
Ceea ce vedeți în imagini nu e un OZN aterizat peste noapte în Parcul IOR din București, ci imaginea unei Capitale în care rechinii imobiliari n-au nicio frică de lege. Și de ce le-ar fi frică dacă partidele și candidații pe care îi susțin pentru funcția de primar general nici măcar în campanie electorală n-au curajul să-și asume o modificare legislativă prin care cei cu adevărat responsabili de distrugerile spațiilor verzi (proprietarii, administratorii, chiriașii, nu cei cu drujba ori tractoriștii) să fie condamnați penal?!
În zona distrusă a Parcului IOR a fost pelerinaj electoral în ultimele săptămâni. Au venit candidații la Primăria Municipiului București, însoțiți sau nu de colegi de partid, și-au făcut fotografii și au semnat pactul pentru IOR. E drept, unii l-au semnat încă de acum un an și nu sunt pentru prima dată în zonă, pe când alții doar acum au aflat unde e parcul – dar dacă măcar ar face ceva, tot ar fi bine. Dar chiar vor să facă ceva pentru parc ori doar ”să dea bine pe subiect”?.
N-a apucat să se usuce cerneala candidaților pe pactul pentru IOR, că cei care, în ultimii ani, au distrus parcul cu drujbele, au intrat în el, la propriu, cu buldozerele.
Au decopertat stratul vegetal (da, și asta e ilegal) și au ridicat un ditamai cortul, ca să organizeze un bâlci de Crăciun. Când Poliția i-a luat (într-un final) la întrebări, s-a dovedit că nu aveau nicio autorizație! Culmea e că ”amenajarea” cu buldozerul durează deja de mai multe zile, cetățenii au semnalat-o, iar organizatorii s-au lăudat, fără scrupule, pe rețelele sociale, că au autorizații. Ce au așteptat Poliția, Inspecția în Construcții și alte instituții publice?
„Direcția Generală de Poliție Locală Sector 3 a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 de lei organizatorilor unui târg de sărbători organizat ilegal pe suprafața retrocedată din zona Parcului Alexandru Ioan Cuza (IOR), pentru realizarea unei construcții metalice fără autorizație de construire. (…) Pentru aceste fapte au fost dispuse și măsuri de oprire a lucrărilor, precum și obligația desființării construcției neautorizate, în condițiile legii” – din comunicatul Poliției locale S3
Tupeul făptașilor e absolut halucinant, în condițiile în care distrugerile din Parcul IOR reprezintă unul din subiectele campaniei electorale pentru Primăria Municipiului București. Aș spune că au făcut-o intenționat într-un asemenea moment, pentru a demonstra că prea puțin le pasă de lege și că, oricum, îi au pe politicieni la degetul mic. Că oricât de mare ar fi scandalul, iritarea și revolta publică și că orice promisiuni politice s-ar face, ei sunt de neatins și fac ce vor acolo.
Culmea e că povestea cu bâlciul de Crăciun vine după ce, săptămâna trecută, în vecinătatea parcului, niște muncitori tocmiți de aceleași personaje care au făcut prăpăd în IOR s-au apucat să pună la pământ copacii din alte spații verzi. Cei din spatele afacerii arată că nu le prea pasă de amenzi, chiar și mărite, și-și văd mai departe ”!de lucru”. Și nu par să aibă de gând să se oprească.
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, duminică, că a pus în consultare publică proiectul de ordonanță de urgență pentru sancționarea penală a celor care taie și distrug fără drept arborii și vegetația forestieră din orașe. S-a speriat vreun făptaș? Sfidarea cu bâlciul de Crăciun arată că nicidecum. Și nici n-ar avea de ce.
Răspunsul e simplu. Chiar și adoptarea OUG-ului în discuție nu rezolvă problema. Și o spun asta în calitate de inițiator al unei asemenea modificări legislative încă din 2023, când am trimis-o ministerului la începutul consultărilor pentru noul Cod Silvic. E prea puțin. Pentru că amenzile (chiar și cele mărite substanțial prin hotărârea Consiliului General al Capitalei) și sancționarea penală doar a drujbașilor (care, cel mai probabil, dacă n-ar scăpa de tot ar primi cel mult o pedeapsă cu suspendare) nu-i sperie și nu-i descurajează pe adevărații responsabili și beneficiarii reali ai distrugerilor: proprietarii, administratorii, concesionarii ori chiriașii.
De aceea, am propus (am transmis oficial Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor):
- Creșterea limitelor pedepselor (comparabile cu cele pentru infracțiunile împotriva sănătății publice), de la 5 la 12 ani, comparativ cu de la 6 luni la 3 ani, cum e în proiectul de OUG (pe de o parte pentru că efectele sunt aceleași, pe de altă parte pentru că la asemenea limite nu se mai poate da pedeapsa cu suspendare);
- Sancționarea cu aceeași pedeapsă a proprietarilor, administratorilor, concesionarilor și chiriașilor respectivelor terenuri care plătesc, legal sau informal, pentru tăierile și distrugerile fără drept a arborilor și vegetației forestiere din orașe (că e evident că ei sunt principalii răspunzători și cei care câștigă zeci și sute de milioane din ”dezvoltări” ulterioare în asemenea spații).
Mai mult, am transmis candidaților la Primăria Municipiului București și partidelor lor câte trei întrebări legate de susținerea, pe de o parte a Ordonanței de urgență, pe de altă parte, a modificărilor pe care le-am propus – creșterea limitelor pedepselor, respectiv condamnarea penală și a proprietarilor, administratorilor, concesionarilor și/sau chiriașilor responsabili de distrugeri. Momentan, am primit un singur răspuns. Mai avem un pic de răbdare. Dar nu multă.
Pentru că cetățenii au dreptul să știe dacă tot spectacolul electoral din jurul distrugerii Parcului IOR e doar unul contextual ori chiar există o voință reală pentru a stopa astfel de abuzuri ale mafiei imobiliare.
Motivarea propunerilor trimise MMAP, aici:
SUSȚINE lupta de salvarea pădurilor României! DONEAZĂ ACUM (clic aici)!
Alina Mungiu-Pippidi: Note proaste de la SUA pentru România. Iarăși transparența fiscală














https://evenimentvalcean.ro/un-brad-urias-dar-de-dupa-colt-pomul-de-craciun-al-ramnicului-parcurge-doar-400-de-metri-pana-in-centrul-orasului/