Mihai Goțiu

FĂRĂ PRECEDENT: Dezvăluirile România Curată și presiunea civică au blocat Legea Grindeanu de expropriere a cetățenilor români în interesul companiilor străine. Nici măcar parlamentarii PSD n-au votat-o, deși 65 dintre ei sunt inițiatori!

O situație fără precedent s-a produs, în această săptămână, în Senatul României. Legea Grindeanu, pentru exproprierea cetățenilor români în interesul companiilor străine care vor să exploateze aurul din Apuseni, a fost introdusă, marți, suplimentar, pe ordinea de zi a trei comisii de raport – Administrație publică, Juridică, respectiv Economie – doar în momentul începerii ședințelor. Conform, surselor România Curată și Verde Curat, același scenariu era prevăzut și pentru Comisia pentru Energie, a patra comisie de raport pe propunerea legislativă, înregistrată cu numărul L173/2026.

N-au vrut să se afle că își resping legea de frica cetățenilor!

Strategia a urmărit împiedecarea prezenței reprezentanților organizațiilor civice la ședințe (procedura prevede că aceștia trebuie să solicite prezența în mod expres, înaintea începerii ședințelor, lucru pe care nu aveau cum să-l facă în condițiile în care proiectul nu figura pe ordinele de zi ale comisiilor, care sunt publicate pe site-ul Senatului în ultimele zile lucrătoare (joi/vineri) ale săptămânii anterioare). Ce a fost surprinzător și diferit (comparativ cu alte ocazii în care s-a mai apelat la o asemenea șmecherie de evitare a transparenței și a participării publice) e că ce s-a dorit să fie ascuns a fost respingerea propunerii legislative – adică exact ceea ce organizațiile civice au solicitat!

Conform informațiilor România Curată și Verde Curat, confirmate din mai multe surse, în toate cele trei comisii a fost adoptat un raport de respingere a propunerii legislative, cu amendamente (ale inițiatorilor legii – n.a.), de asemenea, respinse. Mai mult, cel puțin în două comisii (de Administrație publică și Juridică) NU a existat nici măcar un vot favorabil legii! Chiar și senatorii PSD au votat abținere, în condițiile în care propunerea legislativă fusese semnată, inițial, de 117 parlamentari, dintre care mai mult de jumătate, 65, sunt ale unor parlamentari social-democrați. 

Răsturnarea de situație este una spectaculoasă, cu atât mai mult cu cât propunerea legislativă ar fi urmat să fie adoptată în procedură de urgență, avea semnături de la cvasi-majoritatea partidelor și grupurilor parlamentare, iar prin comisiile de aviz a trecut în mare viteză. Lucrurile s-au schimbat, însă, după ce societatea civilă s-a mobilizat, iar România Curată și Verde Curat au publicat investigația care a arătat că L143/2026 este o lege cu dedicație, promisă de Sorin Grindeanu companiei canadiene junior Euro Sun Mining, care intenționează să extragă aurul din Apuseni, de la Rovina (jud. Hunedoara).

EXCLUSIV/ Întâlnirea de semi-taină. Grindeanu s-a consultat chiar cu compania canadiană care vrea aurul din Apuseni, pe legea de expropriere a cetățenilor români în interes privat

Investigația România Curată și Verde Curat, despre întâlnirea dintre Sorin Grindeanu și alți lideri PSD cu reprezentanții companiei miniere canadiene Euro Sun Mining în care a promis accelerarea adoptării acestei legi, a fost preluată, pe larg, și de alte instituții de presă.

Amplificarea scandalului public i-a făcut și pe parlamentarii AUR, în frunte cu George Simion, să-și retragă în bloc (16 din 17) semnăturile de pe propunerea legislativă, alături de reprezentanți ai PNL, USR și neafiliați (lista parlamentarilor care nu și-au retras semnătură – aici). Dintre toți, celor de la AUR le era cel mai greu să le explice propriilor suporteri cum pot semna și susține o lege prin care cetățenii români pot fi deposedați, împotriva voinței lor, de casele, terenurile, pășunile, pădurile, cimitirele și morții lor, pentru interesele unei companii străine.

În contextul în care Sorin Grindeanu și PSD încearcă să justifice inițierea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan sub pretextul listării la bursă a unor companii de stat – sub vechiul slogan ”nu ne vindem țara” – și acestora le era greu să explice susținerea și adoptarea unei asemenea legi.

De aici avem și explicațiile strategiei de respingere, la Senat, într-un mod cât mai discret. Cel mai probabil, intenția a fost să ajungă cu propunerea legislativă în plenul Senatului, unde să fie respinsă, înainte votului de la moțiunea de cenzură, pentru a diminua amploarea scandalului public. Obiectivul nu a fost, însă, atins, din cauza delegațiilor membrilor Comisiei pentru energie, care nu a mai ținut ședința din această săptămână (pentru a ajunge la plen, era nevoie de un raport comun din partea tuturor celor patru comisii de raport. Acest lucru se mai poate întâmpla luni, 4 mai, dimineața, urmat de un vot în plenul Senatului de luni seara.

Atenție, situația se poate schimba, iar, la Camera Deputaților

IMPORTANT! Decizională pe L143/2026 este Camera Deputaților. Faptul că în contextul actual ar fi riscat escaladarea revoltei civice (în toamna lui 2013, împotriva Legii Ponta, cu prevederi similare, au ieșit zeci de mii de oameni în stradă, pentru Roșia Montană), NU înseamnă că propunerea legislativă este respinsă. Sorin Grindeanu și aliații lor de la AUR pot aștepta un alt context, mai puțin tensionat, pentru a-și pune în aplicare planul. Asta cu atât mai mult cu cât în ședințele comisiilor de raport de la Senat au fost puse în dezbatere (chiar dacă au fost respinse) amendamentele inițiatorilor, ceea ce fac posibilă adoptarea lor la Camera Deputaților fără riscul unei contestații pe motive procedurale (încălcarea principiului bicameralismului) la Curtea Constituțională. De asemenea, există și varianta preluării prevederilor din propunerea legislativă în alte inițiative legate de minerit aflate în circuit (cum, au încercat și în cazul Roșia Montană).

Este cert, însă, modul în care au încercat să treacă, în regim de urgență, iar apoi să mascheze respingerea L143/2026 la Senat arată că vocea cetățenilor și implicarea civică este, încă, puternică!

Pe România Curată și Verde Curat vom continua monitorizarea acestei propuneri legislative (și a celor similare) și vom continua investigațiile legate de proiectul de extragere a aurului și cuprului de la Rovina. Ca să nu le pierzi și ca să poți fi avertizat în caz de urgență, te poți abona, acum, gratuit, la newsletter-ul investigațiilor de mediu Verde Curat.

România Curată și Verde Curat în Raportul despre Starea Democrației pe anul 2025:

Procesul în care ne-a dat în judecată avocata Schweighofer, studiu de caz în raportul Starea Democrației în 2025

Citește și:

Victorie de etapă în procesul prin care cetățenii încearcă recuperarea Parcului IOR. De ce s-a enervat avocatul celor care au distrus parcul și cum l-a atacat pe judecător

 


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *