Guvernul, prin vocea premierului Ponta anunţa că este gata să-şi angajeze răspunderea pe un proiect de lege privind modificarea Codului Fiscal. Mai mult, scăderea TVA-ului, fie global fie doar la unele alimente de bază par a fi prioritatea numărul 1 în materie de imagine a lui Victor Ponta.
“Cum poate Guvernul să vină cu un program de reduceri de taxe fără să spună de unde astupi gaura?” Aceasta este întrebarea pusă de în urmă cu ceva vreme de Klaus Iohannis. Conform logicii Preşedintelui, măsura ar putea fi acceptabilă dacă ar fi evident cum se vor acoperi cele aproximativ 16 miliarde de euro reduceri de taxe.
Nici Primul-ministru, nici Preşedintele nu se întreabă dacă nu cumva avem alte priorităţi amânate.
Este absolut inutil să ne văicărim ca spitalele arată ca acum 50 de ani, că medicii ne pleacă pe capete, că nu avem aparate sau medicamente adecvate sau şcoli cu toalete în clădire, nu în curte. Guvernanţii nu au nici cea mai mică intenţie să îndrepte starea de fapt!!
Să analizăm, spre exemplu, situaţia sistemului sanitar. Nu cred că se îndoieşte cineva de insuficiența resurselor alocate sănătăţii. Cum am putea asigura o suplimentare a cheltuielilor destinate îngrijirii bolnavilor?”
1. Varianta cea mai simplă ar fi mărirea contribuţiei la asigurările sociale (care acum 10 ani era de 7% angajat şi 7% angajator raportat la venitul brut). Cred că pe termen mediu nu vom avea un guvern capabil să introducă o astfel de măsură, o creştere a impozitării muncii salariale destinate sănătăţii, deşi măsura se impune.
2. Finanţarea suplimentară prin cheltuieli din buzunar sau prin asigurări private de sănătate a fost încercată prin proiectul de lege a sănătăţii care a eşuat subit după conflictul mediatic Băsescu – Arafat. De fapt acesta nici măcar nu a fost discutat pe fond. Oricum cred că proiectul ar fi fost sortit eşecului, România fiind foarte aproape de a atinge locul fruntaş în topul ţărilor care finanţează din bani privaţi sănătatea (în special prin șpăgi şi partea necompensată a medicamentelor). A opta pentru un asemenea sistem în cazul unei ţări cu o populaţie predominant săracă este în primul rând neetic.
3. A treia posibilitate este asigurarea unui influx din ce în ce mai mare de la bugetul de stat. Iohannis ar accepta noul Cod Fiscal dacă s-ar obţine echilibrul bugetar, adică stagnarea, ceea ce înseamnă că nici un ban nu va merge în plus la bugetul sănătăţii în următorii 3-4 ani, până bugetul se va stabiliza! Ponta, pe de altă parte vrea să puncteze politic prin scăderea TVA, lovind în ultima soluţie de distribuire a efortului crescut pentru sănătate.
Principala sursă de alimentare a bugetului de stat este taxa pe valoare adăugată. Indiferent ce cumpărăm, TVA-ul final include toate celelalte sume plătite pe lanţul de producţie, taxa fiind fundamental una pe consum. TVA-ul reflectă capacitatea fiecărui cetăţean de a achiziţiona bunuri şi servicii, fiind direct legată de bunăstarea acestuia. În acest fel, banii care ipotetic se vor îndrepta de la bugetul de stat către sănătate vor fi o reflecţie a echitaţii sociale obţinută pe altă cale decât prin intermediul contribuţiei la FASS. Dacă astăzi ne-am propune să creştem finanţarea sănătăţii prin intermediul bugetului de stat, o soluţie ar fi chiar creşterea TVA. Desigur, 24% este deja un prag care nu mai poate fi depăşit. Dar dacă TVA-ul ar fi azi 19% şi am vrea să facem un efort naţional pentru sănătate nu ar fi acceptabil să creştem la 24% fie măcar pentru 2-3 ani?
Desigur, analiştii fiscali şi guvernul pot invoca ipotetice scăderi ale evaziunii, creşterea economică etc. Ponta se poate gândi la supraviețuirea politică, ar vrea să aibe cu ce să se laude în campania care urmează. Prețul plătit este prea mare. În principiu, nu aş avea nimic împotriva unei măsuri de reducere a TVA dacă ar fi însoţită de premize transparente, care să arate scenariile avute în vedere după adoptarea unei asemenea măsuri, care să includă şi soluţii pentru necesara finanţare suplimentară a sănătăţii. În absenţa unor asemenea informaţii, nu pot decât să ridic neputincios din umeri, văzând cum nimeni nu pare a fi interesat cu adevărat de realităţile crunte din sistemul sanitar, de drama zilnică a pacienţilor şi a personalului medical, de dragul cărora, în teorie, decidenţii ar face orice. Inclusiv să le amaneteze şansa de mai bine într-un viitor apropiat.
Consiliul Fiscal este o institutie de TAIAT FRUNZA LA CAINI. Dece nu a reactionat public cad se urzea aceasta stupiditate a lui VALCOV si BONTA????????? De ce nu a impus dezbaterea publica legala si necesara??????????
Dle Paveliu, nici dvs nu veniti cu o solutie de eficientizare a cheltuirii banilor publici! Solutia unui sistem medical sanatos , spuneti dvs subfinantat, nu sta in repetatale cresteri de taxe. Ordinea fireasca a insanatosirii unui sistem social finantat de stat este , in primul rand, maximizarea eficientei cheltuielilor si abia dupa aceea , daca se constata o nevoie crescuta de finantare, gasirea unor solutii (nu neaparat cresteri de taxe!) ptr mariri de bugete.
Platim zeci de taxe la bugetul central, la bugetele locale, la diverse institutii platite din banii nostri ptr a ne asigura diferite servicii ( gen Politia, Pompierii, Sanatate, etc) si singura “solutie” cunoscuta, aplicata si sustinuta este MARIREA TAXELOR !
Atata lipsa de imaginatie in niciun alt domeniu nu am vazut!
Nu am abordat in acest articol problema eficientizarii banilor. Este o necesitate, exista numeroase robinete inca larg deschise subiectul excede subiectului. In cazul de fata atregeam atentia, poate insuficient de clar, ca daca scazi taxele fara sa vezi care iti sunt prioritatile, pe viitor nici nu mai ai din ce sa finantezi aceste schimbari. De exemplu, contributia la sanatate a scazut de la 14% raportat la venitul salariatuluila nivelul actual de 10.7%. Credeti ca ati putea sa-mi aduceti un singur argument care sa justifice o astfel de diminuare procentuala a fondurilor destinate sanatatii (in cifre absolute de 1,5 mld euro, adica 1% din PIB?
Din punct de vedere ideologic, socialistii sint aceia care cresc taxele si impozitele iar liberali le scad. Istoric privind, socialistii (PDSR, Sorin Oprescu, Mincu et al) au fixat contributiile (taxele) pentru asigurarile de sanatate, in 1993, cind a debutat proiectul de lege, la14% din venit, 7% din salariul salariatului si 7% din bugetul global de salarizare al celui care angaja salariatul. Dupa 3 ani de aplicare, Guvernul Nastase a constatat ca aceste contribuitii sint in stare sa acopere si cheltuieli pentru ale domenii (ex. pensii), astfel ca a nationalizat sistemul ASS, deturnind banii din conturile caselor de asigurari in cel al Min. de Finante (actual ANF). Odata cu ministeriatul Nicolaescu si Guvernul liberal Tariceanu, s-a decis (corect ideologic) reducerea contributiilor (taxelor) de la 14% la 10,7%; reducere cu 23,5%. Ce constatam acum: FNUASS este circa 3,5% din PIB, o valaore de analiza relativa. In alte tari (din UE, nuy mai vorbesc despre USA sau Canada) fondurile lor pentru sanatate sint circa 8-10% din PIB-ul lor. Ce inseamna aceasta: insemna ca populatia acelor tari considera ca atit trebuie dat public pentru sanatate. Dar, ce mai observam ? Ca bugetul nostru de sanatate, de 3,5% din PIB, produce o sanatate relativ europeana (vezi Eurostat sau health on a Glance/health) desi toata lumea e nemultumita, si pe buna dreptate. De aceea, pare neinspirat a spune ca este nevoie de limitarea risipei sau a cheltuielilor neadecvate cind deja acestea sint spre zero (in sensul ca sint de numai 3,5% din PIB fata de 10, prin alte parti). Pentru a putea creste finantarea pentru sanatate cu numai circa 25%, de la 3,5 spre 4,4, pozitia tehnica ar fi ca sa se revina la contributia14% din venit. ideologic, pare a fi o pozitie socialista, insa ar fi de privit la orientarile tarilor unde ea este in vigoare; Germania, Belgia, Israel. As putea spune ca aceasta contributie este ideologic vorbind mai degraba crestin-democrata sau conservatoare (dupa cum arata conducerile tarilor respective). Pozitia ideologica liberala europeana cea mai des citata, este cea din Olanda, unde contributia este fixa, la 98 de euro pe luna per salariat, indiferent de salariu, daca depaseste salariul minim pe economie. La 1100 euro, contributia este de 9,8% dar la 5000 de euro, ea devine 1,96%. Acolo insa se string 90 mld euro pe an, in timp ce la noi se string 5.
Principial vorbind, ce dorim: o sanatate finantata sau NU. daca ne prioritizam spre sanatate, in dauna sa zicem a armatei sau educatiei, Parlamentul tebuie sa decidsa prin buget. Dar Parlamentarii sint si ei oameni, care provin dintre noi. Ce voteaza parlamentarii este si responsabilitatea noastra.
Imi fac datoria de onoare sa recunosc ca o parte din ideile din acest material (referitoare la contributia proportionala la sanatate reflectata de TVA au fost preluate dintr-o discutie cu dl. dr.Peretianu, a carui prezenta o salut!