Anunțul unei evaluări a DNA, alta decît cea uzuală, de obicei superlativă, a Comisiei Europene prin MCV de către ministrul Justiției și ruptura dintre două grupuri de procurori, care subminează DNA prin aducerea inspecției judiciare și a CSM în conflict ca arbitri anunță o perioadă în care DNA va fi invalidat din rolul de forță conducătoare a anticorupției românești. Acest rol era jucat de DNA din cauza lipsei de interes sau incompetenței altor actori – în special guvernele României, prin ministere, agenții de control și prefecți, a căror lipsă de intervenție administrativă justifica preeminența celei penale. Nici cei mai notorii corupți nu sunt înlăturați din funcții în România pînă nu iau condamnări penale, precum sutele de vameși periodic arestați, iar după o perioadă de timp reîncadrați pe aceleași poziții, făcînd munca anticorupție inutilă. La fel, în demersul penal, închisoarea (după procese lungi, dar cu termene scurte și multe suspendate) se folosește încă prea mult ca instrument de descurajare, în loc de restituirea prejudiciului și o înlăturare din funcție sau viața publică a celor implicați, pe o perioadă semnificativă de timp, consimțită într-o fază pre-proces ca alternativă la închisoare. În țări unde ai putea aresta pe oricine care vreodată a fost implicat în finanțarea unei campanii electorale sau a distribuirii și urmăririi unor contracte publice, acestea sunt politici păguboase, care au creat paradoxul unei anticorupții judiciare de succes, dar a unei corupții reziliente în aceeași măsură.
Or, ori de cîte ori aș fi scris eu însumi concluzii asemănătoare cu cea a ministrului Toader, pe care îl găsesc un om echilibrat, reprodusă mai jos, nu îmi pot suprima cîteva temeri majore:
“Norma penală este ultima barieră la care trebuie să se apeleze. Avem o strategie națională anticorupție, trebuie pornit de la prevenire, de la educație. Si DNA și Legea 78 (legea speciala privind faptele de coruptie – n.r.) trebuie sa devină ultimul, și nu primul instrument în combaterea corupției”.
Integral de acord. Dar iată și îndoielile mele.
Unu. Nici un ministru al Justiției pînă acum nu s-a dovedit a avea forța implementării strategiei. Aceasta necesită ca ministrul Justiției să aibă un mandat de vice-prim-ministru și să coordoneze toate politicile preemptive contra corupției publice. În materie de corupție privată, Consiliul Concurenței își face cu brio datoria, dar ideea că o strategie plasată la nivel de șef de serviciu poate deveni operațională prin miniștri, prefecți, ANAF, etc e o prostie. Nu a existat și nu există încă o împuternicire reală a SNA prin plasarea ei la nivelul adecvat de putere și coordonare. Altfel ajungem la penibilul de azi, cînd toți responsabilii cu educația erau adunați la proiectul Universităților Curate acum cîteva zile dînd cu subsemnatul cum vor face ei și pe viitor tot ce e posibil, ca și pînă acum (nimic, adică), în vreme ce DNA ridica profesorii de la Carol Davila care sunt șpăgari cronici. Practic, în timp ce condamnăm plagiatul individual ca mare problemă, miniștrii plagiatori se reîntorc fără probleme, iar MEN renunță la a mai evalua școlile doctorale, lăsînd industria plagiatului instituționalizat să prospere, și asta sub cauțiunea președintelui Academiei, care a acoperit imediat golul lăsat de demisiile de conștiință de la CNACTDU, vezi aici. Or, ce poate face ministrul Justiției, care nu controlează prefecți, instituții corupte sau redundante de control sau acreditare în educație sau sănătate ca să pună în practică SNA? Să vorbească despre asta la televizor? Să pună frînă DNA?
Doi. În contextual actual, punerea în discuție nu a celor care nu fac nimic (miniștri, agenții de control) sau fac rău (parlamentari care propun legislație coruptă sau ineficientă, de exemplu cea privitoare la Curtea de Conturi), ci a celor care fac ceva, chiar dacă imperfect, de mila Elenei Udrea sau a lui Gigi Becali (cît au suferit eu în arest, etc), cu deschiderea pozibilității înlocuirii unui procuror general în timpul mandatului, și așa scurt, desi nu există probleme majore, poate fi sfîrșitul DNA. Toată lumea va înțelege, cum deja au înțeles cei care înregistrează discuțiile interne, că viitorul e al cui trage mai tare de scaunul LCK. Dacă aceasta e schimbată (LCK poate deveni oricînd viitorul Procuror European, e perfect poziționată pentru asta, nu de cariera ei îmi fac griji) în timpul mandatului, mandatul, și așa slab, al succesorului ei va deveni o caricatură. Nu trebuie ca oamenii politici anchetați să poată schimba procurori, chiar dacă sunt integral de acord că și procurorii trebuie să dea socoteală, că trebuie să se prezinte la Parlament cînd sunt chemați la discuții despre alegeri, și că nu trebuie să deschidă dosare de hărțuire la liderii politici, ci doar dosare serioase.
Trei. Evaluarea DNA o fi poate oportună, desi eu cred că evaluarea întregii anticorupții este și mai oportună. Dar cine are competența și obiectivitatea să le facă? Inspecția judiciară nu e calificată pentru așa ceva- dacă ar reuși ea să verifice corectitudinea procedurală, due process și respectarea drepturilor acuzaților tot ar fi ceva, dar nici aici nu are mari performanțe. DNA nu o fi fost evaluat din 2007, dar nici nu are cine să îl evalueze. Cînd am organizat auditul Freedom House în 2005, pe bază căruia s-a reformat instituția, s-a aplicat o metodologie care nu e comună la noi, amestec de policy analysis (s-a calculat de exemplu costul per condamnare) cu consultările (experții străini nu au ratat pe nimeni din cei români sau pe actorii relevanți din sistem, soluțiile au venit dinăuntru în mare măsură). Acest gen de obiectivitate nu e comun la noi, mai ales nu în proporie justă cu relevanța. Ministerul Justiției a căutat ulterior să o găsească angajînd evaluări de la experți străini ca Drago Kos, sau o echipă OECD, ambele rapoarte există, nu doar cel al lui Kos, dar nici unul nu își permite, fiind vorba de consultanți externi care nu știu România bine și sunt diplomatici, să arate ale cui sunt răspunderile sau să facă propuneri precum cea avansată de mine mai sus: ne trebuie un vice prim ministru responsabil cu buna guvernare.
De asta, a subordona riscul de la punctul doi unei analize de calitate incertă de la punctul trei mi se pare serios, și chiar dacă susțin pe fond ceea ce spune ministrul Justiției, îl îndemn să mai reflecteze la calea cea mai bună. Și pînă atunci să discute cu MAE să punem capăt finanțării românești la Academia anticorupție din Viena, un loc unde țările corupte își cumpără certificate de bună purtare și unde oameni ca mine declină periodic să predea, din motive de integritate (am fost toți listați profesori în școala lor doctorală, desi nu suntem, iar ei nu au o acreditare doctorală valabilă, ne-au scos numele de pe sit numai după intervenții). Putem oricînd organiza educația anticorupție la noi, de la miniștri la școli, dacă vrea cineva pe bune, și una nu teoretică, ci pe bază de obiective, cum ajungem de aici la ce vrem să ajungem, dar să nu ne mai afișăm cu Azerbaidjanul, dacă se poate.
PS. Cum nu fac parte din cei care cred că soluțiile vin din altă parte decît tot din cadrul fiecărei țări, puteți citi critica ipocriziei anticorupției occidentale în editorialul meu din Le Monde.
DNA trebuie sa isi continue lupta impotriva coruptiei, si o mana de fier e necesara la DNA, care deocamdata pare organizat cam ca restul Romaniei, semi-feudal. Kovesi trebuie schimbata din functie (iar daca va fi aleasa procuror-sef european, multi vor deveni eurosceptici, in Romania si elsewhere, si pe buna dreptate).
Insa lucrul cel mai important pe care il retin din articol este ca AMP, cu toate ca e foarte bine conectata in Romania in cercurile anti-coruptie, este incapabila sa gaseasca o persoana pe care sa o considere potential inlocuitor al lui Kovesi (adica cinstita, de incredere, si credibila). E totusi nasol, pentru ca vorbim aici de o persoana intr-o tara intreaga. Pana la urma conducerea DNA nici nu are nevoie de un super-procuror, ci de o persoana care sa poata organiza efortul celorlalti procurori (pentru a impiedica politia politica).
Va spun doar parearea mea – in Ro nu exista institutii ci doar VARFURI.
In orice domeniu ne mandrim (sau nu) cu varfurile dar nu avem nici o institutie care sa reziste plecarii celui care a pus-o pe picioare (chiar va rog sa o numiti sa stim si noi …).
