Pe măsură ce SUA, patria individualismului, se scufundă, la nivel politic, tot mai adânc în irațional, sunt destui care să facă bolile copilăriei la maturitate și să cânte ode educației americane. Toate ideile care-au făcut-o să îmbătrânească urât sunt reluate cu zel în România. Să le luăm pe rând.
Descentralizarea
Dacă țara asta mai are vreo șansă să se ridice de la nivelul de populație la cea de națiune, o educație centralizată care să asigure egalitate de șanse, acces la aceleași experiențe de învățare și cât mai multe investiții în formarea și retribuirea cadrelor didactice sunt condițiile vitale pentru acest obiectiv.
Ideea că e bine ca școala săracă să fie săracă pentru că e zona săracă și bogată pentru că e zona bogată și că totul trebuie descentralizat ca să se permită celor bogați să o ia înainte este, mă scuzați, în cel mai fericit caz, prostie.
Adică ce dorim? Să ne asigurăm că cine se naște în Ferentari, să fie damnat să rămână acolo, iar cine se naște în Primăverii să poarte în continuare cu aroganță privilegiile și moștenirea familiei?
Căci acesta este scopul educației (nu?), să menținem ierarhia socială și cine a avut neșansa să se nască din părinți săraci, în sărăcie să piară, la rândul său. Că așa e scris. Și altceva e stalinism. Și comunism. Iar noi vrem freedom și democracy. Adică cine are bani s-o ducă bine și cine n-are, asta e, ghinion. Parcă pentru unii oameni tot ce înseamnă educație se șterge brusc, lăsând loc unor interpretări aberante ale libertății și autonomiei.
Educația este despre a da oricui șanse, despre a permite oricui ca prin muncă să ajungă din poziția mai precară în care, poate, s-a născut, în fruntea ierarhiei. Educația în comun a copiilor are la bază vechea idee a lui Platon că trebuie să ne comportăm corect cu toți copiii, ca și cum ar fi ai noștri. Că o societate e coezivă când ajungem la o înțelegere superioară a relațiilor dintre noi și începe să ne pese de toți copiii, nu doar de propriile odrasle.
Că libertatea are sens în comunitate și că opunerea stupidă a celor două poate cel mult să servească niște interese meschine ale unor elite cinice.
Pentru că investițiile în educație înseamnă planuri de performanță pentru cine poate mai mult, planuri remediale pentru elevul care poate mai puțin în raport cu o bază de cunoștințe și competențe comună.
O româncă emigrată acum două decenii în SUA îmi spunea că ea a fost la un colegiu creștin și nu a învățat nimic despre organele genitale și aparatul reproducător. Că așa e bine. Să nu avem programă școlară comună, că e „comunistă”, dacă e la comun. E bine să avem descentralizare și la nivel de conținuturi predate. Astfel, confesiunile religioase să învețe copiii că Darwin era satanist și că biologia e o minciună. O să fie o societate extrem de coezivă. Deloc polarizată. Populată doar de oameni raționali, cu respect pentru intelectuali și știință, cum am văzut că există din plin în SUA.
Lipsa titularizării
Urmăresc o pagină a profesorilor. Cu un avânt autodistructiv demn de o cauză mai bună, lovesc în instituția titularizării. Ceea ce nu pricep ei este că, uite, chiar și domnul Vladimir Putin a înțeles foarte bine că titularizarea e periculoasă. La el în Rusia se angajează profesorii exclusiv pe perioadă determinată. Știți ce cuminți sunt? Foarte. Că dacă ciripesc nu e nevoie de Gulag. Acolo se ajunge în cazuri extreme. Asasinatul economic brevetat inițial de societatea americană e foarte eficace. Vorba omului de afaceri de succes Sorin Ovidiu Vântu: libertatea de exprimare înseamnă că ești liber să pleci dacă nu scrii ce spun eu. Și așa va fi și cu profesorii. Vor fi cuminței și disciplinați. Că dacă nu, la revedere salariu de la anul!
Mă amuză teribil oamenii din afara educației pe care îi apucă avântul demolator. Vor să distrugă titularizarea, inspectoratul și, în general, să nu mai existe contracte de muncă pe perioadă nedeterminată pentru profesori. Adică să nu mai existe profesori titulari. Dar eu i-aș invita călduros să înceapă cu ei înșiși. Să se ducă ei chiar azi la șeful lor și să îi spună că doresc doar contracte pe perioadă determinată pentru că ei muncesc și dau randament maxim doar când se tem că n-o să mai aibă serviciu. Frica și chiar teroarea zilei de mâine, se știe, nu-i așa, sunt factori motivaționali care stimulează calitatea.
