Politica medicamentului, încotro?

În Monitorul Oficial, nr. 217 din 31.03.2015 a fost publicat Ordinul Nr. 384 / 31.03.2015 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 2 din Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 245/2012 pentru aprobarea preţurilor la medicamentele de uz uman cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piaţă în România.

Pe scurt, mult comentatele preţuri neactualizate ale medicamentelor rămân… tot aşa. Este interesant cât de tare se agită uneori presa pe un subiect, când există un interes punctual, şi cât de tăcută rămâne când acest interes este satisfăcut sau atins. Nimeni nu a reacţionat la această decizie a Ministerului Sănătăţii deşi, în principiu, se pierd sume considerabile din bugetul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS).

Trebuie să recunosc însă că o reaşezare a preţurilor la medicamente este complicată. O simplă aplicare comparaţiilor cu ţările de referinţă pentru preţurile medicamentelor nu se poate lua separat, independent de alte măsuri, care au un impact cu mult mai mare. Ca urmare a neaplicării la timp a legislaţiei, s-au cumulat valuri de modificări din ţările de referinţă. Azi reducerile care trebuiesc operate sunt, în unele cazuri, de 25% şi chiar mai mult. O asemenea reducere va afecta sensibil preţurile medicamentelor din ţările care iau ca referinţă preţul din România, angrenând o spirală a descreşterilor de preţ (în fapt pagube semnificative şi oarecum neaşteptate pentru producători). În acelaşi timp, se va agrava riscul exportului paralel, respectiv a plecării din ţară a unor medicamente de interes care au un preţ mult mai mic decât în alte ţări membre UE. Dacă preţul în ţara x este în prezent cu 25% mai mare decât în România iar noi vom opera o reducere cu 25% – va exista tentaţia legală că unii comercianţi să cumpere medicamentele din România şi să le vândă în ţara x – motivaţi de un profit de 50%!! Consecinţa previzibilă – dificultăţi în aprovizionarea României cu medicamentele respective. Mai mult, producătorii se văd concuraţi în tările respective cu propriile lor medicamente!!! O decizie rezonabilă, posibilă, este aceea că producătorul să tragă linie şi să ajungă la concluzia că pierde bani dacă vinde în România medicamentul respectiv şi să decidă să-l retragă pur şi simplu (fie şi temporar) de pe piaţă. O soluţie complexă dar foarte posibilă este menţinerea preţului (sau chiar creşterea acestuia – de ce nu?!) – la medicamentele compensate integral de sistemul de asigurări şi practicarea unor preţuri cu mult mai reduse în relaţia cu CNAS. Această reducere este  oarecum mascată sub formaunor contracte cost-volum care urmează să fie încheiate intre cumparator – CNAS şi producători. Guvernul nu a dat însă dovada că ar fi cu adevărat preocupat de acest subiect, publicând printr-o ordonanţă de urgenţă privind unele aspecte fiscale o modalitate de calculare a preţurilor pentru medicamentele din aceste contracte în care producătorii sunt puşi în postura de a se transforma în societăţi caritabile, oferind practic produsele respective pe gratis. Bine înţeles, mesajul acestora a fost dur, chiar dacă făcut în spatele uşilor închise: “Nu putem şi nu vom tolera astfel de contracte!”

O altă problemă, la fel de complexă şi spinoasă o reprezintă taxa de claw-back. Aceasta taxă (prin care producătorii sunt obligaţi să verse statului un procent din cifra lor de afaceri, egal cu procentul de depăşire al bugetului pentru medicamente al CNAS) a fost şi unul din motivele pentru care s-au închis ochii faţă de nerespectarea legii privind preţurile la medicamente! Dacă, ipotetic, scăderea preţurilor se va face cu o medie de 25%, taxa respectivă va ajunge la 0, deoarece în prezent depăşirea vânzărilor faţă de bugetul stabilit este tot de 25%. Contabilii din Ministerul de Finanţe însă nu concep ca o scădere a preţurilor să conducă şi la o scădere a veniturilor CNAS şi de aceea, le tremură pixul pentru a semna o asemenea decizie.

O a treia problemă, la fel de greu de rezolvat, este asigurarea fondurilor necesare pentru previzibila creştere a costurilor cu medicamentele, ca urmare a aprobării noii liste de compensare, deja evaluată, care aşteaptă doar decizia politică pentru a fi aprobată prin Hotărâre a Guvernului. Fonduri însă nu prea sunt, în condiţiile în care se şi preconizează modificări fiscale a căror impact, cel puţin iniţial, va fi unul de scădere a veniturilor la bugetul de stat (reducerea TVA cu 4%). Mai mult, o creştere a cheltuielilor cu medicamentele, fără a modifica taxa claw-back ar pune instantaneu pe butuci producătorii de generice (cel puţin pe unii dintre ei, care nu au în spate şi un producător de medicamente inovative care să contrabalanseze pierderile).

Dacă la cele de mai sus adăugăm şi faptul că majoritatea medicamentelor inovative care nu şi-au pierdut încă protecţia patentului (nu sunt concurate de un medicament generic) au preţuri care, chiar şi scăzute semnificativ, nu sunt sustenabile şi concordante cu puterea economică a ţării noastre, problema devine aproape insolvabila. În urmă cu 3 ani, consultanţii internaţionali angajaţi de Ministerul Sănătăţii recomandau practic o scădere a preţurilor cu 66% la multe din medicamente, raportând preţurile din Anglia şi PIB ul acestei ţări la PIB-ul României. O asemenea soluţie nu va putea fi niciodată acceptată de producători însă problema de fond rămâne: medicamentele costă mai mult decât ne putem permite ca ţară. Fără o intervenţie energică şi transparentă din partea Guvernului, care să preia o parte a efortului financiar cu medicamentele la bugetul de stat, reprezentanţii CNAS sunt împinşi programatic către arierate şi incapacitate de plată.

De aceea, publicarea ordinului care consfinţeşte incapacitatea MS de a se achita de o promisiune imposibil de îndeplinit nu mă miră. Ceea ce mă miră însă este inabilitatea, mai probabil lipsa de voinţă politică, de a asigura transparenţa necesară unui proces de reaşezare a politicii medicamentului pe baze sustenabile, prin adunarea tuturor măsurilor legislative necesare pentru ieşirea din impas, într-un pachet complet, unitar, însoţit şi de calcule economice. Astfel MS ar putea primi un feed-back din partea tuturor agenţilor economici, şi de ce nu, chiar şi din partea societăţii civile.

În absenţa unui asemenea gest, este de aşteptat ca diverşi agenţi de lobby, să propună măsuri de urgenţă favorabile propriilor lor clienţi, ceea ce va lovi în interese celorlalţi actori şi în final în interesele pacienţilor, generând noi şi noi scandaluri sau probleme.

Politica medicamentului nu este o problemă subsidiară, a Ministerului Sănătăţii sau a CNAS. Este o problemă a Guvernului în ansamblu, iar prin suma astronomică cheltuită pe aceste produse – vitale pentru populaţie – de aproape 1,5% din PIB, este o problemă de siguranţă naţională. Dacă dăm un sens mai larg acestei sintagme, politica medicamentului ar trebui discutată, măcar o data la câţiva ani, şi în CSAT.

În locul unor consultări transparente şi chiar formalizate între toate instituţiile statului, întreaga povară este lăsată pe umerii Ministrului Sănătăţii. Iar această decizie este o greşeală care ar putea să ne coste mult prea mult în viitorul apropiat!