Se comentează activ ba despre eliminarea lui Vlad Teohari din capul listei pentru Camera Deputaților a USR Diaspora, fie despre mișcările strategice a #EchipeiBarna de a controla cine ocupă locurile eligibile pe listele de candidați ale USR București, în special eliminarea Florinei Presadă și a lui Vlad Alexandrescu.
Toate astea erau previzibile, chiar dacă asta nu le face mai puțin inacceptabile. Ce este mult mai interesant, cel puțin din punctul meu de vedere, este cum s-a ajuns la punctul ăsta și ce semnificație au ultimele evoluții interne din USR.
Am ajuns să denumesc ce s-a întâmplat în ultimii trei ani în USR drept „party capture”. Noțiunea de „party capture” se referă la un proces prin care un partid politic este „capturat” de către un grup de interese bine definit, coeziv și bine organizat cu scopul eliminării alternativelor din interiorul partidului și transformarea partidului într-un vehicul electoral pentru promovarea unor interese și avantaje particulare. Toate astea în dauna misiunii originale a partidului. Deși noțiunea de „party capture” poate părea nouă, ea descrie fenomene care s-au petrecut, cu relativă frecvență, în diferite țări. Cel mai bine cunoscut exemplu este capturarea Partidului Republican de mișcarea religioasă/evanghelică conservatoare din SUA, începând cu anii 1980.
În înțelegerea mea, „party capture” este un proces care poate implica două tipuri de abordări, mai mult sau mai puțin complementare. Party capture poate avea loc de jos în sus („capture from below”) sau de sus în jos (capture from above). Adică un partid poate fi capturat de grupuri care nu controlează pozițiile executive din partid (capture from below) sau care le controlează și care se folosește de ele pentru a-și impune hegemonia. Capturarea unui partid presupune, ca factori esențiali, (a) eliminarea caracterului democratic și pluralist prin eliminarea grupurilor interne alternative și (b) impunerea intereselor particulare drept interese de partid.
Ca atare, ce este interesant de înțeles sunt mecanismele prin care „party capture” devine posibil, cum este pus în practică. Cum ajung partidele politice să fie capturate de o singură grupare de interese, cu eliminarea celorlalte și translatarea intereselor particulare în interese de partid?
În USR, #EchipaBarna a recurs la o capturare a partidului atât de jos în sus (capture from below) cât și de sus în jos (capture from above), la momente diferite. Fiecare abordare a implicat mecanisme oarecum distincte, în funcție de capacitatea de acțiune și de poziția strategică a grupării. Aici mă voi concentra mai mult pe mecanismele de capturare top-down (capture from above).
Faza #1: Capture from below.
Capturarea USR de către #EchipaBarna începe prin procesul de eliminare a lui Nicușor Dan de la conducerea partidului și marginalizarea grupului #Nicușorist din partid. #EchipaBarna, deși competentă și bine conectată la rețelele din instituțiile statului și societatea civilă, era în perioada de început a USB și USR într-o poziție dacă nu marginală, măcar minoritară. Capturarea structurilor centrale de putere din partid a presupus o strategie semi-dramaturgică de manipulare și divizare a coaliției #Nicușoriste. Pentru a diviza coaliția loială lui Nicușor Dan, #EchipaBarna a instrumentalizat discuția pe tema „poziționării” partidului vis-a-vis inițiativa Coaliției pentru Familie pentru a polariza partidul și forțarea eliminării lui ND din partid. Nu eram asociat cu USR la momentul respectiv, așa că nu o să intru în mai multe detalii.
Faza #2: Capture from above
Odată capturată președinția partidului și a unei majorități în conducerea națională, #EchipaBarna a trecut la o nouă abordare, folosindu-se de avantajele structurale oferite de noua poziție. În această etapă, avantajele structurale care determină modelul de capturare a partidului de către #EchipaBarna sunt reprezentate de trei piloni esențiali:
– (I) președinția partidului (agenda-setting; gatekeeping; controlul birocrației de partid);
– (II) approval voting (sistemul de vot care permite #EchipeiBarna să câștige tot);
– (III) majoritatea în Biroul Național al USR. La acestea se adaugă efectul de halou oferit de asocierea USR cu Barna în percepția noilor membri USR, care nefiind expuși la dezbaterile și dinamice interne mai vechi, tind instinctual să susțină pozițiile lui Barna.
Care sunt mecanismele top-down (capture from above) pe care le putem observa în USR?
- (a) Votul strategic. Sistemul de vot de tip „approval voting” permite, chiar stimulează, votul strategic. În ultimii doi ani, #EchipaBarna s-a folosit de acesta pentru a elimina membrii non-EB din structurile de conducere națională sau județeană/municipală ale partidului. În mod similar partidelor tradiționale, #EchipaBarnaredactează liste cu candidații preferați și votarea exclusivă a acestora în bloc. Cazurile Presadă și Alexandrescu se încadrează aici.
- (b) Suspendări și excluderi. Având controlul Biroului Național și a Consiliului Național de Integritate, #EchipaBarna se folosește de orice pretext, precum semnarea unei scrisori publice de protest, pentru a suspenda sau exclude președinți de filiale sau candidați ai opoziției care câștigă alegerile interne. Cel mai recent caz este cel al lui Vlad Teohari, ales cap de listă pentru Camera Deputaților de membrii USR Diaspora și eliminat de BN pentru că a semnat o scrisoare publică de protest acum un an și jumătate. Atunci când opoziția câștigă o majoritate la limită într-o filială, precum cea municipală din București, BN-ul dominat de EB suspendă sau exclude 1-2 membri ai opoziției astfel încât să se schimbe majoritățile.
- (c) Controlarea și loializarea angajaților partidului. Controlul Secretariatului General și a aparatului tehnic al partidului permite #EchipeiBarna să controleze accesul la resurse, informații și la documentele partidului. Permite controlul comunicării oficiale și a distribuirii resurselor în teritoriu.
- (d) Racolare și clientelism. Având acces la resursele partidului, #EchipaBarna poate oferi locuri de muncă în structurile administrative ale partidului sau la grupurile parlamentare unor persoane cheie care pot contribui la atingerea unor obiective punctuale ale grupului.
- (e) Cenzură și efectul de „filter bubble”. #EchipaBarna a urmărit constant în ultimul an, iar în ultimele trei luni din ce în ce mai sistematic, să controleze dezbaterile interne și să creeze un efect de „filter bubble” care să elimine narațiunile și pozițiile alternative celor enunțate de vectorii de mesaj ai EB. Realizează asta prin crearea unor grupuri de FB alternative, prin cenzurarea/ștergerea postărilor opoziției și prin excluderea din grupuri a vectorilor de mesaj alternativ.
Folosind aceste mecanisme și posibil altele, #EchipaBarna are un succes remarcabil în procesul de „party capture”, opoziția fiind complet îngenuncheată și gradual eliminată.
Schema asta nu e noua.E chiar cutuma.Acelasi fenomen de securizare a fotoliilor de lideri de partid a operat si la celelalte partide,incepand cu descaunarea lui Petre Roman de catre Basescu,urmata de promovarea de supusi lipsiti de personalitate in aparatul de conducere al partidului.La ceilalti Nastase l-a arhivat pe Iliescu,cultivandu-l pe flexibilul Ponta,cu repetarea ciclului la Dragnea &co.
Figura asta functioneaza deoarece partidele nu au membri de partid decat pe hartie.Ele sunt cohorte de oportunisti si fripturisti,hraniti cu promisiuni sau stipendii bugetare.
Din punctul acesta de vedere,”nealinierea” lui Nicusor Dan poate fi o „rara avis” exemplara!!!
E bine ca v-ati prins! Dar de ce a durat atat de mult?
De ani de zile sunt voci care spun ca partidul se va transforma in Uniunea Sekuristilor Resapati.
Primul obiectv: popularea Parlamentului European cu noi sekuristi. Mission accoplished! Cred ca am infiltrat UE la un nivel fara precedent si la fel si institutiile europene. O noua retea Caraman, pe care o sa o platim scump cand se va descoperi..
Obiectivul II: eliminarea nesekuristilor din nivelurile superioare de conducere. La baza, da: in strada, la strans voturi. Dar la varf – ramane binecunoscutul „La vremuri noi, sekuristi tot noi”.
Obiectivul III lichidarea disidentei interne. Work in progress…
In rest, viitor luminos.
Ce nu mi-e foarte clar este pozitia fata de vanzarea tarii strainilor. Pe care o fac cu ravna PNListii.
Adica una este sa ne jefuiasaca germanii, ca land al Germaniei sau americanii ca stat al SUA si alta e sa ne jefuiasca prin controlul factorului politic si sa ne lase cu datorii si fara resurse.
Tara bogata, popor sarac…
I-ati vazut pe sekuristi sa protesteze fata de dubla masura a UE in cazul „coruptei” Romanii si a „neprihanitei” Bulgarii? Fata de faptul ca UE prefera sa discute cu sekuristi corpti, gata sa-si vanda tara chiar si pentru o simpla infiltrare si mai ales ca tarile „democratice” prefera afacerile cu sekuristii cand e vorba de spolierea unei tari. Tarile din America Centrala si de Sud, Arabia Saudita sau tarile din golf sunt exemple destul de clare.
Nu ca ar fi rau sa scapam de partidele actuale PSD si PNL, dar daca avem doar un nou partid sekurist, de ce sa credem ca s-ar schimba ceva? Par la fel de ticalosi in utilizarea justitiei pentru atingerea scopurilor politice (e.g Clotilde urland cu puscaria si arestari imediate).
Problema la noi e ca un partid nu se poate infiinta cu adevarat fara sprijinul serviciilor. Si odata ce l-au controlat la infiintare, cum sa-l mai lase din mana? In -plus, mai stiti sekuristi cinstiti in politica? Mai devreme sau mai tarziu, aparteneta la gasca isi spune cuvantul…
Idealiştii nu vor mai percepe partidul Barna-Cioloş ca pe o meritocraţie, din moment ce Florina Presadă şi Mihai Goţiu ajung pe locuri neeligibile sub motivarea că „ce, au muncit pentru partid? au muncit pentru ei, ca să-şi facă imagine proprie!”. Ce se schimbă radical e faptul că se poate ajunge la 20% în Parlament nu pe încredere, ci mai mult pentru a constrânge PNL să facă din Anticorupţie şi EduCultură priorităţi naţionale.
Nu știu care e treaba cu capturarea partidelor autohtone dar este de notorietate că Partidul Republican din SUA a fost cumpărat efectiv de frații Koch, bigoții de care vorbiți fiind doar o parte din electoratul captiv al conservatorilor americani. În politică -ca și în afaceri- trebuie să cauți de unde vin banii ca să știi la cine se va întoarce profitul de pe urma guvernării sponsorizate.
Cât privește USR probabil că începe să se ”maturizeze” și să fie preluat integral de politicieni -că doar e partid nu ONG, nu? ;)