Notă cu privire la Decizia Curții Constituționale
Decizia din 30.05.2018, în soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională (Art. 146, lit. e) dintre autoritățile publice, în speță Ministrul Justiției și Guvern, pe de o parte, Președinte, pe de altă parte, impune o soluție pentru tranșarea conflictului, anume emiterea decretului de revocare a procurorului șef DNA. Principalul argument, cum rezultă din comunicat, privește rolul ministrului, specificat clar în Constituție, la Art. 132 (1).
Trebuie precizat că este neobișnuită această nouă practică, de a trasa o anumită conduită (în genere, CCR, atunci când admite, constată doar conflictul și explică în ce constă acesta). În plus, trimiterea în minută la DCC 45/2018 nu pare la prima vedere verosimilă, acea decizie privind constituționalitatea unei noi prevederi, aceasta purtând asupra aplicării unei norme de rang infra-constituțional. Lucrurile vor deveni mai clare după ce motivarea e publicată dar în opinia autorului acestor rânduri nu exista un conflict, sesizarea trebuind a fi respinsă ca inadmisibilă. Nu e dezirabilă nici indicarea precisă în decizie a conduitei de urmat de către o autoritate parte la conflict (indiferent care este aceasta). E posibil ca instanța de contencios constituțional să dorească limitarea efectelor acestei decizii la cazul în speță, urmând ca pe viitor Președintele să poată motiva o anumită decizie a sa, astfel cum indică minuta (comunicatul de presă), pe considerente de strictă legalitate și regularitate a procedurii (nu oportunitate, cale închisă Președintelui). Ar fi de dorit ca aceasta să fie implicația, deoarece, după cum este nefirească vidarea de orice sens a sintagmei ”sub autoritatea ministrului justiției”, este în egală măsură nefirească transformarea președintelui României într-un ”notar public” ales prin vot universal și implicit schimbarea procurorilor în poziții cheie prin decizie ministerială necenzurată.[1] Acest lucru nu se poate cunoaște decât după motivarea deciziei, minuta lăsând loc de speculații imposibil de decelat normativ.
Consecințele deciziei în plan concret, punctual, nu sunt însă interpretabile, rezultă fără urmă de îndoială din comunicat. Decretul de revocare din funcție trebuie emis după ce decizia motivată se va publica în Monitorul Oficial și va deveni obligatorie. [2] Decizia trebuie respectată, deoarece consecințele încălcării ei asupra statului de drept ar fi mult mai grave pentru stabilitatea sistemului decât orice avantaje partizane de moment (reale sau percepute). Statul de drept, o sintagmă din păcate la fel de vidată de orice conținut în mare parte a discursului public românesc ca și cea a independenței justiției (prin instrumentalizare primitivă, deoarece conceptele ca atare, dacă sunt tratate principial, normativ, sunt de maximă importanță) are numeroase nuanțe și trepte ale realizării practice într-un anumit sistem.[3] La un nivel minimal, în contextul nostru mereu neașezat, statul de drept reclamă cu certitudine respectarea regulilor constituționale clare ale jocului. Forul suprem și unic de interpretare a Constituției este Curtea Constituțională a României. Deși jurisprudența Curții a evoluat mult în sofisticare, e adevărat că CCR nu s-a ridicat întotdeauna la înălțimea așteptărilor noastre sau a rolului său. În situația din 2012, de exemplu, numeroase vicii au afectat jurisprudența CCR (”errata”, amânarea unei decizii asupra validității referendumului, citări selective din Codul de bune practici privind referendumurile al Comisiei de la Veneția, reviriment cel puțin surprinzătoar de jurisprudență constituțională cu privire la Art. 10 din Legea 3/2000, etc.). Deciziile au fost însă respectate, așa cum Constituția o cerea, deși rezultatul a constat atunci în invalidarea unui referendum cu 46,24 % participare, 87,52 % vot pentru confirmarea suspendării.
Pe fondul contestării deciziei în spațiul public, o foarte scurtă plasare a ei într-un cadru general este necesară. Sintagma ”independența justiției” vizează în principal judecătorul. În România, o anumită ambivalență cu privire la locul parchetelor în arhitectura statului a dus în 1991 la formula Consiliului Superior al Magistraturii sub umbrela căruia erau puși atât procurorii cât și judecătorii. CSM-ul inițial era însă numit politic, pentru mandat mai scurt și funcționa ca instanță disciplinară doar pentru magistrații judecători. O confuzie sporită de roluri a apărut la revizuirea Constituției în 2003, când Consiliul a fost întărit semnificativ (recte, autonomizat în sens extrem), atât ca urmare a transpunerii unor modele-cadru considerate bune practici generale în procesul de integrare a statelor din Est (i.e., consilii judiciare formate preponderent din magistrați aleși) cât și ca expresie directă a monitorizării României prin prisma politicii anticorupție (considerată panaceu pentru numeroasele deficiențe ale sistemului nostru). Chiar și în aceste condiții, soluția aleasă a fost una de relativ compromis. Parchetul a rămas Minister Public (titulatura are conotații executive greu de ignorat), numărul procurorilor reprezentați în Consiliu este relativ mai mic (raportul procurori/judecători este de 5 la 9), sintagma ”sub autoritatea ministrului justiției” a rămas în Constituție (Art. 132 (1)). Proporțiile de reprezentare în CSM pe grad de instanță/parchet sunt stabilite în legea organică 317/2004. Este destul de dificil de înțeles în această privință, de ce, într-un sistem ierarhizat, trei dintre cei cinci procurori din consiliu provin de la parchetele inferioare, de pe lângă judecătorii și tribunale.
La nivelul practicilor – standarde internaționale, drept comparat – există un consens clar doar cu privire la interzicerea imixtiunii politice punctuale în dosare (impunându-se prin decizie politică soluții procurorului de caz). Altminteri, organizarea parchetelor diferă semnificativ de la un stat la altul, țările în care procurorii și judecătorii sunt reprezentați în același consiliu fiind în clară minoritate (e.g., Italia, Franța). Mai mult, în CSM-ul francez raportul magistrați aleși/”personalități exterioare” este fin calibrat, din secția de procurori făcând parte 5 procurori, un judecător, șase reprezentanți ai celor două camere și -respectiv- ai Președinției (fiecare autoritate numește doi), un consilier de stat, un reprezentant al barourilor (secția pentru judecători e compusă simetric). În unele state procurorii au un consiliu distinct, aceasta fiind și formula instituțională recomandată de Comisia Europeană Pentru Democrație Prin Drept, care precizează că în astfel de consilii componența trebuie echilibrată prin numirea cel puțin unor membri de către parlament (”nu trebuie să fie un instrument de pură auto-guvernare”, par. 44, Raportul Comisiei de la Veneția cu privire la Standardele Europene în Materia Independenței Sistemului Judiciar, Partea a II-a (Parchetele), CDL-AD (2010)040). În unele state (Germania, Austria, Danemarca, Olanda), parchetul e subordonat ministerului justiției. Putem cita ca revelatoriu pentru ambiguitatea sus-menționată următorul paragraf din Raportul Comisiei de la Veneția cu privire la Standardele Europene în Materia Independenței Sistemului Judiciar, Partea a II-a (Parchetele), CDL-AD (2010)040 (par. 86): ”’Independența’ procurorilor nu este de aceeași natură ca independența judecătorilor. Deși există o tendință generală de a acorda mai multă independență sistemului de acuzare (the prosecution system), nu există standarde comune care să presupună aceasta. Independența sau autonomia nu sunt scopuri în sine și trebuie justificate de la caz la caz prin referință la obiectivul urmărit.” [trad. n., ghilimele în original] Comisia avertizează și asupra pericolelor tendinței de achiesare a judecătorilor la cererile procurorilor (prosecution bias).[4]
1 În egală măsură este nefericită personalizarea unor instituții și proceduri, formă de antropomorfism pe care Comisia de la Veneția a menționat-o în nenumărate rânduri ca indiciu clar al stării de înapoiere sau cel puțin imaturitate a unui sistem constituțional.
2 Curtea Constituțională nu este o instanță de drept comun, ci una politico-juridică. Deși aspectul juridic poate fi întărit, în directă legătură cu atribuțiile CCR, extinse semnificativ din 2003 încoace, aspectul politic nu va putea fi niciodată eliminat. La o eventuală revizuire, se poate desigur profesionaliza în mod explicit componența, precizându-se că o treime din magistrații constituționali trebuie să fie judecători (magistrați) de carieră (implicit, practica numirilor merge deja în această direcție). De asemenea, se poate pune accent mai mult pe consens, pentru evitarea numirilor pur politice (în Germania, numirile se fac cu majoritate calificată, de două treimi).
3 Vezi în acest sens scurta dar edificatoarea interpretare a profesorului și fostului judecător constituțional german Dieter Grimm, Stufen der Rechtsstaatlichkeit-Zur Exportfähigkeit einer westlichen Errungenschaft (Trepte ale statului de drept-cu privire la ”exportabilitatea” unei realizări vestice), Juristen Zeitung, 64. Jahrg., Nr. 12 (19. Juni 2009), pp. 596-600.
4 V. în acest sens studiul profesorului Radu Chiriță cu privire la mandatele de interceptare.
Bogdan Iancu este conferențiar, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București. Deține o licență în drept, Universitatea Al. I. Cuza Iași (1996), un masterat în drept constituțional comparat (1997, CEU) și un doctorat în drept, cu specializarea drept constituțional comparat (2006, summa cum laude, Universitatea Central Europeană). Stagii de cercetare la facultățile de drept ale Universității din Toronto (2000), Universității Yale (2001), Universității McGill (2002-2004); lector asociat 2002-2004 la McGill și Université de Montréal. Bursier Humboldt la Zentrum für Europäische Rechtspolitik, Facultatea de drept, Universitatea din Bremen și la Facultatea de drept, Humboldt Universität zu Berlin (august 2008-decembrie 2010). Publicații pe teme de drept constituțional românesc și comparat în țară (Hamangiu, Polirom) și în străinătate (la editurile Eleven International Publishing, Springer, Routledge, Vittorio Klostermann, Hart Publishing, Cambridge University Press).
La ce mai folosesc aceste vorbe?
Toti politicienii si-au dorit cu ardoare ce se intampla acum. Sunt toti la unison, vibrand.
Urmeaza si razbunarile domnilor, credeti ca Felix si ceilalti se vor opri? Vor merge pana la capat si dincolo de el.
Eu sincer sper ca Mme Kovesi sa fie anchetata pentru ilegalitatile pe care le-a facut. Dar asta nu e o razbunare, ci justitie. Razbunare e ceea ce fac DNA/Iohannis/etc. tuturor celor care nu fac ce vor ei.
De unde stiti ca a comis ilegalitati? De la A3?
A impune presedintelui CSAT ce decizie sa ia este o actiune de subminare si de tradare a tarii !!!
Presedinte intr-un stat de drept nu inseamna autocrat. Puterile lui sunt definite de constitutie. Pana si Germania are un presedinte, mai mult decorativ. In Romania presedintele chiar are puteri mari (nu chiar ca in Franta, dar pe-aproape). Insa puterea lui are limite. Daca in ce priveste politica externa guvernul si-a depasit atributiile constitutionale, in ce priveste discutia actuala presedintele nu are ce face in fata CSM.
Pentru eliminarea deficienţelor existente in aplicarea JUSTITIEI in Ro este necesară, DEPOLITIZAREA (decuplarea ei de sistemul politic ticalosit) sau respingerea amestecului deciziei politice in functionarea sistemului judiciar. Drept urmare normele ce reglementează “compoziţia” Curţii Constituţionale a României(CCR) precum şi unele proceduri judiciare trebuie revizuite astfel:
Pentru normalizarea activităţii C.C.R. se impun următoarele modificări;
– nr. membrilor să fie mărit de la 9 la 11, vârsta acestora să nu depăşească 65 de ani;
– membrii să fie alesi pentru o perioadă de cel mult 5 ani, un singur mandat;
– 8 din nr. total de 11 membrii, să fie desemnaţi de către cele 16 Curţi de Apel din România (prin unul din algoritmii existenti, fie primele 8 C.A. în primul mandat şi urmatoarele 8 în al doilea mandat, fie grupate câte două Curţi de Apel să-şi desemneze în comun cate un candidat de fiecare data), 1 candidat să fie desemnat de I.C.C.J. şi 2 din partea senatelor Universităţilor de Drept din Romania care se clasează în primele 2 locuri oferite de numărul mai mare de absolvenţi admişi la I.N.M. în ultimii 5 ani.
Bun, devine din ce in ce mai clar ca “statul de drept” este doar o gogorita pe care unii o folosesc pe post de arma politica. A fost buna cand cu referendumul de demitere a lui Base, dar acum nu mai e buna, asa ca de la “deciziile CCR sunt obligatorii” s-a ajuns la “CCR face lovitura de stat”… Este clar si ca UE se complace, si ca deci respectul pentru statul de drept e si pentru ei optional. De americani nu zic nimic, ei nici macar nu sunt legati institutional de Romania (suntem pentru ei un simplu pion). Si, uite-asa, ajunge omul din eurofil eurosceptic.
Deși nu sunt jurist de profesie, referitor la sesizarea CCR privind existența unui conflict instituțional de natură constituțională în cazul inițiativei Ministerului Justiției de a revoca din funcție pe procurorul șef DNA, cred că nu este vorba de un conflict de natură constituțională, pentru că acest conflict nu se referă la interpretări diferite a textului constituțional, ci la interpretări diferite ale legii la care trimite textul constituțional. Din acest punct de vedere, în acest caz, CCR nu dă o interpretare legii respective, ci o completează, adică legiferează (fapt ce excede atribuțiile CCR). Pentru a evita radicalizarea pozițiilor partinice ale membrilor CCR, ar fi necesar ca numirile în asemenea funcții să se facă prin proceduri care reclamă un consens sporit din partea forurilor respective.
CCR deja a legiferat cand cu pragul la referendum. Atunci a fost OK, acuma nu, asa-i ?
Oare consilierii israelieni ai partidului si guvernului au avut vreo contributie la ce se intampla acum?
Sunt oare bani multi si proprietati in joc?
Dupa scandalul cu retrocedarile parca totul s-a accelerat…
Nu e bre nici o decizie politică sau constituțională de demitere a șefei de la DNA pentru că CSM garantează independența justiției, apreciează sau sancționează activitatea procurorilor și a judecătorilor, așa cum reglementează Constituția la articolele despre CSM, politicul sau alte instituții neputând interveni în activitatea justiției independente , garantată de CSM, care este instanță de judecată pentru procurori și judecători, așa cum reglementează Constituția pentru CSM care este garantul independenței justiției, ? Peședintele numește procurorii și judecătorii la propunerea CSM, aceștia fiind sancționați în magistratură numai de către CSM, cu posiblitatea de contestare la ÎCCJ , ?
Nu pare ca persoanele care comenteaza articolul au si citit ce a scris autorul. Din pacate cam asta e nivelul dezbaterii. dl Iancu are argumente si pozitii clare pe acest subiect. Ele pot fi cantarite daca sunt citite cu calm si, mai ales, daca nu ai deja ideea ta formata deja, înainte să te apuci de citit.