
MindBomb a semnalat încă din urmă cu două decenii cumpărarea jurnaliștilor și instituțiilor de presă de către compania care voia să distrugă Roșia Montană. Foto: MindBomb, Facebook (colaj România Curată)
Dezvăluirile făcute de Luiza Vasiliu și Victor Ilie (pe Drepturi și Srâmbe, aici) din mailurile România TV, televiziunea înființată și finanțată de Sebastian Ghiță, nu sunt, în primul rând, despre Victor Ponta (cum se auto-flatează) ori despre partenerul lui politic din perioada vizată, Crin Antonescu. Sunt despre cât de distorsionată era libertatea de exprimare, aflată atât sub control politic și oligarhic, deopotrivă.
Iar, astăzi, cu ocazia Zilei internaționale a Libertății de Exprimare, merită citit cu atenție. Reiau, cu scurte comentarii suplimentare, partea legată de subiectul Roșia Montană, care confirmă, o dată în plus, ceea ce am documentat și scris vreme de mai bine de două decenii. Că Afacerea Roșia Montană nu a fost doar unul dintre cele mai mari cazuri de corupție politică din România, unul care a trezit conștiința civică și a mobilizat cetățenii, dar și unul dintre cele mai grave cazuri de corupere a presei. Dezvăluirile integrale ale celor doi jurnaliști independenți, aici:
”Ia-le banii. Mulți. În avans”
”Un alt exemplu grăitor stau comunicări interne ale RTV din perioada protestelor împotriva exploatării miniere de la Roșia Montană. În 2011, RMGC a cerut prin compania lor de PR cum pot manipula opinia publică care se uită la RTV. Ghiță nu a ezitat și ia dat în direct lui Iacobescu: „Ia-le banii. Mulți. În avans.”, știind că bugetele de publicitate ale companiilor miniere sunt un sac fără fond”, scriu Luiza Vasiliu și Victor Ilie.

Mail direcționat de Sebastian Ghiță, de la Roxana de la Starcom. Foto: captură de ecran Drepturi și Strâmbe
Mailul este atribuit unei doamne Roxana, cu o adresă de la Starcom Worlwide. În perioada respectivă, conform profilului de LinkedIn, buying director la Starcom MediaVest, era Roxana Buha. Starcom MediaVest era parte a grupului Leo Burnett, din care mai făceau parte și 23 Communication Ideas ori The Practice. Prin Bogdan Naumovici, grupul a coordonat campaniile de publicitate și PR ale RMGC (reprezentanța din România a Gabriel Resources), începând cu anul 2009. În mod ironic, una dintre campaniile de PR realizate de The Practice pentru RMGC, nominalizată la premiile industriei de publicitate din România, era intitulată Transparency is Gold.
Nu e întâmplător că, într-un interviu pentru Casa Jurnalistului, din timpul protestelor pentru Roșia Montană, Bogdan Naumovici încă era convins că dacă deține controlul comunicării la televiziuni, poate influența opinia publică cu privire la proiect: „Știi ce pot face?, întreabă Naumovici, retoric, referindu-se la protestatari. Să ajungă la 20% oameni împotriva proiectului. Și campania ailaltă, de la televizor, să aibă 70% în favoarea proiectului. Din păcate, na: oamenii nu gândesc toți după argumente, gândesc după emoții, după alte prostii”. În același interviu, Bogdan Naumovici acuza lipsa de etică a celor din Campania Salvați Roșia Montană. După cum se poate vedea și în prezentele dezvăluiri, uriașa lipsă de etică era la susținătorii proiectului minier.

Campanie de PR pentru proiectul de la Roșia Montană, realizată de The Practice, parte a Grupului Leo Burnett cu Starcom: Sursa: captură de ecran
2 milioane de euro pentru minciuni despre Roșia Montană și denigrarea activiștilor
Conform anchetei ”Drepturi și strâmbe”, mailul a fost trimis de către Sebastian Ghiță conducerii RTV pe data de 15 noiembrie 2011, la mai puțin de o lună de la lansarea postului.
”România TV a făcut o ofertă companiei miniere, defalcat, prezentând prețuri pentru fiecare emisiune în parte, iar RMGC a trimis listele cu oamenii plătiți de ei care se pot pronunța pe minerit. RTV a cerut 300 de mii de euro pe lună pentru o campanie de manipulare mascată în știri și analize, conform unei oferte atașate la un mail.
Ba chiar și pentru rubrica meteorologică, unde plasau câte 30 secunde de „expunere în beneficiul clientului.” Compania de comunicare le scria inclusiv știrile înainte să apară pe post.
În total, conform fișierelor atașate din emailuri, în 2013 și 2014, RTV a încasat de la compania minieră un total de 3.916.996 euro. De banii ăștia, cei din urmă începuseră să aibă păreri inclusiv despre muzica din materialele de propagandă și nu ezitau să se arate nemulțumiți atunci când un material de presă/propagandă „nu ne avantajează”.
Indicații pentru jurnaliști, direct de la PR-ul RMGC
Când RMGC deveneau prea agresivi, angajații RTV explică pas cu pas cum se face manipulare: „Ideea materialului nu a fost să lăudăm proiectul RMGC. utopie. Noi trebuie să arătăm că acolo nu este Eden!”, iar apoi în studioul urma să apară un ministru care să promită că RMGC va salva situația. Dacă propaganda devenea prea evidentă, atunci RTV i-ar fi luat ministrului șansa de a poza în salvator. Salvatorul în situația respectivă a fost Dan Șova, alt apropiat al lui Ponta.