Prin urmare – plecarea lui Kovesi va duce la colapsul DNA – de fapt la modul lui de lucru de acum; ca va mai face ceva pe ici pe colo poate ca da, dar nu ca pana acum.
Va propun un pariu – sa vedem ce se va intampla cu SMURD dupa ce pleaca Arafat.
Asta e – dupa ce pleaca varful se reped mediocrii sa rupa ceva din ce a realizat acesta.
Afirmatia cu conducerea semi-feudala – perfect adevarata pt. ca altfel nu se poate.
P.S. – echidistanta in evaluari e buna daca nu se face abuz de ea……..
Pentru dumitru :
Bineinteles ca toti coruptii, toti infractorii si toate likelele vor schimbarea Sefei DNA, stiind ca mafia are deja pregatiti niste “grajdeni” (gen Nitu sau Amariei) care sa inchida dosarele infractorilor din psd si alde.
Sefa DNA trebuie sustinuta sa-si continue activitatea.
A dovedit ca este competenta, serioasa, curajoasa, hotarita, incoruptibila.
DNA-ul nu a facut nicio politie politica.
Cu asemenea minciuni cred infractorii din fruntea partidelor ca-i pot pacali pe naivi.
Procurorii, atunci cind au probe solide, ii trimit in judecata pe infractori, fara nicio legatura cu partidele din care fac parte.
Trebuie ca Serviciile Secrete si procurorii sa-i gaseasca si sa-i trimita urgent in judecata pe cei care se afla in spatele campaniei mizerabile de minciuni, calomnii, dezinformari, intoxicari si atacuri impotriva Sefei DNA.
Mesaj tipic de securist care vrea mai multa securitate. Ce-o sa faceti ? O sa-mi aflati IP-ul sa ma trimiteti in judecata in contumacie pentru ca am spus ca Laura Kovesi a facut greseli inadmisibile (in plus de politie politica) ? Eu tot mai sper ca Romania ajunge tara europeana, nu China sau Rusia. Si macar tarile alea doua se conduc singure, la noi “justitia” este indreptata impotriva romanilor, ocolind cu grija interesele straine, ca in cazul “Microsoft”.
Pentru dumitru :
Nu-ti va face nimeni nimic, cu toate ca meriti sa fii dat in judecata pentru minciuni, calomnii si atacuri nerusinate impotriva Sefei DNA. Dupa ce vei plati sute de mii de euro pentru aceste calomnii si defaimari, poate o sa te potolesti.
Trebuie sa stii ca se vede de la o posta ca esti ori un infractor, care spera sa scape de puscarie, ori o likea aflata in solda infractorilor, ori un retardat, care se informeaza doar de la Latrina 3.
Stima doamna,
Nu permitem asemena atacuri sau insulte la adresa unui alt comentator. Va rog sa comentati articolul nu pe comentatori. Este ultimul avertisment!
De ce tine sub cheie dosarul de coruptie si abuz grav in serviciu al fratelui su,Sergiu Lascu ? De ce s-a razbunat pe Alina Bica,ca il cerceta si urma sa-l aresteze pe Lascu ? De ce se ocupa cu politia politica ? Va place noua securitate,din RSPR(republica securisto-procuroare Romania) ? De ce oamenii vor din nou metode si teroare ca-n anii ’50 ? Sunt masochisti ?
Editorialul din Le Monde e doar pentru abonati. :(
:)
deh – alta tara alta viata ……
Robert,
Daca esti cu adevarat interesat de continutul articolului din Le Monde poti plati 2 EUR (mai putin de 10 RON) si il poti citi.Pentru mine cele 33% free din articol m-au convins ca merita !
Asa ca: “Editorialul din Le Monde e doar pentru abonati.”, este fals !
Avec l’amitié !
Eu sunt interesat de continut, insa mi se pare indecent sa trebuiasca sa dau bani unei oficine de propaganda. Bine, nivelul nu e atat de nasol ca al presei din RO, dar se ajunge si acolo, incet-incet. Deja au inceput sa aiba si astia greseli de gramatica prin titluri, iar deontologia e si ea intoarsa cu susu-n jos. Singurii care merita un abonament sunt “Le Canard Enchaîné”, care nu sunt deocamdata proprietatea nici unui mare trust…
A venit vremea clarificărilor nu numai la dna ci in intregul sistem judiciar. Asa zisele derapaje (regii si scenarii concepute de mafioti) din DNA reflecta mizeria din tot sistemul judiciar vezi corpul avocatilor, notarilor, expertilor, procurorilor, judecatorilor, grefierilor, ce calitate umana degradata se poate constata in procente ingrijoratoare, ce bogatii in tara si afara au acesti milionari, ce relatii au cu interlopii lumii , etc. De 27 de ani sistemul de justitie are s.r.l-uri, s.c.-uri cu actiuni la purtator, etc toate in dauna dreptatii sociale.
Nelu Știucă, va rog nu mai scrieți cu majuscule! Este deranjant pentru ceilalți, e greu de citit, e ca și cum ați striga la noi, încercând sa va impuneți punctul de vedere. V-am modificat de aceasta data textul, ca sa intrați în rândul lumii.
De cate ori citeam un text scris cu majuscule aveam o senzatie neplacuta care nu tinea de aspect/vizual !
Da, este exact ceea ce simteam si nu puteam defini: “e/era ca și cum ați/ar (fi) striga(t) la noi/mine, încercând sa (isi) … impuneți/impuna punctul de vedere.”
Multumesc !
Pai sa reluam:
În contextual actual, punerea în discuție nu a celor care nu fac nimic (miniștri, agenții de control) sau fac rău (parlamentari care propun legislație coruptă sau ineficientă, de exemplu cea privitoare la Curtea de Conturi), ci a celor care fac ceva, chiar dacă imperfect, de mila Elenei Udrea sau a lui Gigi Becali (cît au suferit eu în arest, etc), cu deschiderea pozibilității înlocuirii unui procuror general în timpul mandatului, și așa scurt, desi nu există probleme majore, poate fi sfîrșitul DNA.
daca nu intelegeti ca se face control la rotitat care cat de cat merge si nu unde trebuie mai bine va abineti.
Dar vremea arestarilor borfasilor cand vine ? A venit vremea clarificarii derapajelor din justitie chiar de catre borfasii din conducere ? Cu siguranta ca atata timp cat penalii ancheteaza justitia nimic nu se va lumina. Se va clarifica insa pozitiv pentru ei, situatia dosarelor escrocilor condamnati, cercetati sau in curs de cercetare. Doar atat ! Apoi, mai departe, tot asa pana la alte noi ” evaluari”
Ne invartim in acelasi cerc creat de corupti, regresam in loc sa inaintam, de 27 de ani
@robert, o mie de scuze, il dau la tradus, asa capatam acces, nu mi-am dat seama, pentru ca universitatea mea e abonata si eu de la biroul meu intru si citesc tot Le Monde pe editii
Anticoruptia nu este prioritatea ministrului Toader, a guvernului, parlamentului sau a presedintelui. Nu este nici a presei.
Dupa Kovesi la conducerea DNA va sosi o copie a lui Amariei primul procuror sef si modelul idealizat al acestei functii.
In ultimul timp parca se doreste din partea establishmentului o atitudine ingaduitoare fata de coruptie- fiecare in orice functie va putea fura dupa puteri si rang.
Anticoruptia din Romania este de fatada pentru UE si USA. Numai naivii cred in eficacitatea ei. De aceea ne bucuram foarte rar, ori de cite ori un borfas este condamnat
DNA si justitia nu poate oricum sanctiona toate infractiunile de coruptie ( poate doar 2- 3 % dupa negocieri oneroase intre persoana interesata si organ ) cu costuri rezonabile- avea dreptate Amariei.
Nu vad cine va lua initiativa anticoruptiei prin mijloace preventive. Dragnea, Tudose sau Seban Nicolae ?
Comisia de evaluare v-a fi compusa din umbre ca: Ghiță, Dragnea, Rus, Basescu, Tăriceanu, Udrea, Vâlcov, & Co… …operativele baladei Meșterului Manole?!
> … sunt integral de acord că și procurorii trebuie să dea socoteală,
> că trebuie să se prezinte la Parlament cînd sunt chemați la discuții despre alegeri
1. Exista niste decizii ale CCR din anii trecuti (cind CCR nu incapuse inca pe miinile mafiei psd)
prin care se preciza ca procurorii nu trebuie a se prezinte in fata parlamentului.
2. Intrucit la noi, parlamentul este dominat de corupti, infractori, puscariasi, puscariabili si cozile acestora de topor, este o aberatie ca procurorii sa vina in parlament, sa dea socoteala in fata infractorilor.
Tot o aberatie este ca infractorii din parlament sa isi acorde privilegii, imunitati, gratieri si sa dezincrimineze faptele de coruptie.
Atunci cind in parlament nu vor mai avea acces decit oamenii cinstiti si competenti, vom mai vedea, daca ii pot invita pe procurori.
> … și că nu trebuie să deschidă dosare de hărțuire la liderii politici, ci doar dosare serioase.
Procurorii nu au deschis dosare de hartuire a liderilor politici, ci numai dosare foarte serioase.
Mafia psd si-a infiltrat oameni in justitie, prin UNJCR (Uniunea Nationala a Judecatorilor Corupti din Romania), AMCR (Asociatia Magistratilor Corupti din Romania), prin CCR si astfel anumiti infractori au fost achitati de niste judecatori corupti, in ciuda probelor beton prezentate de procurori. Alte motive ale achitarii unor infractori au fost dezincrinimarea de catre infractorii din parlament a unor fapte de coruptie si unele decizii aberante luate de CCR, in favoarea mafiei psd.
Problema majora a Societatii civile este astazi sustinerea si apararea Sefei DNA, scoaterea in afara legii a psd si alde (grupuri infractionale organizate), demisia guvernului mafiei, dizolvarea parlamentului borfasilor, depolitizarea CCR si arestarea judecatorilor corupti de acolo, organizarea de alegeri anticipate, la care infractorii sa nu aiba dreptul sa participe.
Daca un partid va pune pe liste un infractor, un corupt, un condamnat, acesta nu trebuie sa poata obtine mandatul de parlamentar, indiferent de numarul de voturi primite.
Daca un partid va pune pe liste un trimis in judecata, acesta nu trebuie sa poata primi mandatul, decit dupa dovedirea in justitie a nevinovatiei, indiferent de numarul de voturi primite. In acest fel, cei trimisi in judecata vor grabi judecarea cazului si nu vor beneficia de imunitate.
Partidul care a pus pe liste persoane trimise in judecata, vor avea niste locuri blocate in parlament, pina la finalizarea proceselor. In acest fel, partidele vor fi interesate sa nu puna pe liste trimisi in judecata.
Declaratia Universala a Drepturilor Omului, suna cunoscut ? Sau nu practicati ? Nu de alta, dar in articolul 11 e scris “Innocent until proven guilty”.
Pentru dumitru :
Articolul 11 se refera la tarile in care guvernul, parlamentul si justitia nu se afla in miinile infractorilor.
Infractor este cel care a comis infractiuni, indiferent ce spune justitia.
Violator este cel care a violat, indiferent ce spune justitia.
Hot este cel care a furat, indiferent ce spune justitia.
Tilhar este cel care a tilharit, indiferent ce spune justitia.
Un infractor nu poate fi pedepsit pina nu se pronunta justitia, dar tot infractor ramine.
Sunt foarte multe cazuri in care judecatori corupti ii achita pe infractori, in ciuda probelor beton prezentate de procurori.
Sunt foarte multe cazuri in care victimele nu depun plingere, nu ii cunosc pe vinovati, vinovatii aduc martori mincinosi, avocati, procurori sau grefieri corupti sustrag sau distrug probe din dosare.
Sunt foarte multe cazuri in care judecatori corupti tergiverseaza procesele pina la prescrierea faptelor.
In toate aceste cazuri, infractorii ramin infractori, chiar daca justitia nu s-a pronuntat in acest sens.
“Infractor este cel care a comis infractiuni, indiferent ce spune justitia” Poate in Coreea de Nord. Orice persoana un pic educata, chiar daca nu e jurist, stie ca nu exista justitie in afara unui proces juridic institutionalizat si echitabil. Americanii ii spun chestiei asteia “due process”. In cazul ca stiti engleza uitati aici versiunea americana https://en.wikipedia.org/wiki/Due_Process_Clause .
numai pooot cu DNA si toate aceste institutii de forta care traiesc pe bani multi si fara eficienta si care toaota ziulica toata presa ii apara.Cumva aceste institutii sunt handicapate si din aceasta cauza trebuie sa le aparam si sa le jelim?!SA FIM SERIOSI nu avem nevoie de institutii handicapate pe bani foarte multi!Adica de ce doamna Pipipdi sa nu se faca control?Pai pe mine ca profesie si institutie ma apara cineva ?Pai suncontrolata anual!Si ce eu da ei nu?JENAND !Am observat ca intelectualii(si eu sunt)sunt primii tradatori , furaciosi,trantori si aroganti.Citind articolul ma face sa ma rusinez ca sunt intelectual>Oricum perceptia mea este alta.
“dacă sunt integral de acord că și procurorii trebuie să dea socoteală, că trebuie să se prezinte la Parlament când sunt chemați la discuții despre alegeri, și că nu trebuie să deschidă dosare de hărțuire la liderii politici, ci doar dosare serioase” – toate acestea nefiind făcute de LCK ce alte virtuți o mai recomandă să rămână în funcție. De ce politicienii pot face abuzuri, deși nu sunt protejați ‘informații care nu sunt destinate publicului’ în timp ce un procuror șef DNA nu poate face nici un abuz deși invocă și apelează de câte ori e nevoie la informații care nu sunt destinate publicului.!!!! Alina!!! O instituție opacă așa cum este DNA în frunte cu o persoană rigidă care crede că are totdeauna dreptate e foarte dăunătoare!!!!
Poporul roman in stadiul in care se afla dupa 27 de ani de la evenimentele din 1989 ARE NEVOIE MARE DE DREPTATE “ca necesitate sociala obiectiva” si nu de justitie ca sistem de drept ce functioneaza ca o platforma de aranjamente ale intereselor clasei politice dominante alcatuita din grupari infractionale de crima organizata.
MAREA CORUPTIE S-A DEZVOLTAT IN ULTIMII 27 DE ANI SI PERSISTA IN ROMANIA SI PENTRU CA JUSTITIA FUNCTIONEAZA DEFECTUOS;
– Numarul clanurilor (formate, din infractori cu cazier, politicieni, judecatori, procurori, avocati, politisti, grefieri, experti si notari, pe principii de rudenie sau de grup bine organizat) existente in sistemul judiciar este semnificativ de mare ceea ce afecteaza toti indicatorii de eficienta si determina in acelasi timp risipirea unor insemnate fonduri bugetare ale statului roman (cei care judeca irational si prost sau carora nu le pasa de consecintele unor verdicte arbitrare date nu sunt pusi sa RASPUNDA ori sa plateasca daunele create).
– Ingradirea, pe o perioada considerabila, dupa 1989 a accesului la profesia de judecator si procuror, selectia bazandu-se pe criterii, neperformante (prin lege s-a pevazut accesul la profesia de magistrat numai a juristilor din Ministerul Justitiei sau care au lucrat la Parlament chiar si ca bucatar sau cofetar) si discriminatorii promovindu-se o politica de cadre mai mult decat clientelara;
– Negocierea de catre justitiari a incadrari juridice si a celeritatii solutionarii dosarelor;
– Crearea unor clanuri care, zadarnicesc infaptuirea actului de justitie prin sustragerea, ascunderea, substituirea sau distrugerea probelor si gestionarea jocurile de interese realizate in combinatie de grefieri, avocati, notari publici, politisti, procurori, judecatori, experti, persoane din structurile de informatii si oameni politici;
– Crearea de structuri judiciare piramidale din personal ce manifesta obedienta fata de anumite grupuri de interese sau organizatii (politice ori apolitice);
– Crearea unor proceduri judiciare cu continut confuz, echivoc, care faciliteaza emiterea de speculatii in favoarea infractorilor sau faptuitorilor. (“Persoana care ajuta un hot la savarsirea de infractiuni, se numeste COMPLICE si este pedepsit pentru asta. Daca o alta persoana ajuta acelasi hot dupa ce a savarsit fapta, la ascunderea adevarului se numeste AVOCAT si este platit pentru asta » ceea ce constituie o mare aberatie sau CIUDATENIE JUDICIARA );
La zadarnicirea activitatii sistemului judiciar contribuie nu numai modul defectuos al organizarii si functionarii institutiilor abilitate ale statului ci si societatile de badyguarzi (cu obiect de activitate formal) dotate cu tehnica de lupta si de ascultare si firmele de detectivi particulari, care sunt in legatura directa, ilicita, cu membri ai clanurilor apartinind crimei organizate sau “cartite” din justitie ori politie si servicii secrete.
Infiintarea discretionara de firme constituite in cadrul serviciilor secrete cu scopul declarat de a se efectua supravegheri operative acoperite si care de fapt functioneaza dupa bunul plac al unor farisei aduc si mari prejudicii sistemului judiciar si ECONOMIEI TARII;
Statutul pensionarilor cu pensii de serviciu sau speciale nu este in conformitate cu practicile europene, foarte multi fosti demnitari, justitiari, militari, functionari publici cu statut special care primesc pensii de serviciu-speciale (pentru ca au fost supusi unor interdictii legale de a avea pe timpul activitatii profesionale acces la alte venituri extra-profesionale) nu contine si reglementari speciale de aparare sau protejare a intereselor statului de catre acestia cat au calitatea de pensionari.
Detinatorii multor secrete – inclusiv de stat – ori sunt constituiti direct in grupuri infractionale valorificand ilicit tot felul de ponturi pe diverse piete sau daca nu, lucreaza la vedere ca angajati pentru sustinerea (protectia) unor actori economici nocivi unde se comit infractiuni sau se desfasoara activitati daunatoare bunului mers al societatii. Combinatorilor din aceasta categorie de pensionari care favorizeaza ori sunt depistati ca fac parte din retelele infractionale, intr-o democratie autentica sau tara civilizata, li se anuleaza dreptul de pensie speciala sau de serviciu (a se vedea in tari din UE). In RO ACESTORA LI SE ACORDA INDEMNIZATII DE REVOLUTIONAR CU MERITE DEOSEBITE.
– Reducerea sau degradarea independentei, integritatii si competentei in exercitarea profesiei, a personalului din, Politie, Justitie, structurile independente de control si alte autoriati ale statului a dus la subminarea capacitatii institutiilor publice de a participa in mod eficient, obiectiv si efectiv la lupta anticoruptie si combaterea marii criminalitatii in general;
– Existenta in Ro a institutiei ANI demonstreaza sau confirma neputinta (INCOMPETENTA) statului roman, in comparatie cu alte state ale UE , de a stavili sau combate IMORALITATEA sau marele flagel care se numeste CORUPTIE si echivaleaza ca insemnatate in contacararea fenomennului denumit LIPSA de INTEGRITATE cu zicala “influenta razelor de luna asupra galosilor de guma” fantezie care se face pe un consum bugetar insemnat. ANI este de multe ori acuzata public de atitudine selectiva in depistarea si instrumentarea unor cazuri.
Atributiile ANI (institutie care are caracteristici functionale BA administrative, BA judiciare) in lumea civilizata dominata de rationalitate si perfectiune sunt executate de catre FISC si de catre AVERTIZORUL de INTEGRITATE . FISCUL este cea mai eficienta si exigenta autoritate de stat ce exercita fara scrupule asupra tuturor persoanelor juridice sau fizice (cetatenilor sai) masuri exigente de recuperare a oricarui prejudiciu, indiferint de cauza producerii lui sau neplata vreunui impozit. Obama nu si-a putut numi doi coechipieri, consilieri-experti, la presedentie pentru ca in cazierul lor fiscal aveau mentiuni facute pentru intirzierea cu citeva luni a platii unui impozit anual de 300 dolari, in timp ce in Romania unii asa zisi demnitari sau politruci IMPOSTORI nu numai ca nu platesc impozitele si taxele anuale, dar nici cheltuielile cu utilitatile (apa, caldura, canal, gaze, electricitate, cablu TV, Net, etc) de la numeroasele lor imobile IMPUNATOARE dobintite in cele mai multe cazuri in mod fraudulos.
Cazurile de INCOMPATIBILITATE , CONFLICT de COMPETENTA SI DE INTERESE in statele civilizate sunt prevazute clar si concis de lege in CODURILE ETICE ale fiecarei institutii, unitati economice cu capital de stat sau autoritati publice . FAPTELE comise de angajati INSTITUTIILOR PUBLICE, indiferent de functie sau grad profesional sunt, constatate de catre AVERTIZORUL de INTEGRITATE desemnat de adunarea generala a fiecarei institutie, unitati economice cu capital de stat sau autoritati publice si TOATE acestea sunt sanctionate in mod riguros si obiectiv de catre JUSTITIE si de COMISIA de DISCIPLINA a fiecarei entitati mentionate.
Excelent! Nota 10+!
Cu totul de acord ca actul justitiei a suportat distorsiuni care au condus la o grava criza/fractura interna – amplitudinea este estompata de majoritatea covarsitoare a celor care tac, din sistem , precum si, partial, cu posibila perceptie negativa a schimbarii d.nei Kovesi din functie in actiunile anticoruptie. Totusi, schimbarea necesitata de noianul tarelor multiple si complicate dintr-un sistem serios deviat spre partizanate si omnipotenta, interferente sau imbogatire fara margini, plati de polite publice nu este posibila prin paleative si formalisme imagistice perpetue, de felul celor care s-au produs in aceste zile, aidoma timp de 27 de ani! Justitia nu poate fi reformata prin admiterea de peticeli care ascund lupte interne si prolifereaza dictatul intern contra competitiei de valori si suprematiei principiilor intangibile. Atributul de seama al puterii, partidelor politice si al societatii civile cred ca este tocmai acela de a reconstrui si reproiecta principii diluate sau uitate gasind si promovand oameni integri capabili, seriosi si, da, curajosi, care sa nu slabeasca anticoruptia, ci sa o relanseze echilibrat (impartial). Nu poate dispare aplombul institutiei pe motiv ca este schimbat cineva care a admis prea multe compromisuri, dimpotriva, daca este ales unul hotarat si neinduplecat. Esential este, de asemenea, sa nu fie admisa smulgerea DNA din actuala formula spre a o trece ca anexa a guvernului ori la cheremul partidului de guvernamant, oricare ar fi acesta maine. Admitand in continuare compromisuri majore, precum neschimbarea a ceva care a culminat cu o criza numai de teama ca inving politicienii corupti sau revansisti este o mare eroare. Cu atat mai mult cu cat deciziile interne trebuie sa prevaleze in aceasta tara, daca exista premisele mentinerii directiei (anticoruptia).
Daca DNA reprezintă “revoluția” , ce urmează e o “restaurație”; daca e vorba doar de înlocuirea șefei actuale a DNA, eventual, cu alt carierist cules de prin provincie (alta decat cea a distinsului presedinte, presupun) rămânem “incremeniti in proiect” cum prezicea Liiceanu în 90, adică la statu quo. Daca vine Restaurația, cineva (nu știu cat de departe se va merge in trecut pentru a găsi persoanele cele mai îndrituite sa reia frâiele) se va răzbuna feroce asupra celor mai vulnerabili din mercenarii lui Koveși (evident, aceasta va fi fost extrasa in timp util) adică asupra carieriștilor întârziați de tip Uncheșelu & Co, suficient de prosti/imprudenți pentru a se fi lansat cu arme si bagaje in raidurile comandate de fosta șefa . Daca e statu quo, cel mai bine iese (din hățiș) șeful SRI, discretul Hellvig, care se va fi retras din “campul tactic” la timpul potrivit pentru a fi considerați, el si serviciul de sub comanda lui, patrioți cu diplomă in loc de trădători certificați; aplauze all round, mai ales la prestația de “arbitru” a lui Johannis care va fi adus lumina (abia ce-a fost declarat Light unto the Nations de către American Jewish Committee, trebuie sa faca ceva sa umple rolul) in peisajul national semnând revocarea lui LCK după cea a lui Coldea. Banal, trist, previzibil, păcat.
Nu încetez de a repeta ca nici o strategie nu poate lupta împotriva coruptiei. Impotriva infractorilor numai justitia poate lupta. Imi pare foarte bine ca si dna Pippidi a ajuns în cele din urma la concluzia asta.
Si totusi nu e o problma de sistem atunci cand o institutzie numita din pix nu are in practica nici-un organ eficient de control , ca :
“Inspecția judiciară nu e calificată pentru așa ceva- dacă ar reuși ea să verifice corectitudinea procedurală, due process și respectarea drepturilor acuzaților tot ar fi ceva, dar nici aici nu are mari performanțe. DNA nu o fi fost evaluat din 2007, dar nici nu are cine să îl evalueze.”
Nu e oare o problema ca avem un DNA pe a carui activitate nu are cine s-o evalueze ?
Democratzia se tzine cu “check & balances”
Cand acestea nu mai exista ….. democratzoa e demult disparuta sub calcaiul abuzului.
Eh in tzar une justitzia aputut sa fie cam tactic pentru serviciile secrete si asta cu acte in regula public la TV si nimeni sa nu raspunda nu politic ci penal pentru asta democratzia e doar o farsa sinistra.
Intrebarea e de principiu :
Ce a facut ca NKVD-ul si Gestapoul sa fie institutziile abuzive care au fost ?
Modul in care eu fost create la comanda politica.
Si regulamentul de organizre care le-a permis sa faca orice, oricui, oricum si sa nu raspunda decat politic in fatza celor care le-au creat nu pentru abuzuri ci pentru ca patronilor lor politici li s-a parut uneori ca aceste abuzuri sunt insuficiente.
Ce difrentziaza DNA-ul de Gheatapo e ca pentru ca sa ai rezultatele acestuia …. mai trebuie sa il si populezi cu oameni cat de cat calificatzi in meseria de calau santajist.
Ceea ce in cazul DNA-ului inca nu a fost cazul.
Da, nu se stie niciodata poate ca viitoarea promotzie de “portocale” sa se miste mai cu talent.