Catalin Tolontan

De ce e furios președintele Băsescu pe judecătorul Dumbravă?

De ce e furios președintele Băsescu pe judecătorul Dumbravă? Vizibil iritat și afectat pentru că CSM a votat analizarea unor declarații ale sale ca potențiale abateri la adresa justiției, președintele Traian Băsescu l-a numit joi, 9 octombrie,  ”mincinos” și ”judecător care se apucă să facă politică” pe judecătorul CSM Horațius Dumbravă. La finalul discursului său despre magistrat, președintele a spus ceva care a trecut nebăgat în seamă: ”Este un abuz care, dacă se mai repetă, pentru că nu-i primul pe care îl face același magistrat, voi reacționa de-acum de fiecare dată”. Așa e. Nu e prima, ci a doua oară cînd Inspecția Judiciară vizează ieșiri publice ale lui Traian Băsescu la inițiativa judecătorului Horațius Dumbravă. O cercetare e deja în curs.

Prima oară, și de aici a pornit supărarea președintelui, Horațius Dumbravă a cerut către CSM sesizarea Inspecției Judiciare pe 23 septembrie. A fost imediat după ce Traian Băsescu a declarat, că ”s-ar putea să vedeți cum decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important”. Deși președintele n-a indicat cazul, au fost suficiente indicii că se referea la dosarul Galei Bute. Dumbravă a spus că apreciază aceste declarații drept ”jenante”, motivând: ”Pentru că să ameninți un procuror în direct la o televiziune mie mi se pare incalificabil”. Deși nici magistratul n-a rostit nume, e aproape cert că Dumbravă a considerat declarațiile președintelui drept o amenințare la adresa procuroarei Marianei Alexandru, adjunct de șef de secție DNA și cea care s-a pensionat subit, tocmai cînd avansa în descălcirea dosarului Galei Bute. La aceste afirmații ale lui Dumbravă, Traian Băsescu n-a reacționat atunci. CSM a aprobat propunerea magistratului. Inspecția Judiciară cercetează cazul.

Citește pe tolo.ro continuarea: S-a întîmplat ieri: Pescariu vrea să facă încă un restaurant la “Cutezătorii”!


Articole recente

Recomandări

One thought on “De ce e furios președintele Băsescu pe judecătorul Dumbravă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *