Alina Mungiu-Pippidi

Alina Mungiu-Pippidi: Victoria societății deschise

Ați văzut cum George Simion era singur pe scările enorme, goale, ale palatului ceaușist Casa Poporului, pentru că nu dăduse dreptul nici presei acreditate la Parlament să se apropie de el, și ajunsese doar el cu o mână de fideli și un sondaj făcut de bătăușul lui Victor Ponta, Mirel Palada, neacreditat de nimeni, să îl dea la 50%, când a primit știrea înfrângerii? Așa e când închizi – asta e societatea de bodyguarzi, de mercenari, de șuți, de echipe ale morții. Ești singur în ea. Că i-ai închis afară pe toți ceilalți.

Ați văzut cum Cișmigiul nu avea loc, întrucât nu te oprea nimeni, de câți oameni au venit să sărbătorească victoria lângă Nicușor Dan, care nu reușea să ajungă acolo? Asta e victoria societății deschise, contra celor care au făcut liste negre și prognozau cum vor expulza lumea din țară și vor face pol internațional cu BRICS – cu China și Rusia. Nu cu Europa. Fără cordoane de poliție, cu acces la oamenii aleși, cu transparență, nu populism.

Să mulțumim românilor care au salvat țara și Europa, studenți, pensionari, muncitori, medici, artiști, profesori, ziariști, antreprenorii mei din Roma care au dus muncitori, chelneri și grădinari la vot ca să arătăm că diaspora nu e lumpendiaspora, că și-au păstrat pe cursul cel bun copiii, țara și Europa. 

Sigur că suntem o alianță eterogenă – că de partea cursului european au fost Băsescu, Iohannis, Emil Constantinescu, SRI, SIE, etc. Iarăși am salvat sistemul!

Dar de partea cealaltă erau GRU, FSB și Putin. Prima oară când a trebuit să ne mobilizăm contra generalului Chelaru, omul pe care Simion voia să îl facă ministrul Apărării, a fost în 1998, când mai mulți ofițeri cu simpatii pro-Milosevoc s-au organizat contra statului! Nu am avut de ales nici de data asta. Nu că Simion era neapărat agent rus- dar rușii voiau să câștige el. Nu merita să aflăm de ce.

În societatea deschisă orice e posibil cât ușa rămâne deschisă, cât nimeni nu e expulzat, cât acționăm pe bază de transparență, de știință, de drept universal, putem corecta tot ceea ce nu ne-a plăcut, și avem destule de corectat, dacă ne asociem, dacă știm ce vrem, dacă e încă permis să ai o voce, să existe mai multe voci, și toate vocile raționale. Nu există doar o Românie, cum nu există doar o diasporă, dar a noastră e cea a luminii. Și așa cum am spus și făcut de 30 de ani, cât e o societate deschisă putem lumina treptat pe toată lumea, dar nu dacă spunem că nu trebuie luminați cei care aprobă tortura, discriminarea, cred că soarele se învârte în jurul Pământului și că suverană e o majoritate temporală (și temporară) și nu legea universală, pe care umanitatea a zidit-o în convenții ale drepturilor omului aflate la temelia oricărei constituții.

Ce am realizat nu e puțin lucru, și mulțumesc tuturor celor care, ca mine și colegii mei de la România Curată, au votat pentru câștigul nostru ca națiune, românească și europeană. Lucrul nostru continuă, dar România merge mai departe, în Europa. Mulțumim!

Citește și:

Nu a fost ușor, dar e Nicușor! Președinte al României. O victorie pentru trei generații


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *