Vasile Ernu

De ce nu sînt membru USR? Împotriva privilegiilor, nedreptăţii şi ipocriziei

Fiecare breaslă îşi are problemele ei. Destule şi de multe ori mărunte. În lumea scriitorilor şi în general a artiştilor, unde orgoliile sînt imense, se pierd enorm de multe energii pe bătălii fără noimă. Dar nu la ele mă voi referi.

Faptul că s-au încălcat deja minimele reguli de etică profesională nu mai deranjează pe nimeni. Şi ce dacă s-a schimbat statutul Uniunii Scriitorilor din România doar pentru că preşedintele care a avut două mandate să mai capete un mandat? Pe cine mai deranjează asta în România? Mai ales cînd o face „elita bună”. Şi ce dacă premiul „Scriitorul anului” este acordat unui om care face parte din echipa de conducere a instituţiei care o acordă? Conflictele de interes nu există în „elita bună”, ele sînt dincolo de bine şi de rău. Principiile şi regulile sînt pentru „ceilalţi”, nu pentru „lumea bună”. De excluderi fără acoperire ce să mai vorbim? Două grupări sînt în plin proces. Nu mă voi opri la aceste detalii care ar trebui să nu ne scandalizeze atît de mult pe noi cei care nu sîntem membri USR, ci pe membrii acestei organizaţii. E treaba lor. Dar îmi este jenă de lipsa lor de jenă.

Pe mine, ca simplu cetăţean şi coleg de breaslă cu aceşti oameni fără a fi şi coleg de instituţie, mă interesează altceva. Ceva ce ţine de banul public care deja e o problemă publică.
Lucrul care mă deranjează cel mai mult e o chestiune de principiu care se pare că nu deranjează mai pe nimeni.

Şi anume, faptul că scriitorii beneficiază de un plus de 50% la pensie. Dar de această pensie beneficiează nu doar scriitorii, ci şi alţi membri ai unor „uniuni ale creatorilor”: „prin uniuni de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică se înţelege persoanele juridice române de drept privat, fără scop patrimonial, din domenii precum cel al creaţiei muzicale, interpretative, cinematografice, literare, arhitecturale, teatrale, jurnalistice şi al artelor plastice care sunt recunoscute ca fiind de utilitate publică”. Da, chiar şi jurnalişti.

Deci devii membru la USR sau al oricarei alte Uniuni de creaţie şi ai automat un adaos de 50% la pensie. Peste 2.700 de membri, de scriitori, are ţara asta? Nu mai spun de indemnizaţiile de merit care se acordă cum se acordă. Peste 100 de scriitori au indemnizaţii de merit? Interesant că printre ei sînt şi luptătorii aprigi pentru un stat minimal, cei care se iau la trîntă cu statul social şi cu „asistaţii sociali”. Adică vrem stat minimal şi antisocial pentru „ceilalţi” şi indemnizaţii speciale şi pensii mărite pentru „elite”. Banalitatea ipocriziei.

Totuşi eu am o nedumerire: de ce doar aceste categorii şi aceste bresle? Cu ce sînt mai speciali scriitorii (şi cei de mai sus însă eu mă voi referi doar la breasla mea) decît medicii, inginerii, agronomii, profesorii, ţăranii sau muncitorii, etc?

Cum pot eu ca scriitor, ca om ce aparţin unei bresle destul de vocale, să demasc nedreptatea grupurilor de putere corupte, politicienilor corupţi şi, mai ales, să condamn, de exemplu, pensiile nesimţit de mari, aşa numitele “pensii speciale” cînd eu fac la fel? Ce mă legitimează pe mine să condamn acest lucru dacă eu şi instituţia care mă reprezintă face exact acelaşi lucru? Mai am eu o legitimitate şi drept moral să judec pe alţii cînd ambii facem la fel? Cum putem lupta cu procesul de privilegii şi „castizare a României” cînd noi facem la fel? La cote diferite, fireşte.

Cu ce sîntem noi mai speciali decît părinţii şi bunicii noştri ingineri sau muncitori, medici sau agricultori? Oare noi am prestat munci cu un grad de risc mai mare decît al lor, am muncit mai mult? Atunci de ce avem reguli şi legi speciale? Oare într-un stat de drept nu toţi ar trebui să fim măsuraţi şi cîntăriţi după aceleaşi reguli şi cu aceleaşi măsuri? Sau noi sîntem o castă privilegiată? Realitatea ne spune că sîntem pentru că am avut puterea să facem lobby pentru a ni se oferi un statut special. Atunci între noi şi corupţii din parlament şi cei pe care-i condamnăm nu există nici o diferenţe de esenţă, de calitate ci doar de cantitate, de număr.

Uităm că în România mai toţi luptă, dar nu pentru drepturi egale, ci pentru privilegii pe măsura puterii lor: de la politicieni la investitori strategici şi de la magistrați la militari. Ne înscriem şi noi pe această linie? Asta înţelegem prin stat de drept?

Ca să avem legitimitate morală să criticăm corupţia şi nedreptatea primul lucru pe care trebuie să-l facem, e să renunţăm la privilegii şi să cerem să fim trataţi egal. Eu vreau doar să fim egali în drepturi cu părinţii şi bunicii noştri, cu majoritatea cetăţenilor acestei ţări indiferent de poziţie socială şi nivel de educaţie. Vreau egalitate în drepturi. Nu doar în drepturi politice ci şi în cele economice şi sociale. Doar atunci vom deveni credibili şi doar atunci vom avea dreptul moral să ne revoltăm şi să criticăm. Cuvintele noastre de fapt au devenit doar “ o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor” tocmai pentru că demult am fost corupţi şi am devenit nişte promotori „de elită” ai nedreptăţii şi inegalităţii sociale punîndu-ne în slujba hegemonului.

Aţi auzit ca scriitorii să fie revoltaţi de această nedreptate creată? Aţi auzit ca cineva din USR să se revolte împotriva acestor privilegii? Nu: dacă privilegiile sînt oferite altora e de rău, dacă sînt pentru “ai noştri”, e de bine.

Ştiu că există multă precaritate şi sărăcie în mijlocul acestor bresle. Dar să nu uităm că nu doar breasla noastră are săraci. În această ţară sînt peste 8 milioane de cetăţeni, din bresle diferite, la limita de jos a sărăciei. Ce ne facem? Unii sînt mai egali decît alţii?

De aceea USR ar trebuie să aibă funcţia mai degrabă al unui sindicat care să lupte nu pentru privilegii ci pentru dreptul la o muncă echitabilă, bine remunerată, dreptul la sănătate, la odihnă, la o pensie decentă. Oh, lista ar fi imensă dar în gălăgia micilor intrigi de birt doar „pensia” şi „indemnizaţia” ne mai interesează. Fireşte că trebuie să găsim o formă de chivernisire şi redistribuţie a puţinilor bani pe care-i are USR spre membrii care au nevoie de sprijin financiar. Dar nu aşa. Şi să nu uităm că din spate vine o generaţie care nu doar că nu vor avea deloc pensie ci nici măcar bani de sicriu nu vor avea. Aşa că e urgent nevoie de a schimba perspectiva: mai multe drepturi pentru toţi şi nici un pivilegiu pentru cei puţini, adică pentru nimeni.

Ştiu că pentru astfel de texte nu prea eşti iertat dar uneori trebuie asumate şi spuse. Nu sînt un înger însă nu suport ipocrizia şi tripla măsură. Dacă vrem să schimbăm ceva în ţara asta trebuie să începem cu astfel de gesturi minimale, fiecare în breasla lui. E un gest de solidaritate între noi şi de egalitate în faţa legii.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “De ce nu sînt membru USR? Împotriva privilegiilor, nedreptăţii şi ipocriziei

  1. Hope

    FELICITARI pentru curajul de a explica simplu si clar de ce „Unii sînt mai egali decît alţii?”!!!
    De aici ar trebui sa inceapa toate discutiile cind vorbim de ‘vindecarea’ acestei tari.

