Ioan Bujor

Peste 8.000 de semnături pentru depunerea dosarului Roșiei Montane la UNESCO

Petiția publică prin care i se cere premierului Dacian Cioloș depunerea urgentă a dosarului de nominalizare a Roșiei Montane în Patrimoniul Mondial UNESCO a strâns deja peste 8.000 de semnături, iar inițiatorii își doresc să ajungă la peste 10.000 cât mai curând.

„În cei peste 15 ani ai campaniei Salvați Roșia Montană am urmărit acțiunile și discursul privind Roșia Montană a numeroși președinți, prim-miniștri, miniștri și înalți funcționari. Dvs. ați fost printre singurii care ne-ați lăsat să credem că veți avea curajul să înfruntați industria minieră și să ascultați argumentele raționale ale sutelor de specialiști care au cerut nominalizarea Roșiei Montane pentru Patrimoniul Mondial UNESCO”, îi scriu petiționarii premierului Cioloș.

2rm-in-unesco-2„Nu ați ratat nicio ocazie să menționați în declarații importanța protejării Roșiei Montane. Acum a venit momentul să vă urmați propriile cuvinte. Cei mai mulți oameni de stat, prin deciziile lor favorabile distrugerii Roșiei Montane au picat testul generației noastre. România nu are nevoie de încă o astfel de dezamăgire. Vă cerem, domnule prim-ministru Dacian Cioloş, să vă asumați de urgență depunerea dosarului de nominalizare a Roșiei Montane în Patrimoniul Mondial UNESCO!”, se încheie petiția.

Inițiatorii mai arată că „schimbarea de atitudine a prim-ministrului Cioloș este concomitentă cu întețirea eforturilor de lobby din partea vechilor susținători ai proiectului minier”, care „se folosesc de arbitrajul internațional pentru a intimida cabinetul Cioloș și a-l determina să nu ia nicio decizie privind viitorul Roșiei Montane”.

galerii romane rosia m„Sunt invocate aceleași amenințări privind eventuale despăgubiri, repetate și de Victor Ponta pe vremea când era premier. Patrimoniul este obiectiv de interes național, iar protejarea lui nu trebui să fie subordonată intereselor de afaceri ale corporațiilor. Nu putem permite ca deciziile guvernului privind patrimoniul cultural al României să fie influențate prin șantaj și cu amenințări din partea marilor companii privind posibilele sancțiuni dispuse de curțile de arbitraj”, mai spun inițiatorii petiției.

Petiția vine în contextul unui adevărat scandal în interiorul Cabinetului Cioloș, cu poziții diferite și foarte contondente ale unor miniștri. Corina Șuteu, ministrul Culturii, a declarat că instituția pe care o conduce „a pregătit cel mai solid dosar de până acum al României la UNESCO”, care a și fost înmânat Delegaţiei României la UNESCO de la Paris pe 9 decembrie 2016, la doar 11 luni după înscrierea Roşiei Montane pe Lista Indicativă UNESCO. Dar, acuză Șuteu, „dosarul finalizat nu a fost (încă) asumat de Primul Ministru”.

De cealaltă parte, ministrul Justiției, Raluca Prună, spune că „înţelept ar fi să nu se ia nicio decizie”, pentru că „depunerea dosarului de către statul român e o poziţionare care vine mănuşă în procedura arbitrală. Pentru investitorul cu pricina şi în dauna statului”.

Pentru a semna petiția, click AICI

 

Citește și: Dosarul Roşia Montana încaieră miniştrii guvernului tehnocrat. De ce și-a șters Raluca Prună un comentariu de pe Facebook


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *