Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR), unul dintre organizatorii marşului bicicliştilor promovat pentru data de 19 septembrie 2015, asistată de Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), a dat în judecată Primăria Municipiului București, prin primarul general Sorin Oprescu, deoarece reprezentanţii instituţiei nu şi-ar fi dat acordul pentru organizarea […]
Grupul de Inițiativă Aleea Lunguleţu a fost înființat anul trecut după ce locuitorii de pe această stradă din Sectorul 2 al Capitalei au aflat că, fără să-i consulte cineva, la doar câțiva metri de blocurile lor, urma să se construiască o clădire de 9 etaje. Oamenii au aflat vestea din întâmplare, la un târg imobiliar […]
Câteva sute de persoane au participat sâmbătă la marșul “Orașul <accesibil> pentru oameni”. Participanții au cerut autorităților să elibereze trotuarele de mașini, să facă orașul accesibil pentru persoanele cu dizabilităţi, mame cu copii în cărucior și bicicliști. Marșul a început în jurul orei 11.00 și a avut loc între Piața Victoriei și Piața Universității, pe Calea […]
Primăria Sectorului 1 și-a cerut scuze publice pentru incidentul din data de 1 iulie 2015, în care două persoane care mergeau cu bicicleta, au fost amendate de către polițiști locali ai Sectorului 1 pentru faptul că circulau fără cască de protecție, deși acest lucru nu este sancționat de lege. Cele două persoane vor fi invitate la sediul […]
Anda Dobrescu are 34 de ani, este mamă și lucrează ca programator. În timpul liber este însă una dintre cele mai active voci din Grupul de Inițiativă Civică Cetățean Sector 3. Acest grup a fost înființat în urmă cu doi ani și de atunci militează pentru păstrarea spațiilor verzi din sector precum și pentru cheltuirea “cu […]
Mâine, sâmbătă, 4 iulie 2015, de la ora 10, are loc al doilea Marș ”Oraș <accesibil> pentru oameni!”. Marșul va începe din Piața Victoriei și se va încheia în Piața Universității. Inițiatorii încearcă astfel să atragă atenția autorităților asupra problemelor cu care pietonii, bicicliștii și persoanele cu dizabilități se confruntă zilnic în Capitală: mașini parcate pe […]
Nicuşor Dan, președintele Asociației Salvați Bucureștiul, a anunțat astăzi (miercuri) lansarea partidului Uniunea Salvați Bucureștiul. Lansarea a fost făcută într-o cafenea vizavi de sediul DNA, locaţia având o semnificaţie simbolică. Împreună cu acest partid, Nicuşor Dan își propune să vină cu o vizune pentru București şi să candideze la alegerile locale din 2016. Partidul se […]
Consiliul General al Municipiului București a alocat marți 18,8 milioane lei pentru exproprierile necesare lărgirii străzii Prelungirea Ghencea la două benzi pe sens. În prezent circulația se desfășoară pe câte o bandă pe sens, iar traficul este de coșmar, cetățenii din zonă au protestat de mai multe ori anul trecut cerând Primăriei Capitalei să lărgească […]
Nicușor Dan, președintele Asociației Salvați București, își fondează partid politic – Uniunea Salvați Bucureștiul (USB). “USB are că obiective, între altele, transparentizarea administrației publice, care să asigure participarea cetățeanului la procesul de luare a deciziilor, stoparea risipei banului public și realizarea unei justiții predictibile, independente și funcționale. USB este deschis tuturor cetățenilor onești care se […]
Dosarul în care Asociațiile Salvați Bucureștiul și Ecocivica și cetățenii care locuiesc în blocul de vizavi de Parcul Tineretului cer instanței să o oblige pe Mărioara Micşunescu și firma care ridică un cartier de blocuri pe cele două hectare din Parcul Tineretului defrişate ilegal anul trecut să refacă spațiul verde şi să demoleze blocurile ce […]
Contractele cu Straco și Romair, în care primarul Andrei Chiliman este acuzat de către procurori că ar fi încasat șpagă de milioane de euro, nu sunt singurele afaceri dubioase ale Primăriei Sector 1. Pe lista câștigătorilor de licitații se mai numără controversata Romprest, deținută de finul lui Miron Mitrea, Florian Walter (urmărit și el penal), […]
În ultimele luni, traficul de pe bulevardul Pache Protopopescu din capitală (între Şos. Iancului și str. Matei Voievod), a devenit un coşmar din cauza unor lucrări la rețelele edilitare, începute la sfârșitul anului trecut și neterminate nici până în prezent. Bulevardul respectiv are doar o bandă de circulaţie pe sens plus linie de tramvai, iar […]
Circa 30 de cetăţeni au protestat miercuri în faţa Primăriei Sectorului 3, cerând demisia primarului Robert Negoiţă. “Jos Negoiţă! Jos Betoniţă!”, “DNA să vină să te ia!”, “Betoniţă nu uita, primăria nu-i a ta!” şi “De beton te-am întrebat, din sector ne-ai alungat!”, au scandat ei. Cetăţenii sunt nemultumiţi în principal de faptul că edilul […]
Grupul de initiaţivă civică “Cetăţean Sector 3” organizează, miercuri, 17 iunie, de la ora 16.30, în faţa Primăriei Sectorului 3, un protest faţă de nerespectarea promisiunilor electorale făcute de primarul Robert Negoiţă. Cetăţenii sunt nemultumiţi în principal de faptul că edilul nu îi consultă atunci când ia decizii, că sunt betonate spaţiile verzi şi de […]
Acest website folosește „cookies” pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra stocării acestor cookies pe dispozitivul dvs. AcceptAflă mai mult
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.