Tocmai de aceea, eu propun și patronilor să își pună toate veniturile într-un cont, și dacă firma lor nu atinge o anumită țintă de performanță să piardă tot și să se trezească în stradă, ca orice salariat care rămâne fără slujbă. Ba încă le sugerez să ia și un mic credit la bancă, pentru a face lucrurile și mai interesante. Iar dacă nu doresc, pentru că se gândesc că poate totuși frica și pedeapsa regimurilor concentraționare, fie ele politice sau economice, nu stimulează nici creativitatea, nici curajul, nici cinstea, poate își pun problema că nu o să dorească să își dea copiii pe mâna unor oameni timorați, al căror creier e ocupat în proporție de 90% să facă strategii de supraviețuire și să se arate din ce în ce mai obedienți ca să nu ajungă în stradă.
Probabil că titularizarea trebuie făcută să funcționeze, nu distrusă până în punctul în care să ceară profesorii, într-un bizar avânt autodistructiv, să fie abandonată și înlocuită cu contracte temporare.
Inspectoratul
La fel și inspectoratul. Fără un control exterior funcțional și făcut în scopul de a sprijini, nu doar de a pedepsi cadrul didactic, titularizarea poate duce la situații în care sancționarea să fie dificilă. E firesc ca profesorul de matematică să fie inspectat și examinat de cineva de specialitate, nu de director, care, poate, predă educație fizică. Că nu are nimeni nimic cu nicio disciplină, însă e absolut firesc ca profesorii să fie angajați prin examen transparent dat cu alți specialiști, nu după bunul plac al directorului, care o să populeze școala cu ai săi acoliți. Dacă lucrurile nu merg cum trebuie, nu înseamnă că trebuie să dăm foc ultimelor rudimente de normalitate care mai țin învățământul preuniversitar în picioare: centralizarea, titularizarea, inspectoratul școlar. Nimeni în România nu-și propune să facă să funcționeze instituțiile și procedurile. Uniunea Privatizați, pardon, Salvați România n-are decât un singur gând: desființăm, privatizăm!
Evaluarea națională
Scandalul cel mai mare în acest sens e reprezentat de evaluarea națională. Un examen extrem de corect și un sistem de repartizare transparent și eficace se doresc a fi înlocuite sau „ajutate” de examene suplimentare date de colegiile naționale. De ce? Pentru că fiecare vrea ca doar copilul lui s-o ducă bine, doar elevul lui să fie performant. De ce să-și bată colegiile naționale capul să îmbunătățească, dacă e cazul, evaluarea națională? Ce contează copiii altora?
Noi pentru noi și cu ai noștri – acesta e principiul salvator. Noi dăm examene separate pentru aleșii cu stea în frunte, noi nu mai putem lucra cu pleava. Cum pleava? Păi da, pentru nasurile plasate extrem de sus și foarte fine ale profesorilor de la colegiile naționale, a lucra cu copii care obțin chiar și 9.90 la evaluarea națională e greu. Că sunt tâmpiiiți, seriooos, îi auzi lamentându-se. Așa, sunt tâmpiți la 9.90? Păi haideți să facem și mai dificile subiectele ultime în așa fel încât peste 9 să se ia foarte greu, nu? Ei, dar asta înseamnă să ne pese de toți.
Lasă că ne facem noi aici, la noi în ogradă, frumusețe de examen. O să-și ridice vilă și domnii de la Academie unde se vor face subiectele pentru că o să coste o avere, cum e și normal, să obții o recomandare pentru profesori cu care să te pregătești suplimentar. Iar cei cu care elevii se vor pregăti suplimentar nu vor fi profesorii de la colegii, care acum sunt frustrați pentru că sunt atâția profesori de școală generală care fac pregătiri. Nu vor fi ei, pentru că noi nu trăim în România și marmota învelește ciocolata în staniol.
Acum, eu îi înțeleg. Cu evaluarea națională e mult mai greu să bagi copiii de familie bună la colegii de top. E extrem de dificil să fraudezi. De aceea e nevoie, probabil, de un examen suplimentar. Ca să se vadă cine are bani. Că acum se vede cine are bani de meditații, dar și învață. Partea a doua pare că deranjează. Școala bună e pentru bogați și pace. Și trebuie să mergem în direcția care să întărească ideea.
Pentru că sălbăticia care a pus stăpânire pe semenii noștri îi duce în direcțiile care au făcut școala americană să îmbătrânească destul de urât. Dar oricâte dovezi le-ai aduce, nu le poți scoate tribalismul din cap și ideea că, uite, îmi pasă de mine și de ai mei. Hai să facem o societate pornind de aici. Sigur o să iasă perfect!
Dacă aveți amabilitatea să detaliați ce înseamnă familie bună și dacă existe antonime | concepte antagonice