”Comperaj” de la angajații de PR ai RMGC pentru ”jurnaliștii” de la RTV, în care li se explică cum trebuie manipulată opinia publică, să dea bine proiectul. Mesajul e din septembrie 2013, din timpul protestelor pentru Roșia Montană. Sursa: Drepturi și strâmbe/captură de ecran
Bani pentru atacarea opozanților proiectului distructiv
Actorul politic, cel mediatic și corporativist se coaliza efectiv împotriva oamenilor.
Aparatul de propagandă numit RTV nu era folosit doar pentru spălarea imaginilor corporației canadiene (care avea să piardă zece ani mai târziu procesul împotriva României la Curtea Internațională de Arbitraj), ci și ca să discrediteze pe cei care nu au fost de acord cu proiectul. Televiziunea trimitea reporteri cu camera ascunsă să mintă poporul despre intențiile protestatarilor care iese în stradă în toamna lui 2013 împotriva proiectului minier. RMGC bătuse palma chiar cu guvernul Ponta ca să dea drumul la exploatarea, dar nu anticipaseră reacția oamenilor. Ponta însuși inițiase legea în calitate de premier, „după ce se asigură că are sprijinul aliatului său politic, Crin Antonescu” . Astăzi sunt contracandidați în cursa pentru Cotroceni, dar prietenia lor istorică nu poate fi uitată, mai scriu Luiza Vasiliu și Victor Ilie.

Când a trimis legea specială de distrugere a Roșiei Montane în Parlament, Victor Ponta (lider PSD) s-a asigurat că are susținerea partenerului din USL Crin Antonescu (președintele PNL atunci). Fragment bazat pe declarațiile făcute de Victor Ponta în timpul litigiului de la Washington în care României i se solicitau despăgubiri de milirade de dolari. Foto: facsimil din documentele depuse la ICSDI Washington de avocații statului român
Cum se mințea pe față la RTV despre Roșia Montană
Unul din mailurile prezentate de Drepturi și strâmbe e datat pe 18 decembrie 2012, la 9 zile după organizarea Referendumului legat de susținerea proiectului minier de la Roșia Montană, în câteva zeci de localități din Apuseni. De la modul de organizare, promovare și vot (cu suprapunerea cu alegerile parlamentare din 2012, cu oameni aduși cu mașinile companiei la vot, cu cadouri în timpul campaniei, cu ”adălmașuri” în ziua votului, cu furat de voturi etc.), referendumul ar fi trebuit să demonstreze că locuitorii din Apuseni susțin proiectul minier.
Cu toate acestea, referendumul a fost un eșec major pentru companie și campaniile de PR și publicitate. Referendumul a fost anulat din cauza neîndeplinirii cvorumului. Doar aproximativ 27% dintre cetățenii de pe liste au votat favorabil proiectului minier (62,45% din 43,20% prezență la vot). În presa din România, rezultatele au fost comunicate ca fiind o victorie, dar Bursa din Toronto a reacționat prin devalorizarea puternică a acțiunilor Gabriel Resources. Pentru a pune presiune pe politicienii autohtoni, să obțină decizii favorabile, strategia de PR a RMGC a fost să inducă percepția că proiectul e foarte susținut de locuitorii din Apuseni.
”Populația din cele 5 comune a votat în proporție de 71% pentru repornirea mineritului din Apuseni” se arată în comanda de știre făcută de către RMGC către RTV, selectând doar acele localități în care procentajul le-a fost favorabil, fără a menționa, însă, lipsa cvorumului și invalidarea referendumului.

Comandă de manipulare după Referendumul Cianurii. Sursa: Drepturi și strâmbe/captură de ecran
Susținerea reală – mai exact lipsa de susținere – a locuitorilor Apusenilor pentru proiectul de la Roșia Montană s-a văzut în toamna lui 2013, când mii dintre aceștia au ieșit în stradă pentru blocarea lui și includerea localității pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Pentru 19 octombrie 2013, la Câmpeni a fost anunțată organizarea unei Mari Adunări a Moților, pe modelul celor organizate de Avram Iancu pe Câmpia Libertății de la Blaj.
Pe 16 octombrie 2013, RTV a primit o comandă pentru atacarea participanților la adunare, spunându-le să relateze că participanții ar fi fost obligați de patronii unor fabrici de mobilă din Câmpeni să participe, că ar veni participanți cu autocarele din alte localități și că la Abrud va avea loc un marș pentru susținerea proiectului (vezi, mai jos, captura mailul făcut public de Drepturi și Strâmbe).
La Marea Adunare a Moților de la Câmpeni, de pe 19 octombrie 2013, au venit și susținători ai cauzei din alte orașe ale României, dar și peste 5.000 de locuitori ai Apusenilor (spre deosebire de câteva zeci la Abrud). Cu această ocazie s-a dat citire și Proclamației de la Câmpeni, asumată de cei prezenți, prin care se solicita stoparea proiectului minier și includerea Roșie Montane în UNESCO (textul integral al Proclamației și imagini de la adunare, aici).

Comandă de la RMGC pentru RTV de discreditare a participanților la Marea Adunare a Moților de la Câmpeni, de pe 19 octombrie 2013. Sursa: Drepturi și strâmbe/captură de ecran
Citește aici, integral, articolul publicat de Luiza Vasiliu și Victor Ilie, pe Drepturi și Strâmbe.
***