cei cu studii superioare au fugit de stânga. Nu ştiu dacă este un semn de luciditate sau alte motive i-au împins către o astfel de reorientare. Oricum, există toate premisele că ei să se numere printre marii învinşi ai acestor alegeri.
Chiar şi votul emigrantilor, al diasporei, cred ca ar trebui interpretat nu ca o optiune politica ci ca un gest de luciditate, un strig[t de alarm[!
În loc să ne apropiem de nivelul de trai din UE, românii sărăcesc accelerat, mulţi fără chiar să-şi dea seama. Pentru a micşora distanţa ameţitoare dintre ţările civilizate precum Italia, Olanda, Spania, Germania şi România – guvernul ar trebui să aibe o singură obsesie: cum să facă să atragă capitalul străin în această ţară. Investitorii străini vin la noi doar pentru a-şi maximiza profiturile folosind mâna de lucru ieftină. Însă dau de lucru unor oameni, contribuabili la asigurările de stat şi la bugetul statutului, plătesc taxe precum TVA, chiar dacă profitul îl vor masca sau externaliza. Cu cât vor fi mai mulţi investitori cu atât şansele noastre, că ţara, de a mai ne diminua sărăcia cresc.
Realitatea crudă ne arată însă o fugă accelerată a investitorilor.
Poate cel mai grav indicator al declinului real al României este dat de băncile comerciale, marea lor majoritate fiind de vânzare însă fără a reuşi să găsească cumpărători. Desigur ofertele lor nu se găsesc la mică publicitate. Băncile lucrează cu date reale, cu cifre care nu mint, dispun de specialişti în simulare economică, ştiu cel mai bine riscul la care se expun, pentru că asta le este meseria. Iar datele le spun că e timpul să plece. Chiar dacă pentru cei care lucrează în domeniu astfel de informaţii nu sunt secrete ele nu apar niciodată în presă! Ar produce panică. Şi totuşi, noi romanii ar trebuie să fim panicaţi în cel mai înalt grad!
În 1966 comuniştii au produs o turnură în demografia acestei ţări, forţând naşterea a sute de mii de copii nedoriţi, “decreţeii”. Aceşti oameni, care astăzi au în jur de 50 de ani sunt pensionarii de peste 10-20 de ani (la noi fiind la modă să “ieşi la pensie” pe caz de boala anticipat).
Nu trebuie să fii economist pentru aţi da seama că scăderea perpetuă a numărului românilor care muncesc în ţară, coroborat cu o creştere subită a pensionarilor, care va surveni peste 10-15 ani, va transforma această ţară într-un stat fantomă. Salariaţii, cu lefuri mici şi circojaţi de taxe şi impozite suplimentare inevitabile, vor fi nevoiţi şi ei, să plece din ţară, regretând că nu au făcut-o chiar la terminarea studiilor. În lipsa de capital, fără surse suficiente pentru bugetul asigurărilor sociale şi pentru cheltuielile statului, aparenta stabilitate şi siguranţă se va prăbuşi ca un castel de cărţi. Un apartament dintr-un bloc comunist, poate ultima resursă care dă speranţa supravieţuirii la pensie, va ajunge să coste mai nimic, în lipsa de cerere. Consumul, şi aşa scăzut, se va prăbuşi, atrăgând intrarea în colaps şi a celor mai multor firme private care se ocupă astăzi cu micul comerţ. Banala apă caldă din calorifere, după ce nu va mai fi subvenţionata, va deveni inamicul public numărul unu, împingând la incapacitatea de plată majoritatea locatarilor aflaţi sub pragul sărăciei.
Nu există un precedent pentru o asemenea perspectivă în UE. Grecia, ţara care s-a confruntat cu politici populiste fără număr, a fost salvată de la faliment pentru că ar fi periclitat întreaga economie a Uniunii, în special datorită faptului că împrumuturile acordate aceste ţări în timp au fost gigantice. România nu se bucură de acest statut. Ea se va prăbuşi în singurătate, fără prieteni, fără opere de caritate.
Într-o economie regională în stagnare sau recesiune, guvernul nostru se laudă cu o gestionare a frâielor acestei ţări care a generat un excedent bugetar. Dincolo de avalanşa de informaţii, minciuni şi dezinformări specifice acestei campanii electorale, această afirmaţie a premierului Ponta, căreia îi dau crezare, îmi dă fiori.
România are nevoie ca de aer de investiţii în zona productivă sau care să poată genera export. Este singura soluţie pentru ca să putem spera măcar că în viitorul apropiat ne putem salva.
În loc să auzim din partea Premierului că am obţinut o derogare, având în vedere statutul nostru de sărăntoci ai Europei, pentru a ne împrumuta peste limita impusă de UE – doar pentru a finanţa investiţii în zonă productivă, premierul meu se laudă cu un excedent la bugetul de stat, adică cu o colectă care depăşeşte cheltuielile preconizate. Aceste “economii” au fost făcute doar pentru a avea la dispoziţie fonduri necesare pentru mituirea electoratului, prin măsuri care mai de care mai populiste, îmbătându-ne cu niscaiva lei şi îngropând viitorul unei întregi naţiuni.
Ca potenţial pensionar, peste cel mult 15 ani, ştiu că principala calitate pe care ar trebui s-o aibă viitorul Preşedinte al României este capacitatea de a deschide uşile omologilor din ţările bogate pentru ai convinge ASTĂZI că România mai poate fi salvată.
Nu ştiu câte dezbateri sau emisiuni televizate vor mai fi în următoarele 10 zile. Ştiu însă că votul meu se va adresa celui care nu îmi va răpi şansa de a trăi în viitorul apropiat în România şi nu într-un stat fantomă, cu străzi şi clădiri părăsite, cu o criminalitate şi corupţie maximalizată, în care cuvântul de ordine vă fi supravieţuirea!
Eu nu îmi voi da votul pentru un preşedinte al unei ţări fantomă!
(foto main: coadă la vot la Verona)