    Reply
  2. Nelu Stiuca

    In Ro nu exista Stat de Drept sau DOMNIA LEGII ca in toate tarile civilizate , catei trec pe sub ea, lei sar peste ea iar BOII SE OPRESC IN EA.
    Curtea Constituţională îi ajută pe parlamentarii acuzaţi de conflict de interese până-n 2013. CCR a declarat constituţională legea care prevede exonerarea acestor aleşi de orice vină.
    „În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile legii criticate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate”, arată un comunicat al CCR.
    Judecătorii constituționali au respins astfel o sezisare a liberalilor. Curtea a stabilit că nu există o problemă de constituționalitate în cazul acestei legi care îi exonerează pe parlamentarii găsiți în conflict de interese în perioada 2007-2013. În vechea formă a legii, demnitarii găsiți în conflict de interese aveau interdicția de ocupa funcții publice timp de trei ani.
    „Curtea a constatat că legea criticată vizează, în mod exclusiv, materia extrapenală a conflictului de interese, neavând nicio incidenţă asupra hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materie penală cu privire la infracţiunea de conflict de interese prevăzută de art.2531 din Codul penal din 1969 sau art.301 din noul Cod penal, după caz”, se mai arată în comunicat.
    CCR mai spune că, oricum, în majoritatea cazurilor deja acea interdicție de a ocupa funcții publice timp de trei ani a expirat, motiv pentru care legea nu are, practic, efecte semnificative.
    Unul din motivele pentru care numeroși parlamentari au fost găsiți în conflict de interese este angajarea rudelor la cabinetele parlamentare.

    Reply
  3. G

    Dacă fraza asta:
    „Şi să nu uităm că din spate vine o generaţie care nu doar că nu vor avea deloc pensie ci nici măcar bani de sicriu nu vor avea. ”
    n-ar fi luată ca ipoteză, poate am începe să facem politică.
    Sunt întrutotul de acord.
    Ochiometric, ne împărțim în:
    – cei din birt, care au bani de coșciug (sau și l-au făcut cu mâinile lor, dacă sunt de la sat); pentru aceștia, USR, PNL, PMP sunt înșiruiri de sunete fără nici o relevanță. PSD, în schimb, sună cunoscut pentru că nașu, văru etc. sunt în;
    – cei din companii și de la stat cu salarii peste medie. Aceștia, în marea lor majoritate cred, ca hamsterii, că dacă accelerezi alergatul în cilindrul rotitor din cușcă ajungi departe. Ajungi să mănânci în fiecare zi, să mergi în concediu pe o plajă civilizată, dar nu știu (nici despre ei) la ce pensie vor ajunge.
    – clasa de mijloc, subțire și străvezie, în curs de lichefiere.
    (Am lăsat deoparte marea hoție care se visează viitoarea aristocrație.)
    Ca să funcționeze capitalismul (adică pentru a exista cumpărători cu ceva bani pentru a putea cumpăra), trebuie neapărat redistribuire. Prin chiar natura numelui ei, întrun fel, Uniunea SR ar trebui să se așeze pentru un proiect comunitar, indiferent de ping-pong-ul stânga-dreapta. Fără frică și fără infinite precauții pentru probleme futile (căsătoriile gay etc.). Și cu dedicare totală inoculării valorilor occidentale (justiție, separarea puterilor, garantarea drepturilor fundamentale ale individului): ar fi pentru prima oară în istoria României. Altfel, rămânem niște mega-ipocriți: niște fanarioți în haine nemțești înconjurați de o prostime atemporală și veșnic flămândă.

    Reply
  4. A.C.

    Articolul are cateva suferinte, deşi pare a fi scris în registrul ideal-onest! Când discuţi o problemă sensibilă precum cea a condiţiei materiale a artiştilor (dincolo de excesele şi „jaful” asociat a ceea ce înseamnă artist: adeverinţe false, de exemplu, pentru stabilirea sumei suplimentare pensie!) n-o faci amestecând lucrurile. Adică nu discuţi de-a valma:încălcări ale regulilor la USR, sumele de „merit” date unor şi altora etc). Or evoci tot tabloul naţional în care sute de mii de indivizi primesc ajutoare sociale fără a mişca un deget, ori o laşi baltă, fiindcă rişti să fii acuzaţie de stupizenie ori să dai impresia că suferi de mărunte obsesii compulsive. În rest, numai bine, mai ales când un artist iese în spaţiul public cu probleme cetăţeneşti. Rareori nu o fac de oaie!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *